Speranţă de iubire ...

Şiroaie de lacrimi
Se cern pe obraji
Din aripi de vise-mplinite,
Din bulgări de tristeţe,
Din gânduri ştrengare,
Din sufletul meu plin,
Din dorul meu lăuntric.
Le las să alunece-n voie
Pe ultimul drum...
Oglindă-mi încropesc din ele
Să-mi privesc gândurile,
Răscolite de amintiri,
Înzăpezite în trecut.
Aducerile-aminte
Mă fac să râd, să plâng...
Cercetez cu sufletul trecutul:
Lumină şi întuneric...
Caut cu-nfrigurare spre nori.
Doar urme de paşi se zăresc
Călcând pe comorile vieţii.
Şi dorul, amorţit în uitare,
Pierdut în nisipul clepsidrei,
S-a oprit în pragul timpului,
Ce se scurge fără remuşcări.
Şi plâng şi râd suind coama,
Pe cărările virgine ale viitorului.
Îmi cern amintirile prin sita uitării.
Din firele rămase in gând,
Împletesc prezentul
Pe care-l alint:
Speranţă de iubire.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strâng liniştea ...

Strâng liniştea din zorii dimineţii,
Iar din amiaza zilei iau tumultul
Şi-mi înfirip din ele mersul vieţii,
Adăugând la ceas târziu ocultul.
În gânduri caut întregit răspunsul,
La întrebări ce timpul mi le pune
Şi caut să-nţeleg tot nepătrunsul,
Cu mâini împreunate-n rugăciune.
Adulmec vraja care se prelinge
Din dorul meu, înseninat de vise.
Sub teii-n floare-alerg, privind cum ninge,
Pe sufletul speranţelor promise.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzanie

Eu râd şi plâng... şi plâng... şi râd,
Alerg şi mă ascund
În norul călător.
Vine un vânt, tot gol,
Ce împinge norul, sfărâmându-l în bucăţi.
Alerg spre zarea caldă, dar mă opresc.
Mă ascund în mare
Şi sparg un val,
Privesc prin stropii de apă, spre mal.
Prind un fir de nisip
Pe care îl trag în apă.
Alerg şi râd... şi râd... şi plâng,
Ajung la apusul din amurg
Şi aştept un răsărit de Lună.
Nici nu simt când, cu razele reci,
Mă străpunge. Din mine curge sânge,
Dar râd... nu plâng.
Colina nopţii mă cuprinde
Şi mă afund,
Dar tac... nu plâng...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul se scurge

Sufletul se scurge
Ca picurii de ploaie
Curg din vina ta
Lacrimi în şuvoaie

Ploaia care curge
Din sufletul meu
Curg din vina ta
"Îngeraşul meu"

Eu ţi-am oferit
Dragoste, putere
Tu doar suferinţă
Lacrimi şi durere

Nu-i nimic iubire
Timpul o să treacă
Şi din nou vei bate
Tu la a mea poartă

Poartă încuiată
De sufletul tău
Pentru totdeauna
"Îngeraşul meu "

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete în revers

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe filele vremii, cu semne flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele serii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării pe umbre se curmă,
în sufletul nins plâng mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
pe aripa gândului rupt din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa ajunsă cu visul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
s-aşază rănite în suflet şi plâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate la margini de crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, uitate afară,
rănite pângeau, să venim înapoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă mai plâng pe-nserat
cu lacrimi căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...din întuneric spre lumină...

Sentiment obscur, o stare latentă...
Privesc oglindirea ei într-o fiinţă inertă...
Nori de furtună se-adună pe cer,
Dincolo de ei lacrimi pălesc,
Cad în ocean, în întuneric,
Vibraţii se simt până-n abis...
Sufletul se pierde, totul e trist...
Speranţa nu moare...
Se-aude din cer bătaie de aripi...
Lumina m-absoarbe din depărtare,
În sufletul meu aproape o simt...
Acum e trăire, nu existenţă...
Acesta-i finalul în Paradis.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine rănite

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe cutele vremii, din file flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele nopţii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării în cuget se curmă,
când sufletul plânge pe mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
la margini de vis, revenit din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa adusă cu dorul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
ajunse la margini de cuget se frâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate sub frunza din crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, rămase afară,
rănite-ncercau să ne-aducă-napoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
cu mii de regrete pe gândul curat,
s-aşază pe muchii de frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2019 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieri ai depărtării

Privesc cum roua dimineţii
se transformă
în flori de crin,
elixirul vieţii
din roşul macilor
se revarsă peste dorul nostru,
lacrimi vărsate
în marea uitării
împrăştiate de vânt
sunt pietre poleite de argint,
fulgii de păpădie
se aştern ca un covor alb
de lumină,
acoperind pământul
dorul tău deapănă firul
smerit al timpului
o adiere rece
şi îngândurată
ne trezeşte din rătăcire
suntem prizionierii depărtării
flori desperecheate
din amintiri.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul

Un soare apune când răsare altul
Şi gânduri şi memorii zboară precum timpul,
Fiare gigantice ne-au strivit ceasul.
Emoţii cameleonice se-ncurcă cu anotimpul,
Iar afară ninge cu un umor rece
Şi fulgii râd şi plâng şi cântă-n voie mare
Şi râd când văd că timpul trecător
Se scurge fără voie din mii de petale
Şi râd cu gură mare de un singur muritor...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire

Uneori gândurile o iau razna spre pădurile din poveştile cu codri de argint.
Alerg să le prind din urmă dar pădurea deasă şi virgină îmi râde în nas
Tu chiar crezi că poţi reveni la umanul din tine fără să daunezi grav
sănătăţii celor ce aleargă să schimbe argintul meu în preţioasa zgură a facerii?
Mă întreabă un brad înalt scrijelindu-mi conştiinţa cu mii de ace argintii.
Eu nu spun nimic, nu mai cred în nimic, vreau doar să nu rămân fără gânduri.
Ce ar măcina creierul meu în restul timpului din clepsidră dacă ele,
gândurile, nu ar reveni în nisipul timpului.
S-ar lăsa să cadă fir cu fir, prin gaura cheii de la uşa blindată a marii treceri dincolo de zgura facerii.
Ar umple paharul cu iluzii, clipă cu clipă, pentru ca atunci când e plin să ni se toarne pe gât.
Dacă nu alunecă, ni se dau şi câteva lacrimi să înmuiem durerile din gâtlejul clepsidrei.
Aşa se poate reveni din nou la viaţă şi iar contăm, fir cu fir, clipă cu clipă
Revenire după revenire în aceaşi pădure de argint unde eu
alerg să prind gândurile din urmă, dar ele, gândurile nu se lasă prinse.
O iau razna prin hăţişurile vremii de apoi unde revenirea nu mai e la ea acasă.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o margine de curcubeu

Pe-o margine de curcubeu
Păşeam doar eu cu dorul meu.
O pasăre ce trece-n zbor,
Îngână-al îngerilor cor.
Aripi n-aveam să-mi iau avânt,
Tu, nerostind niciun cuvânt,
Să mă abaţi din drumul meu
Cum în durerea lui Orfeu,
N-a mai răbdat cumplitul chin
Privind la chipul ei divin
Şi soaţa-i s-a pierdut etern
Pe calea-ntoarsă spre infern.
Doar m-ai privit cu ochi străini,
Umplându-mi sufletul de spini
Şi-atunci m-am prăvălit în hău,
Strivind în piept numele tău.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor

Dorul

Olimpiei–Octavia

Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,
şi ea,
între timp,
cenuşie;
dorul
sunt nenumăraţii mei paşi
fără drum,
dorul
e tăcerea moartă din
cuvintele mele;
dorul
e gustul de
cenuşă şi scrum
din pâine, din
lacrimi, din paharul
cu apă, din
ale dimineţii
sinistre cafele;
dorul
e chipul morţii,
e al morţii sibilinic
discurs,
ce se insinuează în
rugăciune, ce-mi
susură,
necontenit,
în auz,
ce stăruie
pe ale amintirii
retine;
dorul
e strigătul meu peste abis,
hohotit şi confuz...

Doru-i distanţa
de neconceput,
de nestrăbătut
dintre mine şi tine.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Naţiunea" din Bucureşti, 17 februarie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul val

Aş vrea să culeg fiorii din florile timpului meu,
să îi simt prin pori cu nume de speranţă –
alint în adierea unui nou răsărit,
unui nou val,
marele val,
ultimul val –
în sunetul catifelat al petalelor roşii,
să nu-i las,
în ignoranţa lor,
să fure raza din nori,
îmbrăţişarea infinitului,
şi sărutul cu aroma iernii din mine...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă împletesc in razele soarelui.. şi-mi îmbrac sufletul în Lumina Cerului...
Lumina alba a Taborului...
şi-apoi cu palme de căldură pline, voi desena iubirea peste oameni... voi contura orizontul lumii cu sufletul meu... si-mi voi aşeza inima la picioarele fiecărui om pe care-l voi întâlni pe drum, făcând-o leagăn pentru fiecare suspin... lumânărică vie si blanda pentru fiecare urma de întuneric ce-o voi întrezări pe vreun chip... şi brat de sprijin pentru paşi ce se poticnesc pe cărare...
Eu, o mânuţă insorita cu iubire vreau sa fiu,
lumină a iubirii coborâtă din înaltul Cerului...
la o margine de drum,
intre versurile unui cântec,
sa cuprind nemarginirea
şi sa-mi revars
din causul palmelor
izvoarele de apa vie din sufletul meu...
peste lume...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de toamnă

cred în mine cred că-mi surâde norocul
să mă înalţ pe aripi de îngeraş
să zbor spre soare să-i înţeleg jocul
care arde veşnic cu-al luminii făgaş.

când zâmbesc sau cu lacrimi pe faţă
sufletul meu spre azur se îndreaptă
mă las călăuzită de zori de dimineaţă
ei cern peste mine lumina înţeleaptă.

mă dezvelesc de arămia maramă
mă dezbar de gânduri ce au putrezit
norii din suflet în ploaie se destramă
curcubeul din chakre s-a limpezit.

beau elixirul toamnei într-o cramă
mă-nfrăţesc cu arborii care s-au desfrunzit.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Culeg si ploi şi vremi cu soare..
Prin sita sufletului meu cern dimineţi cu dor..
şi nopţi fără de stele..
Şi poezie cern.. si nepăsare..
şi Cer, dar şi ţărână cern..
şi câte lacrimi, câte resemnari...
si crucea. i tot mai grea, Cuvinte,
Dureri fără de margini cânt..
sub zgura lumii aripile. s frânte...
Şi scriu pe Cer o ruga.. si. ncă una...
şi lacrimile dor in mine toate,
Si. alerg cu doruri şi dureri in spate..
Dar simt cum cresc in mine,
tainic, drumuri de lumină..
si alte aripi, aripi de iubire...
fiori de har şi muguri de. mplinire
Si. i scrijelit acum in mine.. un fir de dor,
un dor nemărginit de tine..
un dor ce. l ingropasem cuminte
intre altare..
si. un timp ce parca. a fost rupt şi din calendare..
Dar e al meu acum..
Esti cel strigat in ruga..
Şi. acum e timp de leagăn după. o lungă truda..
.. iubirii cântec vreau sa. i fiu..
in murmur heruvimic sa. ti port şi ţie paşii..
în miez de noapte.. şi la ceas de zi...

Cern ploi şi vremi... şi dorurile toate..
Iubire cernem.. şi. asteptari târzii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banal

Mă plimb pe străzi, totul pare pustiu,
Nu ştiu de străina sunt ori vreau sa fiu
De tot ce se vede in jurul meu,
De orice zâmbet trist, cenuşiu si greu.

Într-o lume aparte mă găsesc,
La orice pas îmi pare ca te zăresc,
Timpul nu are coordonate,
Vreau sa-ti spun gândurile mele toate.

Privesc zarea si vreau sa o ating,
Amintiri se topesc;mi-e greu sa nu plâng,
Fulgii de nea in văzduh dansează,
Sufletul, din nou, in taina visează.

O linişte grea este viaţa mea,
Banală îmi pare acum tăcerea,
Zâmbetul pierdut răsare mereu,
Te mai port si acum in sufletul meu.

Aici sau acolo, tu unde eşti?
Din lumea ta sper, totuşi, sa mă priveşti;
Calea este simplă, monotonă,
Niciun vis, niciun gând nu mai aduna.

poezie de Andreea Ion din revista scolara (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire în Zodia Iubirii

REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII

Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg şi până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalţ zidire.

Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineţi culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Şi dorul nestăvilit de momente dragi.

Te-aud în şipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi şoptesc un basm de iubire,
Şi duc ecouri pe-ale vieţii hotare,
Cu tristeţe ce se scurge din privire.

Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopţi cu lună.

Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoţeşte în al nopţii vis,
Pe aripile lui să fim împreună.

Te aud cum mă strigai din trenul vieţii,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineţii
Fără să cobori în gara fericirii.

Maria Filipoiu
Iunie. 2014

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

plâng şi plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
trupul a prins rugină
s-a frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
şi lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în noroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!