FABULA PĂIANJENULUI CRUCE

Un păianjen gri-gălbui, cocoţat pe un catarg,
A pornit-o-n aventură şi priveşte-acum în larg,
Vrea s-ajungă-n lumea mare şi să uite de urgie,
C-a avut belele multe, în oraş, la Primărie.
El, un octopod cu fler, ce făcuse ţesături,
A ajuns să-i fie temă de-ale lui progenituri,
Deşi dânsul le crease şi le instruise bine
Cum să-şi facă pânză deasă şi cu noduri multe, fine,
S-a trezit că, dintre ele, multe vor să îl trădeze
Dar bătrânul araneus ia măsuri, să le fenteze.

Însă teama de-ai săi semeni, care-l adulau cândva,
Îi anchilozase tarsul, cleştele-i paraliza,
Dar credinţa că el poate şi că încă-i cineva
L-a făcut să evadeze, pentru-a-i demoraliza!
Ar avea ceva motive, dacă am privi trecutul,
C-a ţesut o viaţă-ntreagă pânza lui prin tot ţinutul,
A făcut din mai nimicuri multe-averi pe giumbuşlucuri,
Primăria i-a fost oază de lumină pentru trucuri.
A făcut acrobaţie printre iţe înnodate,
A fost chiar în pas cu moda, că ştia să dea din coate,
Iar la multe-opisthothelae le-a-mpărţit cotloane bune,
Dar şi moda-i trecătoare, în aceste vremi nebune.

Totu-a mers o vreme bine, ţeseau pânza-n regiune,
Însă a venit scandenţa şi ce-a fost... Nu se mai pune!
El le fu stăpân şi tartor peste-ntisele regate
Şi a dat la toţi fârtaţii hrană, chiar pe săturate,
Căci vânau ţânţari şi muşte şi-aveau mese-mbelşugate,
Chefuind şi zi, şi noapte prin ţinuturi mari, bogate ‒
Dar, acum, că e-n vizorul unor prădători mai mari,
Ca să scape de acuze şi de fiarele-astea tari
A strâns pânza, iar averea a făcut-o dispărută,
A ajuns în portul mării pe-un catarg şi ne salută.

A mişcat abil din cleşti şi s-a adaptat rapid,
C-are sângele albastru şi un suflet de gepid...
Valurile înspumate urcau pe catargu-nalt,
El stătea pe-un fir - eroic - ca să facă-un mare salt
Către-o viaţă nou-nouţă, în îndepărtata zare,
Pe pământuri mai virgine, fără stres şi-ameninţare ‒
Şi de-aceea a-ndurat, fără nicio ezitare,
Teama de necunoscut şi taifunul de pe mare,
Iar acei ce-au vrut să-l prindă, să-l trimită jos, în beci,
Au rămas cu ochii-n soare, căutându-l pe poteci!
Vreme bună-ndelungată, el a rezistat furtunii
Şi-a dus crucea-n libertate şi-a scăpat de toţi nebunii,
Care au crezut, prea lesne, că un carnivor feroce,
Ar ceda un trai de rege, pentru-o viaţă crudă, atroce,
Iar acum se plimbă-n voie prin tufişuri şi liane,
Stă la soare ca boieru' şi-are pânze barosane,
Căci cu ce a strâns prin plasă - cât a stat în Primărie -
Şi-a luat insulă şi iahturi... Trai, neneacă! Meserie!

Morala:
E la modă aşa purtare şi în lumea ce-o trăim,
Vremea trece, schimbă vremuri şi tot timpul ne-amăgim
Că acel ce stă pe funcţii şi ne fură, dând din coate,
Va plăti... Dar trendul zilei ne arată că,, el poate!".

fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula unei capre

Căpriţa Miţa, din a ei simbrie,
Şi-a cumpărat un munte şi-un conac,
Deşi nu are nicio meserie,
A avut fler şi ochi de pui de drac.

A pus pe jar un ţap în tinereţe
Mult mai bătrân, cu jeep-uri şi averi
Şi-acum leliţa are cinci judeţe
Pe care le conduce de trei veri.

E ocupată doamna, zi-lumină,
Iar puiul ei, crescut cu-o guvernantă,
Nu a-nvăţat, c-avea adrenalină,
Stresat fiind de mama ignorantă.

Îl îmbuiba cu câte... şi din toate,
Iar el dorea mereu tot altceva,
Şi-avea la lucruri, şi-l durea în coate
De mama lui ajunsă... cineva.

Dar timpul a trecut atât de iute
Şi capra noastră a îmbătrânit,
Iar odoraşul ei, fără virtute,
Averea mamei lui a răstignit.

Morala:
Privind în jur, în lumea asta mare,
Sunt multe doamne care-au dat din coate,
Ce-şi cresc odorul după-aşa tipare,
Considerând că banii fac de toate.

fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocaua lui Cuza

Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
A dat legi şi-a dat reforme... şi dacă ţin bine minte
Legea cu,, Ocaua mare'' nu prea era respectată
De negustorii din târg. Şi-a mers la Galaţi odată

Îmbrăcat cu un suman şi-o căciulă ţărănească
Pe cel necinstit şi lacom într-un fel să-l pedepsească....
Şi-a luat ocaua mare şi două putini cu lapte,
Lapte acru,.... ca ţăranii şi s-a pus Cuza pe fapte

Amestecat cu norodul Vodă şi-a luat îndemnul
Şi-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
Nu cu,, ocaua lui Cuza'', vindea cu,, ocaua mică''
Ca să se îmbogăţească pe spinarea lui,, opincă''...

Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un,, troc''
Să-i dea lapte pe-untdelemn şi-au bătut palma pe loc:
Şase ocale de lapte pe una de untdelemn
Hoţoman, şmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn

Şi în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
Cu ocaua lui cea mică,( de-aceea făcuse,, semnul'')
Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
Şi ca să-l înveţe minte uite-aşa l-a pedepsit:

Şi-a dat de pe cap căciula şi a lepădat sumanul,
(Când a văzut epoleţii... a înlemnit pe loc băcanul!)
I-a pus pe slujbaşi să-l plimbe cu ocalele de gât
Prin tot târgul din Galaţi pentru fapta ce-a făcut

Arătând ocaua mare să strige:,, Cu asta, DA!''
Şi-arătând ocaua mică:,, Cu-asta, NU!''... Aşa striga....
Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs şi eu amarul
L-aş chema pe Cuza în piaţă să verifice cântarul!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

Trece prin inima mea
bătrânul meu tată
În viaţă n-a făcut economii n-a strâns

bob cu bob
nu şi-a cumpărat casă
nici ceas de aur
nu prea curgea apă la moara lui

A trăit ca o pasăre
cântând
de la o zi la alta dar
spuneţi-mi poate oare
trăi altfel un mărunt funcţionar
vreme de mai mulţi ani

Trece prin inima mea
bătrânul tată
cu pălăria veche
fluierând
un cântec vesel
şi crede cu sfinţenie
că va urca la cer.

poezie de Tadeusz Rozewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am avut niciun motiv - sfârşit

Motto: "Singura prietenie de preţ este cea care s-a născut fără motiv." Arthur van Schendel
Dumnezeu este Olarul iar noi suntem vasele de lut. Toţi am fost creaţi pentru un scop.
"El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea." (Romani 9:18)

şi a venit şi vremea, să-ţi dau drumul să zbori,
să străluceşti în soare, asemeni unei flori...
şi ceasul a bătut, zicându-mi să te las...
de-acum, tu să mergi singur,
lucrând ca şi un vas...
orice sfârşit dă lacrimi,
chiar de un început
se-arată şi porneşte, lăsând ce-a fost... trecut.
şi doare şi apasă, deşi e tot ce-ai vrut,
răscolind momentul, când noi...
ne-am cunoscut.
nimic accidental n-a fost cu noi vreodată,
însă destinul acum, deschide altă poartă...
eu simt şi ştiu ce vine,
oricât m-aş bucura...
în suflet ard suspine,
ce vor elibera.
mult te-am iubit pe tine,
tu, suflet mult ales...
şi venele-mi sunt pline
de plânset nelumesc.
ai să-nţelegi prin vreme
ce eu ţie ţi-am fost...
precum şi-a mea iubire,
ce ţi-a fost adăpost.
şi te-am iubit pe loc, cum nu credeam să fie...
deşi, inima mea... plângea în colivie.
şi ţi-am întins o mână,
iar tu, n-ai ezitat...
ce-a fost... o să rămână,
deşi... totu-i schimbat.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excursia în munţi

Nu ştiu, strigai fără glas, nu ştiu deloc.
Dacă nu vine nimeni, atunci chiar că nu vine nimeni.
N-am făcut nimănui ceva rău, nimeni nu mi-a făcut vreun rău,
însă nimeni nu vrea să mă ajute. Absolut nimeni.
Dar nu e chiar aşa. Numai că nimeni nu mă ajută - în rest,
absolut-nimeni poate fi destul de drăguţ.
Aş face cu mare plăcere - oare de ce nu? - o excursie
în compania unor absolut-nimeni. Fireşte, în munţi,
unde altundeva? Cum se mai înghesuie unul în altul aceşti nimeni,
aceste mâini multe, despărţite de paşi minusculi!
Bineînţeles că toţi sînt în frac.
Mergem aşa, haihui, vântul trece prin spaţiile dintre noi şi dintre membrele noastre.
În munţi gâtlejurile se eliberează. Este o minune că nu cântăm.

poezie celebră de Franz Kafka
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă porcească

Cum se apropia rapid Crăciunul, un godac s-a întristat subit
Şi-a-nceput discret, să coacă planuri, să n-ajungă, tragic, la cuţit.
Chiar exagerând flagrant tot anul, săvârşind abuz alimentar
Afişând o slană foarte groasă, guiţa acum cam trist şi rar.
A-nceput să simuleze-o tuse, convulsivă, împroşcând dejecţii,
Dar veni urgent veterinarul şi-a-ncasat o groază de injecţii.
Chiar fiind castrat din primăvară, să provoace-n masă-aversiuni,
A trecut la planul B, c-o scroafă, săvârşind, frecvent, perversiuni.
Dar l-au vindecat şi de aceasta, cu bătaie şi cu duşuri reci,
Căci de sex şi fantezii obscene, el a fost eradicat pe veci.
A-nghiţit şi cuie, lame, cretă, s-a vopsit cu galben, cu mărar,
S-a stropit cu zeamă de cireşe, să se creadă c-a luat pojar,
A trecut la trucuri avansate, a mimat şi o trichineloză,
Însă nu i-a mers şi din păcate, dezvoltă, în fine, o psihoză.
S-a decis apoi să evadeze şi-a săpat tunel înspre grădină,
Dărâmând trei garduri, dar în stradă, l-a călcat în noapte o maşină.
Grav rănit, luat de ambulanţă, la reanimare internat,
Pentru c-a distrus în drum maşina, el a fost, fireşte, arestat
Şi-a primit cinci ani de puşcărie, dar s-a bucurat, în mod ciudat,
Căci avea pe gratis şi mâncare, fără risc de-a fi sacrificat!

Morala 1

Când pentru porci Ignatul se arată,
Ar vrea să iasă toţi basma curată.

Morala 2

Cu slană şi avere adunate,
Se-agită porcii cu imunitate.

Morala 3

Când nimeni nu le umblă la avere,
Stau porcii la pârnaie, cu plăcere!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Israel şi Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În faţă ca el s-aleagă
Un hoţ mare şi Isus
Care fiinţă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoţul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să îşi ţeasă a lui mers

Şi cu hoţul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Şi-a înscris al vieţii pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Şi-a ţesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înţelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuşi după placul lor

Preoţii cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Şi sentinţa lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crudă — răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Şi e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi duşmanii

Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape — numai el
Morţii Isus a fost dat

Şi prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greşală
La moartea-a fost condamnat
De fiinţa noastră goală

De lumină şi dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — şi-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovaţi
Noi — întreagă omenirea
Şi am fost doar morţii daţi
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Şi romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrăşmaşul
Cu care el a luptat

Şi-a căzut oraşu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Şi-atâţia cum nu-nţelg
A fost iată nimicit

Două mii de ani aproape
Israel doar fără ţară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc şi prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia aşteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui ţară

Domnul îl va curăţa
Prin furtuni şi valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Şeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare-am învăţat ce-i vremea

Pe mare-am învăţat ce-i vremea,
Ce-i obişnuit şi ce-i nefiresc,
Că valurile mari n-aleargă veşnic,
Că vânturile bat ce bat şi se opresc.

Am învăţat c-atunci când tună
Nu-s multe de făcut pe mare,-n larg,
Trebuie s-aştepţi cuminte în hamac,
Cu velele, sul, strânse pe catarg,

Ştiind că că va veni şi vreme bună
Cu soare zâmbitor şi cu lumină lină,
Care va recompensa nesomnul nopţii,
Încercănat de griji, de neodihnă.

Pe mările flămânde şi-nvolburate,
Nu mai navighez în lung şi-n lat,
Legat de-o singură femeie stau acum,
Comod şi-n siguranţă, pe uscat

Cu pipa şi tutunul la-îndemână,
Alături de frumoasa Sal care
Încă mă iubeşte – şi-s foarte mulţumit
Pentru tot ce-am învăţat pe mare!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lovitura de succes

Pe-un şezlong de prin Mamaia,
Într-un spaţiu îngrădit,
Se bronza, că doar de aia
A venit.

Soare, briză, leneveală,
Ochii-nchişi... nici n-a simţit
Un ţânţar cu burta goală,
Hămesit.

Nu ştia de-ngrăditură
Şi-a ajuns la ea uşor,
Începând o sugătură
De picior.

Ce să mai! – a fost un tunet,
De-am crezut că mor, parol!
Palma grea a scos un sunet
De pistol.

Dar... ce urmă sănătoasă:
Galben-pai pe-un roşu-crud;
Tatuaj o fi? Frumoasă! -
Tot aud.

A trecut şi săptămâna,
Iar de-atunci, succes uşor:
Toţi ar vrea să-i pună mâna
Pe picior.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nicolae

Cuminte-ntregul an de-a fost să fii
şi ai făcut mai multe fapte bune,
la geam sau uşă
un ciorăpel sau o ghetuţă pune
şi recompense-n ele vei primi.

Chiar de grăbit este cum nu se poate
s-ajungă într-o noapte la copiii toţi
Moş Nicolae va sosi
şi chiar dacă să-l vezi nu poţi
va umple ciorăpeii şi ghetele toate.

O nuieluşă-mpodobită dacă vei găsi
în loc de dulciuri, jocuri şi-alte daruri
e-un semn micuţ
de recompensă căci, printre alte haruri,
Moş Nicolae vrea măsura faptelor să-ţi ştii.

poezie pentru copii de Mihaela Rascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia cincizeci şi trei

Cincizeci şi trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferinţa şi văpaia
Lui Isus din veşnicie

Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viaţa fără pată
Noi s-o avem aicea jos

Era aşa de dispreţuit
Căci de la El faţa-ţi întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Şi-a noastre chinuri le-a purtat o vai

Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Şi-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut

Noi rătăceam toţi ca nişte oi
De drumul lui fiecare îşi vedea
Şi de viaţă eram cu toţii goi
Iar moartea parte ne era

Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Şi-n chinurile morţii El să ardă
A suferit amar Fiinţa Mielului

A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut

A fost zdrobit prin suferinţă
Dar o sămânţă de urmaşi El va vedea
Ce îl vor urma plini de credinţă
Cinstindu-i pentru veci Fiinţa Sa

Şi rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea şi se va-nviora
Căci El ni-e Domn şi Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia

El pe mulţi dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Şi despărţiţi de astă lume
Cu totul smulşi din ce e rău

De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari — la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume

Doar El s-a dat singur la moarte
Şi cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage

Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovaţi
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi — să fim iertaţi
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prin noi pădurea

a trecut prin noi pădurea
ca un claun printr-un târg
când dau vişinile în pârg
şi-a sărit din cui securea

zboară vestea ca o goarnă
şi pătrunde-n multe case
drumul lung şi alb de oase,
noaptea liniştii răstoarnă

am zădărnicit cu totul
o cutumă din străbuni
şi am devenit imuni
când s-a tras la bursă potul

cine a făcut un semn
să ne-arate calea-ntoarsă:
drumul de la Piatra arsă
pân'la sapele de lemn?

poate nu-i de-ajuns să strig
şi mai trebui' o verigă
de la cea dintâi ferigă
pân'la ultimul covrig

toată lumea un dispreţ
afişează suveran:
orice job fără elan
a ajuns la mare preţ!

partea rea că vrem din toate
fără cel mai mic efort:
aspirăm la un confort,
fără să mai dăm din coate!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plătit Isus tot preţul

A venit Isus din cer
El Lumina şi Iubirea
Pentru oamenii ce pier
Să le aducă izbăbirea

Nici în înger de lumină
Nici arhanghel strălucit
Ci în om fără de vină
Creatorul a venit

Creatorul cel sublim
Însuşi El s-a coborât
Fiul slavei—Prinţ Divin
La noi iată a venit

El Acel ce ne-a iubit
Mai 'nainte de a fi
În plan când El ne-a zărit
De atunci El ne iubi

Şi cu Tatăl ce-mpreună
Lutul fin l-a frământat
Până când apoi în urmă
A Lor Chip iată i-au dat

Şi-a suflat în nări suflare
Şi omul a devenit
O fiinţă pe cărare
Cu um mers neobişnuit

Căci avea din Dumnezeu
El suflare din suflarea
Taină ce e-n empireu
Singură fiind lucrarea

Ce-avea taina nemuririi
Prin suflarea Celui Sfânt
Şi amprentele iubirii
Ale-Ntâiului Cuvânt

El Lumina şi Adevărul
Fiul Celui Prea Înalt
Ce-a rămas pentru om ţelul
Ce se vrea în veci curat

El e unica Fiinţă
Din Tatăl ce s-a născut
Şi-n toate e biruinţă
Tatălui fiind plăcut

Şi omul a devenit
Pe pământ stăpân pe toate
Totul i-a fost oferit
De Cel ce-i stăpân pe moarte

De Cel care a creat
Tot ce mişcă pe pământ
Şi ce e în lung şi-n lat
În imensul Infinit

Însă omul a căzut
În ispită şi-ncercare
Şi păcatul l-a umplut
Transferându-l la pierzare

De aceea a venit
Domnul Isus să-l salveze
Creatorul Cel slăvit
Iar viaţă să-i doneze

Fiinţa aceasta ce-i din lut
Din lumină şi iubire
Sub povoară a căzut
Morţii dată— la pieire

Ce-a creat Domnul mai scump
Mai curat şi în lumină
Totul pururea-i pierdut
Căci imensă i-a lui vină

Pe pământ iat-a sosit
La noi Însuşi Creatorul
Să-şi salveze în sfârşit
Omul— ce-i fură fiorul

Şi-i fură chiar şi iubirea
Chipul Lui— doar el îl poartă
Însă nu— neprihănirea
Căci el e-o fiinţă moartă

Domnul Isus a venit
Să-i redea iarăşi viaţa
Omul iar neprihănit
Să-i privească în veci faţa

A venit ca să plătească
El păcatul cel amar
Şi fiinţa omenească
Să fie-mbrăcată-n har

Iar Cuvântul Cel Divin
În smerenie-mbrăcat
S-a plecat spre cel în chin
Înspre omul vinovat

S-a plecat spre cel căzut
Şi rănit şi plin de sânge
Un rob iată s-a făcut
Boala— moartea spre învinge

Mâna ce a plămădit
Lutul umed cu fineţe
Iată astăzi s-a oprit
La rănit cu aşa tandreţe

Şi cu atâta gingăşie
Rănile i le-a spălat
Cum numai El singur ştie
Şi le-a uns şi le-a pansat

Nu există nicio mână
Ca a Sa pe acest pământ
Căci iubirea-i e stăpână
Şi e Fiul Celui Sfânt

Fericiţi au fost acei
Ce au fost de El atinşi
Ca oiţe şi ca miei
Şi-n Sine au fost ascunşi

Domnul este Dumnezeu
Şi e Viaţa viitoare
Viaţă la poporul Său
Salvare celui ce moare

Dar credinţă ni se cere
Să credem cu adevărat
Pe Isus doar în vedere
Să-l păstrăm şi-un duh curat

A venit Isus din cer
Raza sfântă de lumină
Pentru oamenii ce pier
Vinovaţi şi plini de vină

A venit ca El să moară
Pentru cei ce-s vinovaţi
Oamenii ca să nu piară
Ci să fie-n El spălaţi

El e preţul mântuirii
Preţul care e de ajuns
Ca viaţa omenirii
Să nu aibă-n veci apus

Cine crede în Hristos
Viaţă nouă să primească
Ca în cerul glorios
Şi în Rai el să păşască

Căci Isus ne e menirea
Viaţa noastră şi destinul
El ne e în veci iubirea
Ne e Viaţa şi stăpânul

N-avem altă fericire
Şi n-avem un alt destin
Căci Hristos ne este Mire
În El totu avem deplin

Mâna ce ne-a plămădit
Dându-ne înfăţişarea
Din cer iată a venit
Crucii dând îmbrăţişarea

Pironită a fost pe cruce
De cuiul cel ucigaş
În lumina ce străluce
Pentru orişice vrăşmaş

Lumea nu l-a cunoscut
Deşi El i-a dat fiinţă
A Lui mână i-a făcut
Bucuroasă a ei fiinţă

Iar ai Săi nu l-au primit
Deşi printre ei veni
Domnul Vieţii cel slăvit
A lor Săi— se oferi

Însă ei iat-au respins
Şi oferta şi salvarea
Lucrarea nu i-au admis
Ci i-au dăruit pierzarea

Cum a fost planificat
El pe cruce îşi sfârşi
Viaţa fără de păcat
Şi prin jertfa Lui plăti

Tot păcatul omenirii
Şi a ei nelegiuire
Ca din apele pieirii
Omul să aibă ieşire

A plătit Isus tot preţul
Omul liber e acum
De taie din el dispreţul
Şi în viaţă-şi taie drum

Prin credinţa în Hristos
El fiindu-i singur ţel
Mirele cel glorios
Îl ia-n ceruri lângă El

În lumina mântuirii
Dacă omul se îmbracă
Şi Isus Domnul iubirii
Cu Sine îl ia în barcă

Credeţi dar în Mielul Sfânt
Şi în jertfa din Calvar
Ca răpţi de pe pămât
Să fiţi toţi prin al Lui har

Domnul Isus e salvarea
E viaţa şi lumina
Numai El e îndurarea
Uşa Vieţii-ntodeauna

E nădejdea noastră vie
Preţul care ni s-a dat
Să intrăm în veşnicie
Fie Tatăl lăudat

Fie Tatăl proslăvit
Pentru planul Lui cel sfânt
Căci în Isus am primit
Viaţa nouă pe pământ

Cinste slavă şi mărire
Tatălui Cel Sfânt din cer
Căci în marea Sa iubire
I-a salvat pe cei ce pier

I-a salvat pe cei ce vor
Iar viaţa s-o primească
Să aibe Mântuitor
Până-n patria cerească

Prin credinţă nu prin fapte
Şi iubirea de Cel Sfânt
Noi salvaţi suntem de moarte
Deşi nu azi de mormânt

Glorie şi Lui Hristos
Şi onoare-n veşnicie
Căci Isus de aici de jos
Ne dă viaţa-n veşnicie

Să-i cântăm a Lui iubire
Domnul Isus ne-a salvat
Dacă în neprihănire
Trăim cum ne-a învăţat

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezist!

Se plimbă ciuma nouă peste ţară
noi, toţi, în lupta asta, împreună,
avem umor şi viaţa ni-i sprinţară,
ne întărim, văzând şi-o parte bună.
Mărturisind, prin lacrimi de speranţă,
c-o să uităm curând de izolare,
nu pot să nu afirm, cu siguranţă,
că are-o parte bună, prin urmare...

Tot timpul petrecut, de-o vreme-n casă,
mi-a dat răgaz să-mi văd iubitul drag,
în fiecare zi, la prânz, la masă,
e punctual şi nu-l aştept în prag!
Îţi mulţumim, trăim o viaţă nouă,
surprinzătoare chiar şi pentru el,
fi'ndcă-a aflat...,, că-n suflet nu-mi mai plouă",
atunci când mă jigneşte în vreun fel.

Ne-ai învăţat ce-nseamnă fericirea,
uitasem, mai demult, s-o mai simţim,
aveam depresii, consumând iubirea,
mi-nchipuiam că nu ne potrivim!
Din cauze ‒ total necunoscute! ‒
noi am ajuns cândva la psiholog,
că-n cuplu, el se încurca... la tute,
iar eu... îl altoiam după-un prolog.

Ne-ai învăţat ce-nseamnă toleranţa,
că soacrei, în căminul conjugal,
de-o vreme-i,, toacă şi mai tare clanţa",
însă,, Rezist!", că-i jale în spital!
Mă tot feresc să intru în dispute
şi cred că-ncet, încet, am progresat,
chiar ieri i-am spus... şi vrute, şi nevrute,
dar am dormit azi noapte... pe sub pat!

M-ai învăţat să fac şi pâine-n casă,
- nu am avut curajul să mai ies! -
am stat cuminte, cum au spus ‒... acasă!‒
şi frământatul m-a scăpat de stres.
Mănânc mai sănătos, de când se ştie
că tu tot bântui lumea şi ucizi,
mă rog şi mă feresc de pandemie,
când văd decizii luate de... candizi.

M-ai învăţat ce-nseamnă prietenia,
că nu mă sună nimeneni, niciodată,
chiar dacă-n casă răsuna chindia,
când eu eram o tipă căutată.
Mai sun doar eu, pe câte-o cunoştinţă,
sfioasă, ca să nu o deranjez
şi-n viitor voi şti şi am ştiinţă
pe cine, totuşi, pot să mai contez.

La ce se-ntâmplă peste tot în lume,
am marea mea dorinţă arzătoare:
(iar vorbele acestea nu sunt glume!)
Să piei, Satană, fără de picioare!
Cât bine ai făcut, se vede dară,
însă românul nostru-i optimist,
în gând mă culc cu ştirile din ţară,
iar, dimineaţa, când mă scol, REZIST!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul

Zilnic facem constatarea
C-am pierdut în viaţă rostul
Fi'ndc-am răsturnat valoarea
Ca să iasă-n faţă... prostul!

Că acuma, bunăoară,
Prostul nu mai este,, cool",
La oraş ca şi la ţară,
Dacă nu e prost destul!

Azi, cum pe chituci e şcoala,
Pe acest,, picior de plai"
E la modă iar zicala:
,, Prost să fii, noroc să ai"!

Diferit de alte dăţi,
Poţi să faci, fără belele,
Trei sau patru facultăţi
Fără să te duci la ele.

Pot să facă, dând din coate,
Toţi acei ce au tupeul
Şi vreo două doctorate
Chiar de n-au făcut... liceul!

Vom scăpa şi de nevoi
Fi'ndcă ura şi prostia
Au venit din Vest la noi
Să salveze România.

Unii cred, naivi în toate,
Care n-au la creier cute,
Că tupeu-i calitate
Iar prostia... o virtute.

Prostul are, vasăzică,
Îndrăzneală şi tupeu
Însă dânsul n-are frică
Nici măcar de... Dumnezeu!

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!