Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniela Luminița Teleoacă

* * *

lucrul cel mai grav
nu este impregnarea în piele
această greșeală de suprafață
omisibilă printr-o concesie minoră

la o adică pământul însuși ar putea renunța la o manta-două
chiar dacă lupul își schimbă blana... năravul ba
și crezi că șerpii ieșiți din piei ajung printr-o reacție minimală
porumbeii pașnici invadându-ne umerii și singurătățile

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniela Luminița Teleoacă

Ierarhii

lucrul cel mai grav
nu este impregnarea în piele
această greșeală de suprafață
omisibilă printr-o concesie minoră

la o adică pământul însuși ar putea renunța la o manta-două
chiar dacă lupul își schimbă blana... năravul ba
și crezi că șerpii ieșiți din piei ajung printr-o reacție minimală
porumbeii pașnici invadându-ne umerii și singurătățile

sau poate omul

omul se amăgește astfel
va prinde măcar și o margine de eternitate
nefericit cum este... doar lacom... nepriceput
cu greu îi va mai da drumul uitând
Frumusețea exclude stările precare de asediu

între timp

adevărul se va menține între limitele proprii "de aici și până acolo"
această secvență niciodată vizibilă cu ochiul liber al novicelui

gândurile vor intra într-un fel de travaliu
ne vom face că nu ne-am cunoscut vreodată
lașitatea ta îmi va impune
codul de onoare / cosmosul acesta
în lăuntrul căruia tu nu vei pătrunde vreodată!

vei lansa povești pseudoadevărate despre platoșele mele
despre orgolii... inconștiențe... atâtea nirvane subtile ignorate
te vor crede unii... alții... mai căzuți decât tine

fără să mă simt cotropită voi lăsa puzderia de ceruri
să-mi acopere golurile lăsate... aceste minireliefuri
susceptibile de a primi justificare estetică

fără cale de întoarcere către ale mele
vei înțelege... desigur... în felul tău...

mult mai gravă impregnarea aceasta
în identitate...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Ultima dată se văzuse un țesut suspect

și... cum îți spuneam...
dumnezee să fiu printr-o întâmplare
printr-o suprapunere... printr-o distribuție
orice trădare orice simulacru
necondiționat ar trece în afara Legii

deprinsă a detecta anomaliile
cum celulele atipice într-o structură vie
îți voi răscoli și de data aceasta
înclinațiile morbide... irealitatea

în surghiunul tău te vei complace
în îmbulzeală lascivă și singură
agonizând vei savura felul concret
de surpare a lumilor

voi face de pază
nu contează
dacă vei vedea verde
sau numai eroare
la încărcarea cronologiei


! sunt o mică divinitate
mă pricep de minune
să-mi gestionez spaimele
și miracolul

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă începem prin a cere cuiva o favoare extremă al cărei refuz este sigur, și dacă trecem după aceea la o cerere mai mică, individul ar putea resimți o presiune normativă care să-l facă să răspundă concesiei noastre printr-o concesie din partea sa.

în Tratat de manipulare
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Starea la joc este de felul ei labilă. În fiecare clipă, viața obișnuită poate reintra în drepturile ei fie printr-un șoc din afară, care strică jocul, fie printr-o încălcare a regulilor, fie din interior, printr-o discontinuitate a conștiinței ludice, printr-o deziluzie, printr-o trezire la realitate.

în Homo ludens
Adăugat de rAzVaNSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Homo Ludens: A Study of the Play-Element in Culture Paperback" de Johan Huizinga este disponibilă pentru comandă online la 66.99 lei.
Baruch Spinoza

Dacă cineva își imaginează un altul își apropie lucrul iubit prin aceeași legătură de amiciție sau printr-una mai strânsă decât aceea prin care și-l câștigase numai pentru el, va fi afectat de ură față de însuși lucrul iubit, și va fi invidios pe celălalt. Această ură față de lucrul iubit, legată de invidie se numește gelozie, care, de aceea, nu este decât o șovăială a sufletului născută dintr-o iubire și, în același timp, dintr-o ură, însoțită de ideea altuia pe care îl invidiem. Apoi, această ură față de lucrul iubit va fi mai mare, în raport cu bucuria de care gelosul obișnuia să fie afectat de iubirea pe care i-o dădea la rândul său lucrul iubit, și de asemenea în raport cu afectul de care era mișcat față de acel cu care își imaginează că lucrul iubit era asociat. Căci, dacă îl ura, prin chiar aceasta va urî lucrul iubit, fiindcă își imaginează că lucrul iubit afectează cu bucurie ceea ce el însuși urăște;și de asemenea pentru că este silit să asocieze imaginea lucrului iubit cu imaginea aceluia pe care-l urăște.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Lucas

Toate democrațiile se pot transforma în dictaturi, dar nu printr-o lovitură de stat. Oamenii ajungîși jertfească democrația unui dictator, indiferent dacă este Iulius Cezar, Napoleon ori Adolf Hitler. În cele din urmă, populația se obișnuiește cu această idee.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

* * *

voi da like zilei acesteia nici măcar începute
așa cum acorzi prezumția de nevinovăție... de frumusețe
necunoscutului pe care foarte probabil nu-l vei vedea
niciodată în carne și oase

realitatea se va abține
(de) la eventuale pronunțări de sentințe
în virtutea memoriei devenite afectivă
printr-o întâmplare fericită
prin strădaniile mele proprii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Virgil Petcu

Lupul își shimbă părul, dar năravul ba

Năravu-acesta învechit
E pentru lup cam depășit.
A renunțat la el cu anii...
Și-apoi, l-au preluat ciobanii!

epigramă de din revista "Urzica" (1987)
Adăugat de Virgil PetcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Ca un puzzle 2

sunt zile în care cu greu te recunoști
întorci privirea și prezentul este atât de departe...

ce vor ceilalți? ce tot vor? cu tine vorbesc?

și ce simplu ar fi să te poți aduna
cu un simplu gest igienic
cu o banală corectur㠑intensitate-luminozitate'
cu un retuș / cu un lavaj...

! dar nu-nu, nici tristețea / nici singurătățile nu ies la spălat!

puzzle-ul se rezolvă spontan / aproape intuitiv
dintr-un instinct al vieții
din voința oarbă de a continua

ca de veșmântul perfect te lași invadat de iubire
și crezi până când nu mai rămâne nimic
din anosta inchiziție gramaticală:
în loc să înveți concordanța temporală
alegi să o încalci estetic într-un prezent continuu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

În decembrie se înserează prematur

iată-ne mici
pe bucata îngustându-se de iarnă
fărâma de gheață sensibilă
la fenomenul încălzirii globale

și ce dacă?!
ar putea striga pasărea
și ce dacă?!
am putea s-o imităm noi

cârduri de cocori rămași
imaginației nostalgice
dau ocol silabelor răzlețite
habar nu avem cum timpul
ne ia prin surprindere!

nu aprofundăm
nu știm nici măcar
dacă boala noastră
se numește în vreun fel
dacă este numai inima
în închisoare de decembrie

poate poeții... poate iubirile lor...

instantaneu
urmele celorlalți
ne acoperă pașii
liliacul ne strigă pe litere
sufletul altădată comun

se înserează

fără drept de apel
îndepărtarea își însușește mimicile
pe care n-a mai încăput intimitatea
un fel de a spune al cosmosului
un fel de a ceda noi

mergem
dincolo de celălalt
cu felinare atârnate de glezne
asemenea condamnaților
dâra de lumină sporește singurătățile
destinul acesta – insulă scufundându-se
în mine / în tine
înainte de-a ne fi născut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să dansăm

de multe ori ne plouă
foarte tare în viața noastră
încât avem nevoie
de umbrelă

dacă vrem să trecem printr-o furtună

dacă o avem
o aruncăm
pentru a putea dansa

așa trecem printr-o furtună

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

(Pseudo)oglinzi

locul unde niciodată amintirile
nu sunt lăsate să apară
un fel de talpă strivește
dreptul elementar
de a intra în memorie

mână de femeie cu brățară și copac
mersul ei printr-un poem cu micsandre și palmieri
în țipăt de păsări stranii – apariții endemice
într-o lume heavy-rotation

fără prea multe scrupule
mormintele țin oameni vii
strigoi împotriva propriei decizii
liniștea lor desființată
în desfrâul frenetic de afară

se înserează de aprilie
cireșii își poartă durerea în jos
fructe grele-însângerate așteptând
viitoarea intrare în habitat a omului

! atâta tristețe devine ridicolă

timpul – un cuvânt cu etimologie controversată
la o adică accepți origini multiple
cum perindarea ta printr-o viață

un expresionist se lansează
în metafore

privitori naivi vor descifra
mai nimic


peste toate acestea

tu singură
amintindu-ți de tine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Lumea oglinzilor desființate

habar n-are ea de tâmplele încărunțite
nu-i pasă când el o privește.... o decupează
nu este amatoare de comparații
nici atât aspirantă la podium

se complace

cu 5 scame și jumătate pe o ureche
cu mână asimetrică și sân obraznic
un altul aproape imperceptibil

trece printr-o lume a oglinzilor desființate!

nu-și caută cuvinte... nici silueta
de mult n-a mai compus poetic
n-a mai ținut regim
zice măr și măr se face
țipă soare și pârjol bun se iscă!

nu-și amintește nici măcar sandalele care au strâns-o de moarte ultima oară
îi vin în urmă câteva stoluri de vrăbii
își prinde cerceii cu ametiste
se coc cireșii


ăia fantastici de iunie...

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Baltasar Gracian

Un sfat este uneori transmis mult mai bine printr-o glumă decât printr-o învățătură serioasă.

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Daniela Luminița Teleoacă

De unul singur

habar nu am
ce simți tu
când rostești aceleași cuvinte
ca și mine
când te găsești
în fața aceluiași copac
când te rostogolești și dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

și câte întâmplări ai ratat
din încăpățânare din copilărie din neșansă
care a fost combinația de taste
fericita intuiție echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a ființei din arest
luna de miere a omului lipindu-și
cu superglue monologurile
cu acea infimă voință
de a fi

sau cu sfârșit te ia
și simți pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineața în care ești somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naște și este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Consistență

ninsoarea
ne luase oarecum prin surprindere
n-am fi putut spune dacă eram
veseli speriați... doar curioși
învățam din mers
această ieșire amplă de sub nisipuri
proiecția uriașă a micului eu din nimic

cu priviri frontale de pitici războinici
ne-am deschis reciproc rănile... hectarele de pustiu neiubit
fulgii se păstrau intacți deasupra încinsăturii inimii
o abatere minimală de la legile firii cel mai probabil
simple derogări de la verdict

siluete pufoase traversau
centrul de echilibru al cosmosului
mirările se ciocneau se amestecau
lângă tulpina copacului fidel
purtând rătăcirea chipului

toată această frumusețe
și noi tăietorii-de-lemne
păcătoșii... prin neputința
de a-i ține piept....

atunci ți-am vorbit!

despre copilăria mea muzicală
despre dimineața aceea constant repetându-se
în aplauzele argintate ale zăpezilor ầ la minute

drumul era luuung
fericirea se forma din albastrul-cu-mov al florii ghimpate
împodobind vidul din gardurile după-amiezelor albe fără sfârșit

din adâncul troienelor
doi călători și-o luminiță gălbuie

oricând
ar fi putut
surveni
viața

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Efectul căderii autumnale

octombrie vine ca o sugrumare
ceva din memoria copacului rămas prins în sine
veșnic împărtășind frustrarea nevederii cerului

vom mai fi mâine, vom mai...?!

cobori treaptă cu treaptă
printr-o pădure de foioase
printr-un cântec
printr-o iluzie

oamenii poartă chipuri serioase
se feresc de cuvinte reacționează în virtute mecanică
străbați sufletele lor ca și cum ți-ai da drumul pe tiroliană

te apropii de tine
umezeala amplă măsoară
gradul de aderență la realitate

tu în mijlocul lumii
și pădurile rotindu-se
creând impresia fantastă
de relativitate

spaima de care treci
gândindu-te repede la altceva până când
inima reîncepe să bată cald ritmat... cald
într-o aproape-normalitate
starea devine sonoră o captează
vârfurile de iarbă uscată

departe de vreme
acești petrecăreți uitați
la o masă de duminică
etalându-și ingenuu
hainele estivale
și afectul


mâna ta ovală
așezată deasupra timpului
cum o compresă caldă
peste tâmpla amputată
această emoție
încercând să atenueze
efectul căderii autumnale
toate aceste cuvinte
neobrăzate
pe care niciun fiasco
nu a reușit încă
să le eviscereze

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Din simplul motiv

nu, n-o să te mușc de gât!
n-o să-ți fac nici cel mai mic rău!
o să fiu: im-pe-ca-bi-lă
deși adjectivul ăsta s-ar putea
să aibă sensuri distincte
pentru fiecare dintre noi

o să-mi amintesc din când în când de tine
cu îngăduință poate chiar cu simpatie
(Rămânem prieteni, nu?!)
cu nostalgie decentă
cel mult generatoare estetic

o să-ți aprind lumânare albă
... îîîîî... la vii, domnule!
n-o să cer nimic
mă voi încredința
bunei întămplări

așa o să înțelegi probabil
că nu ești deloc un martir
(nu te mai lamenta!)
îți aduci ofranda
împotriva
propriei
vreri

din simplul motiv
Iubirea
este
sau
nu!

și atât.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea, chiar dacă este lucrul cel mai tare din această lume, uneori nu poate susține greutatea unui cuplu.

citat din
Adăugat de Flavius LaraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Redus la absurd

Prin reducere la absurd
dimineața păsările cântă deși pământul de rouâ e surd.
Prin această inovatoare
reducere la absurd
Dumnezeu la abac își numără oasele
printr-o aritmetică stătătoare...
Culmea este
că ne dă nouă mereu cu craniu în loc de virgulă!
Tot prin reducere
la absurd
florile înfloresc oamenii și lunile anului
se schimbă de zile
dar zilele
prin această absurdă reducere
devin inutile.
E absurdă reducerea asta frumoasă
la absurd
și te-ncrunți și mă-ncrunt
fiindcă ești și nu ești
deși sunt și nu sunt...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook