Filozofia doagei

Un butoi cu multe doage,
de sub streaşină, spre cer,
împăcat şi auster,
se ruga... ca să se roage:

"Bachus, tată de butoaie,
uite, lumea face haz
c-am o lipsă. Mi-e necaz
şi mă doare. Ţi se-ndoaie?

Păi, aşa m-ajuţi? Ce zeu
nu-şi ajută un supus
care-aşteaptă doar de sus
ajutor când îi e greu?"

- Mama lui de zeu! Îmi pare
că de mine-i doare-n cot
cam pe toţi. De-acum, socot
lumea... un azil mai mare.

Fiecare-n capul lui,
numai pentru el se roagă.
Îmi lipseşte mie-o doagă?
Fi-v-ar doaga... ştiţi a cui!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare-n cot de Iov

Numai când mi-e cel mai greu
mă doare-n cot de Dumnezeu

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (10 iulie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea

Se aud cocoşi cântând
Şi soarele e sus pe cer.
Se aud mieii zbierând
Şi lumea îmi pare un curcubeu.

Soarele e la amiază
Şi încălzeşte tot ce este viu.
Ţăranii pe câmp lucrează
Şi lumea îmi pare un pârâu.

Soarele e la amurg,
Iată şi luna a răsărit.
Ţăranii vin de la plug
Şi lumea îmi pare un infinit.

Soarele să ascunde după nori
Şi noaptea încet să lasă.
Pe cer apar mii de culori
Şi lumea îmi pare atât de frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (15 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare-n cot!...

Mă doare-n cot de existenţă,
Mă doare-n paişpe de decenţă,
Mă doare-n brici că n-am un sfanţ,
Că mi-e bocancul fără branţ,
Mă doare-n temenea de dracul
Când şuieră ca pitpalacul,
Gătit în măşti de dindărături
Cu hoitul călărind pe mături,
Mă doare-n flendurita viaţă
Că n-am costume de paiaţă
Croite-n viclenii hapsâne
Leprozerite şi nebune,
Mă doare-n danie de lege
Şi drept în brăcinar de rege,
De naufragiul din ponoase
Sau calicitele foloase,
Mă doare-n har de socotinţă,
De curviştina necredinţă,
De gândul schingiuind scăparea
Negustorită ca putoarea,
Mă doare-n doagă de lumină,
De întristarea fără vină
Potcovărită printre iepe
Coclite-n zoaiele sirepe,
Mă doare-n ştreang de năsălie,
Mărgăritare pe tichie.
Şi-n testament mă doare spusa
Crucificată ca Iisusa
În veacul hârjonit de îngeri,
De clopotari şi de înfrângeri,
Şi nici de-aghiazmatar nu-mi pasă
Sau de tăişul de la coasă,
De cârcoteala din uimire,
De ghiftuita fericire
Zăngănitoare, dar subţire,
Însă mă doare de trăire!...

poezie de Mihail Soare din Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanţa pentru clopot la patru mâini (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul: Alvy, de ce eşti trist?
Mama lui Alvy: Spune-i doctorului de ce. (Micul Alvy se aşează, e cu capul în pământ; mama răspunde în locul lui.) E din cauza a ceva ce a citit.
Doctorul: Ceva ce a citit, ziceţi?
Alvy, la 9 ani (cu capul tot în pământ): Universul se extinde.
Doctorul: Universul se extinde?
Alvy, la 9 ani: Păi, universul e totul şi dacă se extinde înseamnă că într-o zi se va dezintegra şi lumea se va sfârşi!
Mama lui Alvy: Ce treabă ai tu cu asta? (Se uită către doctor.) Nu-şi mai face temele!
Alvy, la 9: Ce rost ar avea?
Mama lui Alvy: Ce treabă are universul? Tu eşti aici, în Brooklyn! Brooklyn-ul nu se extinde!
Doctorul: Vor mai trece miliarde de ani până când se va extinde, Alvy. Între timp, trebuie să ne bucurăm că suntem aici!

replici din filmul artistic Annie Hall, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă uit aşa în cristalinul apei din butoi
şi constat că mă scurg
fiindcă îmi lipseşte o doagă

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri vlăguite

Când pleci, îmi pare-n linişte că-i bine
Şi stelele că-mi cântă mai frumos,
Pe-acorduri noi, mai tandre şi mai fine,
Făcându-mă, prin gânduri, păcătos.

Nepregătite-n lumea de păcate,
Se-alintă şi mă roagă să le-nvăţ
Să se descurce singure, să-noate
Pe valuri ce se-aleargă a dezmăţ.

Ce gânduri mă încearcă! Ce stricate!
Păi, ce cred ele, că-s intructor eu,
Cel care s-a pierdut demult de toate
Şi a rămas doar pentru una zeu?

Ce faci, iubito? Cum e-n Cipru, bine?
Aici o ploaie tocmai a-nceput,
Dar ştii că-mi place. Tu, pe la piscine,
Cu turcaleţi prin jur, ce-ai mai făcut?

Costumul tău, le-a inspirat iubire? -
Că şi prin gânduri toată vlaga-mi storci
Când mă gândesc la tine în neştire...
Plecată, dar te ştiu: mereu te-ntorci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doaga

Cine să te înţeleagă:
Proferând mereu minciuna
Zici că-ţi lipseşte o doagă
Dar de fapt nu ai nici una.

epigramă de Vintilă Nicu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adânc

Mă-nchid în adâncuri de suflet şi vis,
În lumea în care doar eu am acces,
O lume lipsită de-orice compromis,
În care îmi place şi-o caut ades.

Adâncul mi-e leagăn luminii ce-o port,
E poarta prin care spre visuri alerg,
Îmi este putere, credinţă, suport,
Şi locul în care mi-e bine când merg.

Când totul în jur îmi devine abis,
Mă-nchid în adâncuri de suflet şi vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsarea guvernanţilor

Despre noi, aşa socot,
Că pe-acest corupt Guvern
Sfidător, îl doare-n cot
Când pe noi ne doare-n stern.

epigramă de Mihai Haivas din revista "Booklook", nr. 28 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

INDIFERENTUL

Omul ăsta, eu socot,
C-are numai un cusur:
Uneori îl doare-n cot,
Alteori îl doare-n... (rimă)!

epigramă de Grigore Tunşanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de vânzare

Spui că toate-s în puterea ta şi-ai da oricât
Doar să mă poţi avea.
Eşti bogat şi lumea e a ta
Dacă m-aş da ţie pe toate le-aş avea.

Ai palate şi-avere mare
Lumea toată-ţi cade la picioare
Dar sufletul meu nu e de vânzare.

Du-te-n lume, sunt mii de femei
Care-aşteaptă să vii să le iei.
Pentru ele tu poţi fi un zeu
Lasă-mă pe mine cu sufletul meu.

Ai palate şi-avere mare,
Lumea toată-ţi cade la picioare,
Dar sufletul meu nu e de vânzare.

Spui că ochii mei scapără scântei
Însă focul lor nu poţi să mi-l iei
Sunt scântei de dor pentru cineva
Pentru ochii lui, ochi de peruzea.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se mişcă

Totul se mişcă, oscilează mereu,
E un pendul în balanţă, ateu,
Capul mi-e greu, ca ghiuleaua de tun,
Ochiul meu drept e mai mic, plin de fum.

Lumea se-nvârte şi-o pierd, pas cu pas,
Când întind mâna spre nor i-un balans.
Ca un copac rugător urc spre cer,
Calea privirii Lactee-o visez şi o sper

Totul se mişcă şi nicicând nu va sta,
Fâlfâie-odată cu aripa din inima mea.
Poate că mâine când tu, mângâind,
Vei lăcrima, spaima nopţii zdrobind,
Poate atunci va-nceta valsul greu
Şi voi dormi pe o stea ca un zeu.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul lui Zamolxe

S-aprindem rugul lui Zamolxe
şi să vorbim cu Dumnezeu.
Şi ale noastre vreri şi vise,
să fie duse sus, la zeu.

Când zeii noştri-or reveni,
în vetre, temple şi altare,
ne-om vindeca şi ne-om zidi.
Vom şti că sufletul nu moare.

Să încetăm cu-a crucii jale,
ce ne-a ţinut în jug de veacuri.
Noi vom aprinde torţa-n vale
şi-om împlânta-o sus, pe vârfuri.

Din ale dacilor sanctuare,
privim la cer să ne-mplinească.
Nu mai vărsăm lacrimi amare.
Vom urma legea strămoşească!

Că Dumnezeu este tot zeu.
Spuneţi-I vreri, spuneţi-I vise!
De-acum încolo tot mereu,
s-aprindem rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Virgil Petcu, iniţiatorul rubricii "Haz de necaz", din ziarul "Prahova"

În a noastră viaţă hâdă,
Şi cam plină de necaz,
Fă-i pe cititori să râdă,
Fără să te faci... de haz!

epigramă de Nelu Ionescu-Quintus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o rană aproximativă

Mă doare-n Europa
mă doare în Atlantic
mă doare ce-a zis popa
mă doare-n metru antic

Mă doare în Atlantic
şi-n Asia mă doare
mă doare că-s romantic
ca un apus de soare

În Asia mă doare
mă doare ce-a zis popa
şi în vacanţa mare
mă doare-n Europa

Şi chiar în Singapore
mă doare vreo trei ore

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme aproximative (20 august 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-o face mama?

Ce-o face mama?
Mă întreabă într-o doară, al meu frate,
Iar eu rămân deodată uimită, aşa...
Şi-i spun: - nu ştii că a plecat departe,
În lumea celor drepţi şi-a celor nevăzute?
Mă uit în ochii lui, socot şi-ntreb şi eu:
Şi totuşi, ce-o face mama?

O fi găsit acolo sus în ceruri,
Să-i treacă de urât, de osteneală sau de doruri,
Un pui de asin, cu lapte praf să-l crească,
Sau cu a Lui Dumnezeu hrană Cerească,
Un vraf de cărţi, să le citească,
Copiilor din cer, nainte de culcare,
Cu zâne, zmei şi feţi frumoşi, poveşti nemuritoare?

Azi, tare un fior m-a zguduit, o amintire,
De parcă i-am simţit, prezenţa aievea lângă mine,
La întrebarea lui, nu pot găsi nici astăzi un răspuns,
Nu ştiu să desluşesc, misterul acesta nepătruns,
Şi-atunci, rămâne această întrebare:
Ce-o face mama?

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hăul din Paradis

Mă jurai, iubito, ţie doar să-l spui,
să-ţi transform în fluturi toate-acele molii
ce tresaltă-n tine ca-ntre vechi linţolii
când citeşti scrisoarea unuia. A cui?

Păi... nu pot, iubito, n-aş putea să spun,
că era prin visuri, nu era citeţ,
dar scria cam sexi şi cam îndrăneţ
pentr-o zi ca aia, parcă... de Crăciun.

Nu contează! Uite, trec la visul meu,
când eram cu tine. Doamne, ce mai vis!
Noi, goliţi de toate, ca în Paradis,
tu păreai zeiţă, eu păream un zeu.

Te strângeam zeieşte-n braţele-mi zeieşti
şi-ţi striveam privirea în cătarea mea
care-n clipa-ceea doar nectar avea
şi era pierdută-n formele-ţi lumeşti.

În alunecarea peste trupul tău,
mâna-mi tremurândă s-a oprit un pic
şi-n secunda ceea... n-a mai fost nimic
sau, de-a fost, urmarea, visul, tot... e-un hău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la clipă

Sunt zile când eu chem lumea toată
Idee sau râs şi cuvânt
Să schimb de nebun cu oricine...
.
Sunt timpuri cand eu chem lumea toată
Si-un timp - petrecându-l... cu tine
Păstrez numai clipa, rămâne doar clipa
Ce mie - în mine găsind-o -
Socot că am dreptul la ea.
Îmi revine!
.
O simt cum e vie, precară si iute,
Cum taie adânc in tipare.
Îmi vine s-o şlefui!
Şi aşa... strălucindă,
Să cadă în TIMP - ca-ntr-o mare.
.
Pentru mine-i destul răstimpul de-o clipă
Să cred, să cunosc şi să aflu
Ca iarăşi apoi plutind în "derivă",
Să pretind un plebeu simulacru...
.
În sâmbure-clipă sunt eu dintru eu,
Rotundă şi fără hotare
Din "sunete alfa" îmi fac panaceu,
Ce-i leac pe îngusta cărare.
.
De-aceea, aici, din TIMP, îmi permit
Să-mpart felii cât mai mari şi sonore.
.
Dar... clipa în care se tace-i comoară!
E-a mea!
Şi-i scrisă-ntre drepturi majore!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!