Întru

Ochii nu sunt îndeajuns să treacă
întunericul,
mama m-a născut cu ecoul morţilor
uitat în mine,
fără să-mi spună
că ei
se adaugă la tot ceea ce sunt
şi acest infern în care cresc de-a valma
vagi închipuiri
e doar jocul unui gând
întru noapte şi lumină.
Oare sufletul,
amalgam de idei
şi reacţii de sentimente îşi termină existenţa
sau o să urce la cer?
Dar... care cer?
Mută i-a rămas memoria.

poezie de Agafia Drăgan (martie 2019)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru

Ochii nu sunt îndeajuns să treacă
întunericul,
mama m-a născut cu ecoul morţilor
uitat în mine,
fără să-mi spună
că ei
se adaugă la tot ceea ce sunt
şi acest infern în care cresc de-a valma
vagi închipuiri
e doar jocul unui gând
întru noapte şi lumină.
Oare sufletul,
amalgam de idei
şi reacţii de sentimente îşi termină existenţa
sau o să urce la cer?
Dar... care cer?
Mută i-a rămas memoria.

poezie de Eugenia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscuta din noapte

Aş fi vrut să-ţi fiu un braţ pe care să poţi plânge...
Un ochii care să nu critice, ci să te admire
Aş fi vrut să fiu un alb nisip al mării tale
Dar totul părea atât de frumos...
Şi nu era decât un amalgam de suflete lăsate în linişte
Şi eu credeam că sunt iubită...
Iubită cu iubire egoistă, individualistă
A fiecăruia către sinele său
Eu, care credeam că mie mi se scrie lumina din poezie...
Dar roşul, întunericul i-a luat loc
Eu care credeam în vis... Dar timpul s-a scurs fără a ezita...
Eu am rămas doar femeia... necunoscuta din noapte.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Vine o vreme
oare
care
te lasă rătăcit în uitare
paşi străini se zdrobesc pe cărare
oare
cine
te aleargă hain printre gânduri
răscoleşte închisele drumuri
oare
când
te întunecă lumina sub coasă
nume de piatră şi izvor te lasă
oare
unde
te ascunde ghiara corbului ce arde
amintire prin amintiri te pierde
oare
cât
te răsare neauzita chemare
atavism întru golem întrupare
vine o vreme...

poezie de Agafia Drăgan (mai 2019)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născută fără motiv

să luăm existenţa aşa cum este
ascunsă între zile şi nopţi
îşi lasă putregaiul la porţile răsăritului
vrea doar să te încânte
veşmântată în galben înaripat
pune stăpânire pe cealaltă jumătate a ta
cu mâinile pătate de sângele viu
şi privirile adormite în cerul zborului

împietrită în adio
îşi întoarce ochii spre mine
mă crede copil orfan de iubirea
care m-a născut fără motiv
vrea să-mi facă o surpriză pentru că
sunt femeie şi vorbesc
de prea mult timp singură
uitată sub copitele orelor nude

la rădăcinile mele începe jocul
în care existenţa vine lângă mine
cu 5 miliarde de euro oferite de Miluţ
la Dan Diaconescu direct
vom trăi bine
în fiecare vers poetizat color
în visurile noastre cu focalizare internă

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încep să cred treptat că viaţa noastră nu e doar o scurgere a timpului, care pe mulţi dintre noi ne înspaimântă. Nu! Viaţa este un amalgam de sentimente. Reuşim să simţim într-o secundă cât alţii nu reuşesc să simtă toată viaţa. Ne dorim mereu să ne exprimăm sentimentele într-un mod în care să nu-l afecteze pe cel de lângă noi. Sentimentele produc întregirea existenţelor şi distrug existenţa întregirii. Aşa cum am crezut şi până azi, aşa voi crede şi de mâine şi mai departe... am nevoie de acest amalgam de sentimente, pentru a simţi că simt şi că mă simt!

citat din Elena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti doar o umbră de acum

păsări cu aripi frânte
isi fac de cap în pântecul unei clipe
eterne
sunt aici... dar nu cu tine,
n-am voie să te strig
cum te chema-m de atâtea ori,
acum nu,
acum nu am voie
să te rog să mai stai.
privesc corpul înţepenit,
sub soarele impasibil de toamnă,
nimic nu s-a schimbat
doar tu ai început să-te aşezi cuminte
în toate aceste lucruri care ţi-au
devenite inutile acum
gesturile, cuvintele
stau prinse într-un ochi lipsit de tine.
tristeţea mea este că nu poţi să mai împărţi
cu mine inima plină de iubire.
în acest anotimp al roadelor coapte,
ai coborât să-ţi în mâini rădăcinile,
fără să tulburi sonora dimensiune a vieţii.
picătură cu picătură curgi,
în simetrica rotire a anotimpurilor.
mirosul tău, vocea ta, privirea ta
nu sunt în aceast trup înţepenit
peste care se varidica ţărâna,
de la pământ la păsări.
au rămas sa-mi coloreze apusul
n-am voie să plâng
să nu-ţi tulbur liniştea,
libertatea redobândită.
eşti doar o umbră de acum,
nu pot să vad dincolo de chipul lumii,
tot ceea ce voi deveni
într-un azi definitiv.
oare mă vei lua de mână
să mă conduci?
eşti tu răsăritul apusului meu?

poezie de Agafia Drăgan (15 mai 2019)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare pot fi eu...

oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roşu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?

Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice şoapte?

oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?

oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?

oare pot fi...
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?

oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu ştiu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de stele

De sus, de pe un mănunchi de stele,
Ce strălucesc în miez de noapte,
Zăresc o lucitoare stea,
Cu raza ei, ce îmi zâmbea...
Să fie oare mama mea?!

Mă întrebam în gândul meu,
Cu inima zdrobită de durere,
Să fie oare ochii mamei mele,
Ce mă privesc duios şi cu căldură,
Ferindu-mă de lumea rea, duşmani şi ură?

Şi stând îngândurată pe prispa casei,
Priveam îndurerată către cer...
Sunt multe stele care pier
Şi oameni dragi, ce ne privesc de sus,
Ca vremea bună ce-a apus...
De ne privesc cu drag, din cer, de sus.

Atunci steaua lumina mai tare
Şi umbra ei mă urmărea tăcut;
Îngenunchind în faţa ei, să-mi cer iertare,
Dar dispăru în depărtare,
S-a dus pe boltă, lângă Carul Mare.

În fiecare noapte luminează neîncetat
Şi parcă ar vrea ceva să-mi spună...
Că viaţa-i praf de stele, sufletul furtună;
Pe acest Pământ suntem precum o lună,
Iar zilele noastre, toate un mister,
Ce-n zori, la fel ca steaua... pier!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintez sau stau...

înaintez sau stau
între două necuprinsuri,
cu neputinţa de a mă contura,
alunec înafară,
într-un cineva
care rămâne mereu altcineva.
pentru ce neliniştea sfâşâie sclipirea de a fi?
înafara inimii, e absenţa...
neauzitul strigăt al mineralei tăceri,
deconcertantă, eternă transformare.
Cândva, peste mine vor cădea norii,
întunericul altui început
şi pasărea albă, pasărea pasăre suflet
oare o să tacă?
până atunci, am să-i păzesc cântarea
să nu înceteze
pentru tine şi pentru mine
şi pentru ea pasărea albă,
strigăt de lumină.

poezie de Agafia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Văd că mama ta ţi-a dat ţie lănţişorul ei.
Lucian: Da, ca să-mi poarte noroc şi să-mi amintească de ea, de parcă aş avea nevoie de un lănţişor ca să-mi amintesc de ea.
Iulian: Cine ştie?! Poate vei avea nevoie vreodată. Iar dacă ea ţi-a dat acest lănţişor, eu ce să-ţi dau, ca să nu mă uiţi?
Lucian: Nimic, blondule. Nu-i nevoie de nimic. Oricum, n-o să te uit niciodată. Cum aş putea oare?!
Iulian: Aşa-i. Sunt o persoană greu de uitat.
Lucian: Mai ales pentru mine. În plus, mama mi-a spus că de la tine are acest lănţişor; tu i l-ai dăruit...
Iulian: Hmm... Eu?! Mda, desigur... de la mine.
Lucian: S-a întâmplat ceva, blondule?
Iulian: Nu, nimic. Ce s-ar fi putut întâmpla?! Totul e-n ordine, cu excepţia faptului că peste câteva ore vei pleca într-o misiune spaţială, pentru următorii 13 ani...
Lucian: Greşeşti; poate ăsta-i singurul amănunt care e-n ordine acum. Restul pare a fi un haos total.
Iulian: Ai dreptate.
Lucian: De ce nu-i şi fotografia ta în medalion, alături de-a mamei?
Iulian: Nu e?! Se pare că am neglijat acest mic amănunt.
Lucian: Tot aşa mi-a spus şi mama.
Iulian: Mda, normal că tot aşa. Bine, Luci... Cred că e cazul să mai şi dormi. Până şi comandantul misiunii are nevoie de odihnă.
Lucian: Desigur.
Iulian: Noapte bună, fiule. Succes în misiune! Şi ai grijă cu domnişoara Barbie; ambele...
Lucian: Noapte bună, blondule! Şi mulţumesc.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtunile sinelui şi tragediile firii

ţi-am fost infidel, iubito, în viaţa asta damnată
şi de-atunci am conştiinţa dureroasă
dar am cunoscut în vârtelniţa vieţii
furtunile sinelui şi tragediile firii
fidelii cunosc doar latura trivială a iubirii
acum trupul măcinat a isprăvit cu păcatul
a rămas doar floarea trupului stigmatizată
şi sămânţa unui regret şi sufletul meu nostalgic
am în mine şi raiul şi iadul adamic, iubito
şi memoria atâtor femei defuncte
am lecuit sufletul cu simţurile scabroase
şi simţurile cu sufletul înaltul
am iubit cu ochii şi văzul lumea asta damnată, iubito
eram luceafărul de noapte prăvălit din ceruri
nici moartea nu mă speria, schimbam doar curcubeul
dintr-o cameră sau un parfum şi cerul de dimineaţă
sau un vers dintr-o poezie-elogiu demult uitată
din sanctuarul unui nebun poet, genial odată
voi femeile iubiţi cu sufletul şi doar cu sufletul
frumuseţea ta îmi umple ochii de lacrimi într-o doară
eu sunt un mort cu haine noi de seară, iubito
cu un cuţit împlântat în inima cu mulţi herţi
sunt aceeaşi inimă frântă, amară
care se lasă tipărită în mai multe cărţi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

pereţi întunecaţi
în patru colţuri, mă împart
cu palme ating ce nu pot vedea
caut în ei sunete trecute
cobor, căci au fost dărâmaţi
de privirile mele
caut orizonturi în praful rămas
degeaba mă zbat
a fost încăperea mea, numai a mea
în mine sunt pereţii mei
şi vreau să mă ating, pe mine
mâinile se întind în van
prin zbatere zadarnică, căutând
păiajenul din colţ uitat
uscat de vremea trecută
îmi amintesc ce nu sunt astăzi
ţesătura lui este peste ochii mei
o plasă veche, îmbătrânită
de pleoape strivită
lovesc pereţii mei
dar ei nu mai există
a rămas doar întunericul din mine
ce palidă lumină întinde
spre tunelul luminii albe

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubito, mi-e lene de tine,
Şi vârstă, şi toate s-au strâns,
Şi curg nişte ani după mine,
Şi-azi-noapte cu mine am plâns,

Iar tu căutai aşternuturi
Pliate atent între noi,
Din pat ai uitat să te scuturi,
Precum şi să vii înapoi,

Voiam să mai treci doar o dată,
Să văd cum mai e Dumnezeu,
Să sufli în lampă şi gata:
Lumină să-mi fiu numai eu,

Rămas inutil fără mine,
Cu tine degeaba rămas,
Cu sufletul ăsta ruine
Şi tu, un turist mai retras...

poezie de Alexandru Mogoşeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ştie

mama ştie că sunt mai frumoasă când iubesc
de aceea hrăneşte păsările de la ultimul etajul al babilonului ei
aici toate tablourile au geometria mea
urmele paşilor copilăriei se mai văd pe covoarele persane
în colţurile casei a ascuns hohotele mele de râs
şi icoana chipului ei
biblioteca e plină cu poveşti
pe un raft de lemn de trandafir
cărţile mele
îmbrăcate în busuioc

mai sunt doar puţine momente până să se îmbarce în
zepelinul acela cu care toţi oamenii pleacă
spre lumea firelor de iarbă
dar ea ţine morţiş să-mi spună că sunt frumoasă

mama ştie că sunt fericită când iubesc caută în lada de zestre
rochia de mireasă
mi-o pune pe umeri să prind zborul îngerilor
mâinile îi tremură când îmi răsfoieşte cărţile
cu ochii lacrimă de smerenie pe deasupra ochelarilor
soarbe lumina ochilor mei

mama ştie că atunci când te-am întâlnit
nu am mai vrut să plec din sufletul tău
din poezia ta
din universul născut de tine pentru mine
cu pleoapele tremurânde mai citeşte un vers
îl mângâie ca pe un cântec şi visează

mama ştie doar este mamă
toate poeziile vin azi în poala ei
să mai asculte o poveste despre
cât de fericită este când te iubesc

poezie de Mihaela Meravei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşor şi fără urmă voi pleca şi eu

Viaţa nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost şi eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu şi Copilăria mi-au mai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o durere!
Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculţ de la un capăt la altul şi soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!
Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine şi de atunci focul din sobă s-a stins...
Ziua aceea o ţin în loc de inimă şi aştept
Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

nu doare
de aceea trecând
rănile sale
sunt doar amintiri
atâta doar
că ia cu el
şi duce departe
doar el ştie unde
cea mai importantă parte
a vieţii noastre
poate cândva
nu se ştie când
ne vom reîntâlni
cu tot ce-am făcut
am zis am urât
iubind trecând
uitând aşteptând
să fie oare
în ziua aceia
o altă înviere?
sub care cer
spre care mântuire
se îndreaptă el visul?
toate acestea
sunt doar închipuiri
aşa să ştii
tu cel care treci
neştiut
însingurat călător
prin ploaia rece
a propiilor tale închipuiri

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fir de praf, Stăpâne

sunt fir de praf în palma Ta, Stăpâne
şi poate cresc odată din cuvânt
lovind pereţii unei case cu avântul
să cad în pasul Tău prea credincios

sub rugă să-mi găsesc şi zarea
în care totul pare că a înflorit cândva
prezentul mă-nfioară, mă sugrumă
şi nu mai pot s-aud chemarea Ta

timpanul drept e spart demult şi stângul
ascultă frica scuturând tot ce e bun

în fir de praf mă văd călcând prin faguri
albinele să-nţepe teama-n praguri
rămas să-mi fie sufletul curat

chem clovnul în fiecare seară
când vine, când nu vine...

ce-a rămas?

să-i povestesc ruinele-n cuvinte
să-l fac să-mi fie jocul de pripas?

e jocu-n care lesne regăsirea
se-ntâmplă-anume pentru-a ridica
fiinţa obosită-n rătăcire

sunt fir de praf, Stăpâne,-n
palma Ta...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ganduri pentru ieri...

Am sperat mereu
Că ai să te întorci,
Că vom fi din nou împreună.
Dar, aştept … aştept…
Oare toate punţile de legătură s-au rupt?
Oare nu mai există nimeni
Care să-mi spună ceva despre tine
Sau să-ţi spună ceva despre mine?
În fiecare noapte mă întreb:
De ce ne-a fost dat să ne întâlnim
De ce n-am trecut unul pe lângă celălalt ca doi străini,
Fără să ne privim măcar…De ce?

Nu are rost să mă frământ:
Am fost două paralele
Care atunci, în acea clipă
Au atins infinitul
Dar, doar pentru o clipă.

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul păsărilor

Ziua cade îngenunchiată-n noapte
o durere difuză îşi înfige spinii
sub armura albă a tâmplelor
vibrează-n limpezime falsă tăcerile
ne-am prins amândoi pereche nebună
cu dansatoarele depărtării
bezmetice izme
tu n-ai putut să-ţi smulgi iubirea
din cleştii pământului
nu ştiu iubite când te-ai desprins şi unde
eu am rămas să-ţi cristalizez absenţa
am să te reconstruiesc
într-un amurg potolit
formă a iubirii din mine
încerc să-mi împletesc gândurile
în gândurile tale
cu o clipă
clipa aceea prinsă
la convergenţa dintre două lumi
în spaţial acela
am rămas doar eu
peste mine tremură chipul tău întreg
poate nici nu ai fost decât imaginea iubirii
tristeţea mea este că nu pot să mă regăsesc
ca atunci
ce fericită eu mi-aş fi ţesut un cântec
din acordurile inimii tale
vroiam să prind luna pe ape
acum sufletul nu mă iartă
nu-mi vorbeşte
rătăcit în ţărâna iluziilor
nici tu nu-mi vorbeşti
să-ţi simt prezenţa în absenţă
au rămas doar umbrele iubirii tale
în plânsul păsărilor
să-mi îngroape ultima himeră.

poezie de Agafia Drăgan din Nevoia de Fericire (2014)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!