În lumina toamnei

În lumina toamnei izvorăsc nelinişti
Din tristeţi pornite într-un ochi neplâns,
Văduvite umbre de adânci oprelişti
Scormonesc păcatul prafului nestrâns.

Caravane tulburi trec în mare grabă
Parfumând văzduhul într-un damf vinos,
Vântură-n butoaie strugurii în boabă
Închinând licorii un profund prinos.

Doldora, gutuia rotunjeşte-n geamuri
Pân' ce isprăveşte ultim fulg de nea,
Ascultând tăcută muguri sparţi în ramuri
Într-un timp albastru ca de peruzea.

Curcubeu de frunze seamănă pământul
Alintându-i şoapta în mirabil strai,
Degradeu de galben tăinuie veşmântul
Toamnei cât e pusă serios pe trai.

Lungi poteci golaşe tremură în tihnă
Numărându-şi paşii greilor bocanci,
Dăruind naturii clipa de odihnă
După-al verii zgomot, furnicar de bănci.

În tristeţi nocturne veseleşte vântul
Neclintindu-i teama niciun nor stingher,
Printre nostalgii, des ne zboară gândul
Câte toamne vin - tot atâtea pier...

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi atavice

Tristeţi adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuşti şi panoramă,
Tristeţi de şubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame;

Tristeţi de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleşte,
De-un vânzător de floricele
Şi-un papagal care ghiceşte;

Tristeţi de după-amiezi cu soare
Cu moleşita lor căldură,
Cu cerşători fără picioare
Ce cântă dureros din gură;

Tristeţi de bărci ce balansează
Caricaturi de-avânt schilod,
Şi de maimuţi ce imitează
Şi râd urâte la norod;

Tristeţi haine şi adânci
De-acvile cu lanţuri la picioare,
Visând seninătăţi de stânci
La uşa cuştilor murdare;

Tristeţi bolnave de flaşnete
Cu valsuri vechi şi anodine,
Tristeţi şi moaşte de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine?...

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ritmul toamnei

În ritmul toamnei, trec toţi anii mei,
În ritm de vals, cad frunze pe-alei,
În trei culori, în zeci de nuanţe,
Împlinesc vise ce nasc speranţe...
Copacul plânge, când frunza ce pleacă
Îi fură IUBIREA de-o vară întreagă.
Cu apă de ploaie îşi spală tristeţi,
Zâmbind primăverii, în noi dimineţi.
Aflând reînvierea, 'şi păstrează IUBIREA,
Nimic neştergându-i din sevă-amintirea...
LUMINA 'i-alină cântecul stins
De iarna tristeţii-n tăcerea ce-a nins...
În ritmul toamnei, trec toţi anii mei
Ce-mi numără paşii, mereu, tot mai grei...
Se-aşază cu mine, la ceas de amurg,
Pe banca IUBIRII... senini, lacrimi curg...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strugurii

Când strugurii se coc, fără-ndoială
Că vrei să spargi o boabă între dinţi,
Şi cu dulceaţa verii să alinţi
Lumina toamnei scoasă la iveală.

Să simţi în suflet cât de greu se lasă
Frumosul trecător şi plin de sine
Într-o speranţă care mai revine
Din când în când, ca strugurii pe masă.

Butoaiele rostogolesc pe doage
Miresme dulci şi mult strălucitoare,
Păcat al unei clipe trecătoare
Când o fecioară vine să se roage.

Toamnă subţire, plină de rugină,
Mai lasă-mă să mă revolt că pleci,
Fără să ştiu anume ce poteci
Voi mai găsi umplute de lumină.

poezie de Bujor Voinea din Paradoxuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină umbră

Orizontul îşi pierde din contur
printre culori de curcubeu
în ploaia visătoare
acolo-n depărtări,
umbră străină, te-ai ascuns
pe cărări albe
într-un feeric decor
mă-nfioară gândul
că-mi eşti pereche...
culeg un colţ de soare
din cerul toamnei
la hotarul de argint
stropi mari
cad peste clipa
îmbrăcată-n vis
se contopeşte cu veşnicia
pe care o respiră
în zâmbetul tău,
văd anii mei cum trec
în grabă.
Cu fiecare zi ţes anotimpuri
cu braţele deschise,
privind răsăritul din mine.

poezie de Maria Ciobotariu (31 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta toamnei

În poiană la izvoare
Păsări nu mai sunt să zboare
Umbre negre din pădure
Se izbesc de vârfuri sure
Pământul brumat se pare
Vrea să-ngheţe orice floare
Soarele-i stingher pe cer
Paşii mei prin frunze pier

Toamna si-a pus cort de nuntă
Si naş un vecin din luncă
Un domn mândru arătos
Un decembrie frumos
Care-aduce sărbători
Şi zăpezi albe din nori
Bradul verde-mpodobit
Cu stelute de argint

Toamna mea s-a măritat
Vântul mire si l-a luat
Zestre tot de prin grădini
Moş Andrei de ce suspini?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub braţe de salcâmi

Smintite zdrenţe alintate vâslesc prin aer semănând
Covor de albe candelabre, întreaga zare parfumând,
Petale mici, îmbietoare trezesc toţi îngerii din rai
Sfidând risipa, ameţind-o în armonia lunii mai.

Duioase umbre descălţate dansează magic pe pământ
Suind la ceruri desfătarea în zbateri proaspete de vânt
Stârnind miresmele în ramuri, îmbălsămându-le plăcut,
Trăind al clipelor dezmăţul de-a respira în absolut.

Ciorchini se rup şi cad aievea într-un balsam ameţitor,
Inundă-ntregul univers în finul, dulce, scump odor,
Sub braţe-ntinse de salcâmi se zbat fantastice arome,
Sunt cavalerii primăverii, nu-s năluciri şi nici fantome.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poarta toamnei

În poarta toamnei tainic bate vântul,
Strângând în braţe frunze din hogaşe,
Iar ramurile pomilor, golaşe,
În peticit strai i-au vestit debutul.

Ea-şi numără nerăbdătoare rodul
Si turnând vinul dulce în potire,
Închină pentru-a frunzelor nuntire,
Ce-n ceas târziu şi-au acceptat exodul.

Ecoul rătăcind prin văi mai strigă,
Dar glasul lui se pierde în pustie,
Descătuşând şi ultima verigă

Ce păstra vara-n vârf de ierarhie,
Până pumnalul toamnei să se-nfigă
În pieptu-i crud, fără anestezie.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nescris

eu nu ştiu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vişini.
sub lumina împrăştiată
am trecut prin veşmântul de frunze,
încălţând sandale cu amprente.

silaba din verighetă pâlpâia într-o ameţire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spaţiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot creşte în tăcere.

petalele pălesc în fineţea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meştereşte mereu câte o uşă,
iar bucăţi din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de anotimp

Bate vântul primăverii într-o iarnă ce n-a fost,
Vremea-n grabă, buimăcită, trece fără niciun rost,
Nostalgii de anotimp din străfunduri răscolite
Mă învăluie-n tristeţi şi în gânduri răvăşite.

N-a mai vrut fulgul de nea fruntea să mi-o încălzească,
N-a venit zăpada grea, dorinţa să-mi împlinească,
Negura s-ascunde mut în speranţe amorţite,
Iarna zace în bârlog, zilele-i sunt pe sfârşite.

Primăvara îmi zâmbeşte, scutură din clopoţei,
A pus nădejdile toate în albul din ghiocei
Şi în plecăciuni curate, cu sufletu-mi de copil,
Mă rog să nu ne îngroape zăpezile din april.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA CEASUL BLÂND AL SERII

Nimic nu stinge fiara ce doldora coboară
Topindu-se sub sfoara întinsului pământ,
La ceasul blând al serii lumina o doboară
Carbonizând înaltul, croind negru veşmânt.

Se troieneşte-argintul în infinite zări
Ştergând sinitul zilei, încorsetând seninul,
Acoperind de umbre noptatice cărări
Muşcând bucăţi de lună, ademenind divinul.

Tăciuni smoliţi separă funinginea de scrum
Lansând al nopţii leagăn în aţipiri de cer
Trezindu-se grăbiţi, făcându-şi lesne drum
În temporale spaţii ce niciodat' nu pier.

La orizont e fiara ce urcă dogorândă
Dorind să mai aprindă lumina-n zori de zi,
Domol începe-a arde sub flacăra flămândă
Pân' ce amurgu-i stoarce puterea de-a urzi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Îi şopteam la ureche:
- Ia-mi albastrul de-aici!
Mă cufund în el adâncită-n tristeţi
şi mă-nec printre frici
ca ulcica ciobită uitată-n fântâna
din vechi tinereţi!

*

În mare e-atâta culoare vărsată din ceruri
şi-n cer e-atâta culoare din mare!

*

Scântei de lumină îmi curg prin creneluri
ocean de nelinişti ivite-n hotare
şi-un gheizer subţire se zbate
să urce albastru-n cerneluri.

*

Mă strecor prin lumina cuminte
în rădăcina de verde sălbatic
neprihănită ca pleoapa
unui cireş bătrân, fantomatic,
ce-şi curge seva în sus. Şi-nainte.

*
Mai rabd în sângele viu o-ncercare
zăvoare de vise obscure voi pune
în cuiburi rotite de frunze
şi-n aripi de păsări nebune,
în ochi, şi în floare,
în cerul albastru, şi-n marea cea mare!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când frunzele toamnei

Când frunzele toamnei paşesc către moarte
Şi-un ţipăt de jale răzbate departe,
Întrega fiinţă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.

Şi verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golaşe şi seva usucă.

Şi eu simt că-s frunză pustie şi rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmaşă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-atâta toamnă-i peste noi

Şi bate-atâta toamnă-n geamuri şi-atâta toamnă-i peste noi,
Şi tu îmi eşti atât de dragă... frumoasa mea cu ochi de vară.
Şi-atâta-i de-mbrăcat pământul... cu cât copacii sunt mai goi...
Şi cât de dor şi dor îmi este... şi cât mi-e dorul de povară!
Şi ce trăiri în vis de-aramă... ce nostalgie-i peste toate,
Şi cum foşnesc apuse frunze, ce mări de frunze ruginite!
Şi cât de mult îi infinitul... ce apogeu de nuditate,
Şi-atâta-i de-ameţit şi vântul... de-atâtea gânduri ameţite!
Şi-n ce culori mi te închipui şi-n ce culoare te-aş iubi...
Şi-mi vreau o clipă stacojie, într-un cupeu... spre paradis.
Şi câte şoapte dulci ţi-aş spune şi cât de tandru ţi-aş vorbi,
Şi câte altele ti-aş zice... cum nimeni altul nu ţi-a zis!
Şi-atâta-i de-mbrăcat pământul... cu cât copacii sunt mai goi,
Şi bate-atâta toamnă-n geamuri şi-atâta toamnă-i peste noi...

poezie de Ion Apostu (16 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara

Trecură ploi şi vânturi...

*

Pe fagul singuratic,
din poiana-ndepărtată –
o frunză solitară
printre golaşe ramuri.

*

Când primul fulg de nea
sosi în palma frunzei,
fiindu-i grea povara,
căzu cu fulgul în braţe
de ramuri mângâiată.

*

O rază aurie
zărind chircita frunză,
în care fulgul sta ascuns,
veni să o dezmierde.

Neaua înfiorată,
în căuşul frunzei gazdă,
se prefăcu în apă,
alunecând în iarba
în care frunza poposise.

*

Sosi din nou
rafala cea de gheaţă
ca frunza să o salte
spre a o purta în van
printre golaşe ramuri
de arbori adormiţi.

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizanteme

Pe umerii toamnei,
Calina romanţă valsează-n amintiri dorite.
Viorile inimilor oftează-n colţuri umbrite.
Frunzele ruginii se strecoară ca gândul
Printre copacii aleii cu ramuri putrezite
Şi cad obosite pe asfalturile dospite,
Împiedicând grijile visătoarelor grăbite.

Luna aţâţă mereu nostalgii,
Soarele cochet schimbă des pălării.
Iubirile cu braţe de crizanteme
Încearcă mereu să alunge dileme,
Iar vântul răsfăţând des aripi şi plete
Flutură-n zări vele de gânduri cochete.

Sărutând pătimaşă crizantemele toamnelor
Îngân romanţe de viaţă trăite,
Pentru voi domnilor şi doamnelor.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când de verde crud şi muguri

Anotimp de frunze triste, ce-are gust de ploi amare
Năvălit-a dintr-o dată peste suflet, peste vise,
A inveşmântat pământul
într-o pestriţă culoare
Ce mi-a încarcerat în nouri, porţii mari din blândul soare.

Fâlfâiri neobosite
văluresc tot cerul toamnei
Încât: galben; roşu; albastru; brâul Maicii se dizolvă
Şi îmi vine, tare-mi vine, să m-agăţ de poala doamnei
Şi să-i spun cum că, rodirea şi migrarea n-o absolvă,

Nici de dezfrunziri şi ceaţă, nici de nostalgii scurmate
În adânc de inimi calde, ce n-au vrerea timp să piardă
Geaba ne tocmeşte ochii, în culorile-i turbate,
Când, de verde crud şi muguri, nu e lumea-îndestulată.

Anotimp de frunze-amare, ce-are gust de ploi nestinse
Mi-a descătuşat speranţa de sub tâmplele cărunte
Răscolindu-mi întomnarea amintirii reaprinse
Că inspir iar dor de tine. Prin cuvintele prea strâmte.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În serenitate

În serenitate, şoimii ochi clipesc,
Dănţuind serafic valsul marii linişti,
Alungând tumultul, patimi risipesc,
Îngropând, viclean, valuri de nelinişti.

Sting nevroze oarbe-n fum de tămâiar,
Dezlegând enigma păcii violate,
Ascuţind năuce săbii de amnar,
Isprăvind păcatul clipei condamnate.

În beţia nopţii calmul îl sădesc,
Adormind, vremelnic, pudice tăceri,
Cearcăne virgine tihna o iuţesc,
Ameţind caimacul surdelor plăceri.

Pleoapele cad pradă calmului ceresc
Şi-al nevătămării sacrei neclintiri,
De privirea cade, paşii se căiesc,
Respirând urgia tainicei zidiri.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragane de seară

Vântul şuieră peste zăpezi în vară,
apele sunt mai mari decât aseară,
poduri cad, copacii nu au ramuri,
e vijelie, casele nu mai au geamuri,
averile se sfâşie într-un tumult,
doi ochi ascunşi mă roagă să-i ascult.

Chiar marea blândă devine inamic,
sunt atâtea că nu mai este nimic,
plâng florile, izvoarele sunt râuri,
pe ape vin trei pui pe două scânduri,
un acoperiş în vale o să ajungă,
clopotul cântă din lovituri în dungă.

Cuvinte alese latră fără adaos,
rimele se bâlbâie într-un haos,
prin amalgamul de nori neobosiţi,
unde de minute suntem părăsiţi.

Din ochii trişti mai cerem o secundă,
să revedem o copilărie plăpândă,
vin uragane şi viscole cam neplăcute
peste noianul de păcate nerecunoscute.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!