Murmur de iluzii

Sala de-aşteptare se scufundă-n mine,
Printre uşi tăcerea îşi aşterne paşii,
Pe peron pulsează frunţi pe sub rugine
Şi-n sfiala nopţii dorm iubiri şi aştri.

Arde amintirea-n spirit ca liant,
Leagănând lumina plină de cuvinte
Se hrănesc iluzii-n stări de diamant,
Înviindu-mi clipa fumegată-n minte.

Nu-mi ridic privirea spre gândul trimis,
Provocarea zării zeii-au dezlegat-o,
Rupt e trecătorul din pământ şi vis,
Pe poteca-adâncă ce a renegat-o!

Luna la icoane mai stă să privească
Şi sfărâmă umbre cu raza-i cerească!

poezie de Aurel Petre (20 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Sala de-aşteptare se scufundă-n mine,
Printre uşi tăcerea îţi aşteaptă paşii,
Pe peron mă plimbă nopţile spre tine
Şi-n vechi felinare dorm iubiri şi aştri.

Ard o amintire tragică-n liant
Şi te recompun printre vechi cuvinte,
Îţi hrănesc orgolii-n stări de diamant,
Existentă-i clipa-n chinuri de sorginte.

Nu îţi sunt poetul cu destinul sfânt,
Provocarea-acesta tu mi-ai destinat-o,
Sunt doar trecătorul rănit pe pământ,
Când cărarea-n simţuri tu ai dezlegat-o.

Drumurile-n veghe le-am legat de tine,
Sfărmaţi-vă pietre-n putreziri de sine!

sonet de Aurel Petre (29 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri

Timpul răceşte inima, iar creierul, inert, se îngheaţă,
Dar clipe de trăire maxime colindă-n minimala viaţă.
Simţiri se pătrund în artere, valsează amorul în nori,
Aderă, muşcând generaţii, văzduhuri cu ochi visători...

Tăcerea îşi creşte bolboane în stări de nămoluri amare,
Iar cerul oftează plictisul, pulsând respiraţii stelare,
Secunda umilă tot strigă, foşnind geana orei cuminţi,
Şi pune inscripţii-n icoane ce dor înţelesuri din sfinţi...

Cutreieră gândul vedenii în vraja pământului udă
Şi vise ca fluviul se scurg în mare, de stele flămândă,
Există un punct ca un munte în starea de iarbă şi cer,
Dar punctul comun se tot duce, năuc, solitar în mister...

Şi sacrul prin lanuri sfinţeşte canoane în a vieţilor cale,
Răsare lumina lui blândă, pe frunţi de iubiri zburătoare.
Iar creşte mareea sedusă, adâncă în negre priviri,
Se dăruie moartea în spirit, eternă geneză de ştiri...

Şi drumul se duce, se pierde, şerpar în galbenul timp,
Faţade de mituri trăiesc miraje din vechiul Olimp,
Fereastra luminii se sparge în ochii ce fumegă-n veac,
Vâslesc în harpe cuvinte, cuprins de al lor deocheat!

poezie de Aurel Petre (5 iulie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri în tăcerea nopţii

În întunericul de nepătruns,
vara, în tăcerea nopţii,
Stau rezemat, cu gândul dus,
sprijinit de stâlpul porţii.
Am trimis gândul la tine
ca să-ţi spună dorul meu.
Să-ţi spună că nu-mi e bine.
Fără tine-mi este greu.
Tăcerea nopţii mă-înfioară.
Tremură inima-n mine.
Ne lipseşti de-un an şi-o vară.
Rătăceşti prin ţări străine.
Nu mai ştiu de eşti în viaţă.
La copii, ce să le spun?
Cănd dă soare-n dimineaţă,
îşi plimbă ochii pe drum.
Oare-ai să mai vii acasă?
Dorul de ei nu te-îndeamnă
să te-ntorci? Să stai la masă.
Copiii să-ţi spună, MAMĂ!

poezie de Dumitru Delcă (7 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

E clipa plină de-aşteptare,
În zorii zilei ca şi-n fapt de seară
Şi dând speranţe vii copilei
Îi umple calda-i inimioară.

E clipa plină de mireasmă,
De tinereţe-mbobocită.
Pe-aripi de vis trimite gândul
Că într-o zi va fi iubită.

E clipa-i dor amăgitor
Şi timpul i-a tot fost povaţă
Şi doldora de vis şi dor
Priveşte iar senină-n faţă.

Cât sufletul îi înfloreşte
În raza soarelui încinsă
Copila noastră tot iubeşte
Visarea ei de vreme ninsă.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renasc în timp şi spaţiu

orizontul îşi risipeşte culorile
sfărâmă cioburi de întuneric ca într-un ritual
norii plumburii plutesc agale
prin valuri de ceaţă

luna e plină de taine
vrajă de-a curmezişul lumii
liniştea glacială se aşterne peste umbre
conturează imensitatea

clipa masurată în gesturi magice
mă face să ies din timp
gândurile învăĺuite în mătasea catifelată a nopţii
îngăduie viselor să se prefacă în fluturi

fusul timpului toarce clipe necunoscute
desăvârşeşte victoria unui val de simţire
salvează viaţa dintr-un palid abis
dorul construieşte un pod de vise
urzeşte calea întoarcerii

mainile nopţii ţes aripi (trupului în descompunere)
pentru zborul cu iz de eliberare

totul pare un simplu desen pe nisip
iar eu... o existenţă tatuată în timp.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul credinţei

În palma mea se află clipa
cu arome de primăvară
şi culoarea ochilor tăi
descântaţi cu iarba fiarelor
în vraja nopţii
luna îşi ascunde privirea
sub veşmântul de stele
privirile ard ca o torţă
în valul tăcerii.
Zâmbetul se desface în două
şi se prelinge
în apa izvorului îndrăgostit
se deschid cărări ce urcă
printre brazi
la a călugărului stâncă
unde floarea de colţ suspină
sub mângâierea licuriciului
iar clopotul îşi spune rugăciunea
în turnul de veghe al schitului.
În aer pluteşte sărbătoarea
oameni grăbiţi de dorul credinţei
privesc tăcerea din icoane
harul sfânt coboară din cer.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de anul nou...

Mii de stele căzătoare
Văd pe cer, se văd în zare,
Pentru inimi noi vrăjite
Cu case împodobite
Ca lumea să le privească
Şi apoi să ne zâmbească,
Noaptea-n negură se pierd,
Pentru anul nou ce vine, eu cred.
Atunci milioane de cuvinte
Se vor rătăci în minte,
Cu urări dulci de iubire
Că mergem spre fericire.
Printre lacrimi se aşterne,
Sper, iubiri din nou eterne,
Un an nou fară despărţiri,
Spre bune gânduri fără rătăciri.
Mii de vise nesfârşite,
Calde, frumoase sau triste.
Şi aş vrea anul să fie
Dulce ca o poezie.

poezie de Eugenia Calancea (28 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de decembrie

Sună iar un cântec sub foi de zăpadă,
Ducându-şi trăirea pilastră de veghe,
Albastrul îşi pică argintu-n cascadă
Şi munţii îşi îmbracâ sprâncenele-n zeghe.

Decembre strănută prin barba lui lungă
Şi-i şuieră chipul privind la furtuni,
Oasele îî trec prin ger, să-l străpungă,
Şi-n paşii lui sună, cu murmur, cununi.

Ielele îşi plimbă legământ-un jar,
Naşte iarăşi iarna cu sete de ghiaţă,
Iar se-aduc colinde-n trup de calendar,
Focul tremură cu raza-i semeaţă.

Trimit spiriduşii basmele-n podeţe,
Cu o dulce gură binecuvântează,
Se înalţă-n brazi datine, să-nveţe,
Şi-şi fac săbători pân' la bobotează.

Se macină grâul în nopţi lungi şi sfinte,
Să aducă pâinea zorilor, pe geană,
Copiii îşi mută soarele-n cuvinte,
Cu desaga plină fug la Cosânzeană.

Iar mezinul fiu înflorit de viaţă,
Gângureşte sfânt la sânul divin,
Fruntea cu ştergar raza-i stele ţeasă,
Prin a lumii soartă-i chipul lui senin!

poezie de Aurel Petre (13 decembrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de decembrie

Sună iar un cântec sub foi de zăpadă,
Ducându-şi trăirea pilastră de veghe,
Albastrul îşi pică argintu-n cascadă
Şi munţii-şi îmbracâ sprâncenele-n zeghe.

Decembre strănută prin barba lui lungă
Şi-i şuieră chipul privind la furtuni,
Oasele îî trec prin ger, să-l străpungă,
Şi-n paşii lui sună, cu murmur, cununi.

Ielele îşi plimbă legământu-n jar,
Naşte iarăşi iarna cu sete de ghiaţă,
Iar se-aduc colinde-n trup de calendar,
Focul tremură cu raza-i semeaţă.

Trimit spiriduşii basmele-n podeţe,
Cu o dulce gură binecuvântează,
Se înalţă-n brazi datine, să-nveţe,
Şi-şi fac săbători pân' la bobotează.

Se macină grâul în nopţi lungi şi sfinte,
Să aducă pâinea zorilor, pe geană,
Copiii îşi mută soarele-n cuvinte,
Cu desaga plină fug la Cosânzeană.

Iar mezinul fiu înflorit de viaţă,
Gângureşte sfânt la sânul divin,
Fruntea-i cu ştergar, raza-i stele ţeasă,
Prin a lumii soartă-i chipul lui senin!

poezie de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat inca-i devreme...

Nu-mi cere să uit de furtuni şi de ploaie,
De umbre dormind – amăgiri istovite.
La marginea nopţii, pe ţărm aruncate,
Epave-s acum vălurite ispite.

Destinu-mplineşte şi dăruie-mi clipa
Furată din luna cu ochi de zăbrele.
Nu este tăgadă, lumina e fulger,
Când taina-i pe cruce şi pleoapele-s grele.

Ascultă cum toamna îşi urlă, bolnavă,
Amurguri cosite de vremi ce s-or stinge.
Tu pasul ţi-l du mai departe de mine,
Cât încă-i devreme, cât încă nu ninge.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funestă

Oh, ca o lamă rece, de bisturiu, mă arde
Privirea ta, din ceruri, de dincolo de moarte...
De-acum trăieşti prin mine şi-n mine vântul plânge
Şi picură din ceruri, în taină, numai sânge.

În ploaie ţi-e mâhnirea şi mângâierea-n vânt...
Oh, nu mai eşti cu mine! M-aşez lângă mormânt...
Îmi plec umil genunchiul şi îţi şoptesc cuvinte.
Tu, în tăcerea-ţi crudă, nu le mai iei aminte...

Şi nu-mi răspunzi, iubite, întunecarea ta
E lacrima e curge tăcut, pe faţa mea...
Sunt singură şi tristă, un jurământ tacit
Te-a luat de-acum în ceruri... Tu ştii cât te-am iubit?!

Şi lacrima tot curge... Şi lacrima tot ţese
Şi adânceşte-n suflet cărările funeste...
M-aştepţi! M-aştepţi, iubite, spre dincolo de lume...
Voi fi a ta! Aleasă unei iubiri anume...

Mă doare existenţa inexistentei umbre!
Ceva-n adâncuri stranii de dorul tău se umple...
Tu nu-mi mai eşti lumină! Eşti înger... Ştiu că vii
Să-mi protejezi destinul în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În norma mea de timp

în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mişcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemişcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
şi uneori un sens o părere
cuvinte ascuţite
cuvinte îngheţate
ating o durere şi-mi acoperă gura

cuvintele se-nfig în umeri şi-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine şi doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
şi-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine şi taci.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firimituri

la umbra dorului nătâng
mă plâng durerile, mă plâng,
şi-n carnea faptului ucis,
îmi scormoneşte vechiul vis.

din toate fostele iubiri
rămân doar nişte amintiri,
acestea sunt firimituri
hrănind atâtea mii de guri.

din gura dorului infant,
scot versul meu de diamant,
şi vă hrănesc pe voi, cu-n nor,
din sufletul nemuritor.

şi vă hrănesc şi cu un zbor,
frumoşilor, preabunilor,
că orişicât ar fi de grea,
zadarnică nu-i truda mea...

poezie de Ionuţ Caragea din Ceasornicarul fără mâini (6 septembrie 2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La braţ cu primăvara

Corăbii de sticlă, pătate de vin,
Spre soare-răsare alunecă lin.
Bătrân reumatic, un vânt trece iute,
Pe umerii-i poartă tăceri şi secunde.

La cumpăna nopţii cu ziua-ngânată,
Lumina, în dansuri de umbre aşteaptă.
Se sting felinarele nopţii şi lampa
În suflet şi-n casă, vezi, arde degeaba.

Trec îngeri în zboruri de păsări-comete,
Un suflet se naşte, un altul se pierde,
Tu treci, primăvară – secundă de vis,
Cu aripi de ceară, lumina-ai atins.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sferic timpu-n nopţi şi zile...

(glossă)

Secunda-şi cerne trecerea sub gene,
La miezul-nopţii îngerii coboară
Să bea nectar albastru de genţiene
Şi să asculte scâncet de vioară.

Se-adună stelele în jurul lunii pline,
Luceafărul ocupă loc de-onoare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Se roagă sfinţii pentru fiecare.

Netulburaţi de ţipete stridente
Lăstarii se înalţă în poiene,
Se odihnesc eroii-n pergamente,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene.

În liniştea nocturnă poezia
Din ochiul muzei înspre mine zboară.
Când îmi cuprinde gândul extazia,
La miezul nopţii îngerii coboară.

Şi mă răsfăţ printre cuvinte sfinte,
Valsez cu epitete prin catrene,
Metafore coboară-n pas cuminte
Să bea nectar albastru de genţiene.

E clipa desfătărilor celeste,
Când Dumnezeu în rugă se strecoară
Să-şi impregneze ruga-n palimpseste
Şi să asculte scâncet de vioară.

Îşi oblojeşte universul tihna
De zbuciumul mustrărilor divine
Şi ca să i se ierte lumii vina
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Uşor lumina-şi face loc timidă
Şi zorii-ncep spre răsărit să zboare
Şi printre zvonuri în a lui hlamidă
Luceafărul ocupă loc de-onoare.

Mai gust din taina nopţii-o picătură,
Să mai rămână liniştea în mine
Şi în poemul ce îl am pe gură
Şi în tăcerea clipei clandestine.

Clepsidra se goleşte de-ntuneric,
Prin umbre se strecoară înc-un soare
Şi-n mersu-acesta ne-ntrerupt şi sferic
Se roagă sfinţii pentru fiecare...

Se roagă sfinţii pentru fiecare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Luceafărul ocupă loc de-onoare,
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Şi să asculte scâncet de vioară,
Să bea nectar albastru de genţiene,
La miezul-nopţii îngerii coboară,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

mă stecor stingher printre nopţi rebele
mă cheamă, mă dor amintirile
păşesc pe un peron de gară, de viaţă
gara e goală, viaţa absentă
nu am timp, timpul e gol
am ascuns în pământ paşii tăi, paşii mei
paşii noştrii i-am uitat într-un parc
unde am strâns la piept femeia, întâia oară
caut în ploaie chipul iubit
nu, nu pleca acasă
rămâi lângă mine o zi
mai scriu un poem pe sânul tău gol
te mai scriu într-o noapte de amor
te vreau şi te chem pe drumul spre iad
să ardem, să ardem iubito în sărutul final
curg flăcări de iubire în noi
pe umeri gânduri
mi-e cald lângă tine şi clipa e vie
foşneşte în cameră o rochie purpurie
e vis, e trăire
au trecut clipe, zile, ireal
îmi e frig acum
fără tine, fără ger
doar un tren aşteaptă într-o gară pustie
mai arde un foc
într-o inimă de granit, inutil
sunt tăcut, sunt departe
şi viaţa'i o moarte
mai ninge iubito la poli

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din crezul meu

Din lumea plină de eresuri
Eu m-am născut neprihănit.
Nu-mi plac trăirile frivole,
Iau viaţa simplu, ca un dar
Si sunt, fireşte, împlinit.

Mărturisesc un crez anume,
Am gândul doar la Duhul Sfânt,
Lucrez cu suflet şi am nume
Ce-l port, în taină, pe pământ.
Iubesc cu inima şi gândul
Umil se-aşază-n rugăciuni,

M-ascultă-n taină Cerul, blândul,
Având spre mine iertăciuni.
Rodesc când pot şi ce vrea Domnul.
Iau din neant şi mă hrănesc.
Aleg să mă trezesc în somnul
Nemărginitului ceresc!

poezie de Marian Malciu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină

A furat lumină de la soare.
Globul ei arămiu
imită zeul vieţii,
străluceşte pe cerul nopţii
printre astre,
rotindu-se neobosit
în jurul planetei albastre
în faza ei de lună plină.

Se oferă privirii
în toată splendoarea.
Contururi şterse,
reliefuri nedefinite
îi atenuează paloarea.
Cărări ascunse,
drumuri neumblate,
împodobesc minunea rotundă.

Perdeaua de raze
îmbrăţişează discret
întunericul rece al nopţii.
Somnul noctambulilor e agitat,
dispare...
Insomniacii îşi pierd timpul
în dezmăţ şi în chefuri,
până în zorii albi ai dimineţii.

Luna blondă, rotundă,
aruncă spre pământ
priviri curioase,
iscoditoare,
după ce străpunge
cu săgeţi ascuţite de aur
pânza veşmântului nopţii
căzute în visare.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ta...

Mai ţii tu minte noaptea-ntâie,
O noapte umedă, albastră...
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră...

De-atunci atâtea nopţi trecură,
Tot nopţi cu şoapte şi cuvinte...
Din câte-alături povestirăm
Nimic nu-mi mai aduc aminte...

Dar până-n clipa de pe urmă
Fermecătoare-o să-mi rămâie
Şi-o să-mi vorbească totdeuna
Tăcerea ta din noaptea-ntâie...

poezie celebră de Octavian Goga din Din umbra zidurilor - Clipe (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!