* * *

Singurătatea orbului
s-a umplut de cuvinte

lemnul glăsuie în graiul teiului
pasărea
aripa şi-o lasă pe tâmpla lui
în graiul legănării
vântul îi atinge fruntea
şi naşte frunze

numai el, orbul,
ştie
din care anotimp vin toate
pentru că tâmpla lui
a devenit demult
un râu o cărare
o mişcare a viului
prin viu adulmecând
imaginea

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec

alunec prin urechile acului.
îmi ţes timpul
pe pânza de apă a lumii.
păianjen de gând
arunc firimiturile de viaţă
în tâmpla iernii.
din soare,
doar floarea ştie să privească zidul.
îl sfarmă în pumni de culoare,
inventând simfonii.
tiparul e clasic.
cerul râde.
e bine.
atât de bine...
noi nu.
nu ştim.

poezie de Anne Marie Bejliu (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neprelucrat(ă)

ninge ninge şi ninge cu plumb peste tot ramul de orbi
mirul nu mai atinge culorile
trei sunt din care se nasc toate
cineva spunea că ordinea corectă ar fi alta
îi dau dreptate pentru că
de la credinţă porneşte totul
apoi se rătăceşte fiecare literă
se ajunge la un ă prelungit până în oase
aşa, ca gerul, lacrima sau
ploaia îngheţată prin metaforele prezentului
ca o ură aninată din greşeală în brad
pentru că orbul o confundă mereu cu un con

oare ce are ura cu înţelepciunea?

pinul râde şi mai lasă un strop de esenţă în cameră
îşi scutură toate conurile umbrite de un azi în care
ca un ganglion înfumurat mă umflu o clipă şi mă culc la loc

neprelucrat(ă)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se-mpreunează clipa cu un strigăt
pe banca aşteptărilor prelungi
se-aşterne pauza din cuvânt
din gând cuvinte
se şterg unul pe altul în strănut

şi râde vara prin unghere de lumină
în rest e întuneric frig şi calm
profesorul îşi las-un cot pe viaţă
pleacă râzând/ plângând
spre somnul trecător

Se-mpreunează frica şi iubirea
cu strigătul copilului născut
la sânul cald aşterne mama gândul
şi gura hulpav hrana o primeşte fremătând

şi râde-un anotimp pe-un colţ de viaţă
medicul mamă ştie când şi cum
s-aline tremurul din tâmpla prea nervoasă
un şarpe zvârcolind vieţi prin timp

Se-mpreunează taina cu un strigăt
şi totul pare viu acum în vis
realitatea cu bocancii calcă viaţa
prin moarte liniştea se-aşterne ciugulind
din palma sfântă azima sub soare
coaptă veşnic
pentru un suflet prea curat
şi prea flămând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec între nu şi da

răsucesc timpanul verbului
până la static.
în colţul cuvântului
aştern culoarea.
în spatele albului,
tâmpla dreaptă,
zvâcneşte dureros,
până la adormire.
mintea-mi dansează
în sacul în care,
dorul şi teama
rescriu versuri
pe un petec de iarbă.
reinventez liniştea.
tot o iluzie.

poezie de Anne Marie Bejliu (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o primă ninsoare aştept
pentru ca
la capătul aleii de cruci
să aşez într-un vârf de culoare
coroniţa de brad
ochii lor nu vor mai clipi
zâmbetul nu se va mai aşterne de chip

în cenuşa zilei
cerul va crăpa pentru o secundă
a răsărit de soare
apoi totul va tăcea
ca într-o poveste terminată demult
un vag freamăt
în membrele obosite ale orbului
într-o oarecare zi
de duminică

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îmbătrânite mâini
aştern pe filă umbre
de litere prea şterse sau
într-un timp prea viu
din turnuri curge ceara
şi-n degete esenţa

lasă dureri atroce
a sensurilor moarte
sau nenăscute încă
pentru prezent

Mai ştii?

poemul cel din ceară
va curge prin celule

textura unei file
e prea încăpătoare
pentru-a putea cuprinde
întreaga stare-n punct

de-acolo totul lasă
drumul să-şi desfăşoare
curbura unei fine
bătăi de gânduri seci

atunci e timpul, Doamne,
să renască scribul?

atunci e timpul, Doamne,
să-şi lase tremurând
întreaga sa simţire
printre acele straturi-umbre
de-ncovoieri prin viaţă,
prin moarte-n bucurie?

şi-atunci pe unde, Doamne,
să se strecoare lava
aceea care vie îl arde-ntreg?
Pământul
îl răsfaţă
sau este-o nebunie
să se întâmple versul?

habar nu am, dar ştiu,
că după o sclipire urmează
noaptea lungă
în care tot el, scribul,
revarsă-n lume dorul

nu ştie să-l descrie,
nu ştie să-l enunţe
ca pe o problemă simplă
de geometrie clară

prin lacrimă îl lasă
să curgă în neştire
apoi adoarme singur
însigurat de toate

în miez de noapte
punctul
se joacă vesel, tandru
în tâmpla colilie

apoi
descrie linii
care vor fi cuvinte

în pace versul creşte
şi se ascunde-n palmă
ca-n dimineţi senine,
pe câmpul de emoţii,
poemul să răsară virgin
ca miezul scoicii

în perlă să transforme
o filă de-ntrebări

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene, clipa răstoarnă semnale

mărşăluind dormind
repetă soldatul iubirile toate
prin care glonţul de aer trece şi arde

metafora liberă ca un cal alb
albastru răsună în minţi odihnite
pe toate cărările trupului râzi...

prietene,
clipa răstoarnă semnale

când trenul vieţii rostogol călărind
şinele toate
prin versuri se naşte

toamna se-aruncă în veri prelungi
roadele toate rămân împietrite

şi cade metafora-n haos de lumi
tu cânţi, prietene, mereu cânţi
pentru că ştii nenăscut adevărul profund:

cu Domnul încep şi se termină toate

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa naşte geana luminii

În urma durerii,
Clipa naşte geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naşte
sensul purificat
al dorinţei de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naşte poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în paşi de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare şi sunet
împletesc şi lasă liberă să alunece,
spirala nesfârşitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creaţiei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rup alergarea la a patruzecişitreia rostogolire

prin cenuşa labirintului de valori
râd,
centrată fiind pe a patra fugă din crucea Cuvântului.

se schimbă feţele lunii când ochiul deschis,
candela reaprinde în tâmpla pământului.

nu se întâmplă nimic.

un simplu fapt banal de a fi
şi un ţurţure în inima largă a sentimentului.

inutilitate şi încă puţin gând,
balansându-şi picioarele firave
între joc şi lumina dintâi.

restul e cacialma.

o bătaie continuă de clopote false
şi strigăte lejer destrămate de cântecul păsărilor
aproape călătoare...

tac.
surâde tâmpla,
în ultima plecăciune
în faţa unor icoane
pictate de mâinile copilului orb.
îngerii sunt îngeri.
o tuşă de culoare şi-a aninat pumnii mărunţi
de irişii goliţi de fericirea unui joc rotund.

doare.

nu se întâmplă nimic.

mai este o vară după toamnă, după iarnă,
undeva, în colţul emoţiilor de primăvară...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( * )

visu-mi se destramă...
din roua dimineţii,
în privire,
s-a înălţat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceaţa trupului
privire...

Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce îşi adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
şi din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
e datul Soarelui să-ţi fie,
velinţă sufletului,
în a ta pornire,
gândul se-mpacă
şi furtuni de stele,
coboară-ncet
prin rodul câmpului...
şi iele
încearcă timpului,
măsura-n fapte...
de-aceea ele
se arată doar în noapte,
când pleoapa,
tâmpla o aşterne între perne,
când trupul obosit
i-un bulz în piele,
când sufletul
aleargă printre lumi
când tu nu poţi să cânţi,
să te aduni...

Copilă,
destrămarea-i doar poveste...
visul se-nalţă-ntreg,
zăpadă fină-n creste...
şi munţii
îl alintă,-l cresc pe frunţi,
tu doar,
încearcă veşnic,
să-l ajungi...

Părinte,
în tâmpla stângă-mi arde,
inima câmpului
şi geana mi se zbate,
de câte ori aştern pe-o pernă,
capul...
mintea-mi adoarme
dar sufletul, săracul,
nici eu nu ştiu pe unde întâlneşte,
herghelii...
în tropot surd l-aud,
prin vijelii...
când roua-n palmă,
blândă mi se-aşază,
Lui doar,
îi spun că trupu-mi este
doar o bază,
un zid în care,
sufletul frământă,
tot ce e dor,
ce-i lest,
ce-i sfântă,
Iubirea,
bucuria de a fi,
printre legende,
fir de clipe vii...

Copilă,
lasă candela să ardă...
astrele-ascultă
ruga ta înaltă
şi vin pe rând,
prin îngeri te-nconjoară,
cu aripa de vis,
te cheamă,
te-nfioară...
şi-ţi cresc în tine,
Dorul călător,
de a trăi în ceru-ţi,
senin izbăvitor...

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopot surd

Clopotul surd
atinge tâmpla netedă
ca o frunză ;

numai ochiul flămând
de imagini primordiale
şi-a lepădat pleoapa;

mâna mea
poartă urma unei răni
prin care s-au răsucit
toate cuţitele ierbii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graiul nostru

Graiul nostru-i vechi şi-i verde,
Înţelenit de veacuri pe această glie,
E doina ce sufletul vrea să dezmierde,
Şi candelă ce arde-n unghere de chilie.

Graiul nostru-i apă lină de izvor,
Ce curge milenar prin fiecare vers,
Este iubire plânsă şi suspin de dor,
O psalmodie pentru întregul univers.

La asfinţit de soare, cu spiritul latin,
În umbra crucii eu mă rog şi cânt,
Pe slove gravate-n ceaslovul bizantin,
În cel mai dulce grai de pe pământ.

poezie de Paul Aelenei din Graiul nostru românesc (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâmpla vocalei pe versul meu proptită

Pe faţa amiezii ca spicul bălaie
Nepăsătorul îşi scuipă ciuda.
Spălat de vreme, spălat de ploaie –
Graiul îşi dăruie truda.

Tâmpla vocalei pe versu-mi proptită
Respiră metafora la mari adâncimi,
Contemporană cu eroarea împietrită
Roua născută în trandafiri,
Precum un copil, rămâne uimită...
Putea-vei şi tu să te miri?!

O mână-idee străină şi alterată
Se bagă în gându-mi, ca-n buzunar -
Deznădejdea, amurgul se-arată
Îngenuncheate lângă altar.

Un fulger altoit la mine-n os
Mă luminează-n noapte, presimte o furtună:

Voi nu veţi şti cât sunt de bucuros
Că marile dureri metafora-mi le adună.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb şi tac în mine

mă-ntreb adeseori
de ce e cruntă viaţa

din încruntări se naşte
zâmbeşte la final
şi mai întreb izvorul
cuvintelor ce naşte
pământul printre stele
şi cruci furtuni
şi ploi

mă-ntreb adesea dacă
din trupul nostru creşte
vreun pom cu roada dulce
când la final de vieţi
rămânem ca o navă
ce şi-a pierdut catargul
în încercări mai grele
sau mai uşoare-n doi

sau în singurătatea
neasumată-n piatră

şi de ce umbra tace
şi naşte întrebări
când un răspuns se-aşterne
tăcut în valea mare
sub dealul de uimire
plin ochi de rugi
prin noi
trecând alene/grabnic
cu paşi greoi/uşori

mă-ntreb şi tac în mine
cătând un sine aspru
apoi cătând spre cer
cu ochii goi prin lacrimi
tot înmulţind o rază
născând într-o privire
geometrii de frunze

stejarul îmi răspunde
c-un scârţâit anume
iar nucul îşi foşneşte
palmele prin gânduri

în amintiri lumina
îmbrăţişează chipuri

fotografii pe masă
şi-un scaun plin de taine
leapădă-ntruparea

păstrează umbra-ntreagă
aud cum râde clipa
în suflet de copil

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce joc, Doamne! ce joc!

forme geometrice haotic lăsate să cadă
în centrul unui creier pe care-l poartă omul
iubire şi ură
bucurie şi tristeţe
flux reflux
şi pasărea care pluteşte deasupra umbrelor
acoperindu-le neîncetat
cu viaţă

rostogolite de ape
pietrele intră în joc
odată cu umbra Mâinilor Tale
în deplină rugăciune care,
îţi slăveşte Numele

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că aşa a început

arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o iniţiezi
plin de erori
în zbor

pe trupul de piatră al statuii
furnica
îşi urmează calea cuminte
saltă uneori
reaşează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil

pe o floare
o viespe
îşi spală picioarele aproape invizibile

lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
şi pleacă mai departe
la atac

poate că aşa a început să se nască
arta
cine mai ştie? cine mai ştie?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni păsării

Sub clopotul nopţii, ascult
monologul păsării de diamant.

Deşteaptă-te, mi-a strigat.
Apa ferestrelor curge în cascade
peste sânul de piersică al lunii.

Inima mi-e mută şi vie
în lanul înrourat şi maci luminaţi
înfloriri le curg într-o desfătare a lor.

Peste tâmpla umedă a pietrei
să fiu pasăre, Doamne.
Cuvântul să-l cânt înalt.

Să pricep graiul mireselor ierbii
adunând mănunchiuri de lumină
din catedrala înaripată.

Sub aripa geamănă
vreau liniştea şi cuminţenia îngerilor.
Strigă-mă pe nume
în cămara ce încet mă leagănă.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( *** )

ştergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foşnetul culorilor,
devenite brazi
şi cer,
şi ochi,
şi aură,
şi inimă,
în pieptul înfăţişărilor
ce dau viaţă veşniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare aşternere de viaţă
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

aşternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd şi îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naşte,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

aşteaptă.

ascultă.

uimeşte clipa.

taci.

iartă.

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnia

sunt insomnia propriului timp
chiar dacă
ilizibil fiind
sau poate chiar inexistent
lasă urme de ceară
pe crucea numelui meu
în care
literele alcătuiesc
geometria unui spin

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graiul iubirii cu miezul de nai

Razele soarelui se coc într-o cioată,
Pădurea se lasă de vrajă furată,
Inima fierbinte îmi cade în palme,
Universul în fructe şi-n scame.

Cât de frumoasă-i imaginea ta
Se-ntreabă în mine, în naştere-o stea,
Eşti scânteia aprinsă în iarbă sau eşti
Trestie-ascunsă în vad de poveşti.

Cunoaştem luminile norilor grei,
Jertfa de flori păscută de miei,
Săpăm amintirea, nisipul uitat,
Ecoul din urme prin care-am muşcat:

Tu inima mea rătăcită în tine,
Eu inima ta mustind de iubire,
Razele ies din soarele-ascuns
În pădurea cu cioate în care-am pătruns.

Mai cântă-mi din frunza pe care o ai,
Din graiul iubirii cu miezul de nai
Şi dăruie-mi pe-nmiresmatele buze
Versuri pictate în zbor de buburuze!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!