Ostatici pe ţărmul tainic

Ţi-aşezam reverul hainei... mâinile mi se-ncleştară
Pe satenul negru, moale, ce lucea în raza lunii,
Un fior trupu-mi cuprinse şi buzele-mi tremurară,
Cînd ţi-am întâlnit privirea ce mă lega-n mii de funii.

În strânsorile simţite îmi fierbea sângele-n vene,
Roşi îmi deveneau obrajii precum, macii vara-n grâu,
Fluturi în beţia-mi oarbă pe trup îmi făceau desene,
Ochii tăi, camăşii mele, nasturi liberau din frâu.

Ostatici pe ţărmul tainic, unde umbrele n-au chipuri,
Bătăi lungi din vechiul clopot mă trezi din visul care,
Trupurile noastre calde le-acopeream cu nisipuri,
Mărturie fiind noaptea şi luna seducătoare!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de fluturi

Îmi curg fluturi din ochii calzi,
Îmi curg fluturi pe obraz.

Îmi curg fluturi pe spatele rece,
Îmi intră-n gură să mă înece,

Îmi curg fluturi pe nas, când respir
Mă umplu pe faţă, mă împroşcă cu mir.

Îmi curg fluturi pe mâinile slabe,
Sărută mai jos picioarele albe.

Îmi curg fluturi când te văd şi tac,
Sunt plină de fluturi în stomac!

Îmi curg fluturi rânduri, rânduri,
Din ochi, din ureche şi din gânduri.

poezie de Roxana Matiasi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi

E ziua-n care
Mă rog la răsărit de soare
Şi la copaci şi frunze moarte
Din cap şi pănă la picioare
Să-mi coase un veşmânt aparte!

E ziua-n care
Poeţi din patru zări în umblet
Se-adun la poalele Nemirei
Să îmi ofere dar de suflet
Poeme în acordu' lirei..

E ziua-n care
Emoţiile mă inundă
Scăldându-mă în calde-arome,
Minutul părând o secundă
În ceasul cu bătăi molcome!

E ziua-n care
Răsfăţul îmi e musafirul
Ce-a rătăcit prin lume-n cânt
Vorbind cu luna şi zefirul
Despre cuvânt şi simţământ!

E ziua-n care
Voi fura zâmbetele toate
Cu vraja versului din carte!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi Euterpe

Dacă aş fi Euterpe, patului, ţi-aş trece pragul,
Cerşaful cu flori de izmă, pe podea l-aş da deoparte,
Să îţi presar pe tot trupul, petalele din şiragul
Împletit cu gând de Evă şi nervuri de frunze moarte.

Însetată de iubire şi candoarea sacrei clipe,
Pe tărâmul meu de piatră, între ziduri ireale,
Te-aş purta şi te-aş închide, să bem vin, fumăm din pipe...
Şi-ameţit de fericire, să îmi săruţi pielea moale!

Să îmi murmuri la ureche, versuri dictate de mine,
Şi-n strânsorile de braţe, absorbindu-mi goliciunea,
Te-aş încununa ca rege, muzele să ţi se-nchine,
Dar eu nu sunt Euterpe, şi ramân cu-amărăciunea!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

De unde să încep? Sunt iţe încurcate...
Cum să separ acum trecutul de prezent
Şi cum să uit că tu mi-ai fost întreg înaltul
Şi aerul care-a trecut, prea des, indiferent.

Sunt vas de lut împrăştiat în mii cioburi,
M-am adunat privindu-te mereu în ochi
Şi îmi desfac chiar mâinile din greaua rugă,
Crezând că din iubirea oarbă mă deochi.

Am vrut să îmi dezleg tăcerea de dorinţă
Să strig la timp, să îmi separe toată teama,
Să schimbe noaptea într-o oază de lumină,
S-alunge din gânduri şi să gonească iarna.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care cerne frunze

Aş da o galaxie întreagă pentru sărutul tău stângaci
îmi pari un tainic demon ce mă scoate din hău,
din hăul vieţii mele cam devreme începută
Ţi-aş pune gentil lumea la picioare,
de la răsărit la apus, şi de la miazănoapte la sud
deşi mi-e cumva să-ţi murdăresc tălpile
Din rai aş fura pentru tine
pilde, minuni, daruri şi ce-o mai fi pe-acolo
crezând că se asortează cu ochii tăi sclipitori,
nici o şansă...
Mii şi mii de versuri ţi-am scris, milioane poate
ţi-am sculptat buzele cafenii cu imaginaţia, cu părerea
părul ţi-am mângâiat pe cearşafurile iubirii,
ca în visul de la şase şi ceva dimineaţa.
Mă-ntreb ce toamnă zace în palmele tale mici
fine ca pielea unui copil nenăscut
mie îmi plac toamnele bulevardelor,
sunt cuminţi şi frumoase
şi ştiu mai bine decât orice om putinţa iubirii
nu te-aş vrea întrupată, dar simt cu toată nesimţirea
cum cerni frunze de sus într-un apus,
apus demult
îmi vine să te ucid ca un gladiator
să nu râzi dacă-ţi spun
că-s înger depravat şi nemuritor,
îmi ajungi aşa cum eşti,
vis până la sfârşitul sfârşitului.

Din Cu tine capăt glas - Roberto Kuzmanovic

poezie de Roberto Kuzmanovic din Autor (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune, Doamne

Dacă bătrânii vor muri cu toţi curând,
De unde altul aş putea să-mi cumpăr?
Că Doamne, pâmântul, nu, nu ştiu lucrând
Şi în mormânt nu vor avea astâmpăr.

Nu voi şti ziua semănatului de grâu
Că nu ştiu să citesc noaptea în stele,
Mă pierd, alerg prin vise şi din frâu
Mă smulg, rebel îmi sunt inimii mele.

Rămâne Doamne pânza neţesută
Pentru prosoapele din brazi la nuntă,
Cămaşa mirelui din ce va fi cusută,
Şi pâinea mesei, cine o frământă?

Dar cine ne mai binecuvântează,
Mâinile cui Doamne le mai sărutăm
Şi cine ciorapi ne mai tricotează,
Cine doinele ne-nvaţă să cântăm?

Şi cine pe prispa de lut la ţară
Sau pe băncuţa veche-n faţa porţii,
Aşteaptă fii dragi pe drum s-apară
De mână cu nepoţii, strănepoţii...

Spune-mi Doamne! Tu ştii totul pe pământ,
Atotputernic-Tată, bunul meu stăpân:
De vor pleca spre cer, sau alt aşezămant
Doresc să ştiu, de unde-mi cumpăr un bătrân?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închistare de seară

(ţării mele)

Zăvoaiele nu mai cresc,
Munţii se despăduresc,
Mările se neliniştesc,
Frunţile îmbătrânesc,

Copiii nefericesc,
Părinţii se răzvrătesc,
Iernile înnebunesc,
Verile lungi se feresc

De seri, ce dezmorţesc
Umerii, ce-mi dezgolesc
Atunci când toate privesc
Cu ochii-nchişi nefiresc;

Aşa că precupeţesc
Colţ din albastrul ceresc
Şi-aştept şi eu să plesnesc
Pe ramul primăvăresc.

Aş vrea să îmi vând din tăcere.
Pe străzi mi se vinde plăcere
Şi acasă nimeni nu-mi cere

Să îmi coc iar o pâine din grâu,
Să aduc apă rece din râu,
Să îmi ţin calul negru în frâu,

Să umplu stupina cu miere,
Să fac ciocârlia să zbiere,
Să văd cum din mine, tot, piere

Zăvoiul. – Iar munţii şi marea
Să-mpreune cerul cu zarea,
În ţara ce azi mi-e salvarea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâini ude

E primăvara lui april
mâinile mele ude
au căzut în iarbă
să-mi caute ultima moarte
îmi amintesc pe atunci
din ochii tăi izvora o apă albă
care-mi spăla trupul convertit
la gustul pământului
este april
şi-mi caut încă mâinile ude
mâini pe care nu le găsesc
găsesc numai miei albi
care pasc liniştiţi
cu botul lor moale
din venele mele
până ce ajung
la respiraţia vieţii...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dimineaţa o rugă îmi curge din palme
spre cer noaptea toţi murim
eu mai abitir puţin uimit
eclozez din vise din nou fără tine
îmi tatuez în pupile privirea ta
ce culoare au ochii tăi?
uitarea e din catifea neagră
sângele meu circulă pe contrasensul fericirii
singurătatea mă descompune în amintiri puzzle
recompune-mă

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu din lacrimi

Îmi doresc, prin gânduri, răbufnirea ploii,
Să mai spăl tristeţea-n picurii din ea
Şi mă rog să fie stropii grei eroii
Care-o-ndepărtează din privirea mea.

Mă cuprinde toamna-n braţe de rugină
Şi îmi umple ochii-al frunzelor mormânt,
Sufletu-mi umbreşte norul ce se-anină
De un cer prea negru şi lipsit de vânt.

Îmi ridic privirea într-o rugă mută:
"Hai, deschide calea noilor dorinţi
Şi, o zi ca asta, tristă, abătută,
Schimb-o cu crăiasa zilelor cuminţi!"

Cerul se încruntă, însă, brusc, zâmbeşte
Şi desface norul într-o ploaie gri
Care se răsfiră, suflul ei pluteşte
Printre stropi, nu lacrimi, veseli, mii şi mii.

Soarele, în joacă, îi străbate-o clipă
Şi, spre bucuria sufletului meu,
Văd, pe cer culoare, văd cum se-nfiripă
Visul meu din lacrimi: Podul Curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfi-vom vremea în duet

Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopiseţe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise şi ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.

Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veşnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.

Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil şi-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiţei, din trupu-ţi, sfinţeşte trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.

Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvaşe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveştile-ncepute-n seară, încep romanţă nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet

poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfi-vom vremea în duet

Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopiseţe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise şi ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
*
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veşnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
*
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil şi-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiţei, din trupu-ţi, sfinţeşte trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
*
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvaşe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveştile-ncepute-n seară, încep romanţă nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet.

poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada

dormeau apusuri
galbene portocalii
pe cerul plin de stele gri,
un vuiet slab cu mugurii de vânt
îmi aduceau o noapte, neagră pe pământ
un felinar lucea precum un sfânt
la poarta casei tale
şi câinii îmi lătrau în gând,
precum o simfonie de demult.
ieşi iară tu, frumoasă fată
să îmi deschizi această poartă,
căci frigul ce îl simt în oase
s-a întrupat precum o oaste
între pereţii albi, lăptoşi,
de mucegai şi pete roşi.

poezie de Lucian Preda (6 februarie 2014)
Adăugat de Lucian Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirăm

tăcerea şlefuieşte prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.

vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îţi atinge mâneca hainei
şi caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.

rodeşte o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineaţa intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtăşit din târziul timpului final.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul VII

Aplecându-mă în după-amieze,
îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini.

Acolo, în cea mai înaltă explozie, singurătatea mea
se întinde şi arde, braţele ei arată ca braţele unui om
aproape de înec.

Am trimis semnale roşii dincolo de ochii tăi absenţi,
care se unduiesc ca marea în apropierea unui far.

Reţii numai întunericul, femeia mea distantă,
şi din privirea ta, uneori, ţărmul temerii iese la lumină.

Aplecându-mă în după-amieze, îmi arunc capcanele triste
în valurile care se agită în ochii tăi marini.

Păsările ciugulesc primele stele
care luminează ca sufletul meu când te iubesc.

Noaptea galopează pe iapa sa întunecată,
aruncând o coamă albastră peste ţărm.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ea ţipă zilnic ceva de neînţeles
ascult încerc să articulez cuvinte
dinspre ea vine curentul acela aspru

miroase a ceartă
cearta o defineşte

nu mai ştiu dacă pot face un pas înapoi
să fug pe holul lung al apartamentului
să mă ascund sub mâinile lungi, de pianist
ale fratelui meu

el mângâie. el îmi sărută obrajii şi mâinile
şi-mi şterge lacrimile

ea pleacă trântind uşa
enervată de două consoane tari

el tace şi mă priveşte blând
îmi dau iar lacrimile
le şterg scurt apoi
îi mângâi fruntea înaltă

ochii lui sunt ochii mamei
ochii iubirii
privirea protectoare
lăsată să curgă spre mine
din patul în care acum este ţintuit

el va merge iar
mă rog Domnului
să-i poarte iar paşii
prin casa părintească
sub privirile calde ale mamei

ea a plecat. a tăcut întreaga zi

el doarme acum
zâmbind unei lumi în care
nimeni nu-i tulbură bunătatea

mai e şi mâine o zi în care
fratele meu mă va hrăni cu lumina lui
îi voi mângâia fruntea
şi mâinile cu degete lungi
de pianist

oare cum ar vibra pianul bătrân
sub mâinile lui, mamă?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda oarbă

Firul de sânge care îmi iese din buzunar
firul de lână care îmi iese din ochi
firul de tutun care îmi iese din urechi
firul de flăcări care îmi iese din nări

Tu poţi crede că urechile mele fumează
dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii
pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile
şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte
o insomnie oarecare de cretă şi de argilă
o insomnie ca o sobă sau ca o uşă
sau mai bine ca golul unei uşi
şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim despre memorie

vreau să mă miroşi ca pe-o fereastră
vreau să mă auzi ca pe un arbore
vreau să mă pipăi ca pe o scară
vreau să mă vezi ca pe un turn

poezie de Gellu Naum din Culoarul somnului (1944)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa mea cu ochii mari

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ţi-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebuneşte... şi mă îndeamnă la iubire,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... şi-n răsărit, şi-n asfinţire.

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ţi-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc şi mă-nfior plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuinţă.

Micuţa mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... şi lucitori,
Îmi dezveleşti uitate simţuri şi rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viaţa, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuţa mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.

Micuţa mea, cu ochi duioşi, cu ochi duioşi... şi sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce şi dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu şi mare,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... să ţi-i iubesc fără-ncetare.

Privind la tine,-nnebunesc şi mă-nfior... plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuinţă.

poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul tinereţii veşnice

iubita mea coace pâine în cuptorul lui august,
stau la pândă flămând şi trist aşteptând să fiu miluit cu trup de grâu amestecat cu iubire.
foamea mă trage de plete, simt cum se apropie pământul de buzele mele
şi îmi vine să îmi ţip vinovăţia pe uliţele neuitate ale copilăriei.

mă simt atât de păgân în faţa sfintei pâini,
ochii îmi curg precum rugăciunile mincinoase
nici un cuvânt nu îmi poate rupe în două aşteptarea, nici unul.

în palmele întinse primesc cerul trist al ochilor tăi
şi felia de pâine udată cu roua dimineţilor amânate.

poezie de Eduard Dorneanu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Izvorul meu de mângâiere
ce-mi plângi în linişte durerea,
când te cuprind la piept
în braţele mele însetate de tine,
ce cresc din trup doritoare,
ca nişte ramuri spre lumină,
mă pierd în noaptea ochilor tăi negri,
plini de mister fierbinte.

Bucuria vieţii mele,
ochii tăi sunt două făclii
care ard orice frică ascunsă în mine,
altarul meu de rugăciuni
în care văd sclipirea a mii de îngeri păzitori,
iubite stele din adâncuri,
pe care le număr noaptea, ca un copil,
până adorm.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!