Autobiografie la Belgrad

I

Geometria e liniştea
întâmplării!

II

Când caii dorm,
călăreţii sunt morţi!

III

Ieri gura mea sângera.
Azi sânge
ează cuvintele mele!

IV

Nu cântecul privighetorii,
ci înţelesul cântecului ei!

V

Mă leagăn ca un
elefant
spre cimitirul elefanţilor!
Nu gând,
ci fildeş.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda vieţii mele

Secunda vieţii mele
mi-a luat-o un vultur în plisc
patru morţi şi opt răniţi
văzui pe şosea.

Secunda vieţii mele
în cer este în plisc la vultur
patru morţi şi opt răniţi
am văzut pe şosea.

Secunda vieţii mele
vulturul a dus-o sus la stele
patru morţi şi opt răniţi
sunt pe şosea.

Secunda vieţii mele
a devenit raze
patru morţi şi opt răniţi
cât sânge, Doamne, pe şosea!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând

Inimă
fii simplă ca moartea
Lucrurile simple nu se pot dovedi
şi sunt atâţia morţi în jur...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Lia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret pe o frunză

Trupul meu
este aidoma unui creier de elefant,
Creierul meu
este aidoma trupului lui Apollo.
Foamea mea
este aidoma ierbii călcate în copite.
Iarba mea
nu este de mâncare.
Stelele mele sunt negre
pe ceruri albe, argintii de verbe.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hieroglifa

Ce singurătate
să nu înţelegi înţelesul
atunci când există înţeles.

Şi ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,-
şi surd, ce singurătate
in toiul cântecului.

Dar să nu-nţelegi
când nu există înţeles
şi să fii orb la miezul nopţii
şi surd când liniştea-i desăvârşită,-
o, singurătate a singurătăţii!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta de aur a dragostei

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ca un orb sunt în faţa oglinzii,
cuvintele insuportabile
mă dor mai tare decât mizerabilul trup.
Ah, ele sunt mute în faţa cântecului,
semnul lor mă doare
cu mult mai puternic decât crucea de lemn
a oaselor de os
şi din spinarea lor.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul morţii

Se bifurcă marea,
Îngiţind munţi de ape.

Pământul îngheaţă,
În gura cea mare de şarpe.

Iubirea-i cazată,
În mormane de piatră.

Se răceşte credinţa,
O, ce viaţă nedreaptă!

Ieri culegeam speranţă,
Azi mă prefac într-o pradă.

Amară mi-e viaţa,
Când cimitirul aşteaptă.

Simt suferinţa
Cum groapa îmi sapă.

Codrul freamătă,
Sălbatică-i cer îndurare.

Ce viaţă nedreaptă,
Azi moartea îmi face chemare.

poezie de Elena Chitoroagă (2008)
Adăugat de Elena Chitoroagă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea cu gura

Ea se arata ca un inghet
miscator al durerii.
Un sus spre sus incolacit,
rupand in tacere dantura serii.

De dupa negru, deschide
absente absorbitoare
taiate in cruce, de-o gura
cu fildesi, si vorbitoare.

Se trage din osul de idol cioplit
al respirarii, pe cand adorm
spre alunecarea intr-una de cer,
peste sternul enorm.

Lam-lem, lam-lem
al respirarii pe cand adorm.
Lam-lem, lam-lem
al respirarii pe cand adorm.

Ea are gura-n calcaie.
Ea se hraneste mergand
pe muchia unde materia
se schimba in gand.

Ea vine spre mine, lam-lem.
O aud urcand pe scari,
In sus spre sus, lasand in urma
nimic si nimeni si neintamplari.

Ma calca pe fata;
ne amestecam limbile intr-un sarut
frant. Eu sunt mancarea
unei fiinte.

Sunt devorat. Ultimele
le aud sfaramandu-i-se-n dinti
cuvintele mele,
ca niste oase ale fostilor parinti.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cântecul privighetorii e toată liniştea lui Dumnezeu.

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci cuvântul lui Nichita Stănescu era şi epopee şi elegie, şi oraţie şi cântec de leagăn. Se răsfrângeau în el toate vocalele şi consoanele limbii ce l-a născut poet, se distilau în cântecul acela integral puritatea şi speranţele unui popor străvechi, ce-şi ocrotise cu dragoste nesfârşită poeţii.

Titus Vîjeu în Almanah "Convorbiri literare", articolul "Povestea unui premiu literar"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 5

Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
ca şi cum ai ceti în deşerturi un gând
ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
ca şi când ieri ar fi în curând,

astfel stau palid şi trist, fumegând.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

cuvânt

Cuvintele sunt umbra de aur în conştiinţă a materiei.

definiţie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Peter Gluck
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Epica magna (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Epica magna (1978)
Adăugat de Lavinia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele sunt chiar fiinţe.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult amintirea
cântecul privighetorii
înlăcrimarea frunzei în zori
ecoul zilei de ieri
se pierde în mâine

gogyohka de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aflat în poziţia mea

Ascultă cu atenţie cuvintele mele;
Unele nu sunt spuse
De mine, ci
De omul aflat în poziţia mea.

Ce drept are el
să-mi foloseasca gura? Ȋl urăsc
când te atinge
cum nu trebuie.

Totuşi, şi el te iubeşte,
Străinul acesta îngrozitor
Care face din ochii mei ferestre;
Pe care tu îl vezi mereu stând de veghe.

Până când într-o zi moare
din pricina iubirii mele pentru tine.
Ascultă cu atenţie cuvintele mele –
pentru că... cine vorbeşte acum?

poezie clasică de Norman MacCaig din Omul aflat în poziţia mea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai frumos sentiment al României Mari.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (12 decembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Nu port povara gândurilor mele.
Umblu pe poante moi, de balerine,
Până-mi zâmbesc frumoasele zorele.

Păşesc prin vise rătăcind agale.
Mă pierd în dorul tău şi cat spre stele,
Să îmi arate cea mai dreaptă cale,
Spre dimineţi cu ghiers de turturele.

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Cu şoapte dulci, auzul mi-l mângâie
Şi treaz fiind, să te sărut îmi vine,
Cu foc, din creştet până în călcâie.

Să-ţi spun iubite, bună dimineaţa,
Ca glas de-arcuş pe strune de vioară.
Atât de drag îmi eşti, cum mi-este viaţa;
Mai stau la tine-n gând, că-i primavară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice cuvânt azi este Nichita

dragule
ai să te superi dacă
azi te mângâi nichita
şi nu-ţi dau voie să-mi săruţi talpa

lasă-mă numai să îţi trec ploaia peste frunte
oval cerul
să ne ia drept pereche

surâzi şi mă mir
aproape că te uit în ochii mei
aproape că nu mai pleci

inima mea are culoarea
aleasă
am ştiut dintotdeauna că
va avea doar această culoare

glasul tău lângă tâmplele mele
o apă în susur

ce voiam să spun

cuvintele reazem
când trupurile nu mai ascultă
devenim ceea ce
poetul o spune
iubim

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!