Psalm licorii Bahice sau Vitis vinifera silvestris
De pe plaiuri geto-dace,
Precum toată lumea știe,
Răsărit-a din găoace
Zeama viței de la vie;
Nu era lucru de șagă,
Mana cea dumnezeiască,
Dacilor le era dragă
Și-ncepuse s-o slăvească!
Ba chiar botezat-au mustul
Dupa-aromă și culoare,
Și clasându-l după gustul
Fiecăruia-n favoare...
Vinul negru de Fetească
Cu mireasmă de pădure,
Trăgător ca să trezească
Vânele, să fie dure;
Roză, dulce, delicată,
Vine din deal Busuioaca,
De-i băut cu judecată
Nu ți se va bate toaca;
Precum catifeaua parcă
Și cu boabe stafidite
Vinul roșu de Cadarcă
Face-amurguri zăpăcite;
Cultivat cu voioșie
Vinul galben Căpătanu
Face mult tovărășie
Cu podgoria Drăgășanu;
De la Huși avem Zghihara
Un vin alb, ușor, de masă,
Pentru răcorire vara
Închinăm cu o Mustoasă;
Nu uităm de tinerime
Care-adoră o Băbească
Dau cu ochii numa-n rime
Când vor să se-ndrăgoastească;
De la Bachus moștenire,
Prețuit și-armonios,
Este vinul de jertfire
Pomenit Negru Vârtos!
Ar mai fi multe vinoase
Dar vârtejul mă cam fură,
Dat fiind mărcile(timbrele) trase
Mi se limbă plimba-n gură!
poezie de Vasile Zamolxeanu (29 mai 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Bachus și vinul
Din vinul cel mai nobil de-i dai, chiar cel mai cel,
Nu-l satisfaci pe Bachus doar cu un păhărel;
El este zeul vesel al vinului și viei,
Dar mai presus de toate îi este zeu beției.
pamflet de George Budoi din Elogii vinului și viei (22 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinul roșu
Ascultați aici la moșu,
De când lumea, vinul roșu
E bun pentru sănătate,
Cu efecte minunate.
E grozav ca aliment,
Ba chiar ca medicament,
Dacă e de calitate,
Précum scrie în tratate.
Dar, luați aici aminte,
Căci vă spun ca un părinte:
Vinul roșu-ți dă vigoare,
Doar de-l bei cu cumpătare.
poezie de George Budoi din Elogii vinului și viei (1 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
E vinul...
E vinul de-azi mai rău ca cel de ieri, amicii mei?
Mai bun ca orice vin băut e cel pe care-l bei!
distih de Mihai Eminescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vinul și îmbătarea
Vinul dulce-i o licoare
Ce se lasă în picioare.
Și cel sec îți dă de furcă:
El ușor la cap se "urcă";
Te îmbată vinul sec,
Cu cât capul e mai sec.
poezie de George Budoi din Elogii vinului și viei (8 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre vinul roșu (umblă vorba)
Vinul roșu, vrei - nu vrei,
Este, fără contestații,
Bun mai mult pentru femei,
Atunci când îl beau... bărbații.
epigramă de Marius Coge din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bun e vinul ghiurghiuliu
Bun îi vinul ghiurghiuliu
Cules toamna prin târziu
Mai pe brumă, mai pe-omăt
Mult mai beu și nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be
Dar eu nu mă pot ține
Bun îi vinul, bine-mi place
Nu știu viei ce i-oi face.
Vinișor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară
Vinișor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun îi vinul și gustos
Când îl bei cu om frumos
Dar de-l bei cu om urât
Se oprește vinu-n gât.
cântec interpretat de Maria Tănase
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântat-am vinul
Cântat-am vinul și-l băui pre el.
Și-așa precum din flori slăvitul Soare
Cules-am toată roua din pahare
Voios ca cel din urmă menestrel
Am păstorit în viață vinuri rare
(De-aceea îmi și zice Păstorel).
Și de la Grasă pân'la Ottonel
Le-am prețuit, pe rând, pe fiecare.
poligramă de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinul vechi
Mi-ajung, din Europa, la urechi,
De la acei ce educat-au gustul,
Superlative despre vinul vechi;
La noi, abia se învechește mustul...
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2014)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi plânge vinul din pahar
pe melodii cu vers posac,
mă arde vinul în stomac,
pe melodii cu dor și haz,
mă unge vinul pe grumaz.
când traiu-n cântec este greu,
îmi toarnă vinul Dumnezeu,
când te doresc, fără ocol,
îmi toarnă vinul dracul gol.
pe melodii cu ritmuri noi,
ajungem, împreună, goi,
când n-am în casă musafiri,
îmi curge vinu-n amintiri.
pe melodii cu ritmuri vechi,
mi-ajung trei sfaturi la urechi,
să bei, să cânți, să te distrezi,
că viața-i scurtă. nu mă crezi?
pe melodii de la nuntiri,
mă cheamă vinul de te miri,
pe repertoriul funerar,
îmi plânge vinul din pahar.
poezie de Ionuț Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (17 iunie 2022)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învechirea vinului
De vinul nobil, vinul bun,
Un lucru eu aș vrea să spun:
Cu cât mai mult se învechește,
Cu-atât mai bun se dovedește.
Acuma despre vinul prost,
Să nu-ntind vorba fără rost:
Cu cât mai mult se învechește,
Cu-atât mai mult el se acrește.
poezie de George Budoi din Elogii vinului și viei (12 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
De multe ori vinul...
Binecuvântați vinul pentru marea lui generozitate.
Onorați-l cu cele mai frumoase nume.
Nu dați voie apei să-l supună,
Nici nu-l lăsați să se înstăpânească peste ape.
Un vin de Karkhiyya, învechit în hrube mult timp
Încât unui băutor, având aceeași vârstă, i-ar mai rămâne
Puțini ani de viață pentru a se bucura de savoarea lui
Va readuce în suflet
Nevinovăția celui cuprins de focul sacru al iubirii.
De multe ori vinul e băut de oameni care nu-l merită.
poezie de Abu Nuwas, 756-814, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinul Băbească
Un moș vârtos bea vin Băbească,
Fiindcă vrea să-ntinerească;
Minunea ține, negreșit,
Atâta doar cât e pilit...
epigramă de George Budoi din Elogii vinului și viei (13 septembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinul și chinul
Viața-i dulce și amară,
Este grea și mai și zboară,
Însă, de când lumea, vinul
Îndulcește chinul.
poezie de George Budoi din Elogii vinului și viei (7 februarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imposibilitatea, precum vinul
Imposibilitatea, precum vinul,
Înviorează pe omul care o testează;
Posibilitatea n-are savoare
Combină cristalinul,
Inefabilul șansei strop,
Cu cinzeaca de alcool dată pe gât,
Iar ingredientele vrajei devin mult mai certe
Decât Judecata de Apoi. Atât.
poezie de Emilly Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
- vin
- Pentru om, vinul e însăși viața dacă-l bei cu cumpătare. Fără vin, ce fel de viață duci?, că e făcut spre veselia oamenilor. Bucurie inimii, veselie sufletului, iată ce este vinul dacă-l bei la timp și cu măsură. Amărăciune sufletului, iată ce e vinul băut peste măsură fie din poftă, fie călcând greșit.
definiție de Isus Sirah în Ecclesiasticul, 31:27-29, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinurilor de Târnave
Bun îi vinul de Târnavă
Lângă mielu-fript la tavă.
Și eu nu vă spun o snoavă,
Bun îi vinul de Târnavă.
Bun îi vinul Blajului
Dacă-l bei la frigărui,
Că-i dulceag, nu amărui
Și de-l bei te predispui.
Bun îi vinul de Ciumbrud
Lângă mielu' fript, nu crud
Și aș vrea să tot aud:
Ia mai bea vin de Ciumbrud.
Bun îi vinul de Jidvei,
Tot să-l bei și iar să-l bei
Și de-aceea, e-he-hei
Tot aș bea vin de Jidvei.
poezie de Corneliu Culman din Niște poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum se bea vinul roșu?
Vinul roșu se bea în pielea goală... pentru că pătează.
întrebări și răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinul buclucaș
Vinul buclucaș
În vinul vechi este mult haz,
Când chefliu nu dă de necaz,
Dar se lasă în picioare,
De greutate... prea mare!
9 Martie 2017
Maria FILIPOIU
epigramă de Maria Filipoiu (9 martie 2017)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E vinul...
E vinul de-azi mai rău ca cel de ieri, amicii mei?
Mai bun ca orice vin băut e cel pe care-l bei.
distih de Mihai Eminescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinul
Vin din via ruginie
Cu buchet de razachie,
După a doua butelie
Ori ești mort, ori te învie.
epigramă de Vasile Iușan (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!