Chiar dacă par obosit eu sunt marele mediator, al jumătăţilor mele

Prima teamă a fost:
naşterea mea.
Apoi... de moarte!
Maturizarea
mi-a adus frica,
de dincolo de viaţă.
Dincolo de poartă te întâlneşti
cum nu te ştiai, habar n-aveai!
Atunci îţi vezi:
trufia, mândria, laşitatea, ipocrizia!
N-aveam curajul să mă uit în ochii mei.
Am ridicat doar o mână, ca salut.
Eram ca-ntr-o oglindă,
cu toate gesturile mele.
În sfârşit...
eram eu cu mine!
Jumătăţile mele
prinse-ntr-o luptă fără muniţie
se loveau,
cu bulgări de pământ şi zăpadă,
apoi răsuflând se strâmbau drăcuind,
aruncându-şi deochiuri între ele...

şi ne plângeam împreună
de milă.

poezie de Cristian Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară au venit...

Prima oară au venit după socialişti, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –
Pentru că nu eram socialist.

Apoi, au venit după sindicalişti, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –
Pentru că nu eram sindicalist.

Apoi, au venit după evrei, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –
Pentru că nu eram evreu.

Apoi, au venit după mine – dar nu mai rămăsese nimeni să ridice glasul în apărarea mea.

poezie de Martin Niemoller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ai curajul

Tu nu ai curajul
Sa vezi de umbra ta
Sa vezi dincolo de ea
Tu nu ai curajul
Sa vezi de umbra ta,
sa vezi dincolo de ea
Chiar de ai avea curajul
sa vezi de umbra ta
Ai vedea camuflajul,
sigur te-ar alina
Mai mult decat vocea mea

Sterge-ti iar machiajul
Traieste in insula ta
Uita-ti iar mariajul
Descopera un alt DA
Da da da da
Totdeauna inca un da

Tu nu ai curajul
Sa vezi de umbra ta
Sa vezi dincolo de ea

Si de-ai avea curajul
Sa pleci odata cu ea
Ai uita tot blindajul
Ai sti ca e viata mea
Ai vrea sa te pierzi in ea
Alaturi de persoana mea

Priveste peisajul
Dincolo de stea
Incepe vernisajul
Te urneste catre ea
Priveste catre stea

Tu nu ai curajul
Sa vezi de umbra ta
Sa vezi dincolo de ea

poezie de Ana-Maria Bitună
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci

mi-am luat frica de gât şi am speriat-o
făceam mâncare pentru familia mea frumoasă
tot mai frumoasă
tot mai frumoasă da
în ciuda limbilor boeme şi a cârpacilor de zvonuri
am luat-o de gât şi s-a speriat de moarte
da, de moarte s-a speriat
şi de frică a intrat în tocătorul de carne
şi mie nu mi-a fost milă de frica mea
şi am dat-o la carne deşi putea avea salmonella
sau cancer sau altcevaaaaaa

apoi mi-am vopsit buzele cu roşu aprins
foarte aprins de urlau după mine ştii cum urlau
după mine toate genocidele toate
prozele şi toate altarele
şi nu mă durea nimic şi umblam liberă
printre aceste stări roşii ca buzele mele de femeie
care are cea mai frumoasă familie
şi nu ştie de frică şi nici frica n-o mai cunoaşte
pe ea atât de roşie ca o unitate inamică

în sfârşit! fricii îi era frică!
panica o trăgea de mânecă gândurile mele roşii
ieşeau din ea aşa cum razele intrau
prin lucarne
frica se obişnuise frica cerea visa mesteca
şi fuma carne
aproape devenise celebră
această frică a fricii mele şi nu-i mai păsa că n-o simt
se dădeau pe ea blănuri la schimb
aur epopei argint
se mânca la masa
celor mai frumoase familii din vechiul corint

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc

Mă plimb prin zăpadă
Şi-mi amintesc de vremurile de odinioară,
Când aveam derdeluş în ogradă
Şi alunecam cu sania a nu ştiu câta oară.

Era spectaculos de frumos
Să te baţi cu bulgări de zăpadă
Şi apoi ne făceam albi ca un moş,
Iar mama, aşa nu voia să ne vadă.

Eram sănătoşi fără prea multe boli
Eram liniştiţi şi fără mult stres,
Dar azi viaţa noastră ne-o răscoli,
Cei care aşa vor, sau au un interes.

poezie de Eugenia Calancea (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,
Şi am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Aminteşte-ţi cuvintele tale şi umblă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu moartea de moarte râzând

Eram copil cu ochii goi,
Când oamenii cu haine noi,
Treceau la denie puhoi,
Chiar pe la poartă pe la noi.

Iubita mea, suntem părinţi,
Ne cer copiii ca doi sfinţi,
Cu rugăciuni în ochi, fierbinţi,
Să meargă la prohod cuminţi.

Eram copil, erai copilă,
De Dumnezeu ne era milă,
Plângeam de patima-i umilă,
Râdeam de moartea inutilă...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (18 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de suflet

Merg pe un drum nesigur,
dar sunt fericită
că există putere în mine
şi dincolo de slăbiciunile mele,
am încă linişte în suflet.
Mă uit în oglindă
şi apoi îmi zâmbesc
respir uşor şi simt bucuria
de-a avea ceva preţios în inima mea
şi anume, iubire de oameni.
Aş vrea să vopsesc culorile inimii mele
în nuanţe calde de vară
să mă încălzească
şi să strălucească în zilele reci,
iar răsăritul soarelui
s-aducă libertatea-n gândul meu.

poezie de Eugenia Calancea (14 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Ballard

În vara puterii mele
L-am înjurat pe Dumnezeu, dar el nu mi-a dat nici o atenţie:
La fel de bine aş fi putut înjura stelele.
În timpul ultimei mele boli eram în agonie, dar neschimbat,
Şi l-am înjurat pe Dumnezeu pentru suferinţele mele;
Oricum, nu mi-a dat nici o atenţie,
M-a lăsat de capul meu, cum, de altfel, a făcut-o întotdeauna.
Aş fi putut, la fel, să înjur Edificiul Presbiterian.
Apoi, cum începusem să-mi pierd puterile, m-a cuprins groaza:
Poate îl alungasem pe Dumnezeu cu înjurăturile mele.
Într-o zi Lydia Humphrey mi-a adus un buchet de flori
Şi mi-a trecut prin minte c-aş putea să mă apropii de Dumnezeu,
Aşa că am încercat să mă fac prieten cu El;
Dar la fel de bine aş fi putut încerca să mă împrietenesc cu buchetul.
Acum eram deja aproape de secret,
Pentru că chiar aş fi putut să mă împrietenesc cu buchetul
Aducând tot mai aproape de mine dragostea pentru buchet –
Şi astfel mă apropiasem mult de secret, dar....

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram...

Eram şi carne şi pământ
Eram o şoaptă de pârâu,
Dar în contextul absolut
Rodisem într-un spic de grâu,

Eram iluzia compactă
A unui fapt redat în sine,
Eram renaşterea la vatră
Şi mai eram... gustul de pâine,

Eram probabil prin ispită,
-sub auspiciul de erată-
O viaţă tristă, risipită
În rame cu natură moartă.

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 septembrie 2015)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă

Sunt atât de temătoare, atât de firavă şi... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viaţă! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheţ şi nu voi putea să iubesc!
Aş vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, şi totuşi...!
Ţi-aş da drumul să zbori, ţi-aş lega aripile să ramâi lângă mine, te-aş lăsa să mori!
Ţi-aş fura penele şi toate zilele, aş face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu ştiu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită şi mi-e teamă că am să te zdrobesc şi pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să rataceşti în iubirea ce mi-o porţi, ce ţi-o... port!
Îţi voi închide toate porţile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îţi voi lăsa totuşi ceva! Tăcerea mea şi cuvintele tale, petalele din acel trandafir şi toţi spinii, şi peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toţi... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simţi şi atunci când nu mai simţi... nimic!
Să-ţi fiu ce nimeni nu-ţi poate fi, să-ţi fiu moarte şi zbatere între clipe, şi dincolo!
Înţelegi? Dincolo de viaţă, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi şi să nu am putere să vin, să-ţi fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile frumoase

Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soţia Eva, noi fiind bieţii Adami,
mereu păcăliţi.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde şi dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctoriţele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus – ai să trăieşti, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că şi ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
şi m-a învăţat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,
Este frumoasă şi mândră ca zeiţa Atena.
Cine va veni, să nu fie ultima femeie frumoasă,
Să nu poarte coasă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de veacuri

De dincolo de veacuri
Din mituri de demult,
Întruchipat în gânduri,
Eu nu te mai ascult.

De dincolo de viaţă,
De dincolo de moarte,
Tu n-ai făcut o dată
Iubirii mele parte.

M-ai zvîrcolit în gheare
De lei şi de tirani,
Cerându-ţi îndurare
Mi-ai potrivit duşmani.

Destin amar şi putred,
Nici nu ştii ce te-aşteaptă,
Cu tine astăzi viaţa
În mine se deşteaptă.

poezie de Ilie Căpitănescu (1958)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era suficient

acolo să fi stat, pe vechiul
drum dintre privirile noastre. doar era destul
pentru a smulge o tăcere, ca mai apoi să
putem contempla la jumătăţile noastre de
umbre, la distanţele dintre noi, la nespusele
dintre noi. şi totuşi, eu aproape că eram
(cumva) nesemnificativ; dar să fi stat acolo era
suficient, dincolo de miezul genelor abrupte.
în ochii ei pictase dumnezeu un colţ de cer.

poezie de Johan Klein
Adăugat de Johan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram şi nu eram

mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost uşor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică şi am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram şi nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram şi nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri şi nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram şi nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
şi lui freud
eram şi nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconştient legat de dorinţele
refulate
eram şi nu eram

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex-biruinţă

În enclavele mele de dor
Unică reincarnare e Iubirea creştină
Mugur de lumină-n miez de lumânare
Viaţa ca un crug, clipa ca o binecuvântare!

În enclavele mele de dor
Unică reincarnare e Iubirea creştină
Timpul e-mpărţit în oarbe destine
Sufletul se zbate ca şi cum ar rămâne!

În enclavele mele de dor
Unică reincarnare e Iubirea creştină
Profeţind ruga de rouă în candelabre de seară
Fiecare izbuteşte cu teamă prin propria-i îndoială!

În enclavele mele de dor
Unică reincarnare e Iubirea creştină
Dincolo de viaţă dincolo de moarte
Trupu-şi cicatrizând ispitele toate!

În enclavele mele de dor
Unică reincarnare e Iubirea creştină
Credinţa în înflorire şi în preţuire
Ofrandă fiind viaţa, rug de nesfârşire!

În enclavele mele de dor
Unică reincarnare e Iubirea creştină
Sufletul, sieşi sentinţă
Fluid surâs, ex -biruinţă!

poezie de Constantin Anton din Mogoşeşti, Fiinţa mea - vol II
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

am fost odată cer în universul tău
mă străduiam să fiu senin
să îţi zâmbesc
să îmi zâmbeşti
să ne zâmbim

am fost odată nor şi m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost uşor să duc în spate
şi tunete
şi fulgere
şi dor

am fost odată lacrimă pe-obraz de blândă mamă
plângea săracul suflet plângea
pentru băiat
pentru fetiţă
pentru soare
lună
stea
plângea săraca mamă dar niciodată pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pământul
să plângă peste mare
să nu ude nisipul

am fost odată om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o făceam
şi trăiam doar o secundă
trăiam prima secundă
apoi
secunda doi
muream

poezie de Rebeca Cefalan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de sfârşit

Dincolo de sfârşit
O poarta se arta
Şi se deschide ca un drum
Fără sfârşit,
Şi fără margini.

Şi fără ruga implorare
Nu poţi intra,
Nu poţi deschide
O uşă a umbrelor tăcute
În ceasul de apoi al morţii.

poezie de Alexandru-Eusebiu Ciobanu din ziarul Ziarul de Vrancea (15 iunie 2016)
Adăugat de Alexandru-Eusebiu Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul de a alege

rătăcit pe cărările sufletului
într-o viaţă fără rost, fără sens
eram orb într-o lume bolnavă
de boli, păcate, de toate
nu vedeam lumina
era beznă,
în mine, în lume, în jur
vindecarea era târzie şi inutilă
eram damnatul din cetate
băteam din poartă în poartă
cerşind o nouă soartă
atunci am văzut un cer nou
"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa"
noi...
m-am trezit singur
nu aveam puterea să mă ridic, deci zăceam
nu aveam puterea să gândesc, deci nu gândeam
nu aveam puterea să vorbesc, deci tăceam
priveam, plângeam
priveam la nimic
era timpul de tocat secole inutile
azi am libertatea de a alege
oferta este îngrozitor de proastă
este mizerabilă
viaţa asta, o piesă proastă
cu actori retardaţi, cumpăraţi sau rataţi
furios,
pe mine, pe lume, pe toate
am fugit
eliberat de pământ, de păcate
am păşit către EL

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Cuvântul Tău

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Eşti acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aş putea eu crede
Dincolo de ce-aş putea eu şti
Dincolo de tot ce nu se vede
Eşti doar Cuvântul şi a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârşit zidirea
Şi prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip şi nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!