Ciocolată amăruie cu fistic

Când Dumnezeu a împărţit durerea,
Mi-a dat pachet o porţie din ea,
Să înţeleg eu, astfel, că trăirea
Aduce şi bucăţi din ce n-ai vrea

L-am desfăcut în timp, o ciocolată,
Muşcând fărâmi, mărunte, doar un pic
Era amară, însă minunată,
Mă mulţumea... mai bine ca nimic

Cu timpul am gustat-o cam pe toată,
Mi-a mai rămas ceva, sper că nu mult,
Deja accept, nu spune: niciodată!
Când viaţa e de fapt doar un tumult

Amarul ei a devenit mai dulce,
Îl savurez tăcut, mai pun fistic,
Mai pun sărutul care îmi aduce
Un gust mai bun, mai dulce, artistic

Când Dumnezeu a împărţit durerea,
De fapt ne-a dat ceva de preţuit,
Nu cred c-a fost greşeală, ci puterea,
De a-ţi aduce aminte c-ai trăit

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa aduce nori negri

După o viaţă în doi,
ameţitoare,
după trăirea unor emoţii
copleşitoare
din cauza lor,
te îmbolnăveşti,
ajungi ca sufletul
să ţi-l otrăveşti.
Viaţa aduce nori negri,
pe un cer senin,
muşcă din inima ta,
cu colţi de rechin.
De fapt,
eu aveam
o vagă bănuială
care mi-a spulberat
orice îndoială.
Atunci cred că sufletul l-ai rătăcit...
şi aş vrea să-mi dai de veste,
dacă l-ai găsit.
Ca suferinţa şi durerea mea
să spele îndoiala.
Mai ştii cum îţi spuneam
când totul era senin?
Eşti cerul meu cu gust divin,
eşti ca o comoară
ascunsă de mine în cămară.
Acum suntem aici
doar pentru a împărtăşi
vremurile bune şi rele
ce nu contează la avere.

poezie de Eugenia Calancea (14 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumii toţi suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris şi eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest ţel: cum să facem noi să le fie semenilor noştri mai bine. Şi, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiaţi şi tata a venit pe bicicletă şi ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea şi ea un rând de copii, iar unul dintre ei era aşa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia şi dă-i şi lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a muşcat şi a scuipat.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut din iubire

De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ţi şti durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Şi o soţie-am fost cândva.

Am dăruit iubirea toată
Şi sufletul l-am dăruit.
Ca mamă ştiu, sunt împlinită
Dar ca soţie-am suferit.

Am dăruit iubire multă
Şi înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, şi încă
Caut iubirea negreşit!

Ştiu că-i târziu şi e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!

De aceea vreau să cânt iubirea,
Şi-n mine-s munţii sfărâmaţi,
Iubiţi, căci viaţa este scurtă,
Nu merită să aşteptaţi!

În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Şi-am învăţat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, şi l-am iertat.

poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, sărutul

Sunt vorbe ce nu vrei să spun,
Cuvinte ce nu vreau s-ascult,
Sunt clipe ce nu vreau s-adun
Şi amintiri ce-au fost demult.

Sunt lacrimi care nu mai curg
Peste obrajii mult prea seci,
Uscaţi de vântul din amurg,
Când tu de lângă mine pleci.

Sunt zâmbet dulce când revii,
Atingeri care le aştept,
Sunt toate câte le mai ştii
Atunci când tu mă strângi la piept.

Sunt sânul meu în palma ta,
Ce te aşteaptă neîncetat,
Sunt eu, sărutul ce te vrea,
Ascuns la mine în oftat.

~Adi Conţu~

poezie de Adi Conţu (11 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dulce fără sare

Într-o lume mult prea rece,
Se topesc cuburi de gheaţă,
Nepăsarea parcă trece
Când iubirea le dezgheaţă

Şi încet apar izvoare,
Curg albastre, cristaline,
Apa limpede nu doare,
Ci ne face foarte bine

Devenim perechi iubire,
Ce scurtăm chiar infinitul,
Ne găsim parcă menire
În iubita şi iubitul

Nu-i uşor, nici imposibil,
Căutări, decepţii, teamă,
Însă totu-i reversibil
Dacă dragostea ne cheamă

Mai curg lacrimi, gust de sare,
Însă cum să ştim ce-i dulce
Fără clipa ce ne doare
Şi iubire ne aduce?

Între picături tristeţe,
Doar iubirea mai învinge
Lacrima care pe feţe
Chiar în suflet ne atinge

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)

nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
şi nici
ultimele îmbrăţişări
ştiu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a şoptit
întoarce-te în lumină şi
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
şi vei fi tu însuţi

aşa e

când răsare soarele
în oraşul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de schimbare

Le-am complicat un pic pe toate.
De fapt... le-am complicat cam mult,
Crezând că poate-avem dreptate.
Privesc în jurul meu... ascult.

Era, cam totul, mult mai simplu,
Tot ce doream, tot ce trăiam.
Acum devine foarte amplu
Şi mă întreb de-i ce voiam.

Începem toţi cu plâns sau zâmbet,
Puţini se nasc cei ce doar tac,
Dar când apar, e totul foşnet
Şi chiar din prima zi îţi plac.

Cumva trăim doar la extreme
Şi echilibrul e precar,
Vrem demonstraţii, teoreme,
Nu mai trăim viaţa ca dar.

Poate fi simplu... nu mai este.
Pe undeva, nu este rău.
Putem trăi într-o poveste,
În vârf de munte... sau în hău

Simt că e timpul de-o schimbare,
Simt că e timpul să mai fim.
Avem o şansă... una mare.
Hai să-ncercăm să o trăim!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Nu ştiu ce s-a schimbat în mine,
Dar simt că s-a schimbat ceva-
Ceva la fel ca după-o boală grea,
Când simţi că-ţi este mult mai bine!...

Am fost cândva bolnav cu-adevărat?...
Sau boala mea n-a fost decât
Coşmarul unui vis urât
Din care abia acum m-am deşteptat?...

Nu ştiu ce-a fost, şi nici n-aş vrea
Să ştiu mai mult decât mi-e dat să ştiu-
Când, mai curând sau, poate, mai târziu,
Acelaşi "fapt divers" se va-ntâmpla...

N-aştept decât o zi din calendar,
Când Dumnezeu are să-mi facă semn
Că pot intra-n Ierusalim, solemn
Ca şi Christos, călare pe măgar!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea cu gust de tine

Se face-un an de când cafeaua are gust de tine,
Un gust când acru, când amar.
Si dulce uneori, dar foarte rar.
E oricum cea mai bună din câte am băut, mi-e bine.

Ghicesc în zaţul ce-a rămas, din ceaşcă ochii tăi privesc.
Sunt verzi ca iarba şi văd bine,
Săgeţi din ei trimiţi spre mine.
Eşti furios şi mă alungi. E dreptul meu să te iubesc.

Nici tu, nici alţii, nu mi-l pot lua. Doar Dumnezeu
Cănd o să vrea, va face-odată
Să simt din nou cafea curată.
El mi te-a dat, şi-l rog să mi te lase. Mereu.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna speranţei

Îmi caut colţul existenţei
Mă mai retrag spăşit în el
Zâmbesc tăcut indiferenţei
Şi vieţii ritm, un pic rebel,

Acolo... mă-ntâlnesc cu mine
Mai, mai să nu mă recunosc,
Eram ca bradul, eram bine,
Acum îmi par un pic anost

Sunt tăvălit, cămaşa ruptă,
Mult praf şi urme berechet
Privirea parcă mi-e mai scurtă
Nu îmi mai pare de poet

Văd un alt colţ, o altă umbră,
A fost un om şi ea cândva
Parcă-i zăresc ochii-n penumbră
Dar se retrage... nu mă vrea

Mă-ntreb ce fac... Să nu îmi pese?
Întind o mână înspre el
Pare speriat, clipiri sunt dese,
Speriaţi suntem de fapt la fel

Şi trec secunde, câte una,
O ţin întinsă, poate-o vrea,
Într-un final mi-apucă mâna
Şi pare a se ridica

De fapt, ne ridicăm deodată,
Doi oameni obosiţi cumplit
Dar vezi tu, mâna ce e dată,
Pe amândoi ne-a odihnit

poezie de Adi Conţu (16 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu a împărţit darurile

Când Bunul Sfântul Dumnezeu
Rostit-a blând numele meu,
Mi-a spus că îmi dă spirit, minte,
Talent la scris şi simţăminte,
Şi-a spus că-ar fi prea mult ca mie
Să îmi mai dea şi bogăţie...

pamflet de George Budoi din Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (5 octombrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi răgaz

Nu mi-a ajuns copilăria, Doamne!
Când a zburat, că eu n-am observat?
Când am trecut de la fete, la doamne,,
Căci jocul mi-a rămas neîncheiat.

Tinereţea a fost şi mai grăbită,
Până să muşc adânc din al său măr,
Brusc, mi-am găsit speranţa ostenită,
Aveam gânduri triste şi-argint în păr!

Iubirea... n-o s-ajungă niciodată,
Ştiu că mi-ai dat mai mult decât la mulţi,
Doar că eu am împărţit-o pe toată,
La Feţi-Frumoşi şi la copii desculţi...

Ce să fac, nu-mi ajunge ziua, Doamne,
Din noapte câte-un ceas, ca hoţul, fur;
De ce şi primăverile-mi par toamne
Şi planurile-mi nu mai au contur?

Nu-mi mai ajunge viaţa, pentru toate;
Vezi câte mă apasă pe grumaz,
N-aş vrea să las lucrul pe jumătate,
Te rog, Doamne, mai dă-mi puţin răgaz!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu mă mai simţisem aşa de bine. Era mai bine decât atunci când mă masturbam. Am trecut de la un butoi la altul. Era ceva magic. De ce nu-mi spusese nimeni? Cu asta, viaţa era minunată, un bărbat care bea era perfect, nu-l mai putea atinge nimic.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţa mai tare ca viaţa

Când am apărut pe lume,
Am făcut contract cu viaţa
Să-mi acorde, cum se spune,
Custodie, cât mă ţine aţa.

Contractul l-am parafat,
Şi eu şi viaţa deopotrivă.
De respectat, l-am respectat
Până-am intrat în derivă.

După un timp am capotat
Amândoi. Şi eu şi viaţa.
Dumnezeu la el ne-a luat,
Pe lume-a rămas doar aţa.

De unde se vede că aţa
Rezistă mai mult ca viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta Dreptmăritoare

Cât de fragilă bucurie îmi aduce vremea,
în fântana adancă mi-a fost dat să-mi scald privirea.
Maică, apa ta e bună, din piept stins-a durerea,
păcatul iertat a fost, venit-a mântuirea.

Ca fiu risipitor de taine azi mă-ntorc suflet amar,
mai sărac în Dumnezeu, dar tu maică ai pregătit,
pâinea caldă, masa plină, curcubeul în ştergar
şi viţelul Tatălui păşunat în Nesfârşit.

Niciodată casa nu mi-a fost mai albă, mai frumoasă,
ca într-o sărbatoare mare fu gătită-n neprihană.
Cu odaia-mpodobită: flori de aur şi iarbă grasă,
dulcea casă mă aşteaptă cu Fecioara în icoană.

Ochii mei din prea-ntristare sunt în lacrimi şi mai ard,
apele cele amare pe obraji îmi curg fierbinţi,
dar tu mă-ntareşti acuma cu mireasma cea de nard,
cu tăria cea din îngeri, cu răbdarea cea din sfinţi.

Maică, tu, nepământească, veşnică mult primitoare,
cu îngereasca strălucire în cernitul tău veşmânt,
lan de raze izvrorăşte din icoane. În altare,
peste daruri neîntinate se pogoară Duhul Sfânt.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte şi o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înşirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înţeleg ce-ai scris, vreau să ştiu. Şi... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; ştiu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Aşa că ţi-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele şi se axează pe teme geografice, deci, nu ştiu cât de mult o să-ţi placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ţi face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici şi... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înţeleg. Şi apreciez faptul că mi-ai spus totuşi, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstruşnică şi pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ţi închipuiai că n-o să poţi rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveţi nimic dulce de ronţăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârşit rezervele.
Maria: Ah, da... Serveşte-te, te rog! Şi scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuţo, dar... Te aştepţi cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia şi Luci măcar o bomboană, poţi păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu mi-a dat...

Dumnezeu mi-a dat cuvântul,
mi-a dat lacrima şi gândul.
Mi-a dat zâmbetul copilăriei
şi puterea bărbăţiei.
Mi-a dat avântul tinereţii
şi liniştea bătrâneţii.
Mi-a dat visul înălţării
şi măreţia afirmării.
Mi-a dat aripi ca să zbor,
curajos, cutezător.
Cu zâmbetul m-a înzestrat
şi chipul mi-a luminat.
Pentru fapta-i nobilă, măreaţă,
smerit, acum, îi mulţumesc!
De la El am primit viaţă,
porunca Lui împlinesc.

poezie de Dumitru Delcă (3 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!