Umbra şi armăsarul

(de pe rogojina poemului)

1.

E doar începutul. Niciodată nu era ceva urgent. Întotdeauna găseam alte priorităţi. Întâmplarea făcea regula de aur care disciplina hazardul în formele lui suprinzătoare. De aceea, zic: nimic nu mă mai suprinde. Pe rogojina poemului am zarurile aruncate şi rotunjite ca nişte sfere ciobite la colţuri. Nu poţi prinde minunea din alergările începutului. Clipa rostogolită cu încetinitorul lasă-n fereastra sufletului bucuria întâlnirii cu rod. Dintr-un motiv anume, care nu se spune decât la sfârşit, am luat albumele şi-am început, cu ele şi cu tine, un itinerar. Tu ai notate zilele în calendar.

2.

armăsarul meu cu ochii verzi
iubeşte "tropotul armăsarilor negri"
zborul şi dorul de Infinit

oamenii din Peninsulă par întotdeauna ocupaţi
dar în realitate nu fac altceva decât că
se plimbă de colo-colo
făcându-şi de lucru pe faleză
sau gură cască
la o cafea sau o bere
în Piaţa Ovidiu
ori pe Terasa lui Herimon de la Casino

sub lună
umbrele lungi urcă singure scara
cea cu pipa este umbra ta
care-şi aprinde tutunul
cu o stea

la capătul nopţii, o dimineaţă pe care
te las să o petreci călare pe calul tău năzdrăvan
pentru aceasta nu ai nevoie de nici un ban
nici de sabie şi nici de buzdugan

se face drum verde spre casa din deal
unde-i atelierul tău de vară

o iau pe scurtătură
folosind o scară şi-o piesă de tură
luată de pe rogojina poemului cu nuduri şi culori solare
cu foarte puţină sare
cât rămâne dintr-un strop de mare
pe-o pensulă subţire de semnătură
de efect
cât să nu lăsăm în urmă
nici un defect
cu parfum de bujori şi de trandafiri
de crini, nuferi şi amintiri
cu o mie şi una de iubiri

cu foarfeca mare de croitor
decupăm câteva vise

ţine cont ce ţi-am spus
cel mai bine se cântă
când eşti sub duş

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai spus tu, nu se poate

(Oglindiri în clipa lungă dintr-un gând căzut din lună)

Motto: "Fă bine şi aruncă-l în drum pentru că nu ştii când îl vei găsi"
(proverb armean)

1.

Spune tu că ştii ca mine
Ce e rău şi ce e bine
Cum ţintise Delianul
Punctul despicat în anul
Când, din graba ei, o clipă
Se lipi de Infinit
Luna a rămas gravidă
Şi povestea s-a sfârşit...

2.

Tu văzuşi într-o oglindă pusă-n colţ să nu se vadă
Cum stau clipele-n clepsidră aşteptând pe rând să cadă
Prima zicere albastră, dintr-o zi de luni,
Cu fereastră roşie,
într-o pictură cu rochie

Lume multă pe faleză cu actori ieşiţi din piesă
Cu regina, o metresă, plimbând o căţea în lesă
Nu departe de casino, Ovidu şi prietenii săi
Într-o ceartă cu jandarmii în drum spre vernisajul
Oglindiri şi iubiri

Lui Vinicius îi scăpă o înjurătură
Suficientă cât să-nceapă o întreagă tevatură...

3.

Oglindiri în clipa lungă dintr-un gând căzut din lună
Într-un punct de la răscruce unde vine şi se duce
Valul vorbei de pe mare ce se sparge lângă dig
Unde creşte stuf albastru şi se-nsoară Pipirig

Tipitina potriveşte întrebarea fără rimă
Şi pescarul descâlceşte firul lung de la meşină...

4.

- Ce faci acum?
- Un scenariu, o scenă şi-o dilemă.
- Mă plimb printr-un vers cu ceva ce nici nu pare, dar apare pe cărare.
- Fă-ne o fotografie.
- Spune-mi un număr.
- Şapte.
- Şapte nu-i faţă de zar.
- La mine este.
- Nu se poate.
- Ba se poate.
- Zarurile spun altceva.
- Din hazard se naşte un fel de ordine.
- Când ai spus tu, nu se poate, nu era posibil doar atunci sau niciodată?
- Taci, ascultă şi vezi oglindirile...

5.

uite-aşa se plimbă-n mine câte-un cântec de uitare
şi mă ţine zi şi noapte, lângă munte şi la mare
iar din toate câte-s spuse mai rămâne-n Infinit
floarea florilor de rouă şi Iubirea de iubit

că oricât ar fi ea, Marea, şi tăcerea unui munte
tot rămâne Ea, cântarea, şi lătratul unui câine
care vine după mine şi mă latră să-l iubesc
să-i arunc un băţ departe să-l găsească-n vis lumesc

eu când zic că-n mine-i cântec şi-i cântare şi-i uitare
sunt atins de Infinitul dintr-o insulă din mare
cu cărare-n vârf de munte, cu cascadă şi izvor
unde plopul încă creşte şi se leagănă de dor

ai văzut ce oglindire stă în clipa ce-a căzut
dintr-un răsărit de lună în cetatea ce-a crescut
dintr-un ţărm bătut de vânturi şi crestat de surpături
şi un măcieş cu floarea din sămânţa de spărturi...

6.

Într-o coloană fără sfârşit
Tu ciopleai scara spre cer
O scară dublă precum Scara lui Leonardo
Pe care urcau şi coborau arcaşii lui Xerxes
Cum o făcuseră cândva, la Salamina

Ceasurile lui Baruch Elton intraseră-n oglinda din cancelarie
Hrănindu-se cu orele mele de meditaţie
Cronofage şi arcofage-n pendulul de la Zorile
Lăsat amanet de sculptorul Holuţă
Colecţionarului Ionel Mătăsăreanu...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia poemului în doi

Coapsele tale frumoaso
freamătă dincolo de infinit
alb cu sens giratoriu
sărut dizolvat din floare-n floare
tăcerea erotizată
se precipită spre centrul poemului
acolo unde poetul face schimb de stele
în continuare
cu dragostea lui cea de toate nopţile
la semafor
o fantomă aşteaptă zadarnic
să se întrupeze din jale
doar eu
mă grăbesc din ce în ce mai încet
spre capătul nopţii
spre
capătul poemului
altă erezie convertibilă
n-am
găsit

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014

poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un compas

Dacă nu mănânci o trântă,
Nu poţi să obţii ce vrei
Şi nici pasărea nu cântă,
Altceva pe limba ei

Daţi-mi numai un compas
Fără să greşească gradul
Şi vă-ntorc eu lumea într-un ceas,
Mai ceva ca Stalingradul

Şi să nu mă scoateţi din sărite
Zicea săritorul la trapez
Că dacă-mi iau zborul din termite,
N-o să mai aterizez!

Eu îmi fac călătoria
La bilet cu preţ întreg
Nu ştiu cum călători ea
Cu un soţ aşa de bleg!

A zburat la circ o fiară
Fără vreun amendament
Avionul tău de seară,
Este de bombardament

Este ora cinci şi zece:
M-am uitat la termostat
Fierbinţeala lumii trece
Dintr-un stat într-un alt stat

Nici un lucru nu atârnă
Până la pământ degeaba
Când te-nhami să cari o bârnă,
Nu mai cochetezi cu graba

Nu mai da cu cai în mine
Când asculţi muzici de Bach,
Calul de bătaie ţine
Cât remiza la un şah

Nici un cal, nici altă piesă
Nu vor fi căluţi de mare
Adâncimea e, prinţesă
Doar o simplă adunare

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile se reîntorc în răstimpul acestei nopţi lungi; ştiu, de pildă, cum să descriu o conversaţie cu ea, care a fost şi cea din urmă. Se străduia să-mi explice că se afla acolo printr-un accident. Nu credea că acel accident ar fi fost chiar nefericit, dar nici fericită nu era că se petrecuse. Când vorbea, simţeam un gust desluşit de sare de mare în gură şi în nări. Nu ştiam de fapt ce voia să spună şi nici de unde venea. Dar locul acela de niciunde era scăldat într-o lumină lină. N-avea nevoie de mâncare, de apă, de nimic altceva. Făcea ceea ce făcea (dar, totuşi, ce anume făcea?) din pură libertate. Nu era niciodată stingheră, fiindcă putea oricând să se retragă în adâncurile de unde venise. Oricine putea face asta, spunea ea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi străini şi-o necunoscută

(semnătură cu întorsătură)

Dintr-o picătură de vreme, 7 stropi de rouă
unul pentru mine, cinci vi-i dau vouă
şi unu rămâne pentru veşnicie
pentru cine-o fi mai la urmă să fie.

În fantasia metafizică, necunoscutul nostru
"îşi făcea de vorbă cu pereţii şi vântul"
cu gândul dus şi întors
ca fuiorul tors
din cânepa topită-n Crişul Alb

Stând pe pietroiul din cetate, celălalt străin
cu ochii mijiţi, filtra-n mreje de iluzii
întâmplări din calendar
cu locuri, oameni şi jocuri
şi-o semătură cu degetul pe nisip
Joi, 22 august, 2019, ora 9:09

Asta da, semnătură cu întorsătură.
Cu oră potrivită. Nici prea de dimineaţă
şi pripită, nici prea spre amiază.
Din nu ştiu care pricină, dintr-o dată,
din mijlocul frunţii străinului
străfulgeră un ochi, ca o oglindă din care
ieşea o necunoscută...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un compas

moto: S-a făcut aproape ora cinci
Întunericul s-a risipit de tot
Cari în spate lucruri şi le-mpingi,
Toată viaţa, ca un idiot!
------------------------

Dacă nu mănânci o trântă,
Nu poţi să obţii ce vrei
Şi nici pasărea nu cântă,
Altceva pe limba ei

Daţi-mi numai un compas
Fără să greşească gradul
Şi vă-ntorc eu lumea într-un ceas,
Mai ceva ca Stalingradul

Şi să nu mă scoateţi din sărite
Zicea săritorul la trapez
Că dacă-mi iau zborul din termite,
N-o să mai aterizez!

A zburat la circ o fiară
Fără vreun amendament
Avionul tău de seară,
Este de bombardament

Este ora cinci şi zece:
M-am uitat la termostat
Fierbinţeala lumii trece
Dintr-un stat într-un alt stat

Nici un lucru nu atârnă
Până la pământ degeaba
Când te-nhami să cari o bârnă,
Nu mai cochetezi cu graba

Nu mai da cu cai în mine
Când asculţi muzici de Bach,
Calul de bătaie ţine
Cât remiza la un şah

Nici un cal, nici altă piesă
Nu vor fi căluţi de mare
Adâncimea e, prinţesă,
Doar o simplă adunare

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să faci ceva, înseamnă că îţi mai lipseşte ceva, dar ce anume îi lipseşte lui Dumnezeu, ce anume îi lipseşte aceluia ce e deja totul din întreg? Îi lipseşte lui vreo parte ca să facă vreo parte? Vorbeşte de "utilitatea" facerii ca şi cum ar fi vreo virtute şi nu cea mai cruntă deşertăciune? Când afirmi asta nici măcar nu bănui că îi condamni la suferinţă pe cei care sunt paralizaţi sau bolnavi, oare realizezi că exact asta era ideologia fascistă? Dumnezeul minţii este "a şti" şi Sfântul ei duh este "A face", dar te poţi face pe tine? Sau tu trebuie să exişti mai întâi ca apoi să faci? Află de ce exişti tu şi apoi vei vedea că întotdeauna şi fără nici o excepţie făcătorul nu-i decât o făcătură. Pentru că atâta timp cât nu realizezi că te afli într-un vis fals numit veghe, ego-ul tău îl va trimite pe Dumnezeu în concediu şi vei face tu lumea. Dar imediat ce vezi că facerea din visul din noapte este EXACTĂ cu facerea din visul din zi le vei da pe amândouă deşertăciunii în plata Domnului!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţă?

Am amestecat literele din ziarul de dimineaţă
în cafea
şi a ieşit foarte neagră,
mai mult de la lipsa de suflet; rea,
o zaţă,
iar în loc de dulce m-am pus pe înjurat
teleshopingul de la televizor,
după care
am luat maşina
dintr-un morman c-o pancartă "Parcare"
şi m-am blocat...
nu era niciun zor,
erau mulţi traficanţi autoconsumatori ameţiţi
cu care nu vroiam să mă ţin pe acelaşi drum
însă au apărut, ca să-ncurce şi mai mult lucrurile
tocmai acum,
nişte salvamari,
pentru că erau în albastru
şi se dădeau mari...
s-au făcut cimpoi
şi-au început să fluiere
ca pe stadioane;
că-şi dădeau peste picioare, ţurloi
de la alunecuşul gheţii...
iar odată scăpătat de toată benzina, nici urmă de "parc are"
că nu era nici vorba de aşa ceva,
doar nişte dealuri alb-foarte murdare
pe care şi le aruncau unii altora
ca pe-o minge la mare
ca să acopere nişte gropi bine cunoscute,
c-am avut în trecut deja nişte coaste rupte...
când în sfârşit totul e drept şi luceşte a sticlă nespălată...
Minunat început de marca ro. zi!
La fel, la fel de fiecare iarnă dată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aşezară liniştiţi şi priviră de jur-împrejur, atât cât puteau cuprinde cu ochii. Cupola oraşului artificial nu putea fi încă observată din locul în care se aflau ei, dar se vedeau vârfurile altor munţi, unii mai înalţi, alţii mai joşi. Stăteau, fără a se teme că ar putea fi atacaţi de cine ştie ce animale, pentru că nu erau acolo nici urşi, nici lupi, nici râşi, şerpi, vulturi, nici măcar căprioare, iepuraşi sau alte vieţuitoare, fie ele naturale, ori artificiale. De fapt, nu era nimic, nici măcar plante, fie ele artificiale; era pustiu... Doar roci, stânci, pietre, nisip; nimic altceva. Nici urmă de pomi, iarbă, flori sau altceva asemănător. Senzaţia de pustietate era la fel de apăsătoare ca şi pe suprafaţa acestei imense planete.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos lucru de azi

Nu a fost ploaia mică şi lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,

nu a fost reflecţia ta
în ochii mei,
nici reflecţia mea în ochii contemplării
şi nici contemplarea
în ochii mişcării,

nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,

cum nici plapuma mamei,
aşezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost şi nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineaţă Electră*,

ci un poliţist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreaga evanghelie a lui Karl Marx poate fi rezumată într-o singură propoziţie: "Urăşte-l pe cel care este mai bun decât tine!" Niciodată, sub nici o circumstanţă, nu se admite că succesul acestuia poate fi datorat propriilor sale eforturi, contribuţiei productive pe care a adus-o întregii comunităţi. Întotdeauna, succesul lui este atribuit exploatării, înşelăciunii, a furtului mai mic sau mai mare de la alţii. Niciodată, sub nici o circumstanţă, nu se admite că propriul tău eşec poate să rezulte din slăbiciunea ta ori că eşecul oricui altcuiva poate fi generat de propriile sale defecte: lenea sa, incompetenţa sa, nenorocul său şi stupiditatea sa.

citat din Henry Hazlitt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata unui duşman este adeseori mai justă şi mai folositoare decât aceea a unui prieten. La oameni, ura e aproape întotdeauna mai profundă decât iubirea. Privirea celui care urăşte este mai pătrunzătoare decât privirile celui ce iubeşte. Un adevărat prieten este unul şi acelaşi lucru cu tine însuţi. Dar duşmanul tău nu-ţi este asemenea ţie. Şi asta face puterea lui. Ura luminează multe lucruri, care iubirii îi răman necunoscute. Cu cât un om este mai mare, cu atât şi dragostea lui este mai mare.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul meu alb

ne-am spus demult totul
nu mai e timp decât de câteva tăceri
lungi cât coada unei comete

ţi-aş putea împrumuta câteva cuvinte
mie niciodată nu mi-a îngheţat lacrima
nici ceasul acelei gări
nu a mai măsurat la fel timpul
a rămas în aer o umbră uriaşă
un gând răzleţ ce-mi galopează prin minte
şi cântecul meu impar

ţi-aş putea împrumuta frigul
din liniştea asta amară
sau unul din anotimpurile
pe care le ţin închise în colivie
de teama uitării

sau calul meu alb
din suflet

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recuperator

dacă nu poţi să plăteşti maşina
banca o re(cu)perează
dacă nu plăteşti ratele la casă
banca îţi ia casa
dar dacă nu poţi să-ţi plăteşti ficatul
sau
inima? atunci ce faci
atunci vin recuperatorii de organe şi
rămâi fără ficatul care nici nu a fost al tău
niciodată nu ai fost proprietarul lui
sau
inimă, artificială şi ea - o lume
ştiinţifico - fantastică
mai bine n-ar fi fost - trec
la culoarea albastră
ochii văd oamenii care plâng
se roagă să le las viaţa artificială
pe care nu o pot plăti
cât valorează o inimă ne
adevărat este întotdeauna somnul
de veci (?!) v-am povestit
a intrat să facă cafea sărutând
buzele mele cu buzele ei naturale

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător ... pentru niciunul dintre noi ...

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător
pentru niciunul dintre noi,
nimic din ceea ce trăim,
din ceea ce simţim, din ceea ce făptuim.
Totul parcurge paginile unui scenariul
prestabilit de propiul nostru suflet,
de cât de bine ne experimentăm rolurile,
de cât de bine ne adaptăm planului,
depinde împlinirea... sau nu
... a destinului însuşi...
Nici măcar,
cea mai nesemnificativă fracţiune de secundă
din timpul nostru,
nici măcar,
cel mai şovăitor şi infim pas
făcut în spaţiul propriu,
nici măcar,
o singură fiinţă întâlnită de-a lungul vieţii,
nu sunt întâmplătoare.
Ele fac parte dintr-un plan interior,
sunt particulele info-energetice,
grupate în gânduri, unde şi câmpuri formă,
care alcătuiesc viaţa fiecăruia dintre noi,
iar viaţa este prea scurtă
pentru a o petrece cu oameni,
... care nu merită...
Dacă cineva te vrea în viaţa lui,
îţi va face loc în ea,
tu nu trebuie să te baţi pentru un loc acolo.
Nu încerca
să te bagi cu forţa în sufletul cuiva,
care trece cu vederea valoarea pe care o ai.
Aminteşte-ţi mereu că prietenii adevăraţi,
nu-ţi sunt cei care sunt lângă tine
când eşti fericit,
ci cei care îţi sunt aproape,
când ţi-e cel mai greu.

poezie de Alexandru Ioan Popa din Filosofia iubirii pure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu mă spăl de multele iubiri

Nici nu mă spăl de multele iubiri
Mi-e greu să fac din dragoste o vină
Sau prost îndemn al bietei mele firi,
Când văd cum arde roua-n trandafiri
Şi cred cu teamă-n Cel ce va să vină.

Nici nu mă spăl de multele iubiri
Cuprinse-n viaţa mea mult prea puţină,
Când pot clădi cu jertfa lor grădina
De stânjenei, de crini, de calomfiri.

Cei sterpi şi răi n-au starea să-nţeleagă,
Eu, păcătos fiind de la-nceput,
Mi-am dăruit priveliştea întreagă

Şi cel mai sincer, poate, m-am temut
Că dacă-n carne clipa rod nu leagă,
Nici veşnicia-n suflet n-a-ncăput.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!