Firescul

Doar aşa am simţit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinţei în verde,
prin îmbrăţişarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foşnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesaţiul respiraţiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variaţia gradelor
M-am înfăşurat în scoarţa brăzdată de vremuri,
să ricoşeze în pustiu iuţimea aprinderii.
Cu cât creştea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături suliţe albe,
clătintând din temelii lumina şi întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renaşteri rodul vieţii.
Lăuntrul primeşte în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela

Dintre toate ferestrele, cel mai mult îmi place
să deschid ochii spre sufletul nucetului
în care se oxigenează orânduirile basmelor.
Dintre toate zidurile, cel mai mult îmi place
să mă las înţărmurită de zidul intimităţii
care păstreză între parfumuri
descoperirea magnoliilor crescute înlăuntru.
E un acord tacit între tei şi pământ,
să înflorească pe aleea poemelor.
Dintre toate arderile,
cel mai mult mă încălzeşte jarul iubirii.
Scânteiază din tălpi până dincolo de moarte.
Mă mişcă după lumina din călcâiul timpului.
Mă aprinde candelă în căminul vieţii!

Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (8 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Două cuvinte cât o mie de ceasuri se prelingeau în atingeri diafane
până la marginea curcubeului.
Două cuvinte cât sufletul poemelor se azvârleau cascadă din vârful trăirii,
trambulină de adâncit în continente degetele urmelor.
Două cuvinte cât stelele strălucinde
se rostogoleau pe calea flămândă de lună.
Se dezbrăcau de umbre, torţe de sădit la uşa pieptului,
modelând în ispitire pereţii gândurilor.
Două cuvinte cât spiritul naturii mişcă între buze aerul universului.
În şi dincolo de auz, îşi lămuresc conturul între bătăile inimii. (2.07.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (2 iulie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am sorbit nectarul ca pe o bărdacă de apă în canicula alergării dintr-o parte în alta a spaţiului.
M-am aşezat la torsul orelor, vrăbie în cuibul său de paie, construit la streaşina viselor,
sondând din priviri posibilitatea înălţării la hrana cerului.
Nu am călătorit departe de cercul inimii,
m-am rotit între aceleaşi coordonate de activat lumina din spatele pleoapelor.
Am ascultat glasul de odihnă al vacanţei.
Spicele gândurilor se legănau a zâmbi,
Picurând dulce, cu ochi de înger, năduful pământului între noapte, zi:
Îmi eşti ca ploaia, ca pâinea caldă,
câmp înverzit cu berze albe,
biblie de care nu te poţi lipsi.
Mă legi de Dumnezeu, tu, bucuria vieţii!
Cât te pot iubi! (6 august 2019)

poezie de Iulia Dragomir (6 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

S-au prins cuvintele, seminţe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuţi ai palmelor universului.
S-au înlănţuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în faţă şi în spate,
dincolo de chipul dimineţii, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfinţenia vieţii.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creştere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuţilor.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc şi a scorţişoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtăşirea din intimitatea aerului.
S-au aprins feţele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Îşi schimbă vestimentaţia, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.
Se ridică din aşteptare în cuibul poeziei, columne de sprijinit edificiul cântării.

poezie de Iulia Dragomir (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea întâlnirii

A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mişcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îţi găseşti echilibrul, ţi-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârşit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările naşterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de paşi,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit aşteptările albului,
s-au înălţat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoinţă şi acceptare, într-un torent puternic şi lucrător,
ne descoperim în dezlănţuirea căutării înlăuntru.
A fost o minune că ne-am întâlnit, poezie!
Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea întâlnirii

Minunea întâlnirii
A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mişcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îţi găseşti echilibrul, ţi-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârşit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările naşterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de paşi,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit aşteptările albului,
s-au înălţat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoinţă şi acceptare, într-un torent puternic şi lucrător,
ne descoperim în dezlănţuirea căutării înlăuntru.
A fost o minune că ne-am întâlnit, poezie!
Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privire

Dintr-o străveche lume ce mă umple cu priviri de vis,
Zăresc lunatice izvoare despletite-n scris,
Iau din strâmtori şi din zigzagul apelor năvodul,
În suflet creşte făr' de-oprelişti sărutarea vieţii, rodul.
Aveai trei case şi erai înconjurat de iele,
Îţi fluierau în coastă pribegiri rebele,
Mă apărai cu glas şi scut de heruvim,
În inima Lui Dumnezeu ne întâlnim,
căci ce-i născut în har şi dar divin,
Rămâne-n lumea dragostei deplin.(17.06.2022-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul gândului

Nu ştiu dacă-i urare, blestem sau binecuvântare
ce caută aerul să cuprindă între respiraţii
când bate câmpia coaptă de perdeaua anilor
cu lancea pregătită de spintecări,
ca trenul în tunel, deraiat, avariat, accelerat,
năpustindu-se pe dealuri, pe văi,
piston peste timpuri.
Strigă în piatra timpanului din toate clipele:
Taci ca noaptea şi totuşi mă inunzi,
lacrimă de izvorât devenirea la masa cerului întru voioşia crestei.
Ia voalul cântului,
să se umple rotunjimea saltului de chemarea sâmburilor
să calci aerul precum apa,
să-ţi desfac aripile pentru zbor! (15.04.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (15 aprilie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântări

Rămâi cu ce iubeşti la geamandura jindului de împărţiri neninse de uitări!
Ca şerveţelul împăturit delicat, zilele s-au repliat în tesseract.
S-au încovrigat câinii privirii de frig
ca în culcuşul amorţirii moi ce-nvăluie în apatii făptura. Brrr! Se scutură de ninsori bătătura.
Mărturisirea vremii se dădu de-a dura dinspre trecut înspre prezent. Ce curent!
Curg clipele înnoitor afront în prag de primăveri. Ce-mpotriviri?!
Între aceleaşi rotiri,
pleznesc în bulbi petalele pe ram ca sufletul unei femei îmbujorate de îmbrăţişări.
Se împletesc în binecuvântări înmănuşările din priviri.
Cunună-ţi gândul cu rebele-mpunsături cu pânza câmpului ce te primeşte deplin.
De înfloriri, orice-ai face, să nu te furi!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire

Măi, bădie, ochii mei,
fu o zi, floare de tei,
stam în vară, căprioară,
cu privirea, Mărioară,
ce îşi scălda în oglindă,
dorul mut, blocat în tindă.
Albă ca o porunbiţă
cu vise de copiliţă,
am lăsat în prag de zi,
albastrul din ciocârlii,
din care-mi facusem ceas,
pentru lumea de sub pas.
Măi, bădie, de pe mal,
în tăcere e un cal,
ce nechează cu tărie,
saltă peste gropi o mie,
să doboare în mişcare,
povara de pe spinare.
Am visat într-o vâltoare,
că te-nconjurase, boare,
ce sădiseşi în lut moale,
să te prindă de la poale,
să te ia pe cale deasă,
poteca să o tot ţeasă,
punte până la străbuni,
cu viaţa să o-ncununi.
De aici, din înserare,
nu aud ce este-n zare,
M-am suit pe o ivire,
parcă-s dincolo de fire,
te-am lăsat să joci în stei,
ce ţi-e drag, în cort să iei,
căci ce este pe pământ,
se naşte din sfânt Cuvânt.
De e viaţa-n plan divin,
Aerul miroase a crin.(12.11.2023-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (12 noiembrie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul planetei

Construiesc drumuri, simt sufletul planetei.
Ascult replica neauzită de forfota stelelor,
văd fulgere scuturând din rărunchi ploaia şi surâsul mărilor.
Mă spală aerul cald, latifundiar, în care se înalţă ruga inspiraţiei.
Cu celebrex, s-au însănătoşit încheieturile cosmosului.
Ţine-mă strâns la pieptul credinţei în raze!
După evaluările curente ale mirajului,
am etalat legenda inimii pe pânza pictată cu soare.
Am vizualizat eticheta privirii prinsă cu o scamă de clipele fugare,
am scotocit dincolo de juliturile alunecării pe panta înroşită de arderi.
Am rotit pasul vioi dinspre scoarţa pământului înspre văzduhul curat,
frânghie de prins degetul lui Dumnezeu la sărutat.
Simt sufletul planetei. Construiesc drumuri.

poezie de Iulia Dragomir (15 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit în tăcere

Te-am iubit,
pentru că erai cel mai înalt,
puternic şi mândru
dintre toţi copacii.
Primeai lumina orbitoare
a răsăritului, rogvaivul văzduhului
descătuşat şi liber.
Te-am iubit,
pentru că păsările albe
se înălţau spre nesfârşirea albastră,
culegeau stele argintii,
te împodobeau cu lumină,
străluceai în nopţile întunecate,
stând la taifas cu luna.
Te-am iubit,
pentru că te-ai aplecat sfios,
mi-ai adunat lacrimile,
le-ai aşezat printre frunzele
risipite pe ramuri,
transformându-le în vise,
răsfrânte în rădăcinile tale.
Atunci m-am agaţat
de trunchiul tău,
m-ai îmbrăţişat timid,
ai scuturat stele peste mine
şi am simţit că plutesc.
Totul încremenise.
Te-am iubit în tăcere!

poezie de Olga Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotărnicie

Să îngrămădesc în sunete lumina decantată-n palme,
ca ofrandă vie dată lumii,
am cântărit în zi, în noapte cu tumultul lunii,
de folos cântării stelelor să fie.
În balans, m-am hrănit cu strugurii pleznind a vin din vie, am tăcut.
Din vuietele line, cu toată neorânduiala,
pod peste cutremurate neputinţe am făcut.
Atârnă de un fir de vânt, împinsul zilelor în liturghie?
Când din stânga, când din dreapta,
chemarea naosului, huuii, cum adie!
Cât poate sufletul, în pana aripii, dulcea apăsare a oblăduirii să ţină?
Cupa pătimirii, de tină şi icoane e plină.
Hotărnicesc de capul meu înţelesul aşezării sfinte?
Trimit indicii cei dragi din morminte...
La ce te-nchini entuziast, curat?
Auzi? Clopotul de adunare în adâncuri a strigat. (3 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (3 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ploii

Colindul ploii
Leru-i ler, pecete sfântă,
îngerii din ceruri cântă,
Stau de strajă la hotare
Tremură şi câmp şi zare.
Leru-i ler, mir de lumină,
Tu ne ţii, Doamne, de mână,
Ne ridici dintre ruine,
Cu braţe de doruri pline.
Ne dai pită, ne dai sare,
Ardem ca o lumânare,
Pe genunchi ne pui cetate.
Scrii în noi cu bunătate.
Blânde Tată, cu iubire,
Ne salţi zilnic peste fire,
Stăm în palma de rodiri,
Şi gustăm din Fericiri.
Leru-i ler, de sărbători,
Sufletul miroase a flori.
(12-13 oct. 2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (12 octombrie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

La răscrucea violacee a viaductelor cosmosului în care m-a trimis drumul,
natural ca mersul cerbilor în pădure,
am coborât, broască ţestoasă de 108 de ani, în valea mieilor.
Le auzi glasul? Înaintez...
Iarba înrourată se înalţă, se pliază cuminţică sub tălpile goale ale luminii,
străbătându-şi fiecare încheietură, pentru saltul în cuprinsul experienţei.
Ţintuită în pământul reavăn de inspiraţie, călătoresc pe traiectoria vieţii.
Încet, încet, firele desprinse de sensuri,
în plină adulmecare de pace, îşi dezmorţesc cumpănirea.
Ai vrea să te mint, câmpie crescută în degetul clipelor?
S-au tocit unghiile de aerul retragerii în poiana neatinsă de ciute.
Din mine însămi, în mine însămi, fac pod, mă traversez,
dincolo de turnul săpat în piatră peste împotmoliri şi nuferii de neînvins ai anilor.
Binecuvântare
Mă iau în brate şi mă ridic până la desprinderea din atârnările sinelui.
Îmi pun în faţă momentele din care a crescut sufletul cu înfloriri ochioase de apropiere,
cu săgetări de lumină dintr-o margine în alta a cutreierării aceluiaşi tărâm.
Le fac nod de ridicat la vedere, trag de imagini ca de filmul răpirilor în Serai.
De neasemuit cum se derulează biruitor
peste scăldatul cu stoicism în curiozităţile ambientului!
Mă iau de o mână şi mă aduc faţă în faţă cu decantările anotimpului. Hai, sus!
Din lăuntru în lăuntru, se trece prin filtrul văzduhului.
În smerenie, se recapătă scaunul de odihnă pentru fertilizarea inimii.
Binecuvântez cufundarea în adevărul vieţii din orice înclinaţie a genelor!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Ca trasă de o baghetă magică, memoria, amazoana mitologiei stărilor,
călătoreşte pe amprenta ochiului lăuntric.
Urcă şi coboară pe textura fină a aniversărilor pragului de trecut în partea ruptă de lume,
de la şase înspre multiplu de miracol.
Mm! E un miros de neconfundat pentru respiraţia gândului!
Miroase a sufletul casei.
S-a îmbăiat călcâiul lui Ahile în tumultul clipelor.
Fotografiez încăperile în care vibrează pereţii de parcă s-ar întrece zeii sunetelor în transcendenţe.
Intonează curgerea în cascadă a cufundării în viaţă.
Şşş! Plutesc între punctele cardinale,
călăuze pentru cunoaşterea spaţiului.
Descopăr mersul pe ani din buricul privirii
spre buricul prezenţei. ( Iulia Dragomir )

poezie de Iulia Dragomir (22 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea, logos sfânt

De-ţi este bine,
nici nu mai contează
în ce cochilii se strecoară luna
să soarbă dintre ierburi seva dulce,
Ia din tăcere cetera, gorduna,
şi lasă capu-n iasomie să se culce!
De-ţi este bine,
stai în luntrea sufletului, leagăn sfânt,
cu flori de măr şoptindu-ţi despre vreme,
culege bucuriile din cer, de pe pământ,
Ia ce-i mai bun din viaţă, nu te teme!
De-ţi este bine, binele se-mparte
cu-ntreaga fire, logosul cerat,
sunt zâmbetul ce se aşterne, alfabet înaripat,
cu inima îţi scriu din ochi poemul,
care-n povestea vieţii te-a-ntrupat.

poezie de Iulia Dragomir (27 martie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decantare

Între vremea când spărgeam în luceferi privirea stelară
şi timpul scufundării în starea de a fi,
m-au încercuit răspunsurile legănate de lună,
nevoia de a fi iubită, de a iubi.
Traversând solstiţii, pe braţe cu gândurile
care atârnă cât singurătatea tranşării zilei de bezmetica beznă,
timpul, pe scara morilor, cu diferite nuanţe, sună.
Îmi simt pulsul tronând la încheietură,
ca ţărmul atins de mare.
Sufletul îşi deschide aripile gata de alipirile
ce răstoarnă în cântece privirile scânteietoare.(6.05.2022-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (6 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercare

Deodată, enigmatică, în luna plină,
metamorfoza se agaţă de-amurgire,
portocalie, de dincolo de colină,
Din rar în des, o simt în prelungire.
Şi noaptea cade în memento mori,
Un carpe diem mă străbate, dramaturg,
Din soarele ce-i strecurat cu norii,
Ud margaretele la geamul rece, murg.
În infinitul meu cel verde şi bizar,
Printre cuvinte şi priviri, tresar.
În toate, Dumnezeu veghează din amnar,
Cu focul din iubirea milenară.
Rămân cu El, aşa îmi este vară.

poezie de Iulia Dragomir (7 mai 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica înserării

Am intrat deodată în muzica înserării
ca la terapia intensivă a sufletului
cu toate organele urlând
în trecerea prin filtre nefiltrate de anestezice.
Din sclipiri în înnegurări, din înceţoşări în limpezimi,
măsuram nemăsurarea,
căzând din gânduri direct în bisturiul ascuţit
al unei rugi pentru sănătatea luminii.
Din toate colţurile, se deşteptaseră brusc
mădularele simţirii cu strigăte clocotitoare.
Pereţii proiectau clipele în coşul pieptului
şi izvoarele amintirii alergau sălbatic pe obrazul clipelor.
Curgeau sunetele din aerul îmbibat de imagini
ca fluviul în marea primitoare de ceea ce o compune.
Şiroiau viaţa... în spitalul sentimentelor
în care se puseseră la mezat anii.
Bum, bum, buuuum!
Muzica înserării trecea prin ziduri,
ca în operaţia din care, cel mai abitir,
se simţea suflul cardinal,
glasul înăbuşit al tăcerii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!