Timpul, un hoinar

Aştept ziua care vine,
mă aşez în genunchi
îmi plec fruntea, umezind ţărâna,
strâng în braţe raza de lumină,
simt o mângâiere pe creştet,
e mâna caldă a mamei.
E atâta linişte în jur,
doar vântul se aude,
bătând în zăvadă,
iar din când în când,
un bocănit de încălţări
neajustate pe piciorul timpului
care rămâne un hoinar.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti lângă mine, mamă

Când eşti lângă mine, mamă,
Norii de pe cer dispar.
De nimic nu-mi mai e teamă,
Suntem împreună iar.

Când îmi treci mâna pe frunte
Simt o caldă mângâiere.
Îmi alină doruri multe,
Tristeţea din suflet piere.

Iar când mă săruţi pe frunte
Simt din plin a ta iubire.
Uit de grijile mărunte,
Radiez de fericire.

În curgerea vieţii mele
În inimă te voi purta.
Şi când vei pleca la stele
N-am să uit iubirea ta.

poezie de Dumitru Delcă (26 martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii în lumină

pe mine mă veghează un înger blond
mă mângâie pe creştet cu raze de soare
simt căldura lui ca o floare pe rond
tandru se ondulează pe-a vântului suflare.

sunt şi entuziastă şi plină de mirare
când îmi glăsuieşte cu slove de aur
cu el nu simt amarul, stări de întristare
armonii în lumină strâng sublim tezaur.

îmi spune că viaţa este un dar divin
împreună petrecem ore de încântare
depănam amintiri la un pahar de vin
mirabila prietenie-i o binecuvântare.

revelaţii în lumină din ceruri revin
şi ziua şi noaptea trăiesc o fremătare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un navigator îndrăzneţ

Uneori îmi vine,-aşa, să plec hoinar în lume,
Un navigator îndrăzneţ cutreierând pe mare,
O problemă,-atâta am, cine-o să mă-îndrume,
Dacă mama rămâne-acasă? Grea-întrebare.

Apoi, cine-o să-mi cânte de nani-nani oare,
Cine-o să mă legene-n bărcuţa mea de marinar,
Cine-o să-mi cheme îngeraşul seara la culcare
Şi să mă sărute că-mi spun seara rugăciunea clar?

Mă-întreb dacă-acel marinar nu-i cumva ghinionist
Şi nu se simte foarte, foarte singur când
Bate straşnic vântul şi dacă, abătut şi trist,
N-ar vrea să fie acasă, să pună iar piciorul pe pământ.

La urma urmei, nu mai plec hoinar în lume,
Până nu împlinesc opt ani renunţ la mare,
Mai bine mai stau acasă, departe de valurile-n spume,
Unde mama-mi alungă spaima doar c-o-îmbrăţişare.

poezie de Annette Wynne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau o mângâiere

Sufletul-i rănit
de-atâta durere
şi-ncearcă
să se vindece-n tăcere,
dar vrea o mângâiere,
că demult o cere
şi vine noaptea
inima bate cu putere
te duci la geam
şi te uiţi la stele
priveşti în gol
şi gândul zboară
la cum era odinioară,
când râdeam mult
şi zburdam ca o fecioară.
Aştept din nou
ca timpul să revină,
iar domnul să mă prevină
de viitorul ce-are să vină
şi o mângâiere să-mi dea
pe fruntea mea acuma.

poezie de Eugenia Calancea (27 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzatoare.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzătoare...

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mă aplec
Simt doar înalţarea
Pe care universul o trimite
În aureola timpului sacadat.
Când te privesc
Doar boarea dimineţii
Mai răcoreşte dorul
Cel neuitat de visuri.
Când stau în imanenţă
Cu arcul timpului abisal în pântec
Doar temerea de reverenţă
Mă mai astâmpără din somnul trezirii.
Cand mă înalţ
Tu ai grija de a te coborâ
Spre sufletul scăldat
Ce inundă doar conştiinţa.
Dar când uit de mine
Mă regăsesc în tine
Şi atunci timpul adoarme
Lipit de fruntea comună.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am primit iertare

Mă simt singur
rămas în noapte,
văd întunericul,
îmi este frig,
îmi este foame.
Un păcatos aşa de mare
c-un suflet întunecat.
Spun o rugăciune,
evocând pe Domnul
şi cer să mă ierte.
Simt cum respir
un aer curat
şi văd o lumină,
ea vine spre mine,
iar sufletul mi se-ncălzeşte.
Acum Îl simt pe Dumnezeu
aproape de mine,
devin alt om,
iertarea mi-a dat iubire.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă. Priviri de pe marginea drumului

azi am intrat puţin prin copilărie

albă şi rece era ziua în care
îmi plimbam anii
zăpada adormită pe garduri
îmi ţinea zâmbetul rotund
nu era frig
derdeluşul pustiu îşi lăsase urma
pe talpa saniei suită de tata în pod
mă necăjea doar gândul ros precum sfoara
împuţinată de la capătul de care
trăgeam cu tata

dar unde e tata...

în jur multă linişte
am nevoie de linişte

greu de înţeles de ce nu
a schimbat sfoara
ştia că o să vin de ziua lui
când albul înghite jumătate de cer
şi că am nevoie de sanie
poate am venit prea devreme
şi el s-a dus să caute un alt loc
pentru derdeluş

casa e crăpată pe la colţuri
şi frigul se zbate de zid
umbrele albe se-mpiedică de cruci

tata nu mai vine...

mă aplec
zăpada lăcrimează sub genunchi

chem prezentul
mâine o să-i aduc nepoţii
să pună sfoara şi puţin zâmbet
o să iau din visul de demult şi
o fărâmă din gardul îmbrăcat în alb

şi poate puţină linişte
să o păstrez pentru atunci
când alţii vor vorbi despre mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc o stare despre noi

păşesc prin timp
între răsărit şi apus
aşez mâinile în poala timpului
cu linişte fixez tâmplele
de fruntea iubirii din micul meu univers

în mijlocul idealurilor mă prinde o lumină
încerc să opresc nuanţele ei
într-o definiţie a conştiinţei trăite
aplec uşor capul în palme
şi-l sprijin ca mod de viaţă
niciodată plecat
trăiesc

între azi şi mâine o punte nepregătită de final
îmi e atâta dor de mâine
de setea-n despletitele frumuseţi
preţuită-i femeia în atlasul existenţei
modelează drumurile mele din lut
ca un întrerupător
umbră/lumină.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara mea

Vară, doar ce ai sosit
De când pe tine te aştept.
Acum mă simt iar fericit
Când te strâng uşor la piept.

Timid mă încălzeşti
Cu-a ta sinceră căldură
Şi paşii îmi călăuzeşti
Către o iubire pură...

Pe care trebuie s-o găsesc
Chiar şi în capătul ţării.
De tine să-mi amintesc,
Să nu te dau uitării!

Simt, vara asta e a mea
Frumoasă, una cu noroc.
Poate-o găsesc pe Ea
Să-mi sară inima din loc.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (9 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă...

Şi ce dacă spune lumea să m-ascund de ochii tăi,
Eu ascult şi mi-e totuna ce îmi spun cei buni, cei răi
Şi ce dacă niciodată, tu spre mine nu priveşti,
Eu rămân în urmă, raza, care tu o încălzeşti
Şi cu toate că de-odată când de mine oboseşti,
Mă goneşti cu dulcea şoaptă, eu revin, tu mă primeşti.
Ce să fac, îmi este bine din puţin, nu vreau mai mult,
Doar o clipă lângă tine mă înalţă peste vânt.
Doar o clipă rătăcită când vrei tu, eu ţi-o cuprind,
O ţin strânsă între braţe şi aştept tăcută-n gând.
Aştept să-mi rosteşti cu ochii razele ce mă recheamă,
Am răbdarea dimineţii, când ea vine fără teamă.

Şi ce dacă trece timpul, şi ce dacă am albit,
Încă pot iubi cu gândul, încă pot şi mult mai mult.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să apari...

E noapte târzie şi somnul apune
în cumpăna gândului încă hoinar
prin gări neştiute cu trenuri nebune
pe care, mâhnit, le aştept în zadar.

Rămase cândva pe o linie moartă,
când iarna sosea târziu către seară,
lăsat-au amante, bătute de soartă,
să plângă rănite în frigul de-afară.

Iar tu, neuitato, ai fost printe ele?
Ce crudă-i acestă-ntrebare ostilă –
loveşte ca ciobul venit printre stele
pe cântec mâhnit de uitată siblă!...

Aştept să apari din neant împăcată,
în braţele-ţi calde să simt alinare
când vântul, intrând prin uşă crăpată,
cânta-va romanţe pe drobul de sare.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele aiurea

abia mă recunosc în vremea precară
nu-ţi mai pot desena profilul
de vestală
cu degetul prin aer
nu mai pot să-mi adun de pe-afară
ţărâna udă înapoi în trup
cu mâinile goale
când gândurile mi le citeşti de pe fruntea
arborilor desculţi

paşii mei îmi sună străin
pe urmele tale
doar ploaia o simt personală
pe creştet
frunzele mă strigă aiurea
pe numele mic
când propria-mi umbră
m-aşteaptă în gară

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta doar

Mi-am închiriat o garsonieră într-un cal.
Toată ziua îmi rumegă camera
mestecatul. Dorm în iarbă!
Şi îi folosesc când beau cuvintele acre
ficatul!
Nu îmi cere chirie! Nu vine să mă caute la dinţi
Atăta doar
când se uită în ochii mei
inima-mi tresare în felinar
Atâta doar!
Ce cal bizar!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzanie

Eu râd şi plâng... şi plâng... şi râd,
Alerg şi mă ascund
În norul călător.
Vine un vânt, tot gol,
Ce împinge norul, sfărâmându-l în bucăţi.
Alerg spre zarea caldă, dar mă opresc.
Mă ascund în mare
Şi sparg un val,
Privesc prin stropii de apă, spre mal.
Prind un fir de nisip
Pe care îl trag în apă.
Alerg şi râd... şi râd... şi plâng,
Ajung la apusul din amurg
Şi aştept un răsărit de Lună.
Nici nu simt când, cu razele reci,
Mă străpunge. Din mine curge sânge,
Dar râd... nu plâng.
Colina nopţii mă cuprinde
Şi mă afund,
Dar tac... nu plâng...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

Mi-e candela mereu aprinsă
Pentru toţi cei care nu au venit.
Păstrez mereu masa întinsă
Am multe bunăţăţi de oferit...

Nu-mi este inima nicicând prea ninsă
Eu sufletul nu mi-l simt obosit.
Aştept în prag cu mâna caldă, întinsă,
Pe toţi aceia care n-au venit.

Încă-i aştept şi nu sunt tristă
Că au întarziat din nou la cina mea;
E important şi faptul că există
Atâţia oameni, vină când or vrea...!

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spăşită

În genunchi mi-am tors speranţă
din fuiorul vieţuirii,
norocului să-i ţes treanţă;
cu drama nefericirii.

În genunchi mă plec pioasă
la altar de rugăciune,
când conştiinţa mi-apasă
suflet rătăcit prin lume.

În genunchi voi sta spăşită,
până aripi îmi vor creşte.
Ca-n lume neprihănită
să-mi duc destin de poveste.

În genunchi îmi duc menirea
printre îngerii din Ceruri,
să le caut nemurirea
gândurilor puse-n versuri.

Sufletu-n genunchi rămâne,
invocând Divinitate,
gândurile de-a-mi rămâne
cuprinse-n pagini de carte.

În genunchi mă voi întoarce
pe pământ, la altă viaţă.
Îngerii de-mi vor preface
sufletul, într-o speranţă.

poezie de Maria Filipoiu (12 iulie 2014)
Adăugat de Un prieten
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata tristă

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.

Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!

Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...

O, ştiu bine că-n zadar
Dragostea mă mână
Să-l aştept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.

Nu mai vine să-i şoptesc
Dorurile toate
Şi la sân să-i încălzesc
Mâinile-ngheţate!

Ci doar vântul nopţii rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă şi mută.

Lung suspină-n freamăt greu
Fagii de pe coaste...
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să-i arăt

că nu mă tem şi cu inima
bătând step mă îndrept
spre pat şi îmi trec degetul
peste glezna ei goală

loveşte cu piciorul şi înjură
stă în umbră ferindu-se
de soarele care frige disperat
apoi cerul se întunecă
şi ea se răsuceşte muşcând
buzele cu privirea ucigătoare

îndrăznesc s-o ating cu un deget
urmându-i linia umărului
până la încheietura mâinii
este metoda mea preferată
de a-mi face rău când vreau

rămâne tăcută şi simt că sunt
în siguranţă când văd un mic
zâmbet care coboară în inimă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!