Zona de confort
un tranșeu îngust
la marginea clipelor străpunse perfid
într-un pământ moale
lucios
unde sentimentele se taie în părți egale
iar poezia devine fagure
aici îmi instalez prezentul
pe fâșia cărnoasă
și scormonesc în adâncul țipătului
sunt îndrăgostită de durere
timpul mi-a confirmat încă o data
că nu e un gând trecător
cu posibile vindecări
ci un fapt trecut prin filtrele nebuniei
aici
în această zonă fertilă
cuvintele vor încolți
căci e timp de închinare
nu de alegere
paradoxal
o parte din mine se împotrivește
sinele încă își linge rănile
iar cioburile se adună mai greu
în pământul moale
lucios
cuvintele vor prinde rădăcini
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Citate similare
Paradoxal, o parte din mine se împotrivește, iar sinele încă își linge rănile și cioburile se adună mai greu în pământul moale, lucios. Acolo cuvintele vor prinde rădăcini.
Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Poezia e casa mea
aici trăiesc
aici mă împiedic de iluzii
aici iubesc
până când mi se face rău
de atâta bine
aici devin prizoniera
propriei nebunii
și învăț să mă ridic
analizând toate segmentele grele
când albul și negrul
se împletesc
la marginea unui strigăt
aici vine Isus
să mă întrebe de mine
când urlu din toate puterile că
nu sunt
poezia e casa mea
puteți înțelege
aici nu am garduri
să plâng copacii trădați
de fiecare scândură
aici nu mi-e rușine
să așez sentimentele
pe o coală albă
și să tai cu o linie oblică
trecutul
aici mă simt
eu
pentru o viață
trăită
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Tac
jocul nebuniei, tac
bat sau noroc
pe masă verde
cu dungă maronie
este a mea sau a ta
când tânăr încă eram
viața era tac, tacuri multe
tac lucios
mâner echilibrat
în nopți cu vrăji
de dragoste, iubire
uscată și ridată acum
pleoapa se pleacă obosită
pleoapa cu care tac
mâna tremurândă
în ani uscată
cu burlane în genunchi
de pantaloni uzați, de timp
și ei de tac
buzunare goale
apoi stradă pustie
bob de coniac lucios
cristal uscat în pahar
din visuri trecute
eu tac acum
tacul din mâini amorțite
atârnă greu
s-au dus anii, nu mor
am rămas la masa verde
și tac...
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce v-ar păsa?
Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul și Răstrăbunicul sunt acolo!
În țărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!
Am șters mult până aici!
M-am șters și pe mine
și
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am și alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulțumesc pentru cei puțini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în fața lor,
sincer,
dacă au simțit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inșiruite!
Mulțumesc pentru, că citiți aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luați în considerație!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simțit, și, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?
poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-ai iertat fiecare durere în parte
ca un soldat trecut prin atâtea războaie
învățat cu gloanțele
cu sângele
cu moartea
cu mine
mi-ai iertat rănile
drumul
timpul pierdut
ca un soldat ce uită
că mâinile lui pot să culeagă albastrul
da
sunt sigură că mi-ai iertat fiecare durere în parte
fiecare zi pierdută într-o cameră rece
unde sângele meu devenise alb
unde carnea mea
se obișnuise cu gloanțele
cu moartea
cu atâtea războaie
da
m-ai iertat pentru toate
iar mâinile tale calde
vin să acopere rănile adânci
și fiecare zi pierdută
într-o cameră rece
unde dorm numai umbre
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Meteore
Aici icoanele nu plâng
aici și-n flori e închinare,
aici suspinul nu mai doare,
Aici lumina nu e albă
aici lumina-i curcubeu,
aici Iubirea este zeu,
Aici fereastra e deschisă
și drumul suie către cer,
aici miresmele nu pier.
Aici sunt munți cu palme-ntinse
ce pun alean pe dorul meu,
aici e cald și bine-n mine
în brațe sunt la Dumnezeu.
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nedumerire
Cuvintele
pe care le-am rostit
ce greu pot fi
botezate.
Există și alte lucruri
ce merită a fi
comunicate.
E cu putință
să fiu aici
dar și în altă parte
în același timp.
Întreb
la întâmplare,
pe oricine:
unde sunt?
cine sunt?
poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pași în pustiu
trăim în bordeie
mâini însângerate
capete plecate
în suflet port rușinea unui neam
ce a bântuit aici
și a trecut
prea repede
apoi a venit tăcerea
somnul etern
cuvintele se agățau
apoi piereau plângând
privesc spre zările deșarte
aici, nu în altă parte
ale unui suflet
pășind prin pustiu
ce pot să fac
decât să pier
în sumbra liniște a unui gând
trecut odată pe aici
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mers ascuns în cuvinte până poezia-nflorește cu numele tău
Totul
mai altfel e aici
pe muchia aceasta deslipită
de ochi și lumină
cernut
aici timpul
înflorește cu fiecare surâs
scăldat
în roua-nflorită de
cuvintele tale
doar
cuvintele ne sunt la îndemână și
fiecare ne lăsăm colorați
de
zâmbetul timpului ce așa de bine ne prinde într-un mers
ascuns în cuvinte
până
poezia-nflorește cu numele tău
în
ochii cusuți cu ciocolată
alături
de mugurii taină
poezie de Ioan Daniel Bălan (20 aprilie 2017, Cluj-Napoca)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea ca timpul să se întoarcă în vizuina lui
ca un animal bătrân și învins
să își lingă rănile
să tragă țărână peste orele scurse
atât aș vrea
să se întoarcă
până la ultima nefericire
ca un animal lovit cu sabia în creștet
să se ghemuiască în durere
să își urle trecerea
de pe fața mea
atât
doar atât aș vrea
să-l văd cum se întoarce
cum își linge rănile
cum trage țărâna
ah!
timpul
da
timpul
cel mai feroce animal
și-a înfipt colții
în obrazul meu
mi-a despicat abdomenul
mi-a umplut de sânge amintirile
ah!
atât aș vrea
să se întoarcă în vizuina lui
să se acopere cu țărână
ca rănile mele să se vindece
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Viitorul soarbe prezentul inexorabil. Prezentul regretă de multe ori trecutul prin noi, căci întoarcere încă nu avem. Trecutul se pierde în timpul amintirilor, undeva departe. Să alegem cea mai bună cale de timp, căci pe toate le avem în față, dar doar temporar, iar de trecut să luăm aminte că nu putem să-l mai avem.
Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât ceea ce este teoretic cât și ceea ce este practic, răsar și apun în Sine. Dar Sinele nu poate fi apucat de nimic. Adevărul este Liniștea din care răsar cuvintele, nu cuvintele. Tot ceea ce cunoaștem despre spiritualitate, Sine, Spirit sunt concepte, Sinele nu poate fi cunoscut. Atât practica, cât și teoria apar în Ceea Ce noi Suntem. Credem că putem prinde în mrejele minții Infinitul pentru a-l folosi în scopuri personale, inclusiv în cel al practicii. De fapt, noi suntem Cel Care Vede mintea, nu suntem mintea. Spiritualitatea este extensia minții iar mintea e un mit. Acest Acasă este de o Veșnicie Aici. Aici-ul nu se schimbă.
Atmaji Maharaj în Acest Acasă este de o Veșnicie Aici. Satsang cu Atmaji, partea a II-a
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
e verdele ăla încă deschis
lucios de la ploaie
pline mi-s ferestrele de frunze
ce-mi intră-n casă
și-n coșul desfăcut al pieptului
le simt cum freamătă
pe plămîni
iar inima-mi este un vînt
dinspre lacuri
adînc
tare ca rodia
ce-a-mpietrit pe marginea albă
dintre mine
și frunze
poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adună încă Istru-n line unde...
Adună încă Istru-n line unde,
Nemuritoare râuri dintr-un timp,
Cioplit în stânca marilor secunde,
Rotite-n ceasul ăstui anotimp,
În care ne-am născut cu-o amintire,
Din soarele rămas pe veci în stei,
C-am fi avut cândva și nemurire,
Când după viață ajungeam la zei...
Adună încă fluviul, cu alt nume,
Aceleași râuri, dar din ceasuri noi,
Ce ne aduc aminte că, în lume,
Am fost cândva ai Daciei eroi...
Adună astăzi Dunărea-ntre maluri,
Aceleași râuri cu ai vieții zori,
În care lupul alb strigă din valuri,
C-am fost aici și-om fi nemuritori!
poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mintea atâta timp cât se simte bine, își creează realitatea, vorbește telepatic și e optimistă e foarte convinsă că și ea e Sinele. Dar imediat ce își pierde o posesie, devine pesimistă și recunoaște că de fapt s-a înșelat, încă nu e Sinele!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții sunt cei mai grozavi amanți
te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
îți învață pe de rost
carnea
sângele
strigătul
te traversează ca pe anotimpuri
sunt mereu tineri
frumoși
cu degetele moi ca iarba îți ating zilele
nopțile
adevărul
poeții sunt cei mai grozavi amanți
cuvintele lor vindecă rănile adânci
ard până și ultimul gând sinucigaș
rătăcit prin mințile bolnave
te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
cu buze fierbinți caută adevărul din carnea ta
poeții sunt cei mai grozavi amanți
se taie în forme perfecte
stabilesc întodeauna conexiuni
aleargă desculți prin sufletul tău
așa sunt poeții grozavi
cu mâinile lor subțiri
sapă șanțuri adânci în carnea ta
netezesc cuvintele
îngenunchează și se roagă la fiecare muză
ca la un Dumnezeu binecunoscut
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Ultima dorință
În pădurea înverzită
Să-mi săpați mormântul meu,
Unde nu-s nici cruci, nici pietre,
Unde nu-i pământul greu!
Căci mult greu am dus în lume,
Pan' ce viața-mi s-a sfârșit,
Pan' ce sufletul în mine
De durere s-a zdrobit.
Numai blânde lăcrimiore
Semănați-mi pe mormânt,
Ca să scie toți, că lacrimi
Mi-a fost partea pe pământ.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul nu poate fi decât
urna în care ne aruncăm cenușa zvârcolirilor noastre
un șir de idei mototolite
trecute prin sitele nebuniei
la marginea unor vieți dezlânate
cât e adevăr și cât e prefacere în noi
nimeni nu poate să măsoare
căci istoria celebrelor zbuciumări
rămâne scrisă în așternutul cald
unde ne întindem lenea
timpul nu poate fi decât
sabia cu două tăișuri
unde ne privim rănile
și gustăm umilințele
cu toată forța noastră
când pe lama groasă se oglindește luna
prin tufișurile minții se ascunde neputința firii
ca o palmă dată orgoliului nemăsurat
unde nu se deslușesc decât zâmbetele ațoase
timpul nu poate fi decât un vierme
care se cațără pe picioarele noastre
și ne soarbe picăturile de exaz
apoi adoarme sub stratul gros al obișnuinței
în care ne târâm restul zilelor
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Suflet stingher
Suflet stingher,
Deschide-ți inima.
Privește spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.
Privește spre cer,
Într-un colț voi fi eu.
Martor la ceea ce ești tu,
Acolo jos pe pământ.
Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.
Prin vis te-nsoțesc,
Și-n noapte sângele-ți fierb.
Si-ți alerg prin vene,
Prin anotimpuri și vrere.
Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc și-n scrieri în rime.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vrăjitorul cuvintelor
Eu sunt vrăjitorul cuvintelor,
cel care framânta silabele cu sângele lui.
Eu sunt vrăjitorul luminii,
cel care închide întunericul
în sâmburi de cireșe amare,
cel care adună ploile
în matca râurilor,
cel care seaca izvoarele lacrimilor
cu sărutări de soare.
Eu sunt vrăjitorul
care face cuvintele să cânte
sub frunți înnegurate...
Te aștept pe tine,
un menestrel de sub vechiul turn,
o umbră care se furișează pe lângă ziduri
căutând un om...
Sunt aici ducând cu mine
răni de dor,
ținănd în mână
fluturii albaștri ai nopții
în care ne atingem
doar sufletele.
Unde mă cauți?
Sunt aici umblând cu tălpile goale
pe liniștea de mânăstire... așternută între noi.
Sunt aici să înțeleg
de ce se ivesc zorii atât de târziu.
Sunt aici să te învăț adevăruri
ascunse în semințe de mac.
poezie de Lelia Mossora (14 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.