Rădăcina care ne leagă

Ai intrat cu amiezile
şi toamnele
căutai un loc să le ascunzi,
ca şi cum ţi-ar fi fost frică
să nu le tulbur sensurile
cu un cuvânt rostit sau doar răsărit
în nopţile, când le puteam uşor distinge
în lăcomia braţelor şi ochilor.
eram pământul, în care
îţi semănai eternitatea
fără să văd
cenuşa arcuită sub tâmplă
purtai cu tine cheia
iubirilor rătăcite
să-ţi rezemi dimineţile îmblânzite
de sănii şi pântecul meu de femeie
orgolioasa ta masculinitate
gelos pe oglinda
şi uşa care nu se voia deschisă
foamei tale de certitudini
în ţesăturile cotidianului
amplificai bănuielile
în absenţa ta
rămâneam să vânez vulturi în Tibet
să explorez fiorduri îngheţate
imaginea constantă a ochilor
când mă pândeai trădat de oglindă

înainte ca buzele tale
să inventeze acelaşi picant ritual
pentru o zi sau pentru un amurg
binecuvântând rădăcina care ne leagă

poezie de Agafia Drăgan
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcina care ne leagă

ai intrat cu amiezile
şi toamnele
căutai un loc să le ascunzi
ca şi cum ţi-ar fi fost frică
să nu le tulbur sensurile
cu un cuvânt rostit sau doar răsărit
în nopţile când le puteam uşor distinge
în lăcomia braţelor şi ochilor
eram pământul în care
îţi semănai eternitatea
fără să văd
cenuşa arcuită sub tâmplă

purtai cu tine cheia
iubirilor rătăcite
să-ţi rezemi dimineţile îmblânzite
de sănii şi pântecul meu de femeie
orgolioasa ta masculinitate
gelos pe oglinda
şi uşa care nu se voia deschisă
foamei tale de certitudini
în ţesăturile cotidianului
amplificai bănuielile

în absenţa ta
rămâneam să vânez vulturi în Tibet
să explorez fiorduri îngheţate
imaginea constantă a ochilor
când mă pândeai trădat de oglindă
înainte ca buzele tale
să inventeze acelaşi picant ritual
pentru o zi sau pentru un amurg
binecuvântând rădăcina care ne leagă.

poezie de Agafia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

tu îmi dai iubirea
ţie îţi datorez cunoaşterea
pentru tine vânez stele
şi culeg floril în răsărit
sorb în tăcere roua ochilor tăi
lacrimă ce înalţă zidirea
între cer şi pământ
tu eşti durerea ce-mi aduce fericirea
frumuseţea încântarea dăruirea
locuinţa inimii mele e în sufletul tău

femeie
doar tu eşti calea
pe care ne vine iertarea
pântecul tău naşte infinitul
tu eşti biserica omului
tu eşti înălţarea lui
fără tine nici Isus nu se năştea
pentru tine femeie
El a înviat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi sunt?

Lumina ochilor tăi
şi durerea din lacrimile tale,
parfumul cuvintelor
şi misterul din spatele tăcerii.
Frumuseţea inimii tale,
cunoscutul şi necunoscutul.
Vederea ochilor,
căldura îmbrătişării
şi talazul valurilor din zbuciumul tău.
Frumuseţea fiecărui gest,
amintirea cea mai frumoasă
cu care adormi seara,
treapta pe care pui piciorul

să urci spre curcubeu,
aşteptarea nesfârşită, chinuitoare,
dar atât de plăcută,
încât a ajuns să-ţi fie bucurie.
Fereastra la care te aşezi
pentru a privi oamenii din jur,
adevărul din toate închipuirile
şi tâmpla sprijinită în palmă
când crezi totul e pierdut.
Bucură-te că sunt pentru tine
ce nu mai sunt pentru nimeni
şi curăţă-ţi oglinda sufletului
pentru a vedea toate acestea!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă femeie

Lasă-mă, femeie, să mă închin în faţa ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!

Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte şi nopţile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ţi admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puţin.

Lasă-mă, femeie, să-ţi mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi şi inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.

poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo cu tine

mă pot scrie oare pe buzele tale
ca un fluture când mângâie cerul sărutând o floare
şi
...
crede că, a găsit fericirea
ca apoi spre seară să nu mai fie?

o clipă rătăcită a spart o fereastră din mine
şi-au năvălit norii
cerul, soarele
tu!
...
oare totul este în noi fără să ştim?

nu mă cunosc decât în izvor de viaţă
escaladând dimineţile spre amiază
cu tine-n
gânduri de flori şi-n fiori

parfumul tău mă duce spre seară

aşteaptă, nu fugării dimineţile
ascultă, sărută amiezile
înţelege-mă, când vin apusurile
iubeşte-mă, când vin nopţile

nu suntem bucăţi separate
nu suntem amintire
nu cerem
nu vrem
e timpul vieţii
sperăm doar în iubire!

nu pot opri mintea să nu răsucească
absurdul din mine
mă minte de-o viaţă
când plâng ploile

drumuri rătăcite fugăresc viitorul
nu pot să mai fiu la fel şi-ntr-un mâine
aruncă cu pietre şi sparge-mă-n bucăţi
şi ia o bucată în timpul tău
acolo cu tine!

Să nu lăsăm nopţile să doarmă
Să nu uităm de dimineţile moi şi calde
Să nu uităm că ne scriem prin noi!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ochilor albastri

dimineţile mele încep cu tine
şi vocea ta atât de apropiată mie acum
urcă încet soarele pe cer
topindu-mi fiecare vertebră
de ce ţi-ar fi teamă că mă vei pierde
nu vezi cum destinul mă desenează deja
fluviu subţire în căuşul mâinilor tale?!
aşa se nasc poemele mele
din kilometri de aşteptare
până când ne vom întâlni
şi braţele ţi se vor desprinde din umeri
înconjurându-mă cu o mare de linişte
la fel de firesc precum cerul
înveleşte pământul în aripile sale de tul
abia trezită din somn pasăre diafană
această duminică are culoarea ochilor tăi

poezie de Adriana Marilena Simionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul păsărilor

Ziua cade îngenunchiată-n noapte
o durere difuză îşi înfige spinii
sub armura albă a tâmplelor
vibrează-n limpezime falsă tăcerile
ne-am prins amândoi pereche nebună
cu dansatoarele depărtării
bezmetice izme
tu n-ai putut să-ţi smulgi iubirea
din cleştii pământului
nu ştiu iubite când te-ai desprins şi unde
eu am rămas să-ţi cristalizez absenţa
am să te reconstruiesc
într-un amurg potolit
formă a iubirii din mine
încerc să-mi împletesc gândurile
în gândurile tale
cu o clipă
clipa aceea prinsă
la convergenţa dintre două lumi
în spaţial acela
am rămas doar eu
peste mine tremură chipul tău întreg
poate nici nu ai fost decât imaginea iubirii
tristeţea mea este că nu pot să mă regăsesc
ca atunci
ce fericită eu mi-aş fi ţesut un cântec
din acordurile inimii tale
vroiam să prind luna pe ape
acum sufletul nu mă iartă
nu-mi vorbeşte
rătăcit în ţărâna iluziilor
nici tu nu-mi vorbeşti
să-ţi simt prezenţa în absenţă
au rămas doar umbrele iubirii tale
în plânsul păsărilor
să-mi îngroape ultima himeră.

poezie de Agafia Drăgan din Nevoia de Fericire (2014)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor mei

Lumina ochilor mei,
În apa de cleştar
Îmi oglindesc trupul
Şi mă întreb
Dacă frumuseţea lui
Este deplină pentru tine.
Aş vrea să fiu
Frumoasa basmelor
Dăruită
Nopţilor tale de dragoste.

Lumina ochilor mei,
În deschiderea bobocilor de floare
Îmi oglindesc viaţa
Şi mă întreb
Dacă murmurul ei,
Îţi străbate viaţa înviorându-te.
Aş vrea să fiu
Murmurul viu al izvoarelor
Ce îţi izvorăşte viaţa
Zilelor şi nopţilor.

Lumina ochilor mei,
În sfinţenia curată a rugăciunii
Îmi ascult sufletul
Care se vrea pur,
Dăruire sufletului tău
Care caută zi şi noapte
Sfinţenia
De-a lungul anilor.

Lumina ochilor mei,
Îmi caut gândurile
Pe cărările stelelor
Şi ţi le dăruiesc ţie,
Ca să faci din ele
Punţi de lumină
Între constelaţiile
Fiinţei tale
În armonia lumilor.

poezie de Agenor Crişan din Drumul Tăcerii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru poet...

Mi-au răguşit tălpile ochilor mirosind scrisul tău prăfuit,
Dar tu nu mai scrii şi eu am răcit de la curentul paginilor goale.
O carte pe birou mai poartă încă amprenta existenţei tale,
Nu a fost vis, a fost doar... nimic de neluat în seamă.
Mă oboseai în scrierile tale când îmi pictai în forme diferite trupul
Şi acum zac de febră musculară şi vreau ca remediu, scrisul.
Alunec în absenţa ta ca o copertă fără pagini,
Un gol lângă un alt stilou fără peniţă, fără substanţă de cerneală.
Mi-e dor de tine şi de scrierile tale,
De praful tău, de mine pe birou,
Vreau să mă mai citeşti o vară, poate devin romanul tău!
Şi tu, ca un poet decent, mă ierţi de îţi mai sting pe piele
Din scrierile minţii mele.
Eu scriu, tu scrii şi noi uităm să ne citim!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru tine

Ploaie de lacrimi am văzut
picurând
din cerul ochilor tăi...
şi m-am gândit
la furtuna din suflet.
Gândul că-ţi sunt tunet
şi fulger
mă întristează.
Vreau să-ţi fiu doar curcubeu
de speranţă,
dragoste
şi mult dor.
Să-ţi fiu răsărit în fiecare dimineaţă
când mă priveşti
şi potecă spre bucurie.
Seara să fiu apusul supărărilor de peste zi

iar noaptea, înger păzitor peste
visele tale...

poezie de Angelina Nădejde (15 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă pot întoarce la tine...

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul
şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii;
desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi
şi a trebuit să mă ancorez de soare
să mă închin copilăriei tale, ca un bărbat puternic ce eram;

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine.

Am trăit pentru a te respira în loc de aer,
şi te-am respirat atâta vreme cât să iau forma luminii ;
mi-au trecut toate rănile pe dinăuntru
rănile mele au rămas în rugurile tale
din care mai târziu se va naşte nucleul unei comete.

Căutându-mă înapoia întunericului,
tu nu poţi străluci fără mine.

Durerea a venit când mi s-a lipit umbra de pământ
şi m-am văzut lumină ştearsă în pântecul amurgului;
alergam de pretutindeni într-un vid.

Singurătatea a venit
atunci când n- ai mai putut să mă întregeşti cu tine,
deşi pământul
se făcuse din nou verde în muguri.

Dar totuşi trăiesc...
Trăiesc în voia vidului
între văz şi auz, între miros şi pipăit.

Şi alerg...
Alerg cu moartea încolţită-n mine
până la orizontul care nu se mai sprijină de cer;
răsăritul este peste tot, curge de pretutindeni.

Şi totuşi trăiesc...
Trăiesc într-o lacrimă de-a ta
şi nu mai simt prăbuşirea
care m-a desprins de lume.

Tăcerea a venit din ceea ce nu mai are chip
şi am rămas o mână pământ.
Sufletul mi se roteşte în inima întunericului;
se face luminos, mai luminos, şi mai luminos...

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot întoarce la tine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară, nr 129, septembrie 2012. Revista Centrului Cultural Focşani (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu te înţeleg... Ce înseamnă asta?! După felul în care vorbeşti, pari a fi gelos. Ceea ce... E ridicol!
Lucian: Ridicol?! De ce ar fi ridicol?! Nu, nu e deloc ridicol, pentru că, într-adevăr, chiar eram gelos! Nu numai că eram gelos, ci încă sunt. Sunt gelos, Lia, ba chiar foarte gelos! Pe Sid, sau pe oricine altcineva s-ar apropia nepermis, de tine! Pe oricine te-ar privi cu afecţiune.
Lia: Poftim?!
Lucian: Ce ţi se pare atât de ieşit din comun?! Ar fi trebuit să ştii, sau să-ţi fi dat seama până acum, de când mă cunoşti, că... Da, sunt gelos, pentru că...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca 'ntr-o oglindire

Sunt gelos pe frunzele care cad
şi pe hainele care te ating,
pe soarele care iţi alintă chipul
pe somnul care te învăluie,
şi – de un timp încoace –
pe oglinda care îţi redă înfăţişarea
şi pe toate dimineţile care îţi întâmpină trezirea!
Într-o buna zi,
am sa fiu gelos şi pe mine
cel care te va atinge,
cel care te va învălui
cel care îţi va reda, ca ‘ntr-o oglindire,
întregul tău chip
în toate dimineţile...

poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de Cosmin Neidoni
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare adevăr pe care îl descoperim este o oglindă netulburată care împrumută ceva din strălucirea ei şi celor din jur, înainte de a le reflecta imaginea. Atraşi de tot ce străluceşte, oamenii de rând se adună, privesc în oglindă din depărtare, iar tocmai în centrul strălucirii zăresc, pe jumătate ascunsă în fund, o imagine înfricoşătoare, sinistră şi ceţoasă. Cuprinşi de groază şi repulsie, ei îşi întorc privirea de la oglindă şi o învinuiesc pe ea, învăluind în acelaşi simţământ de ură şi oglinda şi strălucirea ei. Ceea ce i-a înspăimântat a fost doar răsfrângerea propriei lor nimicnicii!

citat clasic din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara din tine

în prima zi când m-am văzut în strâmtoarea privirilor tale
am crezut că am îmbrăcat trupul tău
nu eram pregătit, sincer, să fiu eu cel care a-şi putea fi tu

dar durerea o duc în mine şi nici
nu cred că voi putea vreodată să ştiu a număra în doi
învaţă-mă să fim, căci demult la umbra vieţii
m-am uitat într-o zi a unei iubiri stinse

dar nu am ajuns încă cenuşă
ard mai mult decât soarele din privirea ta

acum
dacă vrei
ascultă-mă şi nu mă sinucide
am pantofii vieţii tociţi de paşi pierduţi
pe drumuri rătăcite
nu mai ştiu a mă mai juca, cu sărutul alb al căderilor curbate
de la încheietura mâinilor tale, a curburii lebedei din tine
şi a privii lacul, acolo unde se opreşte sărutul cerului
cu pământul

de mult, pe când nu exista uitarea
am început să strâng nopţile şi să le port cu mine-n buzunare
sunt pentru tine, dăruite, dar caută-mă să te găsesc
căci le voi face pentru tine lumină

mă strâng încăperile care au călătorit cu mine
prin viaţă
au devenit toamne friguroase
şi crede-mă
am nevoie de primăvara din tine!

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor tăi (dedicaţie ospătarului vesel, Lucian)

Când luna îţi va zâmbi la fereastră să-ţi aminteşti
De lumina ochilor mei
Ei te cheamă cu fiecare şoaptă în noapte
Iar dimineaţa când soarele răsare să-ţi luminezi chipul
Căci razele mele te cheamă cu fiecare cuvânt
Pe care tu-l vei scălda în lumina din ochii îndrăgostiţi
De acelaşi suflet ce te-ndeamnă la joc
Melodia sufletelor noastre se va sincroniza într-atât
Încât va deveni o risipire de voie bună.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumina se ascunde

Mi-e teamă de ziua când n-am să te mai văd
şi uit adeseori să-mi trăiesc prezentul

Mi-e teamă de clipa când paşii mei
se vor opri lângă uşa iubirii noastre, închisă- mută
fără ca eu să mai pot răzbi dincolo de cheie
atunci voi urî toate uşile, cheile, porţile
nopţile ce se vor topi în dimineţi fără tine

Nu vreau să ştiu când
aşteptarea ta se va contopi tristă cu dorurile noastre
iar eu nu voi mai căuta oglinda
în ochii căreia mă făceam atât de frumoasă
numai pentru tine
...................................................................
Dăruieşte-mi maieul tău, iubite
să-ţi simt mirosul în dimineţile pustii
să-mi îmbrac oglinda cu tine
căci fără tine iubite eu sunt goală
lumina fără tine de mine se ascunde...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplător sau oare...

Întâmplător mă aflu în buzele tale
în vizită de sânge
cu dinţii încheiaţi până la gât
cu gulerul brunet
şi cu mânecile ochilor suflecate peste pleoape.
Mi te-ai prezentat o petală de nor
de care îmi era
a rupere de dor
şi de ceva peste altceva
mai aproape.
Întâmplătoare zi în miez de noapte
când mă aflu în vizită de uimire
în buzele tale decomandate
înghesuite într-o privire.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte priviri să îmi dai

Tu
care îţi pui mâna peste mine
şi
mă încojori
pe dinainte
şi pe dinapoi

cu privirea Ta
din ochii
ca para focului
îmi străpungi
sufletul şi inima
şi Tu Însuţi cu mâinile Tale
mă aşezi pe stâncă
şi cu totul alte priviri îmi dai să disting
real natura tuturor lucrurilor ce mă înconjoară
un strigăt din ape
să fiu
pe palma Ta dreaptă
un crin
şi un zbor printre stele

doar Tu
îmi înscrii menirea
căci asemeni cu Tine mă vrei
să-mi iei
lucrurile

ce de Tine mă despart
o cu totul altă fiinţă de-a fi
nu doar voia mea să se facă în mine ci doar voia Ta Isus
pentru că Tu
fericirea îmi vrei
pe veci

pune-mă
să-ţi cânt mersul
dintre o floare şi alta
dintre
un cuvânt
şi-un alt cuvânt albastru de albastru
până în inima pietrei de vară
supusă privirii
din stele

înţelepţeşte-mi
cuvintele
şi pe degetele Tale Tu mersu-mi aşează
o stea să fiu ascunsă-ntre crini la marginea mării în stropi
de cântare
melodie
şi cântec din stele spre stele plutind

mă-nvăţ
să-ţi cânt imaginea
ascunsă-n lumina scăldată-n lumină
ca para focului
ce-ţi arde din ochii Tăi
orice secret anihilându-l pentru Tine
căci Tu eşti
Acel ce eşti

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!