Îngeri şi îngeri

Ploua în Craiova aseară,
Iar noi, prin atingeri de gând,
Am vrut, pentru vremea de-afară,
Să fim stropi de cer, fremătând.

Şi-am fost, printre stropii de ploaie,
Doi îngeri veniţi pe Pământ
Cu aripi arzând în văpaie
Şi doar cu iubirea veşmânt.

Schimbam, din albastru-n albastru,
Priviri cu reflexii de Rai,
Dorindu-ne-un colţ de sihastru
Ferit de al lumii alai.

Fereastra terasei, plouată
Cu stropii de lacrimi de zei,
Părea printre timpuri uitată,
Când mi te priveau ochii mei.

Şi-am fost, şi mi-ai fost o-ncântare
Când toată fiinţa-mi şoptea
Că-s îngeri şi îngeri sub Soare...
Iar ploaia-n Craiova cânta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri

Îngeri de piatră
Îngeri de vatră...
Îngeri sub piele
Îngeri de stele.....
Biruinţe, înfrângeri
Sunt doar constrăngeri
A sorţilor îngeri...
Îngeri...
Îngeri pierduţi în mare
Îngeri orbiţi de soare
Îngeri uitaţi în cuvânt
Îngeri alungaţi de pamânt.

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

Aş vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire şi frumos,
Şi c-am iubit şi-am simţit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăş de drum.
Şi oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri şi oameni

Lumina cea sfântă în noi se coboară
Şi îngeri suspină de oameni ce sânt,
Bătaia de inimi începe să doară
În oameni şi îngeri, cum n-au fost nicicând.

Pământul se umple de raza curată,
Iar oameni suspină de îngeri ce sunt,
Iubesc şi-n iubire pe toate le iartă,
Că astfel e-n ceruri şi aşa-i pe pământ.

Doar îngeri şi oameni acolo... fiinţe
Căzute în rugă din inimi şi minţi,
Flămânde să-şi ardă în flăcări dorinţe,
Uitând câteodată să fie cuminţi.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini

Îmi bate iarăşi ploaia-n geam
Cu stropi mărunţi şi amintiri
Din vremea când copil eram
Din vremea primelor iubiri.

Imagini tăcute în faţă mi-apar
Şi inima îmi plânge de bucurie
Aş vrea să ating al ploii sfânt dar,
Dar ne desparte o veşnicie.

Anii au trecut şi zadarnic încerc
Printre stropii de ploaie s-alerg;
Să mă întorc la ce-a fost demult,
La anii de vis ce-au trecut.

Anii s-au dus, dar în inima mea
Un loc pe vecie le voi păstra,
Şi-n seri când ploaia iar va veni
Cu drag de ei îmi voi aminti.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din deşert

Simt în mine pustiu şi îmi ard amintiri
Printre resturi de gând ce îşi caută rost
Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri
Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost.

Sub cenuşi, mai mocnesc dezbrăcate de lut,
Doar cuvinte de dor în strânsoare de jar
Ce-nconjoară scântei şi le stinge tăcut
În credinţa-n târziu şi speranţă-n zadar.

Şi mai sunt urme vechi de căldură din veri
Cu un Soare torid şi priviri de senin,
Câte-un vis de demult, când erau primăveri
Iar în verdele meu se-alina un suspin.

Îmi tresare în piept o frântură de cer
De-un albastru intens, ce m-anunţă că-s viu
Şi că pot să mă iert, şi mai pot să mai sper
La o ploaie-n deşertul din visul târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul florilor de mai

Ştiam că florile de mai,
Când strălucesc în lumea lor,
Îţi umplu sufletul de dor
Şi cer iubirea să le-o dai,

Iar ţie, floarea mea de mai,
Ţi-am dat-o şi-n a mea grădină
Mi-ai fost a florilor regină
Şi mi-ai adus în suflet rai.

Îmi eşti mireasma dintr-un vis
Când, dintr-al florilor alai,
Ai vrut iubirea mea s-o ai.

Şi te-am cules, şi mi te-am scris
Pe-al sufletului manuscris,
În veşnicia lunii mai.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Şi să mă ierţi pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toţi norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (3 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Montségur

Eugen Dorcescu

Montségur

Mirelei-Ioana

Revăd, ca-n vis, natalul Montségur,
Biruitor în orişice înfrângeri.
Ce puri eram! Eram atât de puri,
Încât păream mai îngeri între îngeri.

Desprinşi de lume, rupţi de elemente,
De apă, de văzduh şi de pământ,
Ne-am fost iubit aievea-n trup şi-n gând
Şi-am ignorat vrăjmaşu-aşezământ
Al omenirii pururea demente.

Când am aflat că totu-i doar un joc
Şi sacrul munte însuşi e-o fantasmă,
Îţi aminteşti? Ne-am aruncat în foc,
Drept jertfă detestatului Moloch,
Şi-am renăscut în două flori de plasmă.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Vatra Veche", nr. 6, 2020 (27 aprilie 2020)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul raţiunii naşte îngeri

Mă tot holbez la poză, nesătul
Şi mă întreb: ce să se fi-ntâmplat
De a dormit mai mult decât destul
Şi toată dimineaţa mi-a-ncurcat?

Căci, la-nceput, mi se părea că visul
Ce-a demarat în seara dinainte
Continuă şi am aici trimisul
Din Lumea-Pentru-Unii-Doar-Cuminte.

Păi – zău, aşa! – părea că e un înger
Cu aripile-ascunse undeva,
Cu buzele un roşu ca de sânger
În toamnă, nu mai zic... pe canapea.

Nu-mi aminteam, dar cred c-a fost o noapte
Activă rău, căci şi eu, obosit
Din ce-o fi fost pe-acolo, printre şoapte...
"Să-i fac o poză!" – brusc, mi-am revenit –

Şi-acum o tot privesc şi tot... nimic!
Dar ştiu precis: nevasta n-a aflat,
Căci am întors-o – nu prea mult, un pic –
Şi-am pus cearşaful, iute, la spălat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două felii de pâine neagră un gând alb

mestec cu lacrimi fiecare înghiţitură
oricum la cina mea de taină
doar un fulger face pe meseanul
iar eu mă visez dansând cu stropii pe un câmp însetat
a verde a iarbă a grâu a mii de maci
şi-mi miroase a îngeri pe fiecare geană

sub cerul acesta locuiesc fără chirie
nu am nevoie de haine şi nu mă dor spinii din inimă
un măceş îmi creşte din fiecare zgârietură
ofrandă pentru gâze culcuş pentru soare

din când în când o frunză
încă în stare de fotosinteză
ar vrea să-mi cânte-n buze
despre toamnă
despre oameni de zăpadă
iar eu mă scutur de ploaie
şi-mi văd de infinit
a primăvară

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem incolor

S-au decolorat toţi fluturii,
acolo,
la margine de lume
şi este plin
de aripi de albastru-n jurul meu,
e plin de goluri
cer senin în loc de suflet
rămas să povestească
acolo,
la marginea prăpastiei
istoria unui crin,
şi e potop
de lacrimi de albastru-n jurul lui,
dar rădăcina-i însetată
de contur,
de vis zgîriat în piatră
ce-am fi putut fi
noi...

diamant ruginit

Şi de ne-am întîlnit vreodată,
atunci
a fost
acolo,
printre îmbrăţişările reflexii
dintre margini,
deasura ta şi-a mea,
în albastru.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...

Au fost şi vremuri când fredonam iubirea...
Au fost şi clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărţirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost şi timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Şi m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în şoaptă,
Când mă uitai în colţ şi te plimbai,
Prin colţuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost şi ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Şi-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi eşti, ce-ţi sunt... într-un orar.

Şi la final, din ecuaţie reiese,
Că nimeni şi nimic nu poate şti...
Ce lucruri sunt cernute şi alese
Ce le-ntregeşte, sau a le risipi.

Mult prea uimită şi aşteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranţe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Şi inima străpunsă doar de gloanţe...

Vor fi şi vremuri când voi cânta iubirea...
Şi va veni şi ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost şi nu mă pierd cu firea,
Eu ştiu numai să strălucesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ÎN ZARE

ÎN zare să mă uit.
Să mă desfac albastru.
Un curcubeu în apă arzând şi luminând.
Să chem iar depărtarea
ca pe un lup flămând.

În zare să mă uit.
Să îţi găsesc iubirea închisă
cu o cheie ruginită.

În zare să mă uit.
Şi să dispar în noapte
eu, animal ciudat ieşit la timp din grotă.
Mai lasă-mă să cânt şi să dansez în ploaie.
Din apă voi culege safire descântate,
s-aduc din nou iubirea
şi visele uitate.
Să mă infăşor în stropii ce mă ating uşor.
Voi căuta cu tine,
demult uitatul dor.
Cu ochii încă în lacrimi ne vom uita în zare.

Pe cer e curcubeul.
În noi plouă cu soare.

poezie de Iulia Giuşcă din POEZIE ŞI CULOARE(POESIE ET COULEUR). Cluj Napoca:Editura Emma (2016), traducere de Ediţie bilingvă(română-franceză)... Iulia Popov; t
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai

A fost o noapte-n luna mai
când stelele, mirate,
au strălucit când tu dansai
şi-au vrut să te arate
aceluia ce te privea
în toată frumuseţea ta,
de-o rară puritate.

Eu te priveam înmărmurit
iar muzica tăcuse
şi, ca prin vis, te-am auzit,
sau poate îmi păruse:
"-Dansezi? - Eu,... sigur, dar aş vrea...
- Stai liniştit, îţi voi cânta!"
... iubirea apăruse.

N-a fost un dans, a fost un zbor
prin lumi necunoscute,
în care te strângeam uşor
în mâinile făcute
un arc în timpul preţios
pierdut din vremea lui Cronos
în spaţii absolute.

Am fost în al iubirii pont,
în spaţiul dintre fapte,
privind acelaşi orizont
acolo,-n marea noapte.
Apoi, de mână şi uşori,
strălucitori ca nişte sori,
ne-am mângâiat cu şoapte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de toamna

Ma plimb prin toamna pe aleile-n rugina,
Si frunze frante plang sub pasii mei desculti,
Zambeste printre nori timida-o raza de lumina,
Iar vantul printre ramuri canta-ncet, de vrei s-asculti.

Ma plimb prin toamna sub stropii de ploaie,
La brat cu gandurile mele, pe carari, tarziu
Sunt fericit, si-mi curg pe-obraz lacrimi siroaie,
La amintirea c-am fost rob si-acum sunt fiu.

Ma plimb prin toamna coplesit de Har,
Si ma prostern si eu ca frunzele, cuprins de dor,
Inghenunchiat ma-nchin sub aripile vechiului stejar,
Cu ochii-nchisi, visand la cer, ma pomenesc ca zbor.

poezie de Marius Alexandru din Zboruri Sfinte (22 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua ochilor mei

Te oglindeai, zâmbind, în ochii mei
Şi deveneai, în ei, o floare-albastră
Când începea, demult, iubirea noastră.

Erai strălucitoare-n ochii-acei
Ca steaua ce-i a cerului regină
Când zorii se revarsă în lumină.

Iubita mea, trimisă-n dar de zei,
În suflet, pe vecie să rămână,
Lumina ta, de-atunci îmi e stăpână,

Iar tot ce-ţi cer e, doar, să nu îmi iei
Din ce mi-ai dat, nimic, nicio scânteie
Din aura ce-o ai, iubită zeie

Şi să priveşti, zâmbind, în ochii mei.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am terminat facultatea am fost repartizaţi la Teatrul Naţional din Craiova. Am fost trimişi de minister la Teatrul Naţional din Craiova să-l ridicăm şi... l-am ridicat. Primul care s-a speriat a fost Amza Pellea: «Aoleu, ne mănâncă oltenii...». Dar ne-au iubit oltenii cât am jucat la Teatrul din Craiova. Nu exista spectacol la care galeria, înainte de a se trage cortina, să nu strige «Trăiască Teatrul Naţional din Craiova şi actorii lui cei minunaţi!». Acolo, îndrumaţi de colegul nostru regizor Vlad Mugur, am făcut câteva spectacole de referinţă.

citat din Dumitru Rucăreanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

TESTAMENTUL POETULUI

Am fost un credincios şi sunt, dar în păcat,
Mereu am vrut cu tine să intru şi-am intrat;
Eşti unica din lume ce mi-ai permis, să fiu
Profetul care-şi strigă iubirile-n pustiu.

Când fluture am fost, din seară până-n zori,
Să gust din floare-n floare ai dragostei fiori,
Tu, înţelegătoare, în cântec m-ai iertat,
Ştiind că pentru tine am sufletul curat.

Când nopţile cu smoală voiau să îmi înece
Lumini în care-am vrut să-mbrac vreo stea mai rece,
Tu, doar cu vrăji făcute din vorbele-ţi rimate
Pe Cer aduceai Luna şi mii de nestemate.

De-aceea eu, iubito, cât încă-s pe pământ,
Îţi las prin Testament acum ce am mai sfânt:
Credinţa în Cuvântul ce-a fost şi o să fie,
Iar tu să mă îngropi în tine... Poezie!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viaţă-n poezii.

Am pus viaţă în dorinţe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputinţe
Lucruri rele sau mai bune.

Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.

Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Şi-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?

Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Şi în viaţa mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.

Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă

Am fost ploaie, curcubeu,
Renaşteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.

Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbuşit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.

Am iubit şi-am fost iubită,
Am visat şi-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.

Şi sfârşit şi început,
Şi tristeţe, bucurie,
Şi nimic şi tot ce am vrut,
Şi-am fost cuiva poezie.

Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Şi sătulă şi flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.

Am fost ciob şi nestemată,
Şi săracă şi boemă,
Am fost viaţă întâmplată
Şi din piatră şi din gemă.

Şi adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Şi-am rămas tot iubitoare
Când ţipam din toţi rărunchii.

Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.

Ast-am fost, şi mai sunt încă,
Om cu bune şi cu rele,
Am fost val, am fost şi stâncă,
O femeie printre ele.

poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!