Simt pornirea spre ură

Când gândesc să fac un rău
am o privire crudă şi întunecată,
mă las păgubaş
şi dinlăuntru răsare lumina pe faţă,

atunci mă birui
capăt alură de învingător.

Simt pornirea spre ură,
e un şarpe veninos
călcat unde-l doare.

În oameni se ascunde necuratul
care te îndeamnă la păcat,
dar pe urme merge şi Dumnezeu
ce te cheamă să-i intri sub piele,
eşti asemeni lui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt pornirea spre ură

Când gândesc să fac un rău
am o privire crudă şi întunecată,
mă las păgubaş
şi din lăuntru răsare lumina pe faţă,

atunci mă birui
capăt alură de învingător.

Simt pornirea spre ură,
e un şarpe veninos
călcat unde-l doare.

În oameni se ascunde necuratul
care te îndeamnă la păcat,
dar pe urme merge şi Dumnezeu
ce te cheamă să-i intri sub piele,
eşti asemeni lui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e mai bine să faci când eşti muşcat de un şarpe veninos? Să rămâi liniştit şi să extragi otrava. Ce e cel mai rău? Să te ridici, să fugi după şarpe să-l ucizi. Când eşti victima unei remarci obraznice, intenţionate sau neintenţionate, ce e mai bine să faci? Să ierţi, să mergi mai departe, să renunţi la mânie şi resentimente. Ce e cel mai rău? Să ripostezi, să afişezi furie şi ură.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea de sub piele

nopţile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în dimineţile de purpură

lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topeşte zilele
şi-mi înalţă sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final

îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu aşteaptă, se ascunde sub piele
şi priveşte lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine şi le înnod

îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mişcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia frumoasă şi rea (după Somadeva)

Ea e asemeni tufei de trandafir frumos,
În care se ascunde un şarpe veninos;
Asemeni este unei grădini cu flori frumoase,
În care sunt ascunse reptile veninoase;
Ea e la fel ca lacul cu lotuşi înfloriţi,
În care crocodilii pândesc ascunşi. Feriţi!...

hexagramă de George Budoi, după Somadeva (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcătosul

Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el îşi ascunde intenţia
şi faptele uită vorbele.

Pe drumuri bătătorite aşteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.

În spatele său stăpâneşte întunericul,
ochii nu mai au ţintă
doar un blestem vine din interior
şi produce dispreţ
în care se pierde fără să vrea.

Lumina pare o anihilare duşmană,
să-şi caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou

în spatele gândurilor
se plimbă oameni de ceară
fără căldură
pe drumuri de sare grunjoasă
paşii lor au ecou îndepărtat
şi abia se aud
ploile topesc sarea şi lasă urme
care dor sub tălpi

mă întorc cu spatele
şi-n faţă coboară de pe acoperişuri
soldaţii de plumb
pregătiţi de luptă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele altora

De sub paşii picioarelor robuste
rămân urme care nu se şterg imediat,
nu-mi place să le las la vedere,
ci mai degrabă merg pe urmele altora.
Sunt supărat pe femeile care se joacă cu sufletul,
ele nu ştiu cum se iubeşte cu inima
şi mereu sunt singure.

Nu mă dau bătut, lupt până la capăt,
în oraşul meu e destulă marfă,
dar nu intru în afaceri murdare.
Tu încerci să determini cine a ucis încrederea,
eu încerc să caut mişcarea sănătoasă
şi amândoi vrem să ne menţinem pe aceeaşi cale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul vieţii

Cerul nopţii e tăiat de stele sinucigaşe
ard înainte de a ajunge pe pământ,
cei care le privesc în picaj
o fac admirativ.

Întunericul ascunde vrăjitoarele fără cap
care ne ispitesc treptat credulitatea,
au trecut pe lângă noi îngerii
ce nu mai vor să zboare
trişti de falsa credinţă.

Cum să ne păzim de aceste înşelăciuni
care pot risipi disperare
şi ne aruncă dincolo de înţelegere
cu mâinile darnice
şi sufletul pustiit
de himere.

Mi se pare deosebit de clar,
să distingi dintr-o dată albul de negru,
să judeci la rece
când în memorie ţi se încurcă gândurile
cu iluzii induse.

Cu lumina care mă înfăşoară
rânduiesc în minte adevărul,
noaptea îmi lasă urme de sub tălpi,
fac franjuri din întuneric
şi apoi le colorez
în curcubeu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Cuvintele se primenesc în versuri
uneori se prefac în cântec,
să se audă din gura oamenilor
frumos.

Lacrima ori bucuria ascultătorilor
mă îndeamnă să cânt,
le ascult sufletul şi-l fac să vibreze,
închid o clipă ochii
să-mi simt îngerul vieţii,
privesc apoi mulţimea
îndată rupe tăcerea,
cântă şi ea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti lângă mine

Eşti lângă mine atunci când eu mă simt pierdută
Eşti lângă mine atunci şi asta mă ajută
Eşti lângă mine atunci când plouă şi când ninge
Eşti lângă mine atunci când dorul mă învinge
Eşti lângă mine atunci când rana rău mă doare
Eşti lângă mine atunci când caut alinare
Eşti lângă mine atunci, ca îngerul ceresc
Şi mă veghezi mereu, mă-nveţi cum să iubesc.

poezie de Angela Guo, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veşmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă şi alambicată
dintr-o noapte întunecată,

Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
şi priveşte-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
îşi aşteaptă-n pace noaptea
ştie c-o să-i vină moartea.
Se vorbeşte numa-n şoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama se închide în trup

Peste tot bântuie mortea,
tăişul subţire cu otravă fierbinte
se risipeşte de la om la om.

Teama se închide în trup
şi ochii capătă o privire de ceaţă,
de simt cum se aşează praful pe cuvinte.

Tu rupi armura de taină
şi îmbraci o ie de in,
dar eşti mai departe de mine,

rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulţumit că trăiesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorc la matcă

întorc noaptea pe feţele lunii
într-un descântec
fac incantaţii pentru aducerea ploii

pun semne la izvoarele dragostei
apă neîncepută beau şi arunc împrejur
să mă vindec de dor

îmi las urme pe pietrele albe
peste care alunecă destinul
cu întâmplările vieţii

dimineaţa urcă prin frunzele copacilor
lumina le sărută seva
rădăcinile se răstignesc în pământ
flămânde
păsările se opresc din cântatul zorilor
şi zboară în altă parte

ziua se prinde cu mâinile de gât
şi răsuflă uşurată

nu-mi doresc decât un curs normal
lăsaţi-l liber
mă întorc la matcă
unde m-a lăsat Dumnezeu
să-mi caut drumul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joncţiune

(lui Nichita Stănescu)

când iau Cartea Ta pe genunchi
pe loc mă preschimb într-un înger,
devin imponderabilă, diafană,
sub piele încep să îmi foşnească
necuvintele,
precum nişte aripi.
lumina dinlăuntru meu întâlneşte
lumina dinlăuntru ei,
ochiul meu sărută
ochiul ei de hârtie.
lacrima, lacrima Ta
mi se prelinge-n alveolele sufletului,
umplând netăcerile,
alungând neiubirea.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertigo

Pe umerii mei albi cu alură de munte,
Zac toamnele, îmi lovesc ploile-i fereşti;
Una cu mine sunt, uneori ceasurile cărunte
Mă izbesc cu un iz pronunţat de -tu nu-mi eşti.

Pe umerii mei cu alură albastră de munte
Vine şi cerul, verde crud în privire să-mbrace
Cruce, golaşă de îngeri, făcându-mă punte
Până la gândul cumplit în care iubirea îţi tace.

Pe umerii mei păpădie, aluzie la abis,
Trufaşe stau aleanuri, surghiun absenţei tale;
Las iar gingaş nenufăr, cărnii să-i stea deschis,
Poate mi-aduce vânt din mângâierea-ţi moale.

În mâna ta mi-e suflet, în juru-i frăgezime,
Privighetoare-l cântă cu triluri de nuntiri;
Ah, inimă cu beznă cum pleci spre limpezime,
Păcat plin de capcane, cum cânţi a trandafiri!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi fac din fiecare zi

Să-mi fac din fiecare zi
o zi de sufletesc folos,
ducînd oricui ar suferi
un strop din Harul lui Hristos.
– Atunci mi-aş face orice zi
o zi de sufletesc folos.
Să-mi fac din fiecare pas
un umblet binecuvîntat,
spre cel căzut şi cel rămas,
spre-a-l ridica dintr-un păcat.
– Atunci mi-aş face orice pas
un umblet binecuvîntat.

Să-mi fac din fiecare gînd
cuiva un dar mîntuitor
punînd pe-o rană sîngerînd
un sfînt balsam alinător.
– Atunci mi-aş face orice gînd
cuiva un dar mîntuitor.

Să-mi fac din fiecare stări
un har să-I cînt lui Dumnezeu,
să-I laud marile-ndurări
ce-mbelşugat îmi dă mereu.
– Atunci din fiecare stări
L-aş preamări pe Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rugăm, înregistraţi-vă...

Am fost numit şi şarpe şi şobolan
Am fost trimis în bezna lumii interlope
Unde nu se vedea nicio rază de lumină
Am fost mincinosul cel minţit încă din copilărie
Moş Crăciun şi Iepuraşul de Paşte erau morţi
Cu mult înainte de naşterea şi de răstignirea lui Isus Hristos
Barabás a fost eliberat pentru a ucide iarăşi şi-aşa a apărut Hitler
Care niciodată n-a întâlnit un evreu fără să-i fi dat un bilet de tren
Cu condiţia să-i fi fost pe plac croiala hainelor şi pielea lui

Am fost roman şi egiptean
Numit barbar de Zeii Greciei
Considerat sacru în împărăţia lui Hades
Am fost bătut şi-aruncat peste bord
Atunci când corăbiile cu sclavi navigau spre est
Călcat în picioare de stăpânii negri cu limbi ciocolatii
Am fost vândut şi cumpărat de cei asemeni mie
Am fost pentru unii un om al războiului şi un gladiator
Pion şi rege deopotrivă
Eu sunt cine sunt atât timp cât îi las pe alţii să mă definească.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti femeie

Tu eşti femeie-n pragul serii
Culori în crepuscul să îngheţi
Săruturi dulci la cavalerii,
în iubiri nebune ce-i răsfeţi.

Tu eşti femeie-n cer de stele
Sublimul trăirii îl alegi,
Ş-apoi vei locui castele
Dragostea de păcat s-o dezlegi.

Tu eşti femeie-n zori de vise
Evă sub albele cearşafuri
O Penelopă lui Ulise
Fereastră lumii fără glafuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea ascunsă a cunoaşterii nu rămâne aşa...

Fiecare poartă sămânţa ce răsare din cuvânt
şi iese-n afară sarea pământului.

Nu se întoarce din drum, merge până la capăt,
deschide ferestrele nopţii să zâmbească stelele,
îşi umple inima cu strugurii sufletului.

Nu se ştie învinsă, caută piedici pentru depăşit,
învată să zidească cuvintele în poeme înalte.

La sânul ei dorm crinii înfloriţi
cu clopotele lovite de tăceri.

Chiar dacă fac popasuri pe drumul înserării
copacii mă însoţesc urmărind norii,
păsările sunt rare şi tot mai mute,
toată suflarea aşteptă crepusculul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!