Piesă veche

Mă-întorc acasă mai devreme
doar pentru a fi blocată-n trafic,
ca un pianist orb prins într-o melodie
gândită pentru-a fi cântată la mai multe mâini.
Textul era simplu, fredonat
de o tânară tânjind să se simtă vie, să descopere
o durere îndeajuns de măreaţă
pentru care să merite să trăieşti. Am închis aerul condiţionat
şi m-am lăsat pe spate-într-un film de transpiraţie,
ascultându-i sentimentele:
Dragă, unde s-a dus iubirea noastră?- o lamentare
pe care-am îmbrăţişat-o deodată, lacomă,
fără-a mă fi gândit cine-ar fi putut fi iubitul meu –
sau direcţia-n care-aş fi putut începe să caut.

poezie de Rita Dove, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mai mare siguranţă, pe drum, până la Braşov, s-au gândit să mă ascundă în cufărul maşinii, aşezat în spatele vehicolului. Am acceptat, căci nu era altă soluţie. M-am ghemuit cum am putut în cufăr, care era prevăzut cu o gaură pentru a putea respira. Am stat ghemuit, cu sufletul la gură şi nici nu cutezam să mai respir de frică.

Horia Sima în Prizonieri ai Puterilor Axei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dumnezeu îi place-o poveste frumoasă

N-a mai rămas nimic frumos pentru mine
Dincolo de uşa de la intrarea închisorii mele.
Nu era o şandrama izolată fonic în care aş fi putut să ţip,
Nici un paradis sigur în care să fi putut proteja pe alţii,
Pe cei care, simţind, erau vulnerabili la marea mea durere
Sau aveau o oarecare empatie pentru aparenta mea suferinţă.
Am avut nevoie de o Dragoste fără obligaţii contractuale.

Am avut nevoie de o dublă eclipsă, de lună şi de soare,
De un potop care să-mi acopere şi înceţoşeze ochii miopi...
Ca să nu mai pot vedea ceea ce odată vedeam drept poezie.
Trăieşti îndeajuns de mult şi ajungi o boală a inimii.
Nu, n-am dorit să ajung acest bătrân fără dinţi în gură,
Pe care cancerul l-a masacrat, apoi devorat pe de-a-întregul,
Până la ultima evidenţă rămasă, urma degetelor mele
Pe o cinzeacă goală şi pe trăgaciul rece-al unei arme.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul meu este departe peste-oceane

Iubitul meu este departe peste-oceane,
Iubitul meu este departe peste şapte mări,
Iubitul meu este departe peste oceane,
Oh, aduceţi-mi iubitul de dincolo de zări...

Aduceţi-mi, aduceţi-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceţi-mi iubitul înapoi acasă.
Aduceţi-mi, aduceţi-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceţi-mi iubitul înapoi acasă.

Azi-noapte cum dormeam pe perna mea,
În patul mai larg decât fără de nave-un port,
Azi-noapte cum dormeam pe perna mea
Am visat că iubitul meu e mort.

Aduceţi-mi, aduceţi-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceţi-mi iubitul înapoi acasă.
Aduceţi-mi, aduceţi-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceţi-mi iubitul înapoi acasă.

NB. Pentru auditie, Mitch Miller:

www. youtube. com/watch? v=Io9MPyXE2K0

cântec, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar (n-am)

Nu ştiu ce ai de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-ai
Ce-aş fi putut să-ţi dăruiesc
Doar eu, a mea dacă erai.

Nu ştiu ce am de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-am
Ce-ai fi putut, nu mă-ndoiesc,
Să-mi dai doar tu, de-al tău eram.

Iubirea ne şopteşte calmă:
– Cine mă are, nu mai are
Nimic, precum un fulg în palmă,
De care, când se-atinge, moare.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nina: Aiurea! Trăistaru Cămătaru e mai sănătos decât ministrul sănătăţii!
Mişu: E bolnav, dragă! A fost eliberat condiţionat! Nu suporta aerul condiţionat din închisoare...
Nina (mirată): Aer condiţionat?...
Mişu: Da, Nina! Azi, toate închisorile au aer condiţionat... Planeta s-a încălzit global, iar deţinuţii trebuie să stea la răcoare...

replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii ajung să se simtă vinovaţi că se odihnesc. Că se opresc la şapte seara din lucru şi n-au apucat să termine ce şi-au propus peste zi. Dar de ce n-au terminat? Pentru că şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut ei să facă. De ce şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut să facă? Pentru că societatea le dă senza­ţia că ceilalţi oameni fac mai multe lucruri decât ei. De ce toţi au sentimentul că ceilalţi fac mai multe lucruri decât ei? Pentru că au 5.000 de prieteni pe Facebook, iar pe wall-ul lor apare că fiecare dintre ei are succes. Dar fiecare are succes o dată pe an. Numai că, fiind 5.000, el vede în fiecare zi că unul are succes. Şi e frustrat că n-are şi el succes în fieca­re zi. Uitând să se gândească la ceilalţi 4.998 ca el, care nu au succes. Unde ajungem aşa?

citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa am fost conştiincioasă şi am muncit foarte mult. Dar de o vreme mi se pare mult mai complicat. De pe la 50 de ani mi s-a făcut frică. Parcă m-au năpădit emoţiile, teama că greşesc... Dar, una peste alta, cred că am avut foarte mult noroc în viaţa profesională. Pentru că eu nu m-am gândit niciodată că voi face film. Ei, sigur, m-am gândit pe la 15 ani că vreau să iau Oscarul. Mi-am făcut tot felul de scenarii pentru festivitatea de premiere, dar că voi face film vreodată, la asta nu m-am gândit.

citat din Luminiţa Gheorghiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

I.O.R

m-am tot gândit dacă să te caut
instinctul mă ţinea însă strâns de mână
îmi spunea să ne mai plimbăm un pic înainte
mă ademenea cu acadele şi vată de zahăr
am prins un moment când nu era atent
şi am fugit
m-am oprit după doi paşi
mi-am dat seama că nu am unde fugi
m-am uitat în urmă şi
erai acolo
lângă instinctul meu
îl ţineai strâns de mână

poezie de Iulia Ardelean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alan: Fetiţa s-a dus acasă plângând, mama ei e pe picior de război şi Jake ar putea fi exmatriculat.
Charlie: Pentru un desen prostesc?
Alan: Se consideră hărţuire sexuală. Şcoala nu are o politică a toleranţei.
Charlie: Îmi amintesc de vremea când puteai hoinări prin vestiarul fetelor, prefăcându-te orb.
Alan: Chiar ai făcut asta? E îngrozitor!
Charlie: Nu, partea îngrozitoare era să furi câinele puştiului orb.
Alan: Ei bine, din fericire, vremurile s-au schimbat şi nu mai trăim într-un film cu Porky.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul îi spune frunzei: "Acesta e ciclul vieţii. Chiar dacă tu crezi că vei muri, de fapt încă mai trăieşti în mine. Mulţumită ţie sunt viu, pentru că am putut respira. Tot mulţumită ţie m-am simţit iubit, pentru că i-am putut da umbră călătorului ostenit. Seva ta e în seva mea, suntem una."

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Înfrângerea"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mâţe şi-un căţel (poezie pentru copii)

Două mâţe şi-un căţel
Au găsit în fân un miel;
Mielul mic şi frumuşel
Se mai odihnea niţel.

Mâţele, când l-au văzut
Au zis a fi câine mut:
Şi-au chemat şi pe căţel
Ca să-l privească şi el.

"O fi câine care muşcă:
N-are casă, n-are cuşcă"
Au gândit mâţele proaste
Miorlăind ca nişte broaşte.

Dar săracul mititel
Era simplu... mieluşel:
Fătat de mămica lui
De o zi pe lume pui.

Căţelul când l-a văzut
Câine mare l-a crezut
Şi-a-nceput lung al lătra
Mieluţul al speria

Mieluţul, s-a speriat
În picioare s-a sculat,
Mâţele când l-au văzut
Au fugit, cât au putut!

Dar mieluţul, nu era...
Şi nici câine nu lătra,
Era, me-e-e... un miel
Şi se odihnea niţel

- Vai, ce mai sperietură
Pentru astă creatură:
Bine că e mieluşel
Şi nu e... mare căţel!
***
Pe lume, multe mai vezi
Multe lucruri le mai crezi:
Trebuiesc, doar cercetate
Şi apoi, pe loc, "lătrate".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar fi putut

S-ar fi putut întâmpla.
Trebuia să se întâmple.
S-a întâmplat prea devreme. Prea târziu.
Prea aproape. Prea departe.
S-a întâmplat, dar nu ţie.
Tu ai scăpat pentru că erai primul.
Tu ai scăpat pentru că erai ultimul.
Singur. Cu alţii.
La dreapta. La stânga.
Pentru că ploua. Pentru că era înnorat.
Pentru ca fusese o zi însorită.

Ai avut noroc – acolo era o pădure.
Ai avut noroc – acolo nu erau copaci.
Ai avut noroc – o greblă, un cârlig, o frână,
un stâlp, o intersecţie, o centime, o clipă...

Deci, tu eşti aici? Încă ameţit de la
ultima capcană, evadare, graţiere?
O gaură în plasă şi te-ai strecurat afară?
N-aş putea fi mai şocată de-atât,
am rămas fără grai.
Ascultă,
cum bate inima ta în mine.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem pentru un eremit taoist

S-a făcut frig astăzi în birou;
Deodată mă gândesc la prietenul meu de la munte,
Strângând în vale lemne pentru foc
Sau fierbând pietre albe pentru cartofi, acolo în cabana lui...
Aş dori să-i fi putut duce o cupă cu vin
Pentru a-l mai înveseli în furtuna serii;
Dar frunzele căzute s-au aşternut covor pe creastă,
Cum aş putea eu vreodată să-i mai găsesc urmele?

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

(poezie închinată bunicului meu
Ioan Andrieşanu)

S-a dus în ceruri bunicul meu, Ioan,
Că unde-ar fi putut, altminteri, oare
Să meargă cu o inimă-aşa mare,
Bunicul meu cel drag de la Vişan.

L-am dus tăcut pe ultimul său drum,
Cu-ntregul sat, în acea zi de vară
Şi-am retrăit, la fel ca prima oară,
Copilăria-mi dusă ca un fum,

Cu veri, vacanţe şi cu toamne pline
De nuci, de prune, struguri şi gutui,
Iar azi bunicul meu acasă nu-i,
Dar, Doamne, câte a lăsat în mine!

De azi-nainte-n iarnă, timp fulgerat de ger
E pentru mine, încă, un Sfânt Ioan în cer!

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire contratimp

Eu te aştept şi-acum la ultima adresă,
La care-am stat cu tine cam un anotimp,
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
Este o cameră închiriată contratimp,

Este o cameră la care am plătit chirie
În vechi monede cu efigii de argint,
Unde ne-am fi putut iubi măcar o veşnicie,
Nu doar de la un răstimp la alt răstimp,

Este odaia cea mai veche de la o mansardă,
Care se lumina când tu erai în preajma mea,
Un chip frumos mă mai priveşte din oglindă,
Şi-n cioburi de argint mai caut faţa ta,

Este un imobil care demult nu are număr,
În care îţi mai simt parfumul dup-atâta timp,
E o mansardă veche care-aş vrea s-o cumpăr,
Să ne iubim printre răstimpuri, contratimp...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire contratimp

Eu te aştept şi-acum la ultima adresă,
La care-am stat cu tine cam un anotimp,
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
Este o cameră închiriată contratimp,

Este o cameră la care am plătit chirie,
În vechi monede cu efigii de argint,
Unde ne-am fi putut iubi măcar o veşnicie,
Nu doar de la un răstimp la alt răstimp,

Este odaia cea mai veche de la o mansardă,
Care se lumina când tu erai în preajma mea,
Un chip frumos mă mai priveşte din oglindă,
Şi-n cioburi de argint mai caut faţa ta,

Este un imobil care demult nu are număr,
În care îţi mai simt parfumul dup-atâta timp,
E o mansardă veche care-aş vrea s-o cumpăr,
Să ne iubim printre răstimpuri, contratimp...

poezie de Marian Florentin Ursu (13 septembrie 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mai amintiţi de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi dimineaţă nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viaţă nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu mai înţeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face şi mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine aţi devenit atât de importantă, încât mă întreb cum va sfârşi întâlnirea noastră. Aş vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua... Cum aş fi putut să-mi imaginez că voi suferi atât din cauza Dumneavoastră?... Tot ceea ce mă ţine departe de Dumneavoastră e exil... Şi totuşi declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar şi nesperat.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea doar ca vis

Am fi putut să ne iubim năvalnic
Nemărginiţi de spaţiu sau de timp
Aş fi putut să îţi zâmbesc şăgalnic
Dar parcă ne-am născut în contratimp

Prin trupul tău puteam s-ascund cuvinte
Ca să le caut, Doamnă, mai târziu
Cu două mâini să te ating fierbinte
Să te cunosc mai bine, să te ştiu,

Tu să te pierzi alături fără teamă
Că poezie mâine nu va fi
Să mă iubeşti şi corpul să îţi geamă
Când conjugăm doar verbul a iubi

Într-un târziu mi-ai respira în braţe
Şi ochii tăi frumoşi, seducători,
Mi-ar dărui priviri, ce dulci şi hoaţe,
M-aduc din nou spre sânii-ţi doritori

Am fi putut să ne iubim o viaţă
Dar tu nu vezi deloc ceea ce simt
Preferi să ai o lacrimă pe faţă
În loc de-o sărutare şi-un alint

poezie de Adi Conţu (12 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!