
Acelaşi vânt care stinge lumânarea, aţâţă şi focul.
citat din Lao Tse
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare
Vântul aţâţă focul şi vorba aţâţă vrajba.
proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am văzut un om care încerca să stingă un foc mare cu o ceaşcă de apă. N-a reuşit şi a tras concluzia că apa nu poate stinge focul. O ceaşcă de apă nu poate stinge focul, dar multă apă îl poate stinge.
citat celebru din Confucius
Adăugat de Culincu Diana Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!



Oboseala verii
De-acum, vara e obosită şi înfrântă,
În pomii desfrunziţi o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-şi locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea şi focul.
Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Şi-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veşminte-şi fac jocul.
Unei părţi din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălţăm în acelaşi cânt
Noi doi. Inima mea şi focul.
Iubita vine să-împărtăşim o sărbătoare,
Se înalţă, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorinţele-şi desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Şi-o pace mare dezmierdările-şi sloboade.
Noi doi. Inima mea şi focul.
poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Condeiele revoluţiei sunt foalele care aţâţă focul: trebuie mânuite cu chibzuinţă, pentru ca nici să nu stingă focul, nici să nu arunce scântei peste tot.
aforism de Sarghis Sakaian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!

Focul face apa să fiarbă, dar apa stinge focul. Nu încălzi un ingrat, curând te va stinge.
aforism clasic de Carmen Sylva din Cugetări şi impresii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dragostea e singurul bun care, pe măsură ce-l dobândeşti, nu-ţi potoleşte focul inimii, ci, dimpotrivă, îl aţâţă.
citat celebru din Raffaello Giovagnoli
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



neaua mieilor -
cu o surcică mama
aţâţă focul
haiku de Lucia Cezara Plătică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omului sărac i se stinge lumânarea în biserică.
proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul Tău arde, Doamne, ca Focul inimii...! Oceanele nu-l pot stinge...
aforism de Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantitatea mâncării toceşte ascuţimea minţii şi, îngreunând şi duhul odată cu trupul, aţâţă focul primejdios al patimilor.
citat din Sfântul Ioan Casian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice care să poarte numele meu şi care să curgă ca o ameninţare apocaliptică. Oare va stinge aceasta apă focul din mine şi focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi şi scântei, inundaţii de foc şi incendii de apă.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de costea georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dragostea e ca lumânarea; se aprinde repede, apoi arde încet până se stinge.
aforism de Ovidiu Kerekes (27 martie 2012)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă gândesc...
Când mă gândesc la motivul pentru care
mi-ai trimis acel evantai,
mă întreb dacă ai dorit
să-mi ostoieşti focul din inimă.
Dar cum aş putea stinge focul cu un eventai
Acolo unde lacrimile nu au reuşit?
folclor coreean, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa stinge focul care arde, iar milostenia e ispăşirea păcatelor.
Isus Sirah în Ecclesiasticul, 3:30, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ieri, azi, mâine
Ieri!... cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri... poveste, cu eroii - oase putrede-n mormânt.
Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţărmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine... mâine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!
poezie celebră de Alexandru Vlahuţă din Poezii vechi şi nouă (1894)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!




Lumânarea
S-a dus şi-a luat lampa
Şi-a stat aşa cu ea în mână, la marginea patului.
- Ce faci, mă, cu ea? l-a întrebat Ioana.
El n-a mai răspuns.
Dacă-a văzut aşa s-a dus să
Anunţe pe Mitru. Şi cum au venit
El murise, cu lampa pe piept. Aprinsă. Aşa a murit Panduru.
De ce-or fi vrând oamenii să moară
Cu lumină?
Nae Banţa îi spunea unei vecine:
- Fină, să nu uitaţi lumânarea,
Să mă lăsaţi pe întuneric.
Să-mi puneţi lumânarea să m o r i
Şi eu cu lumânare.
Hainele - nu mă puteţi îmbrăca,
Sunt greu. Să mi le puneţi pe piept.
Da' lumânarea s-o am în mână.
Şi aşa a fost.
- Naşule, uite-o, lumânarea...
Şi a dat din cap că e bine.
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!




Ieri, azi, mâini
Ieri!... cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri... poveste, cu eroii – oase putrede-n mormânt.
Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţarmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Măine... măine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!
poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Apa băută prea devreme stinge focul care asigură digestia.
citat din Cristian Andrei
Adăugat de Aroana Irimescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Şi ninge şi tot ninge,,
Pe viaţa-mi ce se stinge.
La cap, doar lumânarea
Îmi vede disperarea.
catren de Mihaela Banu (12 ianuarie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sufla pentru a stinge lumânarea altuia, pentru că asta nu o va face pe a ta să strălucească mai tare!
citat din Jaachynma N.E. Agu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
