PRIMĂVARĂ DRĂGĂSTOASĂ

Un tremur gingaş mă cuprinde,
Inima-i numai emoţii,
Primăvara se întinde,
E senină faşa bolţii.

Dacă inima ţii tristă,
Asta, nu o accepta,
Primăvara-i drăgăstoasă,
Şi o floare-ţi v-a purta.

Prinprejur e multă pace,
Tot în lume-ntinereşte,
Chiar şi piatra cea mai rece,
De la soare se-ncalzeşte.

Opreşte ochii pe o clipă,
Uite mugurii cum cresc,
Frunzuliţe cresc în pripă,
Iar crenguţe înfloresc.

Primăvara-i cu speranţă,
Aer cu parfum-uşor,
Coloritul de nuanţe,
Ochi-mi împle de amor.

Cresc sentimentele ca iarba,
Visele cu-aripi se garnisesc,
Ascult a păsărilor vorbă,
Ce frumos mai ciripesc...

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucură-te azi...

Bucură-te azi, ca-i primăvară,
Că iarăşi păsări au venit,
Că se repetă ca odinioară,
Că plaiul este înverzit.

Bucură-te azi, că este soare,
De florile ce-au răsărit,
Cu petale mult surprinzătoare,
Pentu noi, tot cresc neobosit.

Bucură-te azi, de muguri,
Ce se desfac miraculos.
De ierbele ce cresc pe drumuri,
Caci pământul nu-i setoc.

Bucură-te azi, ca-i cer albastru,
Că bolta e vastă şi senină,
Creatorul e maestru,
De frumuseţea cea divină

Bucură-te azi, de astă viaţă,
Chiar dacă-ţi este-un pic mai greu,
Poate chiar mâne dimineaţă
Vei uita ca a fost greu.

Bucură-te, mulţumeşte,
Că travesti pe acest pământ,
Bucură-te mulţumeşte,
E miracol că ai venit.

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba creşte repede. Oamenii cresc greu, iar după ce sunt doborâţi de moarte, nu mai cresc deloc. Se fac una cu pământul.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fructe se cunoaşte pomul (Iisus): fiecare specie face fructe şi seminţe după felul ei

În stejari nu cresc măsline,
Nici în roşcovi mandarine;
Nu fac brazii portocale
Şi nici carpenii curmale.

În salcâmi nu cresc cireşe,
Nici în plopi nu cresc măceşe;
Nu fac paltinii banane,
Nici mestecenii castane.

Nu fac gârniţele prune,
Iar din tei n-aduni alune;
În goruni nu cresc căpşuni
Şi nici piersici în aluni.

Nu fac viţele smochine
Şi nici duzii clementine;
Nu cresc rodii în anini,
Nici lămâile-n măslini.

Nu fac vişine scoruşii
Şi nici mure corcoduşii;
Nu cresc nucile-n platani,
Nici caisele-n castani.

Nu fac zmeură mălinii,
Nici fistic nu fac smochinii;
Nu cresc áfine-n cătínă,
Nici migdale în glicină.

Nu fac struguri porumbarii,
Iar gutui nu fac arţarii;
Nu cresc în magnolii pere,
Nici în sălcii nu cresc mere.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

SFÂRSIT de PRIMĂVARA

Pe cărări de primăvară,
Am esit din casă afară,
Iarba de acum e mare,
Peste tot cântări şi soare.

Orizontu-i o splendoare
Se deschid ferestre-n larg,
Valuri verde de culoare,
Primăvara este-n prag.

Cântă ciripit de păsări,
Duios inima mi-a ating,
Cântă mai mulţi autori,
Care cântă, care plâng.

Aş cânta şi eu cu ele,
Vocea nu-mi este de miere,
Mă-nconjoară rândunele.
Eu vorbesc cu pasarele.

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există aşa ceva precum spiritualitatea; orice este, e doar această viaţă lumească, jocul celor cinci elemente. Nu eşti cu nimic mai bun decât vegetaţia. Aşa cum creşte iarba, tot aşa cresc şi fiinţele umane. Va accepta cineva asta? Spiritualitatea e tot o formă a iluziei.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încolţit de Înviere

Creşte frunza, creşte iarba,
Creşte umbra-n umbra lor,
Adumbrindu-mă degeaba,
Cresc în sens descrescător.

Pe răboj nu-mi număr paşii,
Ce rămân tot mai puţini,
Cresc în umbra mea urmaşii,
Tot mai grei şi tot mai plini.

Creşte ziua, scade noaptea,
Glasuri tot mai ascuţite,
Cântă, prohodindu-i moartea,
Învierii încolţite.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PARCĂ FOCUL

Cresc sânii de fecioare prin biserici
Duminică de vară şi de foc,
La liturghii, dar mai ales la predici
Doar sânii din icoane stau pe loc.

Cresc îngerii, Treimea se dilată
Fecioarele se vor măcar privite,
Sân vreau să fiu, să cresc în piept de fată,
Să fiu izvor de lapte şi ispite.

Cresc repede nălucile din minte
Păcatele grăbite le urmează,
Ce rar şi ce puţin mai sunt cuminte,
Şi cresc, de parcă focul m-alăptează!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii cresc sănătoşi şi falnici numai în păduri care-s libere de minciună. Copii copacilor cresc şi ei, tot la fel, însă la umbra părinţilor lor uitându-se printre frunzele acestora la soare şi lumină, nu la întuneric. Plecaţi din pădurile noastre voi oameni fără soare ca să ne putem creşte cinstit copii!

Viorel Muha (septembrie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul Luminii

A revenit din nou Lumina,
Poate acum, poate demult,
Ne luminează iarăşi vina,
O ia cu ea... o simt, ascult

Pe chip de oameni iese soare,
Cresc zâmbetele înapoi,
Este mai pace, nu mai doare,
Simţim ceva mai cald în noi

Vorbeşte sufletul în şoaptă,
Să ne oprim, să ascultăm,
De sus din cer ceva ne poartă
Spre infinit, unde visăm

Întinde mâna şi atinge,
Îl simţi? Chiar dacă nu Îl vezi...
Curg lacrimi iar, pentru noi plânge,
Plânge albastrul, sunt dovezi

Eu ştiu că foarte mulţi nu credem,
La fel nu am crezut nici eu,
Dar e aici, noi nu Îl pierdem,
El ne aşteaptă, e mereu

Ca un părinte, cu răbdare,
Zâmbeşte chiar dacă greşim,
Este acolo sus, în zare,
Şi ne aşteaptă să-L găsim

Suntem copii, poate obraznici,
Dar cum altfel copil să fii?
În jurul nostru, îngeri paşnici,
Ne tot veghează zi de zi

Ai revenit din nou Lumină,
Bine-ai venit, te aşteptam!
Simt inima în piept, cum plină,
Îmi aminteşte... cum eram

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te grăbi

Nu te grăbi!
Din zâmbete încă mai răsar oameni,
Ştiai?
Uite cum din bucurii cresc inimi,
Ca florile din lumină,
A primăverii.
Nu te grăbi!
Din mângâieri încă se desenează mâini,
Ştiai?
Uite cum din dor se nasc ochi,
Ca norii din ploaie,
A vieţii...

Nu te grăbi!
Din timp încă mai cresc suflete,
Ştiai?
Uite cum din şoapte se nasc buze,
Ca soarele din curcubeu,
Al vremii...

Nu te grăbi!
Din iubire încă mai sar vieţi,
Ştiai?
Uite cum din tine mă nasc eu,
Ca soarele din umbră,
A visului...

poezie de Gabriela Chişcari (10 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta este cea mai mare aberaţie: înţelepciunea omului bătrân. Oamenii nu cresc pentru a fi înţelepti. Ei cresc pentru a fi grijulii.

citat celebru din Ernest Hemingway
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corpurile naturale sunt divizate în 3 regate ale naturii: al mineralelor, al plantelor şi al animalelor regate. Mineralele cresc, plantele cresc şi trăiesc, animalele cresc, trăiesc şi au sentimente.

citat din Carolus Linnaeus
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TIMPUL E DE AUR

În spaţiul inimii, se deschid ferestre,
Gardenia mugurii desface
Petale-s albe ca terestre
Iar sufletul surâde-n pace.

La umbra unui gând târziu,
Stâ cuminte aşteptarea,
Cerul devine străveziu,
Ungher de suflet îmi tresare,

În spuma norilor de vară,
Ochii se clătesc de gânduri,
Din rouă-mi fac o călimară,
O pană albă scrie rânduri.

Pe neaşteptat o ploae m-a udat.
Iarba-i udă, parcă-i de velut,
Natura bucuroasă m-a scăldat
E prospeţime şi plăcut,

În zare-adâncă, bolta-i de cobalt.
Curent de aer gingaş mă străbate,
Şi-mi vine indicaţii din înalt,
Că timpul se plăteşte-n rate.

Am înţeles că timpul e de aur,
Să nu-l mai irosesc fără un rost,
Şi nu se cumpară nici cu tezaur,
Deci să nu facem lucruri de prisos.

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Să ne bucurăm acum,
Primăvara e pe drum,
Şi renaştere aduce,
Ghiocei cresc la răscruce.

Reînvierea în natură,
O înviere în făptură,
Să aprindem la altare,
Dragostea ca sărbătoare,

Iar în nopţile de primăvară
Că viaţa nu-i uşoară
De bucurie şi de dor
Se aude un cântec de amor.

poezie de Eugenia Calancea (2 martie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vii să mă vezi

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
moartea nu se va opri
va trece tristă pe lângă tine
şi ne vom iubi o vreme

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu pom şi rod...

tu, pomul frunzelor ce dor
când mor în prag de toamnă
să-mi fii tu casă pentru dor
şi rumenă cetate şi de rod
sa-ţi fie pace.

în ridurile trunchiului, adânci,
mi-ascund iar soarele când trece
nu vreau să simt o toamnă rece
nici ploi sau vȃnt sau alte friguri
ci numai pace.

rotunde, clare, de lumină,
privirile, fiinţa vie mi-este, plină
şi sânii dor, şi setea mă tot arde
tâmplele sunt vânt nepotolit de soartă
nici pace nu mai am...

te cresc în mine din fragedă pruncie
izvor de sete să îmi fii, cȃnd totul e deşert...
spre cer ridic privire, te cer a binecuvântare
în ploaie rece, caldă, vino, visele tu spală
şi peste toate pace...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cresc din braţe ramuri

Din nou e verde, îmi cresc din braţe ramuri,
Mă simt ca un copac, vântul mă îndoaie,
Crengile mi-s desfrunzite, îmi apar muguri.
Pe fruntea dezmorţită aşteapt o nouă ploaie.

Din depărtare venit-au păsări călătoare,
S-au aşezat, atâtea, pe-al meu creştet,
Mă clatină anotimpuri, zburătoare,
Am atâtea de spus, braţele-s încărcate, de alunet

Anotimpul pe umeri mă bate, cu raze de soare,
Cu muguri cerul a ţesut, vual de primăvară,
Rădăcinile sau trezit şi zvâcnesc cu putere,
Prin măduva tulpinei, seva se-nvioară

Părul meu galben se împleteşte cu faine frunze,
Din cosiţele dalbe, păsările fac cuiburi, iscusite.
Din fiecare cuib renasc visuri, punându-se pe buze,
De la Dumnezeu, putere cer, să fie împlinite.

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ordinea lucrurilor

privighetori cântă cât e ziua de lungă
fericirea mireană şi întemeietoare
îngeri cresc frumos iubirea o conjugă
cu armonia verde inundată de soare.

raze împart linişti de pe cer cu vise
gânduri se îndreaptă spre univers poetic
concepţii din cunoaşteri au sarcini precise
să crească armonii în golul bezmetic.

cresc în anvergură speranţe de-absolut
dragostea devine resortul profeţiei
Dumnezeu e în toate se face cunoscut
coloana lumii noastre -insemnul măreţiei.

nesfârşite emoţii deschid nou început
să se aprindă flăcări- lumina avuţiei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Am un dor nemaipomenit de fierbinte
Ce mă arde în interior,
Este dorul de un părinte
Un dor nebun şi arzător.

E greu să trăiesc fără dragoste de tată
E greu să fiu singură printre străini
Să cresc precum o floare fără apă
Sau ca un trandafir lipsit dr spini.

Ce dor îmi e de tine, acum, tată,
Eu te iubesc enorm şi te respect.
Dar nu ai fost lângă mine o viaţă,
Şi asta cel mai tare eu regret.

Am vrut să fiu şi eu o fată,,
Să am multă bucurie,
Să cresc alături lângă tată,
Dar iată, nu a fost să fie.

Dar sper că va veni şi ziua
Când şi tu îţi vei da seama
Că e foarte greu să fiu fată
Şi să cresc numai cu mama.

poezie de Maria Crudu (27 ianuarie 2018)
Adăugat de Maria Crudu
Comentează! | Votează! | Copiază!