Rădăcini
nu știi cât de importantă
ți-e identitatea
până când nu începi să simți
că o pierzi
a început
numărătoarea inversă
ding-dang
numai câteva shift-uri
vrăjind
golferi cu bărbi lungi
impregnate de bere
cu accentul meu est-european letal
cu trăsăturile mele
latine cu naivitatea mea aparentă
încă ceva nopți
cu monstruleți de fum
în brațe
în locul tău
numărând minutele
până la răsăritul soarelui
câteva țigări rulate de bucătarul cu origini necunoscute traume de război
până
mă las de tot
de viciul final
mă vindec
de psihoza mea seducătoare
ding dang
încă un pic și
o sa zburăm low cost spre
cel mai frumos oraș de provincie
spre periferia industrială
deasupra centralei electro-termice
spre nava mamă așteptând
cu trapele deschise
absorbindu-ne
cu totul
cu dragostea ei
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre sfârșit
- poezii despre seducție
- poezii despre război
- poezii despre oraș
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Voluptatea naivității
Naivitatea mea urcă până la cer
și este sublimul la îndemîna fiecăruia,
oricine poate să-și petreacă o vacanță
în sufletul meu și
la adăpostul pleoapelor mele...
Ce plăcut e să mă las dominat
de naivitatea-mi des gustată
de către cei care nu cunosc încă această
splendoare a ființei!
Cum m-aș consola eu de violența
acestei lumi, dacă n-aș fi naiv?
Cum mi-aș mai deschide eu privirile
spre oameni, dacă n-aș avea
voluptatea naivității
și, dacă voi nu mi-ați tălmăci,
în scopuri nobile,
infinitul naivității mele?
Naivitatea mea, dragii mei,
e un fel de preludiu la orgă,
natura ei fiind însăși inima mea...
Doamne, dacă naivitatea mea
ar avea margini,
cum, oare, m-aș mai amesteca
indisolubil cu viața,
cum mi-aș mai putea acoperi, Miss,
tristețea visului final?
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre naivitate
- poezii despre visare
- poezii despre violență
- poezii despre viață
- poezii despre vacanță
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre senzualitate
Mai e o zi
Mai e o zi și n-ai să mai vii
Mai e un ceas și am să te las
Să pleci, cu visul meu
Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubești
Mâine știu că iar ai să greșești
De-acum îți spun să pleci
Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi și tu
Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși
Mii de cuvinte de dor am șoptit
Nici nu mai știu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic
Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început
Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi și tu
Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși
Poți să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine și aș vrea
Altceva
Numai...
Altceva...
Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi
Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși
cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre greșeli, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre fum, poezii despre dor sau poezii despre cuvinte
Numărătoare inversă
Numărătoarea inversă a început
vânătoarea cu nopțile
e ziua vieții
alerg pretutindeni
cu tălpile goale -arse de dragoste
am zâmbit unui copac
uitat în piciorul meu gol;
picioarele mele goale
sunt copaci urcând
spre zenit
vânătoarea regală s-a sfârșit
spre răsărit
unde începe apusul de cântec
poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre picioare, poezii despre copaci, poezii despre vânătoare sau poezii despre muzică
Aerul
Frunzele mă atrag spre ele violent,
copacii negri din toamnă,
sub ochiul lunii lent
refuzând să adoarmă.
Aud un ceas bătând în turn
ore în trecutul îndepărtat,
când frigul selenar, nocturn
îngheață-n aer, suspendat.
Și brusc trecutu-mi pare viitor
și urc spre secole latine
și-aud un ding, un dang sonor
al frunzelor foșnind prin mine.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre aer, poezii despre toamnă, poezii despre somn sau poezii despre ore
O, până când?...
De-atâta vreme-auzi și tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină și spre rai,
Și tot n-asculți, nici plânsul, nici cântarea
Și nu-ți îndrepți nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai și tu lucrurile care
Pe alții mulți i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când așa?
O, tu cunoști că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Și totuși tu rămâi pe căi deșarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns și-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?
Tu știi și de la tine ce așteaptă
De-atâta vreme și astăzi Dumnezeu!
Cunoști chemarea sfântă și-nțeleaptă,
Cunoști și calea rea și calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?
A mai trecut un an din scurta-ți viață
Și-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopții ceață,
O, rupe-ți vălul negru de pe față:
O, până când, o, până când mai stai?
Curând solia morții-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ți-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre prezent, poezii despre plâns, poezii despre negru, poezii despre moarte sau poezii despre foc
Am fost foarte flatat de rândurile ce mi le-ai trimis referitor la acele fragmente de tinerețe. Tu știi că eu nu sunt scriitor român și că nu-mi prea place să scriu cărți. Mai bucuros stau de vorbă, ca să conserv, încă o dată, nimicnicia adevărurilor. Din tot ce am făcut până acum, iubesc numai ceea ce a dispărut fără urmă, vreau să spun câteva tristeți în nopți, câteva grandomanii și gelozii pe ființe invizibile. Numai în disprețul față de Dumnezeu m-am simțit bine și la mine acasă.
Emil Cioran în scrisoare către Petre Țuțea (25 iulie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre tinerețe, citate despre scriitori, citate despre religie, citate despre noapte, citate despre iubire, citate despre gelozie, citate despre cărți sau citate despre bucurie
Alergările gândului
Cum prin răsăritul soarelui
se vede primăvara luminii,
așa printre zilele apusului meu
se vede iarna mea.
A răsări. A apune.
Răsăritul este a inimii primăvară.
apusul este înțepenirea iernii.
Și câtă primăvară încape răsăritul
iar și iar
când gându-mi aleargă
ș-aleargă
ș-aleargă
prin fluturi translucizi spre tine
neobișnuitul și nemărginitul meu.
Ce copilărie a putut să aibă răsăritul tău?
Și câtă iarnă încape apusul
iar și iar
când groaza gândului aleargă
aleargă
aleargă
prin spinii țepeni spre sinele
obișnuit și mărginit al meu.
Ce copilărie a putut să aibă iarna mea?
Și-acum când pământul se-odihnește
în brațe întineritoare de prim anotimp
mă-ntreabă gândul
oare în ceasul apusului
răsăritul tău din colțul ochilor mei
va încăpea o iarnă sau o primăvară?
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre primăvară, poezii despre gânduri, poezii despre zile, poezii despre ochi, poezii despre lumină, poezii despre inimă sau poezii despre groază
Trebuie să existe un început pentru orice chestiune importantă, dar continuarea spre final până când este temeinic terminată aduce adevărata glorie.
citat din Francis Drake (1587)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfârșit, citate despre început sau citate despre existență
Întoarceri la origini
Întoarceri la origini
Strânge-mă puternic în brațele tale
Până când carnea se topește în carnea ta,
Până când osul se sfărâmă-n osul tău,
Până când sângele îmi clocotește-n sângele tău.
Precum apa se întoarce-n valuri
Întoarce-mi sângele, tu, soția mea
în pântecele tău
îngenunchind acolo ca-ntr-o catedrală.
Întoarce-mi privirea în ochii tăi
să nu mai hoinărească printre îngeri,
Întoarce-mi pașii către templul trupului tău
să nu mai rătăcească printre idoli,
Întoarce-mă în sărutările tale
și închide-mă acolo pentru încă o noapte
Vreau să fiu prizonierul
cuvintelor întoarse-n sânge
și a bărbaților întorși în femeile lor.
Ca valul care se sparge-n țărm,
vreau să te atingi de mine
și să mă împrăștii prin tot trupul tău de zeiță
Picurând lumina iubirii noastre caste
pe ochi, pe frunți, pe buze, pe urechi,
pe piept, pe spate, la mâini și la picioare.
Precum pecetea darului Duhului Sfânt
Așază-te în cruce în trupul meu femeie
Ca să nu te mai caut,
Ca să nu mai rătăcesc,
Ca să nu mă mai reîntorc la origini!
20 octombrie 2020
poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre femei, poezii despre femei și bărbați, poezii despre îngeri, poezii despre urechi, poezii despre sărut, poezii despre soție sau poezii despre sfințenie
Pierdere de propriu
Cât n-ai pierdut părinți, bunici,
Ești răsfățat încă de soartă;
Singurătăți nu-ți bat la poartă...
Întreg ești încă tot, pe aici...
Nu știi ce-i încă suferință,
Când plaga, altora o credeai...
Ți-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credință...
... Ce-i caldul așteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!
Când pierzi alăturea de sânge,
Îți pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot și grup,
Mai puțin e... El, ce te-ar plânge!
Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în țarina fără vii,
Nu le mai au și-l simți... păcat!
Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauți parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i lași... La rând, toți pier!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre singurătate, poezii despre răsfăț, poezii despre păr sau poezii despre bucurie
Până nu mai sunt
Știi ce-mi șoptește
Noaptea
Când apari pe cerul meu
Din umbră?
Proptește-ți somnul
De umărul meu,
Iubito,
Să împărțim stelele
Până nu mai sunt...
Știi ce-mi îngână
Ziua
Când rămâi pe cerul meu
În lumină?
Ascunde-ți genele
În razele mele,
Iubito,
Să alunge norii
Până nu mai sunt...
Știi ce-mi spune
Seara
Când adormi pe cerul meu,
În apusuri?
Aprinde-ți dorul
Din roșul soarelui,
Iubito,
Să ardă temeri,
Până nu mai sunt...
poezie de Gabriela Chișcari (25 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre seară, poezii despre roșu, poezii despre nori sau poezii despre frică
Te rog, nu mă uita!
mă zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranța unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiți, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
să știi!
îți promit că
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!
iau din mine și vreau să-ți dăruiesc
totul, adunat în clipa din existența mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să știi!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de neființa mea
te rog,
nu mă uita!
arunc de pe mine îmbrăcămitea sufletului, zdrențuită
nu fi obosită!
am dureri, vântul uitării încearcă, dar nu mă vindecă
aștept să te mai văd, încă măcar o clipă
simt cum cresc în frunza stejarului
de sus și el se uită
jos, la rădăcina pământului răsărită din mine
prin frunze de toamnă și de iarnă, putrezite,
aduți aminte!
ai crescut ca un alfabet în eul meu, și exiști cu adevărat
oare m-am înșelat?
sau
ești în mine de mult, o istorie scrisă fără cuvinte
a unei iubiri cumplite și apoi,
eu din urnă
prin vânt aruncată de tine, cenușa rispită?
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre existență sau poezii despre creștere
Intră dragostea mea
ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu știu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înșirate
de la marginea patului
și până la geam
intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ți mâna în păr să-nțeleg
cum în palmele tale cuminți
lutul meu
ar renaște
ca o muzică veche
iar eu
m-aș simți
dintr-o dată întreg
intră dragostea mea
intră
fii o șoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit
intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg
intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim
intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre lut sau poezii despre frumusețe
Xcv xccv
mi-am desenat
palmele tale
pe tot corpul
nu mai e cale
de întoarcere
lipsa ta
e pumnul în stomac
care va reuși
să treacă
dincolo
pot să închid ochii
să las soarele să încălzească
spațiul rece și tot mai mic
ce dă
în fatalitate
această înfrângere
e numai a mea
e numai a mea
când m-am dăruit
am făcut-o
cu totul
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre desen, poezii despre corp, poezii despre cadouri sau poezii despre Soare
Până la final...
Nu-mi vând sufletul pe bani,
Nu am de averi nevoie,
Sunt un suflet ce-n lungi ani
De iubire am nevoie!
Nu-mi dau trupul pe nimic,
Dorul știu să-l amăgesc,
Prin încredere câștig
Omul pe care-l iubesc.
Nici pe el nu-l las să plece
Pe cărări necunoscute,
Din săruturile dulcege
Îi fac mii de revolute.
Îl ascund în sânul meu
Începând de dimineață
Și o să-l păstrez mereu
Până la final de viață!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre încredere
Iubire Transatlantică
motto:
"În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăiește."
(Octavian Paler)
Pe malul Mării Negre într-o seară
doi tineri se plimbau cu pas încet,
ea-n alb ca o mireasă prima oară
iar el de negru în mână c-un buchet.
- Îți jur iubito dragoste eternă!
E marea-aceasta martor ideal,
că te-oi iubi până la moarte
și mai departe până la final.
- Nu te jura, căci suntem încă tineri -
răspunse juna - c-un surâs stingher.
Și mai e drum până la moarte,
iar viața noastră-i toată un mister.
Mai am un pic de facultate
și dacă dă Domnul, într-o zi
voi merge în America, departe
să-mi împlinesc visul - de mi-o fi!
Trecură multe nopți și zile
de când eroii noștri nu s-au mai văzut
el așteptând scrisori de la o fată
iar ea departe c-un dor necunoscut.
De-atunci se sparseră de coaste
mai multe valuri decât umbre,
în tot cuprinsul din visare
pe mări, și-oceanele lugubre.
Pe-o plajă de la Atlantic într-o seară
doi tineri se plimbau cu pas încet,
ea-n alb ca o mireasă prima oară
iar el de negru în mână c-un buchet.
- O John, ce vis avu-i aseară
mă prefăceam în nimfă peste nori
o stafie mă chema-ntre valuri
în marea asta plină de culori.
Te rog s-aștepți încă o noapte
și vei avea ce ți-ai dorit,
în seara asta mintea mea nu poate
iar gândul meu e-un chin nemărginit.
Și mai trecu o noapte lungă peste ape
în șoaptele oceanului pribeag
spre dimineață au găsit pe plajă
o barcă goală fără de catarg.
Iar lângă ea îmbrățișați cu alge
și mângâiați de briza cea din zori
doi tineri se țineau de mână
înconjurați de apă și de flori.
Povestea lor este-o poveste tristă
dar de iubire nu se vindecă defel;
ea ne arată că dragostea există
și-a lor iubire încă mai rezistă,
Erau: Casandra și cu Daniel!
poezie de Dănuț Cepoi din Versuri din volumul "Picături de memorie" 2019, 2020, Editura Armonii Culturale, Adjud
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre promisiuni, poezii despre apă sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Din adâncul inimii mele zdorbite
"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam ști
Că o să-mi fie atât de dor?
Singurătatea acum o simt,
Mă golește pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?
Și tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristețea din lacrimi,
Toate suspinele din speranțe;
Ai știut măcar
Că încă îți simt lipsa într-un fel?
Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aș vrea să le știi,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;
În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...
poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri
Risipa de pâine
în camera mea sunt singurul suflet liber
singura conștiință ce nu trebuie să dea socoteală
despre lucrurile acestea
te vom asculta mai târziu mi-au ros carii pe tăblia patului
cu mâinile pâlnie am strigat cât am putut
de puțin dureros
muncă, nu te iubesc
până în stradă sunetul nu s-a făcut trup
până la camera de gardă revolta și-a păstrat accentul
grav
din punctul de vedere al medicilor
am băut un amestec nepermis de comunitate
ceva ce mă ridica deasupra clădirilor protejate istoric
și-a legilor
până la tâmple albul neîntrerupt al sfințeniei își cumpărase
loc de popas pentru minciunile spuse în grabă
mi-am aranjat haina pentru când voi fi mare
privirea ce nu mai avea nimic nevinovat în intenție
plus
atracția spre lucrurile obscene
o să-mi vând patru versuri
nu de alta dar încă n-am învățat lecția umilinței și a lipsei de bani
care face lumea mai bună
precum risipa de pâine
aștept momentul când cineva cu mirare și tremur
va cere capul nopții pe tavă
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre revoltă, poezii despre învățătură, poezii despre vestimentație, poezii despre versuri, poezii despre sunet, poezii despre pâine sau lecții de engleză
Scumpei mele soții care a devenit o stea
Zilele și nopțile mele nu mai sunt timp
ci strigăt și dangăt și vuet,
de când ai plecat, de când n-am uitat
mișcările tale și chipul de icoană.
bolnav de singurătate, am rămas aici
așteptând să ne reîntâlnim, dragostea mea
nepieritoarea mea dragoste
nimeni și nimic nu te poate înlocui
ai devenit o stea și mă luminezi
atunci când șarpele întunericului
se așează la picioarele mele
te rog să mai fii puțin răbdătoare
până voi veni lângă tine
dragostea mea nepământeană
lumina mea de stea.
poezie de Gheorghe Mihaiu din Scrisori de dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre căsătorie, poezii despre întuneric, poezii despre șerpi sau poezii despre uitare
Cât e până departe, mamă?
cât e până departe,
mamă?
copil fiind, am obosit
să dau cu sapa-n via asta
pe-același rând neterminat
și invadat de buruieni.
mai știi ce-mi promiteai?
să ai răbdare, și să strângi în pumnișori
atât cât poți, o tâmplă crudă
că vom ajunge noi, cândva,
la marginea fântânii.
ce sete, mamă, ce sete simt acum
când sunt pe rândul ăla blestemat
în care m-ai lăsat să sap, să sap
până la capăt, ca să găsesc filonul
mamă,
e mult până departe?
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă sau poezii despre copilărie