Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să-ţi arăţi fiinţa unitară, rod al Creaţiei Sale, că sufletul ţi-e suflare dumnezeiască, iar trupul ţi-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îţi recapeţi adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă şi zidurile de gheaţă din inima omului de piatră, că piatră e atunci când şi-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuţi la capătul disperării, rămâne doar speranţa ca o hrană dulce şi întăritoare, fără de care nu poţi trăi, aşa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului şi îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele – trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (3 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc raze de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea.

Camelia Opriţa în Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vanitatea, trăsătura nocivă a omului, este construită pe momente de nesiguranţă în spatele cărora orgoliosul îşi ascunde frica într-un mod deliberat. Această slăbiciune emană frica permanentă sieşi, individul trăind lamentabil în spaţiul intern; îşi propagă ideile sale ca fiind cele mai bune, că el are dreptate în orice împrejurare. Structura sa temperamentală este sufocată de frustrări în mod permanent şi de aceea ţine morţiş de a avea dreptate chiar şi atunci când nu are dreptate. El nu se deosebeşte cu nimic de existenţa unei pietre.
Contradicţiile din sufletul omului duc la o experienţă teribilă, de-a dreptul ruinătoare a personalităţii sale. Este adevărat că şi modestia îţi îndoaie umerii, dar trebuie ştiut când trebuie să-ţi arăţi nu orgoliul, ci valoarea spirituală ca parte integrantă a omului; ea îţi dă coloană şi tărie de caracter. Nici în momentele de maximă încordare nu poţi face nimic fără Dumnezeu – Nihil sine Deo.

Camelia Opriţa în Nihil sine Deo
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este o hrană dulce şi întăritoare, fără de care nu poţi trăi.

citat din Camelia Opriţa
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contradicţiile din sufletul omului duc la o experienţă teribilă, de-a dreptul ruinătoare a personalităţii sale. Este adevărat că şi modestia îţi îndoaie umerii, dar trebuie ştiut când trebuie să-ţi arăţi nu orgoliul, ci valoarea spirituală ca parte integrantă a omului; ea îţi dă coloană şi tărie de caracter.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului, Nihil sine Deo (2019)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate fericirile care pot fi trăite pe pământ, cea mai mare este bucuria învierii Domnului. Învierea Domnului este putere cerească în toate dimensiunile sale. Prin El, dreptatea vine să mântuiască sufletul omului.
Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului – credinţă sublimă în Tatăl Ceresc rămâne cea mai extraordinară fiinţă care a străbătut vreodată pământul. Învierea domnului este un adevărat imn al vieţii, evidenţiată prin frumuseţe, încântare şi speranţă. Omul fără credinţă este izvor de nefericire, îmi frânge inima...

Camelia Opriţa în Înaripată de speranţă (aprilie 2020)
Adăugat de Ioan Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de iubire

Nu se-nţelege legea firii...
Să fim noi slujnicii iubirii?!
Din tot ce-avem pe-acest pământ,
Iubirea-i lucrul cel mai sfânt,
Doar ea te-nvaţă să trăieşti,
Prin ea cu viaţa te uneşti,
Ea este farmec şi lumină
Şi-a fericirii rădăcină.

Pe umărul iubitului să plângi?!
Iubirea este stâlp şi temelie
Şi dragoste pentru o veşnicie,
Prin ea se-mparte sufletul în două,
Ea-i soare şi ninsoare, ea ne plouă
Sub pleoapele de literă şi stea...
Iubirea este însăşi viaţa mea.

Iubirea vine de la Dumnezeu
Şi sufletul când este răvăşit,
Când plângi şi când suspini, când este greu,
Ea-n suflet, ca un vis s-a cuibărit.
Ea nu-i nici avuţii şi nici bani,
Este opaiţ şi flamură, în ani.
Să plângem ce-am pierdut, ar fi-n zadar,
Iubirea nu-i o piatră de hotar.

Nu luăm nimic dacă plecăm din lume,
Doar cinste, demnitate şi renume.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea omului vine din lucruril sfinte: suflet şi credinţă. Sufletul este adevărata frumuseţe care nu poate fi învinsă de timp, aşa cum se întâmplă cu partea fizică a omului.

Camelia Opriţa în Se spune că D-zeu a inventat dragostea pentru ca omul să se refugieze în ea de bătrâneţi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Timpul este călugărul înţelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viaţă!

Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.

Visurile au fost împărţite clipelor.

Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,

de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: să fie Lumină!

Şi s-a făcut Lumină:

inima speranţei, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria şi zborul.

Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopţilor pământene,

aşteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie şi frumuseţe;

întunericul nu este o fiinţă.

Fiecare clipă naşte câte un vis,

şperanţa este mare luminatoare a visului.

Viaţa este şi vis, şi speranţă, părţi din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat să pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredinţat

drumul soarelui şi drumul stelelor;

s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

să fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curăţit de rămăşiţele întunericului

să rodească în om numai iubire,

că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumuseţea omului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vocaţie există mai multă iubire decât în multe relaţii de cuplu. Imaginează-ţi. Omul cu vocaţie se trezeşte cu entuziasm de dimineaţă, întreaga lui viaţă, pentru a munci neobosit ca să dăruiască lumii creaţiile sale. Munca lui va ajunge să bucure oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte dar prin ce a creat le va transmite o bucăţică din spiritul lui, din iubirea lui. Câte relaţii de cuplu cunoşti în care atitudinea permanentă este de dăruire cu bucurie, zi de zi, aşa cum este în viaţa omului cu vocaţie? Poate că relaţiile de cuplu au alt rol în viaţa noastră şi cei care caută iubirea aceea descrisă în mitologie şi cărţi ale înţelepţilor sau cărţi sfinte, ar trebui să înceapă căutarea ei în alte părţi fără a minimaliza importanţa relaţiilor de cuplu. Dacă ar fi să numesc suferinţa numărul 1 cu care un psiholog se confruntă, aceea ar fi dezamăgirea oamenilor că ceilalţi nu le fac pe plac, nu îi servesc şi nu îi iubesc. E o suferinţă care nu şi-a găsit rezolvarea niciodată aplicând metodele deja cunoscute şi nici nu se va găsi o rezolvare până când căutarea şi atenţia omului suferind nu se vor îndrepta spre adevărata sursă a iubirii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea nu poate trăi fără lumină ca să înţeleagă limbajul universului. Spre deosebire de o stea, frecvenţa luminoasă a omului creşte odată cu sentimentul durabil că nu mai poate trăi nimic fără iubire. Iubirea este rezultatul unei consumări interne cu tendinţa de a fi exteriorizată printr-un fel specific al fiecăruia; privită ca stare sufletească este suma tuturor luminilor lăuntrice ale omului însufleţit de a cerşi continuitate şi existenţă; dragostea testează exclusiv tensiunea spirituală a sufletului omenesc.

Camelia Opriţa în Cerşetori de existenţă
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hórreo

Eu sunt santinela tăcută pe picioroange de piatră.
Au trecut două secole de veghe,
dar încă rezist.
Am o cruce de purtat:
amuletă veche şi respectuos memento
de sfinţenie şi superstiţie,
credinţă şi erezie,
devoţiune şi teamă.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.

Eu sunt gardianul grânelor.
Prin măiestria omului
şi prin mâna Domnului,
sunt deopotrivă fortăreaţă şi sanctuar.
Niciun dăunător nu poate pătrunde,
nici intemperiile vremii răzbate,
nimic rău nu se poate infiltra
şi toate gurile vor fi hrănite.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.

Eu sunt loiala cetate
a comorii şi-a sorţii.
An după an, oamenii trudesc
cu plugul, coasa, îmblăciul şi pietrele de moară.
Cu curaj şi fervoare
am grijă de recolta
celor care au lucrat,
ale căror inimi şi mâini au sângerat.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.
Eu sunt santinela tăcută.
Eu sunt loiala cetate.
Eu sunt gardianul grânelor.

***Hórreo este un hambar (pătul) construit din lemn sau piatră, plasat pe stâlpi pentru a feri grânele de de rozătoare, caracteristic regiunii din nord-vestul Peninsulei Iberice.

poezie de Liza Grantham, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este o carte nescrisă

Iubirea este o carte nescrisă pe care poţi s-o pui la piept sau în locul inimii;
O scrii cu ceea ce îţi lipseşte cu ceea ce ai sperat,
Cu ceea ce te-a rănit,
Dar care se vindecă tot prin iubire.
Nu trebuie să iubeşti numai pentru simplu fapt că şi celălalt te iubeşte,
Iubeşti pentru a exista.
Şi mâine e o zi în care răsăritul este parte a florilor:
Dumnezeu a coborât până acolo, să-ţi arate că neputinţa ta
E doar o rană pricinuită de un vânt trecător.
Iubirea este nu numai un adevăr,
Este în acelaşi timp
şi identitatea omului care îl defineşte ca om
şi-l face unic în lucrarea divină.
Dacă Dumnezeu n-ar fi fost iubitor de om,
Acestuia nu i-ar fi fost încredinţată iubirea.

poezie de Camelia Opriţa din Cum pot sădi urmele tale în drumul vieţii mele? (iunie 2000)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cea mai frumoasă rugăciune pe care o putem spune

Flacăra nu valorează nimic fără candelă,
candela fără rugăciune e o eroare a focului.

Cât de suav trebuie să fie cuvântul
care uneori are efect de păcat
din cauza insomniei,
înfloreşte întregul pământ,

candelă crescută la sânul icoanei pentru rugăciune:
prefă-mă din piatră
fluture de foc

să fiu de-o vârstă cu deşertul,
să urc din nisipuri prăbuşite,
să iubesc,
să n-am dorinţa de a fugi
din calea soarelui -
mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu?

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae – 2019
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul trebuie curăţit de rămăşiţele întunericului, să rodească în om numai iubire, că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumuseţea omului.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea neîmplinită e ca o picătură amară aruncată în nectarul unei flori neîmplinite. Dar mângâierea cea nemângâiată tot în iubire se regăseşte, aşa cum floarea se vede parte a luminii, rănită fiind de vânt. Şi totuşi speranţa renaşte în lumea de arşiţă care trece prin sufletul omului

Camelia Opriţa în Cum pot sădi urmele tale în drumul vieţii mele?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împietrit rămâne sufletul când şi-a pierdut iubirea.

citat din Camelia Opriţa (18 octombrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

copilărie

Copilăria este inocenţa Creaţiei. Dumnezeu a binecuvântat-o cu îngerul păzitor care vindecă rănile din sufletul omului.

definiţie aforistică de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este credinţa omului care se măsoară cu sufletul; odată ce pune stăpânire pe gândul tău, inima îţi bate mai intens, sufletul ţi se încălzeşte într-o energie copleşitoare. O înţelegi abia atunci când ţi-ai aflat întregul, şi nu poţi fi sincer cu tine dacă nu trăieşti în universul ei.

Camelia Opriţa în Liniştea dinaintea singurătăţii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trupul te doare

Când trupul te doare, ca şi inima,
Când nu mai vrei să scrii nimic,
Când toate iubirile s-au răspândit
Ca fluturii pe câmpul cu maci şi ciulini,
Atunci îndrepţi ochiul minţii spre Dumnezeu,
Zadarnic I-ai negat existenţa, El nu te mustră,
Simţi un gol necunoscut în tot trupul,
Inima sde opreşte o clipă, parcă ar gândi,
Uiţi toate cărţile citite, ca şi cum te-ai dezbrăca de haine,
Vei plonja în cerul –abis, nu vei zbura, nu poţi, dar vei crede
Că şi asta este posibil, fără mijloace de transport,
Decât o Iubire imensă de absolutul pe care nu-l vei înţelege
Cu mintea, ci numai cu sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!