Maci la margine de drum

Cresc din vise şi din scrum
Maci la margine de drum,
Visul e că macii toţi
Sunt dacii şi-a lor nepoţi,
Scrumu-i trupul lor căzut
Chiar în oalele de lut,
Lut de glie românească -
Sânge-amestecat cu iască
Şi cu flori de din Carpaţi
Cu ochi ageri de bărbaţi
Preaslăviţi de codrul frate
În războaiele purtate
Pentru sfânta ne-atârnare
S-avem linişte şi soare.

Cresc din vise şi din scrum
Maci la margine de drum
Şi-or mai creşte roşii, zei
Cât pe cer sunt porumbei,
Cât ţara-i plină cu nepoţi,
Viaţa-i demnă pentru toţi
Şi ştiu veşnic să trăiască
Cu virtute românească,
Fără picături de sânge,
Fără lacrimi a mai plânge,
De vom fi cu-nseninare
Ne-om tămădui cu soare
Înălţând calea-redută
Macilor ce ne salută!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub păsări călătoare

Copacul cu urechi ascunse
Moare-n ceru-ntins în drum,
Buzele-i cu ceară-s unse,
Însemnate sunt cu scrum.

Un tâmplar închide-n carte
Un sicriu de-nveşmântare
Şi-n cruzimile sărate
Ies ecourile la soare.

Mă întorc pe-un ram de vise
Să culeg rodul de semne,
Căile-mi sunt suprapuse
Şi mă-ngrop în scrum de lemne.

Mă boceşte-un vers din carte
Cu durerile supuse,
Alt copac îmi face parte
Să-i sărut buzele-ascunse.

Eu şi el, o îmbrăţişare?
Aruncăm trecutu-n drum
Pe sub păsări călătoare
Care zboară-n foc şi-n scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cravaşe iese fum

Creşte bârfa ca urzica
Lângă margine de drum,
Într-o rană a iubirii
Sunt cravaşe, iese fum.

Stă cu braţele în cruce
O duduie bârfitoare,
Pe la ea trecut-au mulţi
Pentr-o clipă-nălţătoare.

Şi nu-i pasă. Ea-i femeia
Tocătoare de iubire,
Are tact, ştie să pună
Şiretlicu-n tăinuire.

Bârfa creşte, ea o creşte,
Chiar la margine de drum
Şi când jură că-i cinstită
Din cravaşe iese fum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu acelaşi dar şi altul

Rămân de strajă tinereţii mele,
tot mai puţină pe acest pământ,
în slove scrise mă inspir din stele,
sunt ziditor de pace prin cuvânt.

Am fost mereu acelaşi, dar şi altul,
un biet copac cu frunzele spre cer,
privind trăirea vieţii din înaltul
tăcerilor născute din mister.

Sunt şi acum copacul fără nume,
uitat de toţi la margine de crâng,
ascult atent din umbră ce se spune
când toţi copacii din pădure plâng.

Din plânsul lor, cu lacrimi repetate,
ecouri lungi vor trece peste timp,
vorbindu-vă despre păduri furate
chiar de erau vegheate din Olimp.

De-acum lăsaţi topoarele acasă,
odihna lor e sfântă pentru noi –
cei doi copaci din rariştea rămasă
pe-o margine cernită de zăvoi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 23.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încuierea în vis

Viaţa ta e floare-n rouă,
Viaţa mea e umbră-n drum,
Domnul mi te-a scos în cale
Dintr-o pajişte de scrum.

Nici nu râd şi nici nu plâng,
Se dau huţa stele-n vânt,
Pentru-o umbră şi o floare
Speranţa creşte arzând.

Ne vom roura în cuplu,
Ne-om umbri în drum deschis
Şi pe-o pajişte de scrum
Ne vom încuia în vis!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea suferinţă a lui Isus

În felul lui, aproape, orice om e singur,
chiar dacă are fraţi, copii, nepoţi,
căci fiecare-i cu problema lui,
iar timpul se roteşte pentru toţi.

Şi trecea vremea, aşa, pe nesimţite,
te trezeşti la margine de drum,
ai vrea să fi din nou ca la-nceput,
dar asta nu se poate, nu ai cum!

Îţi cresc copiii, pleacă de acasă,
în alte părţi de lume ei trăiesc,
între un telefon şi un sărumâna,
observi că chiar şi ei îmbătrânesc.

Numai în noi vom regăsi puterea,
de-a trece peste toate, fruntea sus!
Căci suferim numai o părticică,
din Marea Suferinţă a lui Isus!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copil din flori de cireş

(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creştea -
se întâmpla într-o zi
cât alţii într-un an)

copacii
părinţii mei adoptivi
mă suiau pe braţele lor până sus
şi-mi părea acolo
cerul

toţi arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec

în urma mea
se pierdea urma

au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor şi
mi-au ucis părinţii

pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copil din flori de cireş

(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creştea -
se întâmpla într-o zi
cât alţii într-un an)
.
copacii
părinţii mei adoptivi
mă suiau pe braţele lor până sus
şi-mi părea acolo
cerul
.
toţi arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec
.
în urma mea
pierdeam urma
.
au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor şi
mi-au ucis părinţii
.
pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faceţi loc...

Loc să faceţi, vin parlamentarii
Şi preoţi vin din zări spirituale
Să dăruie din preţiosul sânge
Viaţă celor ce-s arşi în spitale.

Vin şi guvernanţii, staţi la rând,
Primul om din stat a dat o litră
Din sângele-i, că-i om bogat,
Din meditaţii ajuns-a în elită.

Vin îmbuibaţi de nu încap pe drum,
Ei se gândesc la îngerii ce zac
În vii arsuri de vise legănate
Că viitorul ţării noastre are leac.

O picătură-ar fi fără măsură
Să ne luăm o clipă de-nceput
Încât îngândurările din lacrimi
Să devină armă fericirii, scut.

O, nu mai faceţi loc, e-o glumă
Care arde-n noi, în fiecare,
Am vrea s-avem doar conştiinţa:
Egalităţii tuturor sub soare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge şi os de român

Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani şi daci,
În sânge cântecele dragi.

Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalţ pe munţii plini de soare,
Înot pe valurile din mare.

Sunt spuma crezului şi-a vieţii
Pe orizontul dimineţii,
Sunt un simbol de libertate,
Dorinţă veşnic de dreptate.

Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când ţara-i zid făcut din noi.

Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morţi, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt şi bun
Că-s sânge şi os de român!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A opta zi

Şi luni, şi marţi,
Şi miercuri chiar şi joi
Am strâns în inimi fluturi
Din flori şi din noroi.

I-am învelit de vineri
În sâmbăta ce urcă
Duminica în spate
Pe pajiştea din luncă.

I-am pus neîncetat
Să zboare-n jurul tău,
Cu aripile-n cruce
Sunt fluture şi eu.

Şi Dumnezeu se miră
Cât ne iubim de mult
C-a opta zi în lume-i
Din sânge şi din lut!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelin dulce

Scoate, bade, chinul meu,
Din pelinul care-l beu
Şi îmi toarnă-n viaţă miere,
Că e plină de durere,
De durere fără sare
Şi lumină de la soare!

Adu-mi, bade, timp din vreme!
Ţi-l plătesc cu-a mea avere!
Varsă-mi lacrimile-n drum,
Să spălăm drumul de scrum
Şi-mi cârpeşte inima,
Cu fire din haina ta,
Să aflu când te dezbraci
Şi să te aud cum taci!...

Haide, bade, către nor
Din care a plouat dor,
În grădina mea-nflorită,
Unde mă visez iubită!...

Vino, bade, să te-alint,
Că tu eşti al meu sortit!
Ne-om face casă pe-o stea,
În lumină ne-om scălda,
Cu şoapte ne-om legăna...
Sub vraja din visul Lunii,
Aruncând haina minciunii,
Ne vom contopi-n IUBIRE,
Întâlnindu-ne-n privire
Şi-amândoi, uitând de chin...
Vom bea dulce de pelin!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce vom fi

Trei felii şi trei copii,
Cât de dulci sunt împreună!
Dulce-i pepenele... ştii,
Dar mai dulce-n a lor mână.

Îi priveşti şi simţi iubire,
Dar şi-o linişte mai simţi.
Chipul lor... o amintire,
De când toţi eram cuminţi.

Nu chiar toţi, eu n-am fost unul,
Alergam o zi lumină,
Fugăream vis ca nebunul,
Fără frică, fără vină.

Stau, mă uit la ei acuma,
Fost-am toţi exact la fel,
Fraţi cu soarele şi luna,
Suflete-n decor pastel.

Ne fugea iarba-n picioare
Şi ne colora-n genunchi,
Eram zâmbet şi candoare,
Dar şi strigăt din rărunchi.

Trei copii... le va fi bine.
Să veghem asupra lor,
Fără ei, nu va fi mâine,
Cer albastru fără nor.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul de viaţă cu rădăcina sfântă

O pasăre îşi croieşte din oale de lut
Aripi arse de dorul zborului,
Sângele fierbinte vine din trecut,
Din izvorul vertebrelor poporului.

Clepsidra istoriei aşează elemente
Sufletului înspre cer, spre Dumnezeu;
Trupul în îngenuncheri discrete
Aşează-n jurul mesei veacul meu.

Se închină marea munţilor înalţi
Şi munţii fac mătănii către ape,
Clavicula existenţei aduce-n bărbaţi
Gravitaţia femeii mereu mai aproape.

Rememorez lanuri de săbii şi cai
Ducându-l pe Marele Ştefan la Putna,
La Prut Podul de Flori vine din Rai,
Din Raiul românilor unde rodeşte luna.

Fragedul ecou caută în sămânţă
Crăpături din zidul unde-o năzdrăvană
A meşterit mănăstiri de-naltă voinţă
De-a nu purta în suflet urmaşii nici o rană

Cresc păsări în ouă rotunde de lut,
Spicele de grâu spre soare s-avântă,
Vertebrele istoriei sapă-n pământ
După izvorul de viaţă cu rădăcina sfântă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mrejele uitării zac mii de oseminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloanţe şi bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-ntrejească ţara. «O… Dulce Românie!»

Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.
La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,

De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,

Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia?

O, Doamne, fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«O, taină a Providenţei! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voinţa, îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.

Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viaţă fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte şi câteva frânturi
de soartă împărţite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi şi noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniştea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.

Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârşit,
m-am tot strigat o viaţă, dar nu m-am auzit...
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult
şi-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mreajăle uitării zac mii de osăminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloante şi bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-întrejească ţara. « O… Dulce Românie ! »
Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.

La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,
De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
« Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi ».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos ?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia ?

O, Doamne, fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Draptate ! Libertate ! Fă pace-intre popoare !

« O, taină a Providenţei ! »...Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.-

Corneliu 19.10.2007

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii cresc sănătoşi şi falnici numai în păduri care-s libere de minciună. Copii copacilor cresc şi ei, tot la fel, însă la umbra părinţilor lor uitându-se printre frunzele acestora la soare şi lumină, nu la întuneric. Plecaţi din pădurile noastre voi oameni fără soare ca să ne putem creşte cinstit copii!

Viorel Muha (septembrie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut de maci

Înstrăinat de toate mă irosesc în gânduri,
Apusuri nesfârşite s-au învoit cu norii,
Caut petice de cer prin ceaţă de-anotimpuri,
Doar fluturii speranţei îmi mai alină zorii.

Te simt tot mai departe, însingurat şi trist,
Parcă-nadins te-ascunde perdeaua grea de fum,
Nici îngeri nu se-ndura, mă-ntreb de mai exist
În amintiri de cobalt sau poze din album.

Ne-am tot promis duminici cu vise şi iubire,
Dar s-a pierdut culoarea şi ultimilor maci,
Miroase a durere, a moarte, despărţire,
Plâng versuri necitite, te-ntreb cât vrei să taci?

Cad ploi de resemnare şi cresc lăstari de spini,
N-ai vrea să înflorească un curcubeu de flori?
Ţi-aş spune te iubesc cu lacrimă de crin
Şi ţi-aş picta un zâmbet în sute de culori.

Am destrăma tăcerea, risipa din trecut
Şi cu surâsul stelei ţi-aş reaprinde visul,
Un zbor de rândunele ar şterge ce-a durut,
Din dor, sărut de maci ar stinge tot abisul.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred şi sper...

Cred şi sper, şi sper, şi cred,
Că sunt liricul aed
Ce-a pus sufletul în rime
Cu iubirea-i să te-anime,
Să te bage în ispită,
Să te facă fericită,
Fără să fie păcat
Fac din vers şi stele pat!

Fac din flori, şi stele, vise
Din adâncuri necuprinse,
Din nălţimi fac şi inele
Ca să te cuprind cu ele,
Să te-ncing la cheutoare
Unde eşti mai arzătoare,
Că sunt liricul aed
Cred şi sper, şi sper, şi cred...

Ard în firbinte cuvinte,
Literele îmi sunt ţinte
Şi ochesc sub lună plină
Patul de crudă sulfină
Unde noi vom veşnici
Clipa-n care ne-om iubi -
Că-n iubire sunt aed
Cred şi sper, şi sper, şi cred!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de lei

Eroi au fost, eroi sunt încă
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc.

E viţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.

Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâţia duşmani piept.

Şi din aşa părinţi de seamă
În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici următori,

Au fost eroi, şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coasta Daciei şi-a Romei
În veci s-or naşte pui de lei.

poezie de Ioan Neniţescu (1891)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!