TABLOU DE PRIMĂVARĂ

Pluteşte-n aer iz de primăvară
Şi firul ierbii dă în verde viu,
Natura întreagă începe să tresară
Şi ceru' îmbracă voalul azuriu...

Plesnesc pe ramuri mugurii din pomi
Treziţi din somn de razele de soare,
Cresc săbii lungi de frunze pe rizomi
De irişi, de crini şi lăcrămioare...

La streşini, candelabre de cristal
Plângând îşi dau tributul primăverii,
Pe râu curg ape repezi în aval,
E zbor de fluturi... vremea învierii!

Eu rup din cer un petec de albastru
Şi din seninul lui croiesc veşmânt
Să îmbrac un suflet singur ca sihastru
Şi să-l înalţ deasupra de cuvânt!...

,, Când liliacul va înflori din nou''
Să-ţi aminteşti,,, iubire'', atunci de mine,
Că ţi-am pictat pe suflet un tablou,
... De n-am să pot veni la întâlnire....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aş croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori şi de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii

De-aş putea să rup de sus doar o rază aurie
Aş picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă şi îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge

De-aş putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aş spăla sufletu-n el de păcate şi de tină
Poate vede şi el Raiul, c-am oftat şi am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg şi poate n-au fost de-ajuns...

De-aş putea aş fura focul de la însuşi Prometeu
Şi-aş aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care ştii să provoci ca o ispită
De n-aş şti că toamna cerne sentimentele prin sită...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând între nămeţi de zăpadă

Din somn m-am deşteptat în umbra blândă
a dimineţii ce se naşte peste sat,
la geam, în murmur sacadat ascult
cum picură din ţurţuri boabe de cristal.

E semn că soarele goneşte norii
ce m-au ţinut în hibernare albă,
păream un nou născut, cu suflet nou,
în dimineaţa ce se scaldă în extaz.

E prima zi a primăverii
înfăşurată în văl albastru, nesfârşit,
în ciripit de rândunele pe sub streşini
ce mă invită, parcă,
să ies la dans, printre nămeţi de zăpadă
ce-au început să plângă
cu lacrimi ascunse sub pământ.

E prima zi de zăpadă topită
ce se contopeşte în râu cântător,
cu soare rotund ce stă atârnat
peste tăcuţii copaci, aşteptând
să fie-nfăşuraţi în noul veşmânt.

Dansez,
şi odată cu mine dansează
nesfârşitul pământ, istovit
în murmur nedefinit de izvoare,
dansează cu mine,
troiene de zăpadă ce plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău...

Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale
Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor
Şi îngerii din ceruri, în aripi cu pocale,
Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor

Culeg din cer azurul şi îl cufund în mare,
Nemărginiri albastre pot pune în priviri
Ca stânca de granit atât pot fi de tare
Şi pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri

Mă întrec cu pescăruşii când zboară peste valuri
Când spui că ţi-este dor şi te gândeşti la mine,
Croiesc din spuma mării o mantie... şi-n voaluri
Eu te aştept să vii pe ţărmuri euxine...

Se despleteşte valul, mi-am despletit şi părul,
Pe ţărmul de smarald vom sta o noapte întreagă
Şi-n cântecele mării vom desluşi misterul
Cuvântului ce-nalţă,... iubirii ce ne leagă....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângă în zori lăcrămioare...

Cu lacrimi am plâns pe mormânt,
Cu boabe de rouă la soare
Şi-apoi am sădit în pământ,
Să plângă în zori... lăcrămioare...

Eu ştiu cât de mult m-ai iubit
Şi poate am dat cu măsură,
Apusul cu noi s-a grăbit...
Mi-am pus peste suflet armură!

Şi viaţa-mi s-a scurs printre valuri
Cu pierderi dar şi cu-mpliniri...
Au vrut să mă înece talazuri
Mi-au pus doar triteţe-n priviri!...

O ancoră mi-a-ntins Cel de Sus
Corabia de ea să-mi agăţ,
E Ana,... dar parcă ţi-am spus,
E darul din Cer făr' de preţ!

În inimă-mi cântă-o vioară
Şi simt uneori că mă-nalţ
De n-ar năvăli ca la moară
Gânduri... să macin în valţ!

Mă-ntreb de-or mai fi lăcrămioare
Să-mi plângă şi mie în zori
Când sufletul meu va fi boare
Să-l suie deasupra de nori!....

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe apa lumii

Pe apa lumii ne-am născut,
Cu ploi iubind pământul,
Din norii timpului crescuţi,
Ne poartă-n viaţă vântul.

De ce oftezi iubita mea?
E-atât de-aproape cerul,
Suspin şi eu de umbra ta,
Că-mi lasă-n aer gerul.

De ce să pleci în singur gând?
Din mine strig de tine,
Când ţi-am gustat zarea, arzând,
Şi undele divine.

Căldură când şi când mi-ai dat,
Din foc de gene scurs,
Mi-ai mângâiat cu gura viaţa,
Sărut din suflet strâns.

Femeia zilelor cu soare,
Din legea primăverii,
Mai lasă-mi palmele să-ţi mângâi,
Să-ţi înflorească merii!

poezie de Aurel Petre (10 martie 2021)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Florar

Când natura îmbracă veşmânt înfloritor
Şi-şi împleteşte-n cosiţe petale colorate,
Luna mai e-un domnesc alai curtenitor
La un ceremonial de mirese aristocrate.

Speranţa creşte-n suflet precumpănitor
Şi deznădejdile devin patetic moderate
Când natura îmbracă veşmânt înfloritor
Şi-şi împleteşte-n cosiţe petale colorate.

Roiuri de fluturi se destramă-nflăcărate,
Se şoptesc cuvinte cu aromă de amor;
Zefirul le petrece-n dorinţe deliberate
Prin parfumul amurgitului ademenitor

Când natura îmbracă veşmânt înfloritor.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă

Iubeşte-mă când Primăvara vine
şi se adună toată în ale tale braţe
intrând în tine cu parfumul florilor, tiptil,
ce au dormit sub pătura de-omăt o vreme,
lungă.

Iubeşte-mă când palmele sunt moi
din săruturi albe ce au fost de gheaţă
boboci ce vor aduce înfiorări în trup
cu calda lor trezire din razele de Soare,
sfânt.

Iubeşte-mă când ale tale tălpi sunt înverzite
de cuişoarele ieşite din pământul negru
adevăratele minuni ce ştiu a strânge trupuri
în brâurile ierbii crude ce-aşteaptă trupuri,
de îndrăgostiţi.

Iubeşte-mă când trupul tău e încălzit
de răsăritul Soarelui scăpat prin frunze
ce te apucă tainic de mijloc şi de umerii tăi albi
să te îngenuncheze ca pe-un rob în coapse
de femeie.

Iubeşte-mă când simţi că eşti furat
de toţi nuntaşii Primăverii răsăriţi în a ta fire
de miile de ghiocei ce se doresc ucişi pe rând
în cozi de Evă despletite de-un Adam cu gura,
dulce.

Iubeşte-mă când Luna se coboară
pe fruntea ta cu toate colierele de stele
în ceasul când toţi clopoţeii caută s-adoarmă
sub sprâncene umede de lungi săruturi,
ale nopţii.

Iubeşte-mă cât ţine nunta Primăverii
răsai in mine şi apoi ascunde-te ca şi un Soare,
bea din mine toate ploile şi lacrimile bucuriei
s-avem o Primăvară veşnică în noi,
iubindu-ne.

Iubeşte-mă cât are viaţă Primăvara
de restul o să se ocupe Timpul
un Timp ce o să ţină ghioceii treji în noi
cu ploi de stele şi divine lămpi
dacă iubim din suflet.

Iubeşte-mă, si-adăposteşte-te în mine
Pentru o viaţă şi o Primăvară veşnică
E tot ce pot să-ţi cer şi să-ţi ofer iubite
În scurta mea călătorie pe acest Pământ.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristal incandescent

Se-aude parcă foc de artificii subt mugurii
ce-au început să crape, de suflet să le simt
şi mai aproape tot freamătul acestor dulci
suplicii.

În seara calmă cine-ar vrea să sape prin
iarba fumurilor vestigii, prin lutul stins de
ceară de efigii va da de miezul înstelatei
ape.

Din mine lucrurile sunt retrase asemeni
lanurilor mari din coase, asemeni valurilor
din corăbii.

M-adun în centrul strict al unei raze, în
golul fierbinţelii luminoase, cristal cu
filament de-oţel de săbii.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia

Aş aduna în palme petalele de floare,
Din crini şi lăcrămioare o rochie să-ţi fac
I-aş pune şi paiete din razele de soare,
La poale aş tivi-o cu flori de liliac

Şi-n loc de cingătoare pe talie s-o ţină,
Ţi-aş împleti albastre flori de nu mă uita,
Ţi-aş aşeza pe frunte cunună de lumină
Şi nu din astrul zilei, ci din privirea ta.

O rochie ţi-aş face din florile pădurii
Şi ţi-ar veni turnată, mai bine decât crezi
În degrade-mbinate, culorile naturii
Ţi-ar scoate-n evidenţă frumoşii tăi ochi verzi.

Şi astfel înflorită să fii o veşnicie
Rivala primăverii, regină peste flori
Şi pe covorul roşu când vei păşi mlădie
Umili, să ţi se-încline cohorte-ntregi de sori,

Să-ţi cadă la picioare neplânse ploi de stele
Şi vântul să te poarte în zbor până la nori,
Când nopţile-ţi vor ţese senine, lungi perdele
Să le desfacă luna, iar tu să te strecori.

O rochie-ţi voi coase, cu ea să ţi se-mbrace
Şi sufletul, şi trupul în blânde, vii culori
Din galaxii pierdute atunci mă voi întoarce
În fruntea unei armii de îngeri păzitori
Din zori şi până-n noapte, din noapte până-n zori,
Să-ţi fim gardă regală, regină peste flori!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din frunză rost

Sunt frunze care cresc cu dor
Din verde îşi pictează-naltul
Şi se înalţă în albastrul
La rând şi cer şi roş covor,

Sunt frunze care cresc tăcând
Şoptind iubirea-n adiere
Când luna trece în tăcere
Şi răsăritu-i este gând,

Sunt frunze verzi când greu omătul
Stă să adoarmă foşnetul,
Semeţ îndură frunza vântul
Căci rostul ei e verde-n Domnul.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit

Te-am iubit cu liliacul şi-am urcat până la cer
Când mi l-ai trimis în cântec, pe o coardă să vibrez,
Să-nfloresc cu ghioceii dezlipindu-mă de ger,
Ca pe-o aripă de suflet să mi te încredinţez.

Şi înmiresmat cu vise liliacul cu cinci flori
A trezit furtuni sub tâmplă şi te-am uns din vers cu mir,
Cântecul de ciocârlie mi-a străpuns valul de nori
Şi din ploaia de sub gene mă renasc în trandafir

Ca să-ţi prind în piept iubirea cu petale de rubin,
Să ne căutăm norocul de prin flori liliachii,
La răscrucea dintre gânduri ca o boare-n vis să-ţi vin
Şi în nopţi cu lună plină ca Luceafărul să-mi fii...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cresc din braţe ramuri

Din nou e verde, îmi cresc din braţe ramuri,
Mă simt ca un copac, vântul mă îndoaie,
Crengile mi-s desfrunzite, îmi apar muguri.
Pe fruntea dezmorţită aşteapt o nouă ploaie.

Din depărtare venit-au păsări călătoare,
S-au aşezat, atâtea, pe-al meu creştet,
Mă clatină anotimpuri, zburătoare,
Am atâtea de spus, braţele-s încărcate, de alunet

Anotimpul pe umeri mă bate, cu raze de soare,
Cu muguri cerul a ţesut, vual de primăvară,
Rădăcinile sau trezit şi zvâcnesc cu putere,
Prin măduva tulpinei, seva se-nvioară

Părul meu galben se împleteşte cu faine frunze,
Din cosiţele dalbe, păsările fac cuiburi, iscusite.
Din fiecare cuib renasc visuri, punându-se pe buze,
De la Dumnezeu, putere cer, să fie împlinite.

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar albastrul

Cum să priponesc albastrul, când e-atâta depărtare
Între mine şi seninul florilor ce cresc în cer?
El rămâne veşnic singur într-un semn de întrebare
Şi în ochiul meu albastru, enigmatic pasager.

L-aş picta pe ramuri goale şi în toamnele din mine,
Pe fereste când îngheaţă iernile orice cuvânt.
Ţi-aş picta şi ţie paşii când te-ndepărtezi, străine
Şi i-aş pune mamei cruce, tot albastră, pe mormânt.

Câte-un strop, în ploi nebune,-aş picura să nu mai doară
Griu-acela fantomatic ce inundă amintiri.
Şi pe voalul de mireasă aş picta o primăvară
Cu albastru de ciocare pe suspinele de miri.

Şi-aş mai rupe o bucată mare cât o Atlantidă,
Să-mbrac vântul ce mă-ndoaie, în azur nemuritor.
Şi ţi-aş face, Ţie, Doamne, o albastră piramidă,
Unde să primeşti nebunii, când vor cere ajutor.

Aş mai colora şi gânduri negre ce mă-mpovărează,
Ca o vină neştiută îngropată-n eu-l meu.
Doar albastru-acela tainic din altare mă salvează,
Zămislit de rugăciune şi credinţă-n Dumnezeu.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de Primăvară

Când vine iarăşi primăvara
Natura anunţă-a sa trezire
Din iarna-n lunga adormire,
Şi de cu zori şi până seara
Şi-arată verdea întinerire.

Porneşte seva din pământ,
Codrii cei trişti înmuguresc,
În strai nou se primenesc,
Şi prin al Domnului Cuvânt
Sub grija-I toate înverzesc.

Şi pajiştea cea-ncântătoare
În fel de fel de specii multe,
Ea-ncepe ochii să-ţi încânte
Şi-ntinde faţa-i către soare,
Sclipind de florile mărunte.

Un covor fin de nestemate
Ne-ncântă-a ochilor privire
Şi ne trezesc din amorţire,
Şi prin miresme parfumate
Ne-nveselesc întreaga fire.

Abia se-aşteaptă întâlnirea
Atâtor flori, şi lăcrămioare
În zumzet viu de aripioare,
Cu albiniţe, vrând hrănirea
Sorbind, din fiecare floare.

Astfel strâng nectarul dulce
Ca să-l transforme în miere
Aşa cum munca lor le cere,
În alergarea spre-a aduce,
Polen, izvorul viu de putere.

Aşa se trece o zi întreagă
Cu-n du-te vino, neîncetat
Din zori de zi pân-la-nnoptat,
Mereu grăbind, ele aleargă
Şi pun în faguri, rod bogat.

poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veşnicii (1 martie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 29

Am braţele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Şi plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în irişi cantilene
Şi îmi zâmbesc pe buze, crini albaştri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Şi mă înalţ, o novă printre aştri.

În palme cresc poeme de lumină,
Din asfinţit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire şi de vină
Şi mă dezbrac de a tăcerii haină.

Şi aş dansa cu ielele de mână
Când noaptea îşi îmbrăţişează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.

Mi-s tălpile de verde ameţite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!

Mă vei găsi în câmp de genţiene,
Printre scaieţi ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Şi-n mine nemurirea se strecoară.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vreau...

Să vreau să-ţi fiu ce nu ţi-am fost
Din prea puţinul vieţii rost,
Să-ţi dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.

Să vreau să-ţi fiu un tainic dor
Atât cât sunt şi-atât cât mor,
Să vreau să-ţi dau crezare iar
Din ce mai sunt şi ce nu par.

Să vreau să-ţi spun ce nu ţi-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ţi dau din ce nu am
Măcar puţin din ce puteam.

Să vreau să-ţi cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit şi n-am trăit,
Să vreau să-ţi fiu şi nu aş vrea
Din tot ce-a fost şi ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!