SOȚUL MEU...
Cum e genul ce seduce,
Iese tot mereu - o șterge;
Bănuiesc de ce se duce,
Dar îmi scapă unde merge.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
9 februarie Ziua Curățării PC-ului Personal
Cu tix m-am apucat să-l frec
Și cu bureți a-l șterge
Și-acum e lună și e bec...
Atât că nu mai merge.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Altar de poezie (cărții) - Magdalena Rădulescu
Cum întruna mă seduce
Versul tău duios, mirific,
Te-aș cuprinde și te-aș duce
La altar... să te sacrific.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
5 martie - Ziua Învățării Semnificației Numelui Tău - În ce mă privește...
Am învățat de la părinți,
Dar și citind mereu, cu spor,
Că Petru și Ioan sunt sfinți,
Iar Gârda e patronu' lor.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi e târgul tradițional anual al Cătinii - Păunesciană (Fișă personală)
La târgul Cătinii mă duce osârda,
Dar nu să mă vând pe treizeci de arginți,
Că numele meu de familie-i Gârda,
Iar Petru, Ioan sunt prenume de sfinți.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
pârâu înghețat -
bunica șterge de praf
peștii de sticlă
haiku de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prof. ing. Petru Ioan Gârda
Într-un liceu, de n-am cuvinte,
Cu fete educate, fine,
De când e Gârda diriginte...
Și poșta merge mult mai bine.
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
UNUI CUPLU REUȘIT
Intrați pe-a căsniciei poartă,
Au tras la jug egal, în doi,
Din viața lor făcând o artă...
Ceva de genul "Car cu boi".
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tradiționalism?
Eu nu pierd vremea, nu sunt genul,
Deci când mă vrea la ea mândruța,
De ce să merg o zi cu trenul,
Când fac o oră cu căruța?
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
HOȚ GHINIONIST
Când fură, de-i noapte sau zi,
Din case, vânând bogăție,
Pătrunde cu "fie ce-o fi"
Și iese cu "fir-ar să fie!"
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între tehnologia modernă de localizare și cea cu clarvăzătoare, eu aș merge pe cea din urmă. E mai ieftină.
aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Zvon de toamnă
Bate-n galben pășunea pe coastă,
Care-n șir urcă gruiul cu greu,
Vite mari la fântână adastă,
Stoluri trec peste vale mereu...
Lanuri coapte se leagănă-n valuri,
Peștii sar într-un vechi heleșteu,
Dumnezeu trece mâna pe dealuri
Și atinge și sufletul meu...
Rândunele țin sfat în poiată,
Pregătindu-și prescrisul turneu
Și vor merge și berzele-ndată
Și voi merge îndată și eu...
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chestiune de civilizație
Acei ce-n belșug se desfată,
Uzând o murdară spălare,
Mai scapă cu fața curată,
Dar sunt nespălați pe picioare.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Circuit în natură
topit de dor
mă preling pe pieptul tău
ca un pârâu
căutâdu-și făgașul...
nu te șterge
mă voi evapora
și voi reveni
iar și iar
până când
indiferența ta
mă va îngheța
pentru totdeauna
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clujul laudă organizatorii de la Mizil
Ați cooptat, ca-n alte dăți,
Deși e gheață-n termometru,
Ilustre personalități,
Ca Pop, Ciocianu, Gârda Petru...
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecarea Ecaterinei Andronescu îi deschide cale spre o nouă revenire
Va reveni, vă dau cuvântul,
Precum cățelul la oscior;
Doar știm, de ea, Învățământul
Nu scapă chiar așa ușor.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poziția demnitarului față de proteste
Când haina pe mulți e subțire
Și lumea își iese din fire,
Cum port a căciulă domnească,
Pe mine mă doare la bască.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Petru Ioan Gârda și Nicolae Bunduri
Iubiții mei, Ioan Gârda și Bunduri,
Știți că m-atrageți precum un magnet;
Unul, cu nesaț, soarbe... de-ale gurii,
Altul e al copacilor poet!
Mă fermecați cu vorbe și cu stihuri,
Chiar la distanță, slăbiciunea-mi crește,
Voi sunteți ale epigramei duhuri,
Chiar umbra-n ochii voștri, strălucește!
N-am cum rezista farmecelor voastre,
Oricât aș fi eu de nepăsătoare,
Aș merge până-n zările albastre!
Rămân, pe veci, fidelă-admiratoare!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
bătrân așteptând -
mereu trântește poarta
crivățul iernii
haiku de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu primesc musafiri de Sf. Ioan!
Cum nu doresc să dau un ban
Pe vinuri, țuici, cârnați la metru,
De Sfântul Petru-s doar Ioan,
De Bobotează sunt doar Petru!
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Petru Ioan Gârda, organizator și etern cățărător (în pomi)
Cu recoltarea, în Ardeal,
Având așa un rob dibaci,
Ar merge treaba ideal...
De-ar crește cânepa-n copaci!
epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!