Mi-ai iertat fiecare durere în parte

ca un soldat trecut prin atâtea războaie
învăţat cu gloanţele
cu sângele
cu moartea
cu mine
mi-ai iertat rănile
drumul
timpul pierdut
ca un soldat ce uită
că mâinile lui pot să culeagă albastrul
da
sunt sigură că mi-ai iertat fiecare durere în parte
fiecare zi pierdută într-o cameră rece
unde sângele meu devenise alb
unde carnea mea
se obişnuise cu gloanţele
cu moartea
cu atâtea războaie
da
m-ai iertat pentru toate
iar mâinile tale calde
vin să acopere rănile adânci
şi fiecare zi pierdută
într-o cameră rece
unde dorm numai umbre

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trimisă la Vama...

Îţi iubesc fiecare poem pe care-l scrii

fără să ştii ce e aceea poezie
dimineaţa pe cearşaful ud
trasezi cu mâna cercuri uriaşe
în care mă înveţi să rămân
ca într-un cântec absolut perfect
ştiu
trăim o poveste absurdă
numai suflet şi atât
îţi iubesc fiecare cuvânt şoptit
ca un ritual zilnic
între a fi şi a înţelege
cum două trupuri
stau rezemate de gloria lumii
iar sufletele
dansează goale
pe o bucată de pământ fertil
îţi iubesc fiecare izbucnire nervoasă
înţepenită între trecut şi prezent
ca o istorie contrafăcută de regi
ştiu
trăim o poveste ca oricare alta
învelită în banalităţi
o poveste ce nu vrea să se prindă
în hora amărăciunilor
sau a renunţărilor
îţi iubesc fiecare strigăt
şi te port în pieptul meu
ca pe un soldat
trecut prin atâtea războaie

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul meu nu e pentru un strigăt şi atât

drumul meu e pentru un cântec întreg
unde sufletele se schimbă între ele
un dans lent
o adâncire a liniilor vieţii
o curbare a sensurilor
unde măştile cad pe iarba moale
şi întregul devine întreg

drumul meu nu e pentru un copac şi atât
drumul meu e pentru o pădure
unde poveştile se scriu singure
pe ramurile înmugurite
ca o prelungire a adevărului crud

drumul meu nu e pentru un soldat fricos şi atât
drumul meu e pentru o armată bine plătită
care trăieşte într-un singur soldat
o alungire a umbrelor pe scoarţa copacilor
o hartă trasată de gloanţe

drumul meu nu e pentru o coborâre în infern şi atât
drumul meu e infernul însuşi
ca o curbare a sensurilor
o strigare a cărnii
unde lucrează numai adevărul

drumul meu nu e pentru o bucurie de-o clipă şi atât
drumul meu e pentru,, suflete tari'' venite din iad
gata să lupte prin noroiul vremii
unde eu devine tu în orice moment
a perfect match
nu-i aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiva închipuită

Într-o vreme şi eu aveam un creier frumos,
Îţi spuneam: uite, ce frumos îmi curge sângele.
Uite, ce curată e moartea mea lentă.
Într-o vreme şi eu miroseam a zăpadă.
Rochiile mele grele aveau un înţeles,
mâna mea stângă iubea mâna ta dreaptă.
Într-o vreme îmi puneam cercei
şi te aşteptam pregătită ca o mireasă.
Creierul meu frumos
supravieţuia nebuniei tale de seară.
Până şi familia toată pleca la vânătoare de capre
pentru ca tu să priveşti îngerul de aproape.
Într-o vreme noi doi aveam limbile moarte
dar vorbeam cu furnicile,
înălţam zmeul
şi vindecam rănile Castaliei toate.
Dam buzna cu floricele, căpşuni din tării
în limbile vii.
Într-o vreme nici tu nu erai atât de departe
şi carnea mea dulce
cunoştea carnea ta rece.

Rochia mea grea avea un înţeles
pentru gura ta moartă.

poezie de Mariana Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un soldat...

Un soldat ţinându-se cu mâinile
de marginea unui nor...
De bocancii lui, cu mâinile încleştate
se ţine alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul şi altul,
şi-aşa până-n miezul pământului.

Eu mă las s-alunec pe şirul lor
ca pe-o frânghie,
şi-alunecând, cataramele
centurilor lor, îmi zgârie faţa.

Şi-alunecând, îmi zgârie pieptul
şi-alunecând, alunecând, îmi sfâşâie
fâşii de carne,
şi-alunecând, alunecând rămâne din mine
numai scheletul.

Când în sfârşit ajung, mă-ntind cu tâmpla
pe o piatră.
În timp ce dorm, fâşiile smulse
se-ntorc de sus şi mă-nvelesc.
M-ajunge din urmă şi sângele pierdut,
şi durerea.

Deschid ochii, mă uit.
Coloana de soldaţi, nu se mai vede.
Probabil că vântul a-mpins-o
cu nor cu tot, în altă parte.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Roşu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că toţi cei cu care ai avut contact în copilărie trebuie puşi în locuri speciale din inima ta, de unde să te poţi hrăni cu amintiri şi cu emoţii frumoase. În acelaşi timp, ce ştiu sigur ca şi psiholog, este că vei purta cu tine aşteptările, rănile şi psihologia lor, demonii lor, toată viaţa ta, până când te eliberezi de fiecare dintre ei. Nu vei putea fi o personalitate până când nu ţi-ai luat cu adevărat la revedere de la fiecare, până nu ai iertat şi acceptat pe fiecare dintre membrii familiei tale, cu adevărat.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de rezervă

ea are braţe de foc şi te cuprinde în noapte
ca pe unicul adevăr al acestei lumi
şi cercuri se strâng în tot întunericul
strigăt peste strigăt
caii se întorc obosiţi la ieslea bătrână
femeia toarce încet
viaţă
moarte
viaţă
îţi iubeşte rănile
îţi ascute simţurile
prin păduri trec îngeri îndoliaţi
taie văzduhul în două
caii nechează
femeia te strânge la pieptul ei
e cald
încă ţi-e teamă
ca oricărui soldat
auzi gloanţele şuierând şi păsările tresărind în copaci
femeia toarce încet
viaţă
moarte
viaţă
e vremea să numeri rănile adânci
să lustruieşti adevărul
să-ţi chemi calul şi să pleci înapoi
ca orice soldat
femeia asta te-a iubit ca pe un copil rătăcit
în propria poveste
şi toarce încet
viaţă
moarte
viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt cei mai grozavi amanţi

te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
îţi învaţă pe de rost
carnea
sângele
strigătul
te traversează ca pe anotimpuri
sunt mereu tineri
frumoşi
cu degetele moi ca iarba îţi ating zilele
nopţile
adevărul
poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
cuvintele lor vindecă rănile adânci
ard până şi ultimul gând sinucigaş
rătăcit prin minţile bolnave
te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
cu buze fierbinţi caută adevărul din carnea ta
poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
se taie în forme perfecte
stabilesc întodeauna conexiuni
aleargă desculţi prin sufletul tău
aşa sunt poeţii grozavi
cu mâinile lor subţiri
sapă şanţuri adânci în carnea ta
netezesc cuvintele
îngenunchează şi se roagă la fiecare muză
ca la un Dumnezeu binecunoscut

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubitului meu
îi e teamă că plec,
a strâns atâta durere în el,
şi nu poate să mă privească...
Degeaba-i atrag atenţia
cu dragostea, el nu mai vede...
Lumea din jurul lui a murit,
iar eu făceam parte
din acea lume...
Îi citesc gândurile,
îi simt mâinile
cum mă caută-n beznă,
şi fiecare cuvânt ascunde
atâtea înţelesuri...
Are inima la mine,
dar nu caută cheia,
caută să rămână acolo
pe veci...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai

Nu mai ascult!
De când mi-ai aşezat
Mâinile pe urechi
În negare
Mi-am pierdut melodia cuvintelor
Şi suflul replicii
Iar acum doar aud...

Nu mai privesc!
De când mi-ai întors spatele
În uitare
Şi am simţit răceala plecării
Mi-am pierdut gândul ochilor
Şi visarea pleoapelor
Iar acum doar văd...

Nu mai simt!
De când mi-ai adâncit rănile
În neştire
Şi ţi-am dezlegat mâinile,
Încordate forţat pe umerii mei,
Ca să nu mă tem.
Iar acum doar sunt...

poezie de Gabriela Chişcari (20 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anonimul meu soldat

parcă strada şi oamenii sunt prea bruţi să mai intre
în cutumele pielii
unde tranşeele roşind a sânge proaspăt
încă pecetluiesc
războaie

mă uit la ăştia doi
parcă e o relaţie Presă-Simona Halep
"Simona a pierdut meciul de azi, câţi bani a câştigat Simona Halep în 2019"
în care magnetul dintre ei păleşte
un fel de modangii* fanatici
care predică înstrăinarea

anonimul meu soldat
tu să ţii capul sus, atât de sus încât să despici cerul
să faci lumină oamenilor care te înconjoară
să oferi din tine mâncare celor
care încă nu pot -

anonimul meu soldat
în tine se vor deschide oameni, iar înăuntrul lor se vor deschide alţi şi alţi oameni

anonimul meu soldat
îţi încredinţez tot ceea ce sunt şi nu o să poată fi revendicat
de nimeni
niciodată

poezie de Gabriel Nicolae Mihăilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele nopţii

Palmele noastre albastre
sunt pătate, cu sângele nopţii
ne trădează
că am fost odată acolo
unde visele înălţau
câte un zmeu de hârtie
pentru fiecare dorinţă
unde
cu eşarfe de ceaţă
am legat copacii la ochi
să ne căutăm
în verdele beznei...

Nu fugi
oricum urmele paşilor
o să-ţi înflorească în urmă.
opreşte-te
câte o clipă, prin fiecare alee.
Eu închid ochii
în privirile trecătorilor
ocolesc aburii tulburi
cei în care
încă levitează cafeaua cu sare
te-ar putea indica eronat
undeva
unde mă pot rătăci
ca într-un labirint de presupuneri...

poezie de Ovidiu Sinov (august 2012)
Adăugat de Ovidiu Sinov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în mine o parte din Dumnezeul tău

într-o zi voi tăia tot întunericul şi-ai să vezi
cum mă închin ca un soldat urmărit
de amintirile de pe front
cu trupuri mutilate
cu noroi şi cai ce n-au putut să treacă
peste şanţurile pline cu apă

într-o zi ai să mă vezi aşa cum sunt
carne
oase
poate şi un suflet aruncat acolo în grabă
iar Dumnezeul tău mă va recunoaşte
după toate cuvintele astea ajunse pe patul morţii
bătrâne
singure
gata de spovedit

într-o zi îţi vei da seama că Dumnezeul tău
m-a salvat de pe front
m-a scos din noroi
m-a cărat în spate
mi-a vindecat rănile
şi m-a învăţat să te scriu
cu toate cuvintele astea
bătrâne
şi singure

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după umbre

Treceam în fugă pe lângă vânătorii de tei,
Strada curgea invadată de flori şi de vară,
Trăiam sentimentul unui loc comun sau al unui deja-vu.
Auzeam cum sunt striviţi de trecători trandafirii tăiaţi de pe bulevarde,
înainte de a fi puşi în coşurile grădinarilor.
Se ghemuia în mine cântecul de lebădă al castanului uriaş
prăbuşit pe strada unde primarul hotărâse că oamenii sunt mai importanţi decât visele vegetale.
Mă luptam cu toată hipersenzitivitatea mea,
"o să se-ntâmple, se va-ntâmpla, se-ntâmplă"...
Atâtea premoniţii şi gânduri, când,
Umbra mea a răsărit din pământ mai înaltă ca mine,
Mergea înaintea mea şi-am inceput să alerg, să alerg, să alerg...
Dar numai în minte (devenisem deja adult!)
Ştiam că palma dreaptă n-o să poată acoperi la infinit
Sângele deşirat din cusătura de unde tu mi-ai smuls umbra.
Apoi mi-am dat seama că n-o s-o ajung,
Pentru că umbra mea nu are nume s-o pot striga.
Şi-atunci am oprit vara în loc, am ridicat mâna,
Pe strada tot mai frumoasă sângele s-a-mprăştiat dezvrăjit...
Numai batrâna care fura tei mă stropea cu privirea albastră,
Şi, îndesându-mi flori în răni, repeta:

"Nimeni nu moare alergând dupa umbre...
Nimeni nu moare alergând dupa umbre...
Nimeni nu moare alergând dupa umbre..."

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi făcuse mie pasărea aceea, ca s-o ucid? Nu-mi reproşa nimic. Atârna în mâinile mele mici ca şi cum îmi dădea un sărut de adio. Am îngropat-o încet. Apoi bătrânul din mine a desenat pe moviliţă o cruce. O lacrimă a căzut în mijlocul ei. Murea specia din mine şi se năştea omul. De atunci, sufletului meu îi este hărăzit să cânte şi să zboare, dar să şi fie lovit de moarte. De atunci îmi îngrop veşnic sufletul ucis. Dar ce ciudat, de data aceasta, cu fiecare înmormântare devin mai tânăr. Da, pasărea mea de vis m-a iertat. Prin moartea ei nevinovată a ucis vânătorul din mine.

Dan Puric în Fii demn!, Vrăbiuţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să scriu despre toate femeile

care au intrat în carnea ta
ca într-un abator
unde se taie fără milă
fiecare centimetru de viaţă
unde strigătele sunt normale
iar durerile fac parte din ritual
unde arderile pe rug sunt fascinante
nu despre mine vreau să scriu
nu
doar despre ele
că le-am văzut cu gurile pline
de fericirea ta nocturnă
că tot carnagiu din privirile lor
face parte din planul tău de singurătate
şi că distanţa dintre noi
e doar o problemă de comunicare
a sângelui
a arderilor
a sacrificiului
despre asta vreau să scriu
că intrarea în carnea ta nu e o joacă
e un program la care lucrezi de ani buni
şi nici un virus nu poate să-ţi atace
singurătatea

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iertat!

Cum să-ţi mai spun că rătăcesc de dor
Când asfinţituri trec fără de tine,
Mă chinui cu tăceri de mă-nfior
Şi port al meu mormânt săpat în mine.

Sunt umbra celei ce am fost cândva
Iubită, adorată, mândră-n toate
Nu-i vina mea că azi vrei altceva...
Sclipiri în ochi? De tine-s îngropate!

Am strălucit cât timp tu m-ai iubit
Dar depărtări tăcute te-au furat,
Te las să pleci, de vină absolvit
Şi pentru totdeauna... te-am iertat!

poezie de Angelina Nădejde (9 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea...

Tot îmi repeţi că-ţi sunt copilul favorit
Dar te întreb, de ce mi-e grea a anilor desagă?
De ce de malul negrul al suferinţei m-ai izbit
Lăsându-mă rănită, fără un pic de vlagă?
Mi-ai luat puţin, apoi din ce în ce mai mult
Din darul scump al ursitoarelor zgârcite.
Cu tine duelându-mă, mereu eu am pierdut
Şi am rămas cu ale mele boli nefericite.
Nori negri şi ciudaţi pe cerul meu plutesc
Şi port războaie care mă-ngenunchează,
Dar nu-nţeleg de unde puteri să te iubesc
Îmi mai găsesc în nopţile de groază.
Nu pot să te urăsc nicicum, că eşti a mea
Şi te iubesc aşa cum eşti de slută
Şi-n fiecare zi, doar ţie îţi dăruiesc
Ofrande şi poeme de iubire mută.

poezie de Emilia-Paula Zagavei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!