Fie ce-o fi

(apoi şi la urma urmei)

clipa lasă urme-n inima omului
precum seminţele căzute-n deşert
încolţite-n adierea de ploaie

într-un decor de pictori trăzniţi
pe o pânză de corăbii pusă-n rol de broderie
tu cu gândul dus în stele te-ai împuns în Poezie
într-un răgaz de suspin
o ramură de măslin
înflorit

Colecţionarului i-am promis un tablou
cu portretul femeii cu cercel de scoică

pianul care nu există, jumătate pian şi jumătate clavecin
l-am cumpărat de la un vecin,
marea era in reflux
femeia ieşise să culeagă scoici
pe plaja unei mări
cu flux şi reflux

apoi şi la urma urmei
important este să nu ne pierdem
şi să ne ţinem de cuvânt
din aer
din vânturi
dintr-o flacără de joc
poate chiar din nimic

o clipă de Lumină se întinde peste-un an
într-un port al veşniciei

un ţiuit ca de greier
se joacă prin creier
evident o iluzie
ceva introductiv
de motiv
sau altceva

fie ce-o fi

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux si reflux

Alerg prin mintea lumii,
Să găsesc un răspuns
La eternul ei flux şi reflux,
Ce schimbă istorii.

Spre ochiul lumii-mi ţin privirea aţintită,
Şi într-un început,
Văd marea liniştită,
Cu fluxul ei ştiut.

Pe apa azurie,
Văd cum se-nghesuie de zor,
Mulţimi de nave încărcate,
Cu tezaur, să ajungă şi pentru viitor.

Dar după fluxul domol şi armonic,
Apare refluxul brutal şi entropic,
Ce-nghite în apele sale-nspumate,
Munţi de trudă şi idealuri visate.

Şi apoi din nou flux,
Şi-un alt reflux...?

poezie de Gheorghe Alionte (9 martie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ai promis

(Îţi aduci aminte! Când?)

Pe ţărmul unei mări
Cu flux şi reflux

Cânta, lângă un zid scorojit, la un pian închipuit
Fără să se oprească, s-a întors spre mine şi mi-a zâmbit
S-a ridicat de pe scaunul rotativ, a venit la mine şi mi-a spus:

- Şi acum că ştii secretul şi-ai primit rolul râvnit
Să te văd cum duci trăsura autorului trăsnit

- Ne-ai promis. Îţi aduci aminte! Când?

- De la Flaşnetarul vesel cu arici şi porumbei
până la poemul mării cu măgar şi cu căţei
ai la mâna ta tot rolul, tot ce vrei şi ce nu vrei
numa să nu pui în mine toată vina dumneaei

din luna mai
cu porumbei şi fluturi
norul il scuturi
şi plouă, plouă
ploi de vară
iară

s-o luăm pe drum de coastă
până dăm de coasta ta
unde tu pictai măslinul
şi măgaru din vâlcea
care s-a trezit cu tine
că îl călăreşti precum
ieri îl călărise Naşul

pe strada fără capete
cu ferestre fără cercevele
pe al cărei acoperiş
crescuseră nişte oţetari
în care veneau ciorile
şi pescăruşii
aşteptându-mă dimineaţa
să ieşim împreună din noapte

de aici, din locu-n care, poţi vorbi cu Infinitul
a venit Dorra la mine să-mi dea pui din Nesfârşitul
începând cu Fericirea şi Iubirea fără margini
desenând Nemărginirea şi pictând-o din Imagini
scene dintr-un film cu casa unui pictor de pe stradă
cel ce a pictat femeia vindecând orbul să vadă

Constanţa, Duminică, 19 mai, 2019
(Peninsulara cu cercel de scoică)

Ne ţine viaţa-n scară ecuaţii
De rezolvat în noapte şi-n tăcere
Dar cel mai mult doreşte şi ne cere
Să derivăm dilema-n demonstraţii

Mă luau de acum grijile că i-am promis
Şi nu-mi dădeau răgaz mai mult de-o noapte
Că aşa-s grijile, dau din pinteni
Toate vor acum...

casa părea părăsită
femeia ţinea un prunc în braţe
pruncul se juca cu năsturelul care încheia bluza mamei

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

lasă-mi un semn
cât dunga unui bisturiu
doar ca să ştiu că treci
cu marea la reflux
în altă jumătate

lasă un semn aici pe ţărm
un bob de grâu adus de vânt
în ochii unei scoici

şi îţi promit si-ţi jur
că n-am să mai culeg nicicând
din ape tulburi
cu mâna amforă
vreun crab

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva şi tata a iubit

dragostea e doar un gest prin care
trece liniştea înspre libertatea
de a iubi şi a fi iubit

cândva şi tata a iubit
ştiu bine asta

îmi plăcea să mă prefac că dorm şi
liniştea cobora peste patul meu
ca o umbrelă
era cald în acea oră târzie
consumam vise
(simţeam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
şi-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine şi el doar o tăcere şi
câteva respiraţii dizolvau
întunericul proptit de geam

curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu şi cu jumătate de ochi
încercam să ţin timpul în loc

la urma urmei orice suferinţă
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea în reflux era calmă sub luna de sus, farurile din port îşi prelungeau luminile peste încreţiturile apei şi, una peste alta, părea că intrasem cu picioarele goale într-un univers de lene.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfăţişări

Într-o flacără,
privirea unei vieţi îndepărtate ne ocroteşte zâmbind.

Într-un surâs,
e o întreagă câmpie a fericirii aşternută pe lume.

Într-o atingere a tăcerii,
înfloreşte neliniştea din adâncurile făpturii.

Într-o lacrimă,
se revarsă talazul visului născut din tristeţe.

Într-o clipă,
este surprinsă o imagine irepetabilă a veşniciei.

Într-o privire,
se deschide o poartă a gândului pătrunzător.

Într-un mister,
va sălăşlui întotdeauna atracţia necunoscutului.

Într-o poză,
există o trăire din timpul apus în privire.

Într-un cuvânt,
există o lume a literelor şi a sensurilor mărturisirii.

Într-o speranţă,
trăieşte un suflet şi un vis mereu neînfrânt.

Într-o viaţă,
esenţa este iubirea aproapelui -
sensibilitatea supremă.

poezie de Cristina Maria Şandru din Sub arcul miresmelor (27 iulie 2007)
Adăugat de Cristina Maria Sandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Normal că există reîncarnare, însă e altceva mult mai evident care nu există şi o anulează din temelii. Nu există naştere, tu nu ai fost născută vreodată, doar visezi asta şi atunci cine ar putea să se reîncarneze? Pentru că nici măcar visătorul, darmite entităţile de vis, nu se ocupă cu aşa ceva. Într-un vis tu chiar crezi că te-ai născut pe Marte, când te trezeşti, vezi farsa. Această lume sterilă nu există, este o iluzie indusă de chimia creierului pe care tu o numeşti gând.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Când nu-ţi mai văd deloc faţa
Şi trece încă-o lungă zi de vară,
Vechea, neodihnita, sălbatica-mi tristeţe
Din culcuş se furişează-afară.

Ziua mi-i stearpa şi-întreruptă
Lipsită de cântece şi de culoare,
Asemeni unei faleze gri unde vântul
Geme din zori până-n amurg fără-încetare.

Pe plaja pustie la ora de reflux,
Dezvăluind stânci şi răni ca ale mele,
Revino cântând, iubite, cum face marea
Sub lumina unui cer de stele.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul: Adică ce? Materie sau spirit! Avem de amândouă... Filozoful poate opri vântul cu câteva piei de măgar. Imanent, treacă, meargă… Dar să vedeţi ce grozavă este transcendenţa! Vorbeşti de sus, dintr-un balcon pierdut în ceaţă. Lumea nu aude nimic, dar crede. Poţi canoniza orice nebun. În fiecare aberaţie se ascunde o profeţie. Femeia idol? De ce nu? Sunt neamuri întregi care se închină unor păsări de casă. Ce e Femeia la urma urmei? Poezie cu fuste... Fermecătoare catastrofă... Şi-a mobilat inima cu cele mai alese sentimente... Femeia e o victorie a hormonilor asupra raţiunii... Nu are organ pentru filozofie. Auzi la ea, cum ţipă! Şi asta într-un parc public, într-o oază de linişte. În loc să cugete, urlă! Trestie ţipătoare. Familia este o instituţie perimată... Raţiunea suficientă derivă din raţiunea pură...

replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul la început doreşte "tot", pe urmă jumătate, apoi jumătate la jumătate, ca să constate într-un final că "tot" este imposibil, "totul" fiind şi jumătatea.

Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să înot pe burtă o zi, două, un an, până obosesc bine, apoi pe spate, apoi într-o dungă. Apoi într-un deget, apoi într-un fir de păr, apoi într-un fir de suflet, apoi într-o răsuflare, apoi într-un geamăt. Ies eu la mal.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pericolul apare atunci când analizezi o zi irosită şi ajungi la concluzia că nu s-a întâmplat nimic rău. La urma urmei, a fost doar o zi. Însă adună aceste zile care vor alcătui un an şi apoi adună anii, care vor alcătui o viaţă şi poate că acum poţi vedea cum repetând micile eşecurile de astăzi îţi poţi transforma cu uşurinţă viaţa într-un dezastru de proporţii.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sayuri (bătrână, povesteşte): Pentru un bărbat, o gheişă poate fi doar pe jumătate soţie. Suntem soţiile serii. Să înveţi ce este bunătatea după atâta răutate... Să înţelegi că o fetiţă care dispune de mai mult curaj decât credea, va afla că rugăciunile ei au fost ascultate... poate fi aceasta numită fericire? La urma urmei, acestea nu sunt memoriile unei împărătese sau ale unei regine. Acestea sunt altfel de memorii.

replică din filmul artistic Memoriile unei gheişe, scenariu de Robin Swicord, după Arthur Golden
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea nu era, aşadar, altceva decât o formă a amintirii. Dacă n-ai uita nimic, nici nu ţi-ai mai putea aminti nimic. Uitarea e un ocean care înconjoară insulele amintirii. În care există curenţi, vârtejuri şi adâncimi. Uneori apar bancuri de nisip, care se apropie de insule, alteori dispare câte ceva. Creierul cunoaşte şi el flux şi reflux.

citat din Katharina Hagena
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Face to face

[show must go one]

o să se aşeze exact în unghiul acela
care îi permite să se vadă
într-o lumină unică
fără a risca să se risipească
în altă femeie sau în altă iluzie
la urma urmei viaţa este
despre perpetua căutare
de sine

o să-şi atingă pielea
pielea ei cu cruste litere şi baloane
cu denivelări şi abdicări de poziţie
pe alocuri amorţită într-un cântec desfrânat
al ursitoarelor duşmănoase

frica asta deşucheată o să-şi atingă
o să insiste aşa cum zăboveşti asupra ariei problematice
o să-şi treacă buricele degetelor peste fauna amuţită intempestiv
o să dea să se oprească
într-un oftat-cu-sânge
o să continue

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urma urmei, măsura unei vieţi nu este durata ei, ci moştenirea pe care o lasă în urmă.

citat clasic din Corrie Ten Boom
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am luat parfumul din mână şi m-am stropit cu el deasupra capului, astfel încât aburul să cadă ca o ploaie uşoară. Să-mi spele păcatele. Să facă din mine o fată care nu văzuse niciodată focurile din septembrie, nu fusese împuşcată... O fată ca în poezioarele de grădiniţă, în rochie albastră, ţinând în braţe un miel în grădina unei case de ţară. Asta eram eu, la urma urmei.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja Dover [Dover beach]

Marea e calmă în această noapte.
Luna-i frumoasă, fluxul poartă şoapte
Dinspre strâmtoare; în Franţa, pe mal,
Lumina s-a dus, dar peste canal
Văpaia e vie pe ţărm englezesc.
Hai, ieşi la fereastră să te regăsesc!
Stropi fini, albi ca spuma, în aer ajung
Când marea s-azvârle pe ţărmul prelung,
Ascultă! E-un zgomot strident, dar cuminte,
Pietrişu-i mişcat înapoi şi înainte,
Pe plaja înaltă un pic zăboveşte,
Apoi marea-l trage şi iar îl loveşte,
Cadenţa e plină de naturaleţe
Da'-n ea e prezentă eterna tristeţe.

Cu mulţi ani în urmă Sofocle asculta
Cum Marea Egee foşnea şi sălta
Şi flux şi reflux îi vorbeau negreşit
Că omul în lume e trist şi zdrobit;
Şi noi auzim cuvinte şi şoapte
Rostite de marea din miazănoapte.

Marea Credinţei, pe vremuri a fost
Întinsă şi pură şi plină de rost,
De jur împrejur, ca un brâu luminos;
Dar azi eu aud doar un vuiet duios,
Profund melancolic şi poate pierdut,
O briză de noapte ce suflă plăcut
Spre marginea lumii, spre ţărmul trufaş
Pe care se-ntinde pietrişul golaş.

Hai să fim sinceri, iubirea mea mare,
Unul cu altul! Căci lumea îmi pare
Că e un ţinut de vis călător,
Frumos, inedit şi mereu schimbător,
Nu are iubire, lumină sau haz,
Nici pace sau mână întinsă-n necaz;
Ca pe o câmpie în beznă noi stăm
Suntem tulburaţi de oştiri, ezităm,
Căci ele se luptă şi nu au răgaz.

poezie de Matthew Arnold, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux

Tăbliţa de lut mă aştepta în nisip

Era o poveste foarte veche,
scrisă într-o limbă moartă de mult,
pe care tu ai uitat-o,
desigur,
pe care eu am uitat-o,
la fel de sigur... dar..
dar simţeam şi simţeai parcă ceva cunoscut citind-o...

Încerc să-mi amintesc câte ceva din ea.
Crâmpeie... traduse în limba noastră de acum....,
amestecate cu gânduri:

Nesfârşite curgeau zăpezile în zarea mării... tu privind

Aş fi vrut să te strig, să-ţi arăt soarele jucăuş şi dezordinea anotimpurilor...
- dar nu mai vroiam nimic -
si apoi ar fi fost poate o indiscreţie... mai bine că ai continuat să priveşti...
minunat prilej de sete... marea zicea bătrânul

Erai acolo nemişcată, cu glezna ta înlănţuită, de lanţul de aur.. de aer

Puteai să-l rupi
Şi totuşi nu fugeai
Doamne cine te legase cu lanţul acela subţire de nesfărâmat?

Eu eram nicăieri şi totuşi te vedeam
Nesfârşit de primitoare ascunzătoare – aerul

Să nu crezi ce spun acum:
Unii spun că realitatea nici nu există,
că noi nu suntem decât visul unui fel de dumnezeu

(Mai ales când ştii că locul tău nu a fost niciodată AICI)

Brahman i-am spus noi, hinduşii... un fel de entitate,
mai mult o stare decât o fiinţă superioară

La urma urmei nu e nimic rău să-ţi aduci aminte de celelalte vieţi... să visezi adică

Să nu crezi... să simţi da, poate

Continui să înghit lumina oranj.

Nu era nimic mistic în prezenţa ta acolo pe malul acelei mări

Erai cât se poate de vie

Stranie doar acea nesfârşită ninsoare însorită
Prin care pescăruşii înotau linistiţi pe spate cu gesturi ample

Din păcate nu reuşeam să-ţi văd expresia feţei

Ai fi putut să plângi

Ai fi putut să râzi

"Infandum, regina iubes, renovare dolorum"

(mai departe textul lipseşte, colţul tăbliţei e rupt)

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indicaţie

Frumos dintr-o parte,
din alta, urât,
cotat era foarte
drept un bun apostol.

El era sufleur
într-un teatru mic,
din roluri, actorii
nu ştiau nimic.

Lângă-un vechi decor
cunoscu femeia
cu dracu-n răsuflet
şi cu moartea-n suflet.

poezie celebră de Paul Neuhuys din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!