Matrioşka

picioarele tale goale numără greşit
aerul dintre spaimă şi speranţă

pielea ta învaţă rezistenţa ochilor de piatră
val de nisip printre noi

punctele cardinale devin insuportabile expresii de tristeţe

nu întreb
de ce ne-am împachetat îmbrăţişările
în ceţurile Londrei

nu întreb
de ce depărtarea va fi
oasele şi măduva noastră

Carmen
eu nu cred în golul dimineţii
care nu este decât deschiderea ochilor
în aparenţă

e ca şi când fantomele ar exista
şi frenezia pustiului ar înăbuşi palmele noastre

tu
eu
ne-am iubit între două lanţuri
ale vieţilor trecute
cu care voi rosti
vasele noastre

include-mă în planurile tale
aşază-mă deasupra oglinzii
ca pe-o creangă de salcie din duminica de Florii

poate mi-am răsucit prea brusc rotunjimea
poate sunt prea caldă
prea fierbinte
înconjurată de duioşia sângelui
care nu minte

cioplită-n aşteptare
voi muri fluturând printre ceţuri
acest adevăr

numai forma noastră
ne va ţine împreună
identificarea
aproape de-o lampă

Drum bun! Dumnezeu să-ţi ocrotească paşii! Nu uita că te iubesc mult, surioară!

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fagure uranic

(impregnări cosmice)

am ocupat suprafaţa unui zero absolut să pot demonstra
teorema adevărului sustenabilă acestei culori
magia ultimului înec iubite coboară ancora în trup
precum un oratoriu uranic în asfinţit

oricât te-aş durea nu-mi face spânzurătoare din artere

ceea ce sunt dislocă din timpul auriu
mai mult spaţiu decât s-a lipit pe braţele vieţilor mele fluide
arhimede e depăşit
respiraţia şi-a găsit centrul de greutate în secunda zeică
dincolo de buzele noastre
de oasele zornăitoare
pavate cu ochi prismatici sunt stelele bârfitoare
din carne

pentru tine am făcut butoniere focului iubite
ceruri prea multe au greşit ritmul pământul e prea greu
în pielea subţiată de gravitaţie
dansul rotitor al sângelui şi-a absorbit toate reflexiile
când ne-am numărat atingerilor de spirit

cartilajul de spaţiu pe care respir semănat printre maci
înfăşurat în golul unui zero absolut
îmi colorează chipul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Nicoleta Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor mei

Lumina ochilor mei,
În apa de cleştar
Îmi oglindesc trupul
Şi mă întreb
Dacă frumuseţea lui
Este deplină pentru tine.
Aş vrea să fiu
Frumoasa basmelor
Dăruită
Nopţilor tale de dragoste.

Lumina ochilor mei,
În deschiderea bobocilor de floare
Îmi oglindesc viaţa
Şi mă întreb
Dacă murmurul ei,
Îţi străbate viaţa înviorându-te.
Aş vrea să fiu
Murmurul viu al izvoarelor
Ce îţi izvorăşte viaţa
Zilelor şi nopţilor.

Lumina ochilor mei,
În sfinţenia curată a rugăciunii
Îmi ascult sufletul
Care se vrea pur,
Dăruire sufletului tău
Care caută zi şi noapte
Sfinţenia
De-a lungul anilor.

Lumina ochilor mei,
Îmi caut gândurile
Pe cărările stelelor
Şi ţi le dăruiesc ţie,
Ca să faci din ele
Punţi de lumină
Între constelaţiile
Fiinţei tale
În armonia lumilor.

poezie de Agenor Crişan din Drumul Tăcerii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâma de timp

Prea plinul din mine mă-ndeamnă acut
Să-mpart înzecit bucurii şi lumină,
Vă cer insistent o fărâmă de timp
Şi-un zâmbet de care speranţa-mi se-anină.

Prea mare e graba ce sapă în noi,
Prea mică răbdarea de a ne-nţelege,
Prea lesne cădem în gheţar de uitări,
Prea mare e ura ce fructu-şi culege.

Prea aspru e drumul pe care ideea
Aleargă să-ajungă la tine, la voi,
Prea grea este calea pe care răspunsul
Se zbate să-ajungă-napoi.

Prea harnici clădim ziduri reci între noi,
Prea iute-mpletim din spini seci o cunună,
Prea iute o punem pe-o frunte lovită
Când simplu ar fi să-i întindem o mână.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă să-mi mai dai...

să mă mai adie vânturile de lumină
peste cuvinte...
peste cuvintele iubirii noastre transcedentale,
ecouri din tine să mă mai cheme...
ca atunci...
când îmbrăţişaţi de doruri astrale
ne auzeam sufletele vibrând
pe viorile celeste ale dragostei noastre
iar frunzele timpului cădeau
în padurea noastră.... de argint...
pe noi..
cei care ne iubeam...
pe noi cei care ne iubeam
pe cetinile pline de speranţă....!
O clipă să-mi mai dai
şi-mi e de ajuns...
dacă ar fi prea mult
poate că aş înnebuni
aş fi fără de mine....
aş fi prea mult...... tu
şi eu
m-aş dezintegra în iubire.....!

poezie de Tamara Negura
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vouă!

Voi muri fără voi, veţi muri fără mine,
Cine ştie de-i rău, cine ştie de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.

Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Şi zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanţ în bilanţ mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greşit, unde-i Doamne finalul?

Vă salut şi vă iert, dar iertaţi-mi şi mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Şi aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.

În lumină pe rând şi pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieţilor maluri,
V-am iubit, m-aţi iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ţine.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ford

În mâinile tale mi-am lăsat maşina.
În mâinile tale mari şi crăpate, maşina pe care o iubesc atât de mult.
Ţi-am zis, ai grijă de ea şi când mă voi întoarce
îţi voi plăti
tot ce ai cheltuit în plus şi jumătate.
Am văzut cum îţi frecai palmele de fericire.
În viaţă numai o dată, cel mult de două ori
cineva îţi poate aduce
atâta bucurie.
Uleiul cel mai bun, plăcuţele cele mai bune,
filtre, bărbate, filtre!
Pentru că viaţa e importantă.
Să nu lăsăm răul să intre în motor.
Ştii că maşinile respiră,
că vorbesc între ele
că-şi dau faruri
despre noi
despre unde au fost ieri
despre cimitirul de la marginea oraşului...
Ai grijă de ea ca de tine, frate cu mâinile negre.
În cea de-a 11-a poruncă ar trebui să fie asta.
Cimitirele sunt pline
de fiare.
În mâinile tale, maşina pe care
o iubesc atât de mult.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în ceaţă

Copacii, prea negri, ne ies in drum.
Umbrele lor clătinate sunt fum.

O spaimă tăcută ne-nvăluie rea.
Poate vantul ne poartă prin lume ori poate o stea.
Ne ţinem de mâini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o minţim, poate dragostea minte.
Cândva ne-am plimbat prin soarele dimineţii,
Acum bâjbâim prin pădurile ceţii...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

doamne al meu
de la mine
întrutotul zilelor şi cîmpurilor mele
rogu-te
mîngîie-mă
căci degetele tale îmi iau furia
ca şi cum dărîmţ
area zidurilor ar fi o bucurie
sau un blestem
de care n-am să scap vreodată

n-am să ştiu niciodată
cum să iau
o fecioară din palmele tale
un cîmp de mohor
sau un mosor care nu mă mai termină

ţi-am spus
că o iubesc
mai mult decît am iubit vreodată
chiar dacă era nisip al deşertului
umbra mării sărate
sau urma cocorului în aerul fin al pustiului
peste care eu nu am nicio vină

eu o iubesc
dacă ăsta e un păcat
nu nu este
eu o iubesc
repet
tu ai să-mi spui că aşa şi pe dincolo

şi eu am să-ţi spun că am s-o iubesc

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea noastră funcţionează prin crearea de convingeri. Adică îşi repetă un gând de suficiente ori până când crede că acea convingere este un adevăr, însă nu există adevăr absolut pe care omul să îl poată deţine. Adevărul de ieri nu mai este adevărul de azi. Exemplu – pământul e rotund. Sau "te iubesc şi fac orice pentru tine". Era adevărat ieri, dar azi poate nu mai e adevărat. Apoi, cam orice adevăr care este dovedit ca fiind adevăr, de obicei opusul lui este la fel de adevărat. De exemplu, dacă te îngraşi prea mult poţi să mori. Dar şi opusul, dacă slăbeşti prea mult, poţi să mori, este la fel de adevărat. Rezultatele noastre în viaţă sunt date de convingerile noastre iar convingerile ne creează realitatea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul nu poate fi decât

urna în care ne aruncăm cenuşa zvârcolirilor noastre
un şir de idei mototolite
trecute prin sitele nebuniei
la marginea unor vieţi dezlânate
cât e adevăr şi cât e prefacere în noi
nimeni nu poate să măsoare
căci istoria celebrelor zbuciumări
rămâne scrisă în aşternutul cald
unde ne întindem lenea

timpul nu poate fi decât
sabia cu două tăişuri
unde ne privim rănile
şi gustăm umilinţele
cu toată forţa noastră
când pe lama groasă se oglindeşte luna
prin tufişurile minţii se ascunde neputinţa firii
ca o palmă dată orgoliului nemăsurat
unde nu se desluşesc decât zâmbetele aţoase

timpul nu poate fi decât un vierme
care se caţără pe picioarele noastre
şi ne soarbe picăturile de exaz
apoi adoarme sub stratul gros al obişnuinţei
în care ne târâm restul zilelor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să facem

o întreb pe ea
schimb de nuduri pe sca
ra ce duce
ca liftul ca liftul ca liftul
în mansarda castelelor tale?
poate tu
nu înţelegi că fumurile prea negre prea ne
curate ar fi
calea noastră de co
municare - ar fi
o întreagă nebunie o viaţă
dedicată artei
întineririi!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am greşit

Am greşit c-am încercat să te visez
Şi chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
În gândul meu?... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă
Că bântui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am greşit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
În care aşteptam zâmbetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat, dar n-am găsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate greşesc că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea
Mă-ntreb şi-acum de ce te mai păstrez
În gândul meu şi încă te visez...
Greşeala mea a fost că te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplină
Îţi voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit, te voi iubi mereu

Te-am iubit când erai floare de mai,
Când erai cireaşa pe ramul din rai,
Te-am iubit şi când bruma-nstelată
Pe chipul tău se aşeza brodată.

Şi te iubesc, eu jur că te iubesc,
Cu bune şi cu rele, cu tot ce-i omenesc,
Poate şi printre aştri te voi iubi mereu
Pe-o cruce care duce în sân la Dumnezeu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întreb

Mă întreb şi întreb
cu de-a sila mă întreb
şi întreb
dacă nu ar exista mirosul ierbii oare
spun oare din răutate
oare am mai descălţa noi luna de lumină?
Mă întreb şi întreb
cu aceeaşi silă întrebătoare
dar mai bine
întreb deci
dacă nu ar exista sângele
am mai vedea noi răsăritul cum naşte
în iarbă puşca unui soldat?
Mă întreb şi vă întreb pe voi
cu toată sila pricinuită de întrebarea
ce o întreb
când nu îţi pasă
dacă nu ar exista strigătul mamei
când te cheamă pe lume
ar mai fi în iarbă împuşcătura unui soldat mort?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă

frumoasă şi albă
(numai albele sunt foarte frumoase)
treci peste mine
fluturând
câteva degete fărâmicioase
(numai albele se frâng şi se plâng)
iar până la oase la
oase eu sincer voi mângâia la
crimi cu spaimă deosebită
orgasmele tale, ah, prea
puţin sexuale, puţin
prea lichide

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune timpului

Cere-i lui Dumnezeu,
păstrându-ţi picătura de fineţe,
nu-i cere prea multe
pentru atâta tristeţe,
decât să te asculte
şi de poate să ierte.

Cere-i lui Dumnezeu,
când eşti împărţit în două grădini
în care râzi şi suspini...
să-ţi pună în loc de ninsoare
lumină pe palmele goale
şi apa cea vie la rădăcină.

Cere-i lui Dumnezeu
să-ţi cearnă anii de întuneric
prin timpul călcat în picioare,
rupt ca o creangă subţire
şi stins ca o beţie într-o lumânare.

Cere-i lui Dumnezeu,
o cifră ce plimbă magie
strivită târziu de ecoul din tine
ca mustul sub tălpi
toamna la vie.

Cere-i lui Dumnezeu,
oameni cuminţi
cu lacrimi de rouă descântată
de un albastru din infinit
care să curgă neîncetat
şi să te spele
şi-n altă viaţă.

poezie de Ileana Pop-Nemeş din Sub cerul meu, Lumânarea sufletului scrie (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşmânt ochilor căprui

Dacă-aş putea să-ţi storc privirea
aş colora văzduhul serii
cu licărul căpruiului ochilor tăi
să nu-i mai sângereze dimineţii
tăcerile-nvelite-n foi,
ţi-aş împleti iubirea
cu neînţelesul din poeme
aşa vor căpăta seninătatea
ochilor dintr-un veşmânt în doi.
Cu părul răvăşit mă voi opri
în poala gândurilor tale
voi căuta un sens
adâncului din ele
şi-ţi voi sorbi potirul cu lacrimi
ce mocnesc reduse la tăcere
căci clipa care trece
cere şi-un mâine,
un dor se frânge-ntre cuvinte
topit de izul din poeme...
Îngenunchez, mă rog să pot
să-mbrac văzduhul serii
cu licărul căpruiului
privirii tale.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!