A fi român

Acelaşi neam, aceeaşi grea povară
Plângându-şi soarta ca pe-un recviem,
Aceleaşi patimi nu mai vor să piară,
Rămân ca un viclean şi rău blestem.

A obosit, dar nu-şi trădează glia,
Răzbate lunecând printre poveri,
Îşi curmă ne-mplinirea cu tăria
Unui popor secat de mari averi.

E timpul de-a-şi uni în pace crezul,
De-a-şi apăra ce-naintaşii-au câştigat,
Esenţa volniciei strânsă-n miezul
Unei măreţi istorii ce nu s-a uitat.

Prin vene-i zbat nevolnice păcate
Şi nu se şterg vreodată şi nu pier,
Doar sapă-adânc în rănile uscate
Storcând de rău şi ultimul mister.

Mai este vreme încă de speranţă,
Mai este timp destul pentru iertat,
Dar nu mai este loc de cutezanţă
Şi nici de-ntors trecutul frământat.

Acelaşi neam, aceeaşi suferinţă
Ce-l arde-n piept şi-i vântură trăirea,
Aceeaşi veche, aprigă dorinţă
Îi macină prezentul şi doinirea.

Popor de bravi viteji, popor eroic,
Trezit ades din somnul cel de veci,
Învinge orice-obstacol demn şi stoic
Şi stoarce mierea pietrelor chiar seci.

E luptă-n pieptul lui, e mare luptă
Între voinţa libertăţii şi putinţă,
Cât în ţărâna lui nedrept coruptă
Se cern dureri în pace şi credinţă.

Sărman pământ de-o veşnicie gazdă,
A fost şi mamă-a fost şi sfânt alean,
Aici şi-a semănat iubirea-n brazdă,
Aici a curs mult sânge de oştean.

Aceeaşi munţi, aceleaşi repezi ape
I-au dat acestui neam doar bucuria
De-a fi român şi-a fi mereu aproape
De sfântul loc ce poartă-un nume... România!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie ne este limba...

Când din lanţuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Şi nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioţi împrumutaţi au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt şi verde,
Care urcă în Ardeal şi pe veac de piatră şede.
Trunchiul nostru-i şir de veacuri: şi cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeaşi limbă şi strămoşii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregeşte în ţarina oltenească
Şi-i de vatră, de-o sămânţă, cu ţărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude româneşte - şi aici şi peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ţi umblă peste apă şi n-are niciun hotar.

Patria se oglindeşte în ape nemuritoare:
Oltul, Mureş – fraţi cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba şi p ă m â n t u l...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popor

Neam de neam nu s-a văzut
Un popor de-amar de veci,
Ruinat, trădat, de caii săi de lut
Uitat, lăsat, cu inimile reci.

poezie de Vlad Milon (18 iunie 2023)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi...

Tu ai plecat, dar eşti aici cu mine,
Să-ndeplinim destinului cuvânt...
În rostul scris al legilor divine
Nu poţi desprinde cerul de pământ.

Ne-a fost sortită o singură lumină,
Un singur cer, un soare şi-un pământ,
Un singur Eden ne va fi grădină
Şi viaţă doar un singur legământ.

Am fost legaţi de-o singură chemare,
Un singur rost şi-un singur adevăr.
Cum poate trece timpul în uitare,
Când am crescut aceleaşi flori de măr?

Acelaşi gând l-am prefăcut în şoapte,
Acelaşi dor iubirea ne-a cuprins,
Am străbătut aceeaşi zi şi noapte
Şi-aceleaşi timpuri tâmplele ne-au nins.

Acelaşi vis l-am rătăcit prin stele,
Cu-acelaşi pas am străbătut nevoi,
În zilele cu nor şi clipe grele
Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectivism

Acelaşi soare vesel mă răsfaţă
Şi-şi prinde raza caldă-n părul meu,
Aceiaşi nori se-ntunecă la faţă
Şi plouă aşa cum a plouat mereu.

Aceeaşi mare blând se unduieşte
Sau îşi aruncă valul înspumat,
Acelaşi codru azi mă răcoreşte
Şi-aceiaşi munţi mă cheamă neîncetat.

Acelaşi vânt şopteşte la fereastră
Şi-acelaşi parc m-aşteaptă pe alei,
Acelaşi templu este casa noastră
Şi-aceiaşi au rămas şi ochii mei.

Aceiaşi oameni fac aceleaşi glume,
Căci mai nimic nu s-a schimbat defel,
Dar fără tine, mamă, astă lume,
Deşi aceeaşi, nu mai e la fel.

poezie de Octavian Cocoş (18 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Acelaşi om, acelaşi nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat mă uit în jur şi-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toţi în ea.

Încet, încet, apar alţi oameni
Un zâmbet au pe faţa lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par că vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Şi-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul să dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt evreii un neam orgolios? Evident... Şi totuşi niciun popor nu s-a biciuit pe sine însuşi cu mai multă sălbăticie, niciun popor nu şi-a mărturisit cu mai multă cruzime păcatele reale sau imaginare, nimeni nu s-a pândit mai aspru şi nu s-a pedepsit mai rău.

Mihail Sebastian în Cum am devenit huligan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune-n tricolor

Vă scriu în seara reculegerii de fapte
Şi-a amintirilor ce or să vie,
Căci vă transmit aceste şoapte
În ceasul ultim de prostie.
Nu mai huliţi această ţară
Şi acest neam nemuritor
Căci ce-i aici, nu e "afară"
Şi nu va fi-n acest popor.
Gradina focului ce dă speranţa
Se tânguie, acum, sub glie,
Căci lumea îşi omoară-ncet speranţa
Şi astăzi, adevăru-i parodie.
Viziuni absurde-s aruncate-n joc
Peste a noastre neputinţe,
Iar mintea-n trup nu-şi are loc,
Căci este plin de suferinţe.
Constant se creşte energia
În corpul istovit şi gri,
Doar timpul ne reduce agonia
Şi ne aşază lespedea pe ii.
Legaţi de braţe peste timp
Am reuşit prin tricolor,
Să strălucească-al nostru nimb
Şi-al nost' popor nemuritor.
Rămâneţi fraţilor uniţi
Aici în lanţul Carpatin,
Nu-i mai slujiţi pe ipocriţi,
Istoria este chingă de satin.

Roşu... 15 ianuarie 2022

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare îşi imaginează că problemele LUI sunt cele mai mari, că viaţa LUI e cea mai grea şi că experienţele SALE de viaţă sunt cele mai pline de sens şi lecţii de viaţă. E doar o iluzie. Nu eşti mai valoros cu nimic faţă de cel de lângă tine. Până când nu vei învăţa să te regăseşti în fiecare fiinţă umană din lumea asta, nu vei înţelege ce cauţi aici. Dacă ai fi mai bun decât oamenii din jur nu te-ai fi născut la fel ca ei, nu ai fi pe aceeaşi planetă cu ei, luptând cu aceleaşi probleme, trăind la fel şi murind la fel. Nu în diferenţele noastre vom găsi răspunsurile ce le căutăm, ci în asemănările dintre noi. Când oamenii se adună la un loc şi lucrează şi luptă împreună pentru acelaşi scop comun, având aceleaşi valori, atunci se întâmplă cele mai mari minuni şi realizări ale fiinţei umane. Aşa că data viitoare, înainte să judeci pe cineva, umblă un pic în papucii lor şi trăieşte experienţele lor.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pruncului român

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat.
Tu te-ai născut copil, în România
Şi taina României ai aflat.
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Aici ai dragostea măicuţei tele.

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Prolog la veşnicie, vis spre-nalt,
Ţi-am dat copile,-n suflet poezia,
Apoi, cuminte, m-am îndepărtat.
Mi-s paşii grei, de-acum sunt o epavă
Trecând prin viaţa toată înapoi.
Furtuni mă-ntorc din drum. O luptă dreaptă
Se poartă între ele şi-ntre noi.

Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Iubiri de semeni, ţară şi dreptate,
Un înger înspre cer m-am înălţat,
Am plâns şi am rămas captivă-n moarte.
Dar am lăsat însemne... Cei ce vin
Să ia aminte cu înţelepciune,
Să nu îşi uite neamul lor. Amin!
Mândrii şi demni poată păşi în lume...

Tu te-ai născut, copil, în România,
Din viţă strămoşască ai mustit
Şi cu mândrie-ţi porţi fota şi ia.
În tricolor şi-n imn ai retrăit
Istoria trecutei generaţii.
Şi la un semn ai devenit lumină.
Tu te-ai unit pe veci aici cu fraţii,
În muncă, în iubire şi în tihnă.

Şi taina României ai aflat...
Pe glia sa însămânţai cuvântul...
Cu sângele strămoşii au udat
Prin jertfa lor şi portul şi pământul.
În tricolor, cu florile de măr,
Ţi-am pus un ram de salcie, copile,
Spre-a nu uita să creşti în adevăr,
Om de cuvânt şi fără-asemuire.

În ţară tu ai munţi, păduri şi ape,
Eşti flamură, iubire şi altar,
Strămoşii,-n ziduri stânşi, îţi sunt aproape!
Iubirea lor e fără de hotar.
Aici ţi-e neamul, cerul de smarald
Şi simetria-n cercuri se coboară...
Te-aşezi pe aşternuturi moi de jad
Şi pui poveşti de dor în călimară.

Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Fiu de român, doar ţie-ţi aparţin,
Din moşi-strămoşi, acestea-s ale tele...
Şi pită, sare, cozonac şi vin...
A ta-i de veci şi cumpăna fântânii,
Biserica de timpuri aplecată
Şi valea-n care,-nmormântaţi, străbunii,
Rămân o amintire ancorată.

Aici mereu ai cerul mai aproape
Şi sună-n noapte tulnicul furtunii.
Cuvânt şi toc, vor în pământ să sape
Spre a sădi în brazdă toţi românii.
Aici ţi-i ia, fota şi opinca,
Lumina şi biserica creştină,
Aici rămâi copilul lui mamica,
Legat de carte, sate şi ţărână.

Aici ai dragostea măicuţei tale,
Cuvântul, portul, dragostea de neam.
Aici, la tâmple,-mi cade plâns de stele.
Stăpân şi demn, eu doar aici eram.
Te-am botezat în adevăr, copile
Şi în credinţă visul mi-am urmat,
Aici e cel mai dulce gust de pâine,
Aici e vinul roşu şi curat...

Aici ai dragostea măicuţei tele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele...
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape.
Şi taina României ai aflat.
Tu te-ai născut, copil, în România!
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi român

Că sunt român, o ştiu prea bine,
Căci sunt născut pe-acel pământ,
Dar chiar mai mult, şi mult mai sfânt,
Ea, România s-a născut în mine.

A fi român nu-i doar un nume,
Nici România doar un loc,
A fi român e-un tainic foc,
Ce-l port cu mine oriunde-n lume.

A fi român nu e doar grai,
A fi român nu stă în straie,
Nici doar a şti corect a scrie,
A fi român e-un colţ de rai,

Ce-l porţi în suflet zi de zi,
Asta înseamnă a fi român,
Şi ştiu c-aşa o să rămân,
Oriunde-n lume voi trăi.

Că sunt român, da mă mândresc,
Căci Dumnezeu aşa a vrut,
Să pună-n chipul meu de lut,
Şi-un strop din tot ce-i românesc.

poezie de Marius Alexandru (martie 2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi 2018

Te-ai dus, cum s-au mai dus în zare,
Şi mulţi alţi ani, ‘naintea ta,
Mi-ai dat o casă, şi mâncare,
Şi am avut ce îmbrăca...

Mai mult eu nu cer de la tine,
Nici de la anul ce-o veni,
Cu cât mi-ai dat, îmi este bine,
Şi pot, ferice, a trăi...

Aş vrea copiii doar, să fie,
În viaţa lor, tot mai voioşi,
Să ştiu că-s oameni de-omenie,
Şi că-s nepoţii sănătoşi,

Aş vrea să aibă şi sărmanii,
Un blid pe masă, zi de zi,
Bătrânii să-şi trăiască anii,
Alături de ai lor copii,

Aş vrea să fie-n lume pace,
Căci este loc pe-acest pământ,
Şi neam cu neam să se împace,
Respectul să ne fie sfânt...

În faţa ta-mi scot pălăria,
Căci fost-a pâinea bună-rea,
Demn înfruntat-am veşnicia:
Ai fost un an din viaţa mea!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă...

Iubeşte-mă cu aceeaşi pasiune
Şi caută-mă iarăşi între nopţi,
Nu te lăsa condus de raţiune,
Nici de lăstarii zorilor necopţi.

Iubeşte-mă sedus de nostalgia
Trecutelor galante primăveri
Ce dragostea a fost sau nu magia
Dospită-n miezul fragedelor veri.

Iubeşte-mă cum soarele iubeşte
Un enigmatic şi mirific univers,
Cu patimă din nou îndrăgosteşte
Şi dă-mi sărutul buzelor din mers.

Iubeşte-mă cum luna străluceşte,
Cum stele sidefate hoinăresc,
Cum ziua ne petrece şi sfârşeşte
În asfinţitul astrului ceresc.

Iubeşte-mă cu-aceeaşi inocenţă,
Cu-acelaşi dor nebun de-a cuceri
Ce ieri înflăcărat şi cu ardenţă
Ai frământat sub gândul de-a iubi.

Iubeşte-mă şi spulberă-mi căinţa
Cât temerile-n piept neliniştesc,
Cât inima îmi vântură dorinţa
Să pot, să vreau, să ştiu să mai iubesc.

Iubeşte-mă, e tot ce viaţa-mi cere
Şi nu-mi dă pace până n-oi vedea
Că zaua ce-am unit în veci nu piere
Şi nici de lacrima ne va durea.

Iubeşte-mă cu toată dăruirea
În numele candidului trecut,
Iubeşte-mă şi-aprinde iar iubirea
Cu-aceeaşi flacără de la-nceput!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Ne-am născut din doi giganţi
Latinii, tracii din Carpaţi,
Aici, pe mândrul dulce plai,
Asemeni unui colţ de Rai.

Olah, valah, râmlean, român,
Suntem un neam daco-roman,
Căci Dacia e portaltoi,
Iar Roma mugurul altoi.

Spre răsărit de staje-au stat
Şi primele jertfe au dat
Brodnicii, Bolohovenii,
Sepeniţii, Berladenii.

Iar când puhoaie au venit,
Neam după neam necontenit,
În ajutor sărit-au iureş,
Românii din Maramureş.

Cu voievozii de-nceput,
Gelu, Glad, Menumorut,
Ion, Seneslau şi Litovoi,
Noi am avut primii eroi.

Pentru că-n 2000 de ani
N-am rămas puri daco-romani,
Ne-am amestecat cu germani,
Slavi, mongoli, turci, evrei, ţigani.

Acest pământ frumos, bogat,
N-a fost nicicând abandonat,
Stăpânul său adevărat,
A stat şi dârz l-a apărat.

A fost învins, dar nu răpus
Şi ocupat, dar nu supus,
Căci forţele şi-a adunat
Şi orice jug a scuturat.

Cum apa peste pietre trece,
Toţi ocupanţii vin să plece
Împovăraţi de bogăţii
Din ale ţării avuţii.

Aici, în Arcul Carpatin,
Suntem popor daco-latin,
Aici am fost, aici vom fi
Şi nimeni nu ne va clinti.

Istoria va mai cunoaşte
Timpuri ce nu vor mai renaşte,
Se vor mai abate noi furtuni,
Dar vom rămâne tot Români.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, scump popor român

Poporului român, la ceas de centenar

Tu, scump popor român, la ceas de centenar,
Trezeşte-te! Priveşte-n trecut şi-n viitor.
Ridică-te şi schimbă prezentul ordinar
De care-i e ruşine acestui brav popor.

Tu, scump popor român, ce-ai făurit o ţară
Unind între hotare trei inimi de români,
Ridică-te! Priveşte şi nu lăsa să piară
Valorile, purtate prin veacuri, de străbuni.

Tu, scump popor român, ce ni l-ai dat pe Cuza
Şi pe atâţia alţii mânaţi de-al ţării dor
Nu vezi? N-auzi? Nu suferi simţind cumplit acuza
De-a fi lăsat hoţia să sece-acest popor?

Tu, scump popor român, revino-ţi în simţire!
Prostia nu-i virtute, minciuna nu-i altar,
Nu construieşti o ţară prin furt şi nesimţire,
Şi nu calci în picioare nici steag, nici ideal.

Tu, scump popor român, aflat în amorţire,
Ridică-te din somnul în care ai căzut!
Bucăţi din tine pleacă, plângând, în pribegire,
Smulse din trupul ţării în care s-au născut.

Tu, scump popor român, urmează-ţi calea dreaptă
Şi nu te-ntoarce-n timp, istoria s-o repeţi
Adu-ţi copiii-acasă şi ce-ai stricat, îndreaptă
Şi din greşeli, încearcă, popor român, să-nveţi!

Tu, scump popor român, la ceas de centenar
Priveşte, cumpăneşte şi vezi ce-ai devenit.
Transform-acum prezentul acesta ordinar
În viitor frumos, poporul meu iubit!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm de ţară

A fost odată, în ţara sfântă ce respecta pe moş şi babă,
A fost ce-acum sunt doar poveşti,
Când se învăţau puţin istorii de neam silabă cu silabă
Şi crez era doar adevăr de voievozi... cinstiri regeşti.

Şi era mândră ţara în toate, în straie albe, toată ii
Îşi purta cinstea în blazon îşi onora strămoşii drepţi.
Cu frica urii se închina şi Dumnezei făcea copii...
Se saluta popor pe uliţi... şi asculta doar de înţelepţi.

Era demult, odat' şi odată, cuvânt blajin cu mult domol,
Iar munca grea era onoare, cum castul de nevastă-fată...
Doar aprig se curma la rău şi viaţa se dădea obol
Pentru pământu' între uluce... când neam întreg era o armată.

Era iubire pentru neaoş, primire caldă la străin
Şi la biserici închinări, pioase în genunchi, umil,
Feciorii îşi moşteneau părinţi, la fel şi bun şi, cel hain
Să se îndulcească înspre iubire... c-a fost la fel şi el copil.

În bătătură avea loc câine şi mielu' pentru Paşte sfânt,
Iar cumpăna de la fântână dădea gând bun către dreptate...
Şi uite am poposit trecutul să vă las gustul să vă încânt
De ţara mea, ce-o vreau iubită din nou de voi... posteritate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ 2021

Te-ai dus, cum s-au mai dus în zare,
Şi mulţi alţi ani, ‘naintea ta,
Mi-ai dat o casă, şi mâncare,
Şi am avut ce îmbrăca...

Mai mult eu nu cer de la tine,
Nici de la anul ce-o veni,
Cu cât mi-ai date, îmi este bine,
Şi pot, ferice, a trăi...

Aş vre copiii doar, să fie,
În viaţa lor, tot mai voioşi,
Să ştiu că-s oameni de-omenie,
Şi că-s nepoţii sănătoşi,

Aş vrea să aibă şi sărmanii,
Un blid pe masă, zi de zi,
Bătrânii să-şi trăiască anii,
Alături de ai lor copii,

Aş vrea să fie-n lume pace,
Căci este loc pe-acest pământ,
Şi neam cu neam să se împace,
Respectul să ne fie sfânt...

În faţa ta-mi scot pălăria,
Căci fost-a pâinea bună-rea,
Demn înfruntat-am veşnicia:
Ai fost un an din viaţa mea!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de singurătate

ieri nu a fost nimic
a fost o reflexie a luminii în spaţiu
ieri a fost doar suspinul
unei mari iubiri
ieri a fost înălţat şi mai sus zidul
acela de singurătate
pe care îl ridicăm în fiecare zi
din praful drumurilor
prin care trecem fără rost
la nesfârşit

azi nu va fi nimic
astăzi va fi acelaşi strigăt
de neputinţă
aceeaşi inconsistenţă socială
azi va fi aceeaşi singurătate densă
pe care o poţi tăia cu cuţitul
aceeaşi falsă declaraţie de dragoste
aceeaşi tăcere îngrozitoare
care aproape că îţi vorbeşte
spărgându-ţi timpanele

mâine aproape că nu va fi deloc
mâine va fi o nouă pregătire pentru apocalipsă
o nouă rotaţie nesigură a pământului
o nouă promisiune de dragoste neţărmurită
mâine va fi pregătită o nouă reţetă
pentru singurătatea mondială

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheorghiţă

Deşi nu am avut ocazia să ne cunoaştem niciodată
în sângele nostru se vorbeşte acelaşi dialect.
Pe aici încă se mai moare din greşelile altora.
În lumea aceasta pe care tu nu ai apucat să o distingi
toate dezastrele poartă acelaşi nume: OMUL.
Mama Lucreţie, deşi nu recunoaşte, încă te mai visează.
Uneori, ochii ei de un albastru infinit ascund de ochii celorlalţi lacrimi.
Gheorghiţă, stropii aceia de suflet sunt rugăciuni pentru tine
şi deşi nu îţi mai pronunţă de mult numele
abia aşteaptă să te revadă.
Satul şi-a schimbat doar faţa. Cămările oamenilor au rămas aceleaşi.
Şi cu toate că am plecat cu toţii din el
într-un fel am rămas acolo.
Tată Oane încă se mai teme de injecţii.
Odată a făcut preinfarct şi aproape că ţi-a simţit degetele pe mână.
Cândva te va legăna din nou cu aceeaşi neştirbită afecţiune.
Dar nu încă, dar nu încă...
Gheorghiţă, probabil astăzi ai fi fost un bărbat bine,
cu casă, cu familie şi cu copii.
Uneori am fi pescuit împreună din prăpastiile vieţii absolutul.
Am fi râs din nimicuri. Ne-am fi purtat pe umeri unul altuia necazurile.
Însă şi mai probabil, ai fi fost mult prea bun pentru lumea aceasta câinoasă
Gheorghiţă...

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea începe de la sfârşit

povestea, de data asta, începe de la sfârşit:
la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,
fiinţele se adunară pe aceeaşi punte – ochi, inimă şi marginea lor
(aceeaşi faleză, aceleaşi chei);
urcând treptele, paşii îşi puteau atinge chiar umbrele
şi cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;
sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,
aşa cum se priveşte, cred, orice poveste,
răsturnând - la început distanţa, apoi apropierea - şi-acestea, dintre noi;
negre sau gri ca dintr-o scoică
se pictau aceleaşi vânturi, aceleaşi valuri,
acelaşi vas pe care poposisem şi-atunci întâmplător,
fără ca tu să înrobeşti! ca şi cum se-aliniară aceleaşi planete –
"phileo", "eros", "agape"! în ciuda firii lor - şi pe pământ;
neştiute, astfel, dar rostite de tine, ţi-au fost cuvintele,
amintindu-ne mie, singura lor povestitoare;
şi-astfel, într-adevăr, povestea începe de la sfârşit
şi mai mult e doar liniştea! ce-ai aşezat-o peste toate
şi pe care încet o aduni în geometrie perfectă,
dimensiuni redefinite unui punct ce suntem "noi"!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!