Tocirea

Soldatul mărşăluia, mărşăluia,
mărşăluia
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
pânâ când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era,
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
şi o păştea
şi o păştea, şi o păştea.
I-ha-ha, i-ha
i-ha.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta ne schimbă atât de mult, uneori uiţi că ai fost copil, ai impresia că te-ai născut aşa, bătrân, şi totuşi sunt unele fleacuri care-ţi rămân adânc înrădăcinate. Clişee unde adultul dă mâna cu puştiul care trăgea la fit şi tocea peste vară la teorema lui Pitagora. De când mă ştiu, prima ninsoare m-a scos din minţi... Îmi venea să urlu de bucurie... Ca şi mirosul ăla special din martie. Un miros de verde, de pământ...

Rodica Ojog-Braşoveanu în Cianură pentru un surâs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introducere la sărut

De-aş fi fost un spic de grâu,
Ţi-ajungeam până la brâu,
Iarbă, până la picioare,
Până la genunchi, o floare...

Dar sunt, fir-aş eu să fiu,
Ceva ce, n-am cum să ştiu,
Ţi-ajunse, fără măsură,
Până-n suflet. Dă-mi o gură!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna pisicii negre

Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte şi parcă
Avea o vargă. Pe sub streaşină bătea vântul.
Pâş, pâş se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.

Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-şi pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să şi-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.

În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâş, pâş se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat şi apoi a murit.

poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot umblând încoa şi încolo, nesăturându-mă de privirea florilor şi de miros, auz un glas ca de privighetoare care tot zicea: "cine m-o mânca, rămâne grea!" Stau în loc, caut să văz de unde vine glasul, şi mi se părea că iese din mijlocul unui stufuleţ de pomişori, mai frumoşi decât ceilalţi pe care îi văzusem până aci. Mă iau şi eu după glas ş-o plec într-acolo. Când, ce să vezi? stufuleţul se făcea că era înconjurat de nişte iarbă verde, subţirică şi naltă de-mi venea până mai sus de genunchi: firicelul de iarbă şi floricica; astfel încât nu te îndurai să calci peste ele. Şi când adia vântul, se culcau şi se ridicau de părea că sunt nişte valuri de apă. Eu, pâş, pâş, binişor, mă feream să nu stric a frumuseţe de iarbă şi flori, şi ajung până la stufuleţ. Acolo, în mijlocul unor pomişori, era unul ceva mai nălticel, pare că de dinadins era făcut aşa, ca să-l vază oricine o trece. Pe ramurile lui sta nişte merişoare mici şi p-o parte rumene, de părea că erau prăjite. Stau şi ascult. Ele se făcea că mie îmi vorbeau, căci nu mai încetau de a tot zice: "cine m-o mânca, rămâne grea".

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu

Până unde?
Până când?
Mă pătrunde,
Trup arzând
Şi plăpând.

Până ce,
Până colo,
Farmece,
Un tremolo,
Dintr-un solo.

Până peste,
Oare cum?
Aromeşte,
Zbor nebun,
Izul brun,
De tutun.

Oare cum?
Şi de când?
Gând de fum,
Trup arzând,
Cânt cântând.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când

O femeie te iubeşte
Cu patimă, cu ardoare,
Până când te cucereşte,
De fapt, până când te are.

poezie de Marius Robu (31 iulie 2016)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mulţi cai înstelaţi

ne ară câmpul
geme sub brazdă fiecare mort
le înfloresc sub unghii amintirile
până când câmpul se umple de ierburi
şi ierburile de glasuri
şi glasurile te caută
până când soarele îşi scutură dinţii
în lan
până când florile mor în ciocuri de pasăre
până când păsările îşi lasă în carnea ta
foamea
ca o sămânţă
în pământul cailor mei înstelaţi

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotirile mâinii

... se-ntorc trăirile ierbii
se rumenesc la focul mocnit
şi-adorm în poala uitării
şi visează că dorm
şi se trezesc
când râzând
când vuind
tu măsoară arămitele gânduri
de când până când
tulburare
de când până unde
îndemn
cum urcă treptele cerului, dorul
zilei de ieri şi de mâine
aşa drumuri bune şi rele
în ploile albe rămân
tu măsoară prundişul cu pasul
de când până când
fără seamăn
de când până unde
zidirea de viu
cresc rotirile mâinii în valuri
şi Luna mijeşte a taină
cum iarba
cineva macină
tăcerile şi chemările lumii
şi altcineva
încarcă la Jiu
tu măsoară odată cu ziua
de când până când
roată
de când până unde
uimiri
şi vremuie uitările-n poală
şi vântu-şi scutură floarea
asemeni
şi necuprinsul de suflet măsoară
parfumul
şi ochiul plămădeşte cascade
şi numai acorduri afabile curg
în praful şi pulberea mării
măsurându-ne multul
de când până când
ţintuirile mâinii
de când până unde
lumini...

poezie de Maria Pirlogea (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo (2)

Trebuie să-mi ţin ochii larg deschişi,
Până când Domnul mi-i va închide,
Trebuie să fiu neîndurător cu mine,
Până când Domnul se va îndura de mine,
Trebuie să cred în Har,
Până când Harul se va pogorî şi asupra mea,
Trebuie să iert şi să iubesc,
Până când voi fi iubit de semeni şi de Domnul,
Ruga mea este tăcută ca melcul,
Ea înaintează prin nopţi de poezie, limpezi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescuind luna

Într-o noapte cu lună plină au venit la malul apei,
unii cu furci, unii cu greble,
alţii cu site,
iar unul cu o cupă de argint.

Şi au pescuit până când un călător, în trecere, le-a spus,
" Nebunilor,
pentru a prinde luna trebuie ca femeile voastre
să-şi despletească părul şi să-l desfăşoare-n apă –
luna cea vicleană va sări să prindă
plasa aceea de fire lucioase,
gâfâind şi scuturându-şi solzii până rămâne,
neagră şi nemişcată, la picioarele voastre. "

Iar ei au pescuit cu pletele femeilor
până când un călător, în trecere, le-a spus
"Nebunilor,
chiar credeţi că luna poate fi prinsă atât de lesne,
cu paiete şi cu betele de mătase?
Trebuie să vă smulgeţi din piept inimile
şi să folosiţi ca momeală-n cârlige-acele animale întunecate;
ce contează nişte inimi pierdute când dai fir întins viselor?"

Şi ei au pescuit cu inimile lor, încordate şi fierbinţi,
până când un călător, în trecere, le-a spus:
"Nebunilor,
la ce foloseşte luna unui om fără inimă?
Puneţi-vă inimile la locul lor, îngenunchiaţi
şi beţi cum nu aţi mai băut niciodată,
până când gâtlejurile voastre vor fi poleite cu argint,
iar vocile va vor fi asemeni clopoţeilor."

Şi ei au pescuit cu buzele şi cu limbile lor
până când apa a dispărut,
iar luna a alunecat departe
în mâlul moale, fără fund.

poezie de Lisel Mueller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

An învăţat

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
Nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curată alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revendicare

Ţi-am privit frumuseţea,
Până când fiecare clipă a Timpului meu
A cerut derogare de limită
Şi s-a transformat în eternitate!
Până când, fiecare milimetru al inimii mele
A primit excedent de Spaţiu şi a atins infinitul...

Ţi-am privit afluxul de iubire,
Până când, fiecare fibră a fiinţei mele
A consimţit refluxul visării
Şi a cuantificat realitatea fericirii!......
Până când, fiecare neutron al trupului meu
Însetat de dragoste, te-a vrut numai pe tine!

Ţi-am privit frumuseţea iubirii,
Până când tu mi-ai revendicat dăruirea
Şi te-ai împlinit, pentru totdeauna, în mine!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeala

Până şi apa greşeşte când curge la vale
şi spală de îngeri pontoanele goale
până şi cerul greşeşte
când se împiedică de pragul de nori
şi de-naltul din cale!
Greşeşte
până şi peştele când prins nu vorbeşte în plasă
şi-l lasă pe om să greşească
când îl duce acasă
copilul să-şi crească
şi să nu-i mai vorbească
deşi îşi doreşte...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea ochiului

Aş ciocăni cu unghia până când
n-aş mai avea unghie,
şi cu degetul până când
mi s-ar toci.

Dar a venit la mine
orbul şi mi-a spus:
- "Lasă-ţi, frate, unghia-n pace,
dacă ai cumva un ochi
în vârful ei,
de ce să-l spargi?"

Şi totuşi şi totuşi
poarta asta, dintre mine şi tine,
trebuie zguduită de cineva.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Necuvintele (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor fi războaie şi până când vor fi cetăţeni de categoria întâi şi de categoria a doua în orice ţară şi până când culoarea pielii va conta mai mult decât culoarea ochilor. Şi până când drepturile fundamentale ale omului nu vor fi garantate pentru toţi, de toate rasele, vor mai fi războaie. Şi până în acea zi, visele de pace durabilă, de cetăţeni ai lumii, de legi ale moralităţii internaţionale vor fi doar dorite, dar niciodată atinse... acum sunt războaie peste tot.

citat din Haile Selassie I
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vremea cu virusul

Până la tine la poartă
M-a târât zburătoarea,
Până la uşa ta dâra trupului meu
Revărsare!

Până acolo unde te alintă
Aşternutul iubirii,
Până la ale tale picioare,
Şi gingaşe,
Am fost smucit de irimă
Prin colburile zădărniciei!

Şi nu pot eu în genunchi să mă ridic
Şi nu pot pe coate
Să te implor
Să mă priveşti
Pe mine!

Până în dormitorul tău
Eşarfa mă ţine captiv --
Moartea mea ucisă a fost
Care s-a intors.
Acasa!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înţelege cineva ceea ce spunem, în esenţă, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiţi.

Alain de Botton în Eseuri de îndrăgostit
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când omul nu va duplica un fir de iarbă, natura poate râde în hohote la aşa numita lui cunoştinţă ştiinţifică.

citat celebru din Thomas Edison
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!