Dezamăgire dreaptă

cât de curând,
din iluzii se va înşira un vânt-n talent
care va face o solitară aplicaţie
cu gândurile mele, cosmice adieri...
apoi o ploaie nervoasă cu stropi de fildeş,
va ciupi din tencuiala cuvintelor
până la o dezamăgire dreaptă.

dar o imagine e la dispoziţia fiecăruia:
un strigăt uriaş umblă retrăind,
toată tristeţea acestei lumi;
şi-n timp ce strânge
rămăşiţele plecărilor în neştire
frunzele de nimic păzite
măsoară gingăşia
ce îngreunează omul suprautopic
prin ceaţă de speranţă el lunecos destul.

eu tot fugind în eclipsele realităţii,
n-am cum să mai simt muzica încarnată
în lenjeriile trase sub serile
cu laturile de arogant roz prelungit
până-n comerţul versatil.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte

am legat un ţărm de ultima furtună
am legat picăturile de ploaie de jur-împrejurul insulei
la mijloc am prins cel mai înalt val
şi-am făcut un cort viu pescarului meu

de-acum ştiu că
liniştea e singură
aşa cum iubirea mă plimbă prin eu-l şi prin tu-ul
acestei depărtări din suflet

de-acum ştiu să
citesc anotimpuri care mă leagă şi dezleagă
într-un şotron configurat în trifoiul plin cu rouă

de-acum ştiu şi
merg acelaşi pas pe loc
într-o suire nemuritoare
cu pescarul bătrân şi insula mea verde

de-acum ştiu că
tot acel timp de care n-am ştiut
e tot acest zâmbet din furtună

am legat de mine un fluture
şi-am prelungit o zi
cât o viaţă

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec

Si în cădere
Mă agăţ
De colţul lunii
Cu un strigăt de lup.

Unghiile mi-au crescut lungi
Si acum le pictez frumos
In fildeş alb şi negru
Pe toate şapte.
In păr am sălcii
Si nu-mi mai aduc aminte
Care lacrimi sunt ale mele.

Din timp în timp
Imi mai pilesc câte un dinte
Iţit aiurea, cruce pe mormânt.

L-aş invita la un ceai
Pe Bătrânul alb
Dar n-am mai şters praful
De-o viaţă
Si mai bine aştept
Vremea curăţeniei generale
De apoi.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetei N. J. care a zis că nu ştie cât sunt de talentat

Eu nu ştiu cât talent ai, doamnă,
Din primăvară până-n toamnă,
Dar, cum spre iarnă treci un pic,
Eu nu zăresc nimic. Nimic!

epigramă de Vasile Toma din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna şi talentul - Poetei N.J. care a zis că nu ştie cât sunt de talentat...

Eu nu ştiu cât talent ai, doamnă,
Din primăvară până-n toamnă,
Dar, cum spre iarnă treci un pic –
Tot mai nimic, nimic, nimic...

epigramă de Vasile Toma din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-AM CURAJUL
N-am curajul să privesc în fiecare zi în oglindă: îi simt ironia crăpându-i pe buze.
Îi întorc spatele cu bucurie, nu-i cunosc pe cei din urma mea: de ce-mi răsfoiesc amprentele ca pe frunzele toamnei?
Doamne, îmi beau cafeaua ca pe o cupă cu otravă: revigorantă!
Între timp, lumea se spală pe mâini cu acest verde târziu de toamnă.
Şi bucuria, şi tristeţea dau în clocot ca mustul în butoi. Bulele de aer îi măsoară viaţa... Efemeride de doi bani...
Aveţi dreptate, până la urmă, restul e totul!

Costel Zăgan în Predici eretice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea

tristeţea mea umblă peste tot,
prin oraşe de provincie
uitate de timp,
prin târguri şi sate de munte,
prin munţii cu creste cărunte,
prin constelaţii
pierdute în haos
şi nu-şi găseşte repaus...

tristeţea mea - floare de lotus,
tristeţea mea
cu care mă pierd în azur,
tristeţea mea-spânzurată prin vremi,
de ce nu mă laşi,
de ce mă mai chemi?

tristeţea mea - cerşetor zdrenţuit,
ce umblă prin târguri
cu mâna întinsă,
cu ce se poate plăti darul tău
în ora flamingo, învinsă?

nuanţa de scrum
a surâsului meu,
ne-ndeamnă să fim iar prieteni,
ne cheamă la umbra de cetini,
veşnicind,
logodiţi în astral,
un blestem ancestral...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2008)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de duminică

dintr-un nocturn ocazional
luna îşi sare marmura peste mine plângând,
gândurile dorite se reîntorc din bulevard
prin geamul deschis din albă inerţie.
din ochiul veiozei mă ridic spre tavan
trecând printr-un inadmisibil de curând.

e o duminică ajunsă-n cunoaştere,
ridicată-n concret
până la umerii umpluţi cu insuccese
prin ultimul strigăt concav.
o linie frântă în poarta parcului se vede
şi colonii de emoţii oculte...
e greu să te strecori pe lângă ele
dacă nu te faci o absenţă triunghiulară
ori o nelinie argintie.

succes răpus şi tăvălit în cuget recurent
de când prin spaţiul tău un încotro se întinde
şi zidurile se prăbuşesc amar peste sentimentul cu ifose prin limfă de dialecte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

nu ştiu de ce,
dar apăsarea mi-o simt mai aventură
în gravitaţie de când tu
mi-ai îngreunat ochiul,
cu înfăţişarea ta integrală
însoţită de seară...
între măreţie şi miraj
ambele urcate pe vârfuri.

simt şi acum pielea-mi obosită
de atingerile tale în curmeziş de roz.
nu te speria că mişcarea mea
e numai pe capete rotundă...
ştiu, mijlocul într-adevăr e turtit
de zăluda coborâre a celuilalt infinit
ce de aproape vrea să mă cunoască,
în terminaţia vibraţiilor să mă coloreze.

mă-ncred, în crinii ce mă curăţă
de materialism
şi de formele care tot îmi spun
că timpul dispare după dealul mioritic...
ascult momentul acela ce-mi arată
cum trebuie să stau la dispoziţia îngerilor
ce-şi intersectează simbolurile
pe fruntea-mi de mult nesărutată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mine aproape

intangibil tot fug prin nefoloasele vieţii-n stil
ori prin multele frunze date în exagerări
sub un cer scufundat într-un nimic
cu bolborosiri de stele.
eu, autentic translucid şi-n roz subtilizat,
încât nicio adiere, nici măcar a suspansului,
nu este în stare a-mi deranja alcătuirea
prin oraşul acesta cu margini subiective.

ştiu că atestatul de fugară fugă
mi-l vopseam prin dreptul surâsului străin
sub o apăsare de naivă închipuire.
destul, mă bucur de bocancii extraşi
din nervosul calm parcă
al dimineţii absurde
ce tot cântă pe lângă fiecare
de nimic temându-se,
nici măcar de triumful unui impas.

am înţeles lacrimilor trebuinţă
cu ele am să nichelez ciutele...
strălucitoare ele să devină într-atât
că asurzitor vor orbi puştile de vânat;
în veselă rezonanţă ciuta să-şi plimbe viaţă
de mine aproape, chiar aproape destul
într-o senzaţie de raţiune
ce prea se vrea mângâiată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise. Peţitorii trebuie înlăturaţi de Ulise, pentru ca acesta să se poată uni din nou în pace cu soţia sa... Ceea ce caută Ulise este propria sa conştienţă mai adâncă, forţele divine ale sufletului. Cu acestea vrea el să se unească. Înainte de a le găsi, mystul trebuie să învingă tot ceea ce umblă, ca peţitor, după favoarea acestei conştienţe. Ceata acestor peţitori provine din lumea realităţii inferioare, din natura trecătoare. Logica pe care o aplicăm acestei lumi este o urzeală care, o dată ţesută, se destramă mereu.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e timp

Nu mai e timp... pentru nimic,
Din ce ar fi putut să fie!
Cafeau-aşteaptă în ibric,
Dar eu simt că nu mai sunt vie.

Din clipa-n care ai uitat
Să mă mai cauţi, am murit.
Toată IUBIREA ce ţi-am dat
Ar fi ajuns de-un Infinit...

Te-am speriat? Iubeai prea mult?!
De ce mi te-ai ascuns de mine,
Când numai eu ştiam s-ascult
A Inimii tale simţire?!

Acum, degeaba te-ai întors,
Că nu te mai doresc, vezi bine!
Tot ce aveam noi mai frumos,
Ai risipit, fugind... de tine!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa cum te vreau

niciodată mai mult
niciodată mai puţin
ca o groapă zidită
în care îmi arunc toată frica
toată neînţelegerea
şi apoi mă odihnesc
ca şi cum duminica
din sufletul tău
nu are sfârşit

eşti aşa cum te vreau
niciodată mai mult
niciodată mai puţin
ca o pădure unde îmi pierd strigătul
din vizuină în vizuină
şi apoi
când închid pleoapele
simt
da simt
copacii cum cresc
cuminţi
în sufletul tău

eşti aşa cum te vreau
şi te vreau
întunericul din sufletul meu
se pierde în văzduh
ca un abur schiţat de un pictor bătrân
e cald
e linişte
în noua mea inimă
cât e ireal
cât e materie
nu ştiu
dar un EL ruşinat
aşteaptă cuvintele mele
să-l poarte pe drumul de sare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trec pe lângă sentimente?

Eu nu ştiu nimic
Şi văd puţin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.

Eu nu ştiu nimic.
Şi Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simţit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l laşi!
Ar fi păcat,
Ca tinereţea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
Să nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Şi-o ploaie caldă
Ca pe un duş reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.

Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget şi-n voinţă,
Să vreau să simt, că trăiesc iar!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din gândurile omului

Omul,
toată viaţa, cât trăieşte,
la trei lucruri se gândeşte.
Cum să nu îmbătrânească,
Timpul în loc să oprească,
Muartea cum s-o păcălească.

Bătrâneţea-haină grea-
nu poate scăpa de ea.
Oricât de mult se fereşte,
de-îmbătrânit, îmbătrâneşte.

În zadar se străduieşte.
Timpul în loc, nu-l opreşte.
Oricât de mult îl măsoară,
omul moare, timpul zboară.

Toată viaţa de-ar lupta,
moartea n-o poate înşela.
Tot îl ia din astă lume.
El se duce, ea rămâne.

Până-la urmă, iese bine.
Ceva, ceva tot ia cu sine.
Fără să mai stea pe gânduri,
ia o cruce şi trei scânduri.

poezie de Dumitru Delcă (28 septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Întru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
În care e un mort. Pe partea dreaptă
Am zidurile surde de tăcere.
Pe partea stângă inima-nţeleaptă.

În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre,
Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă.
Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste
În care port viziera peste faţă.

Cu fiecare pas făcut prin sânge,
Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Întâi de jos în sus mă strânge,
Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.

Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta,
Iar scările mă urcă şi coboară,
De nu mai ştiu: biserica e-n balta
Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.

Şi peste tot o linişte ca-n clipa
Când marea se sărută cu pământul.
Liliacu-şi linge-n somn trudit aripa
Şi printre arbori vechi foşneşte vântul.

Intru-n Sibiu cum intră-n ceaţă luna,
Mai mult alunecând decât cu pasul,
Şi-n liniştea ce-ascunde-n ea furtuna
Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.

Intru-n Sibiu livid, sătul de viaţă.
Dar pregătit pe străzile uitate
În fiecare clipă să dau faţă
Cu mortul care umblă prin cetate.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un liric

sunt un liric atât şi un nebun tot atât;
încât m-am înverzit şi atârn de crengi acum.
da Doamne, da;de crengi!
dar tu, de ce n-ai pândit în mele urme,
până-n astă vreme
în care au călcat îngerii acei de cer aleşi
şi trimişi?

cum de n-ai observat poziţionarea mea
între neanticele ciocniri?
de ce aşa o mare dezamăgire
când tu ne minţi că cerul e fără căpătâi
şi-n spaţii atletice mereu spre noi?
ah, noi cei lungani în aşteptări şi-n nemurire goi!...

chiar nu vezi că tu eşti în frica de nemoarte,
că nicio aripă a vreunui gând
nu ţi-o poate şterge?
chiar tot ce vrei tu, nu se poate?

ştiu, eşti prea mândru
că nimeni nu-ţi poate bate pe la uşi!...
că eşti prea aproape de noi îndepărtat
pe impresiile incolore tale divine, curbat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minuni?

În peşteri tainice de piatră
Fâşii de aur, telururi
Se ascund în roca
Mineralizată
Minunile acestei lumi.

O mică dungă de metal
Acesta este tot filonul,
Dar nu, întregul deal
L-a cuprins în braţe omul.

Şi de sub razele de soare
Din aerul acesta plin de ozon
Am bătut a "Păcii transversală"
Până dincolo de-al şaselea filon.

Nu am dat din întâmplare
Peste bogăţii ascunse în pământ,
Ci prin atentă cercetare
Am găsit atâta aur în adânc.

Şi-n zgomotul simfonic, săltăreţ
De sute de perforatoare,
Pentru un ţel nobil şi măreţ
Am trecut la exploatare.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora 20

dureri despicate pe fiecare faţă
muzica îşi aşteaptă pluralul sunetelor la ora 20
să răsune străzilor pustii ce parcă-s toate
străpunse de un chef de singurătate.
peste tot înfiorări alungate de infern
intrate în ochi şi-n dosul aridelor revere
despărţite de cer.

forţa invizibilului fantomatic sosită dinspre tot
se stabilizează în mintea fiecărui atom
din oraş.
bate pe la uşi lăsând câte o notă de plată...
distilează coduri hâde sugerărilor de efemer
pentru macabre revărsări în sluta moarte.
sentimentele speriat fug în unghiuri ascuţite
albe măşti, combinezoane albe,
parcă cosmonauţi pe străzi îs lunecare
şi o înfricoşare de-a lungul străbate
tencuiala tăcerii şi asfaltului nesimţire gri.
păsările privesc asortata îngrijorare de împrejur
de sub o linie frântă
şi de frica morţii agitându-se
ele îşi amână ieşirea din cuibare
cu noi în semne de solidarizare.

a sosit ora 20
oameni izolării convocaţi
din balcoane, fereşti şi lucarne,
încep muzica
de gonire a virusului din oraş şi sferă...
virusul nefastă sosire
din înclinata eprubetă scăpat,
neîncetat pe omenire se răzbună acum;
în palma fiecăruia lipind
ventuze cu sfârşiri logaritmice.

umblă doctrina morţii...
în gesturile ei se amestecă
semne neştiute cu sămânţa pestriţă a pierii
şi-n evidenţă poartă neliniştea dezgropată
dintr-o inconştienţă scrijelată de un final.
groaza răsfoieşte o adâncitură de absurd
din tavan cad goluri insalubre
pe poemu-mi cenuşiu mort pe jumătate.
timpul a început
luceşte a tristeţe aprinsă
nimic uitării nu-l alungă.
abstractele reinventează complicaţia lumii...
oriunde răsare ţelul de fioroasă tremurare;
pe ziduri haşurări sugerând distrugere
şi un instantaneu macabru netulburat
târâie prin primăvara asta o uluire ghimpoasă
şi abilitatea de stârpire a verbului "a fi."

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi stăm aici, în mijlocul acestei lumi noi cu creierele noastre primitive reglate pentru viaţa simplă din peşteră – având forţe terifice la dispoziţia noastră şi suntem destul de deştepţi ca să le putem pune în libertate, dar nu suntem în stare să le înţelegem consecinţele.

citat din Albert Szent-Gyorgyi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!