Moldoveanul...

pe piaţa Florenţei ning trandafirii
cu albe petale din liniştea firii
şi dorul de casă imploră, imploră
să intru cu albe petale în horă

în centrul Parisului scârţâie scrumul
şi plânge a jale când cerul când drumul
şi sufletul parcă-i călcat în picioare
de vânt ce adie a raze de soare

pe când la Toronto tot plouă şi plouă
cu stropi ca o pulbere fină de rouă
şi inima scaldă în farmecul serii
ca ploile noastre din mijlocul verii...

Hamas-ul din Gaza împroaşcă rachete
aiurea ţintite în Plânsul Perete
şi stau cu o teamă ce-mi mângâie ceafa
de parcă-s Hristos anchetat de Caiafa

iar undeva prin Santiago de Chile
iau în derâdere gustul tequila-i
visând la un Negru Purcari care soarbe
tot vidul din jurul planetelor oarbe

la Fukushima fierb vişini în floare
parcă pe valuri din funduri de mare
melancolie încet se prelinge
focul din mine se stinge, se stinge

şi numai la Moscova fumuri de ceaţă
şterg nişte lacrimi uitate pe faţă
când din forfota şi larma din gară
smulg moldoveni care pleacă spre ţară...

poezie de Iurie Osoianu (8 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât ştii,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceaţă,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi ştie suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cişmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-aşează
s-asculte.
Mă plouă o viaţă, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă şi macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă oraşul, cu paşi...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâşii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

Răsare soarele din mare ca o minge,
Roşu aprins, ieşit din al iubirilor furnal,
Luceafărul de dimineaţă încet se stinge,
Trecându-şi încă o noapte albă în jurnal.

Îmbujorat, pe valuri el sărută marea,
Printre corăbii albe ce navighează-n larg,
Cu razele întinse îmbrăţişează zarea,
Arborând zorii zilei pe vârfuri de catarg.

Când răsăritul frânge a visului aripă,
Pe cerul blând şi roşu din fină catifea,
În zori, cu sete, chiar din prima clipă,
Te-aş soarbe ca pe o picătură de cafea.

poezie de Paul Aelenei din Vara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantaneu şi soare

ţin palmele cauş să sorbi din ele
nectarul lin al apei de izvor
s-alini din setea gândurilor mele
ba amintiri, ba sentimente, ba fior

dar nu mai ştiu dacă mai sunt în stare
să fiu acel care am fost mereu
din clipa când m-ai rupt din soare
într-un moment şi el instantaneu

tu nu mai sorbi şi apa se prelinge
încet, incet prin degetele fine
şi-n umbra sentimentelor se stinge
instantaneul din şuviţe cristaline...

poezie de Iurie Osoianu (16 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi cu diamante

Îngerii aveau aripi cu diamante
Şi plete cu armuri din rouă;
S-au desfăcut în stropi şi plouă,
Plouă cu raze mari, şarmante...

Zefirul sorbea din trandafirii albi
Şi îi ningea cu sclipiri calde,
Pe umerii frumoşi şi dalbi
S-au strâns din mare să se scalde.

îngeri, lumini de poezie fină,
Fire de tort prinse în păr,
Am inima iubire, plină,
Şi buzele cu gust de măr...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ploua pe afară

Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine şi pe dragi.

Şi îmi e rece fără tine,
Şi tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi eşti durerea cât mai sunt.

Şi plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Şi simt în mine cum mă plouă,
Anunţă ploi un mic herald.

E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile şi se crapă
Din ochii mei şi din cuvânt.

Când ploua rece pe afară
Să te gândeşti, să mă priveşti,
Din când în când, iară şi iară,
Să te întrebi, mă mă iubeşti?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lut sugrumat

drumurile noastre nu pot fi uitate
nu pot fi ocolite şi nici evitate
drumurile noastre când scurte, când late
când cu raze stelare, când cu lacrimi pavate

privirile noastre din veacuri şi ere
s-au stins în deplină şi amplă tăcere
privirile noastre ţesute din vrere
şi fir de paiangen şi colb din unghere

şoaptele noastre mereu reţinute
mai stăruie încă în linişti cernute
şoaptele noastre, pe-alocuri durute
pe-alocuri stridente, pe-alocuri nevrute

destinele noastre ca şi orice destine
cu-ncetu, cu-ncetu se trec în ruine
destinele noastre, cu degete fine
sugrumă tot lutul din mine şi tine...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă, plânge primăvara cu parfum de liliac,
Printre stropi se lasă seara si invaluie-n mister
Dorurile fără nume, iubirile fără leac,
Sufletele rătăcite-n efemer...

Plouă prin copacii dezgoliti de vânt,
Scutură petale pe pustii alei;
Dorul meu e măcinat de-un gând:
Lacrimile mele tu le vrei?

Plouă, cât poate să ploua-n primăvară,
Când se-adună norii spre apus;
Iar speranţele încep să doară
Ca inutile întrebări fără răspuns.

Plouă, glas sfasietor strigând a jale
Se strecoară printre stropi reci
Si imi pare că iubirea care moare
Îsi pregăteşte locul său de veci.

poezie de Tudor Şerban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă - plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere - te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel - a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, – plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, – te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel – a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trandafirii albi... (Omagiu lui George Bacovia la 50 de ani de la moarte)

Din trandafirii albi cădeau petale
Valsând încet, în cercuri violete
O neagră umbră pe un alb perete
Alunecă felin, la ore matinale.

Din trandafirii albi cădeau petale
Trecute roze-agonizând de sete
Iar rime din albumul tău, poete
Se-aştern pe soclul nemuririi tale.

poezie de Mihail Mataringa (20 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul...

În Piaţa Marii Adunări Naţionale
se ofileşte-o piatră lângă marginea-i de drum.
Sub Arca de Triumf vreo câteva rafale
de vânt, se zgribulesc în vraiştea cu fum...

În Piaţa Marii Adunări Naţionale
răsună voci din funduri de pământ-
ecoul hârburilor care râd de oale
loveşte în tării din când în când.

În Piaţa Marii Adunări Naţionale
dansează umbre, paşi bătând pe loc,
şi din genunchi încearcă să se scoale
sorocul dintr-o boaghe de noroc.

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul sferic

iar mă pornii înspre tine-n fapt nestatornic de seară
când de departe tot vine ploaie ca vinul, amară
când întuneric se-aşterne ca un lăicer pe perete
şi ploaia se cerne, se cerne în sita lihnită de sete

glod savurat de picioare, fulgere norii despică,
iar în retină mă doare tunetul palid de frică
curge la vale-n şuvoaie dorul din ceruri crispate
şterge cu apa de ploiae urme prin umbre uitate

iată şi trista mea poartă, scârţie a jale zăvorul
tăce ograda ca moartă, tăce ca mortul pridvorul
rupe întunericul rece fulgerul sferic din casă
viaţa zadarnic ce trece simţi cum te lasă, te lasă...

poezie de Iurie Osoianu (20 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale albe. Omagiu prieteniei

Mă simt ceresc, când mă atingi
Din ceruri norii mă adapă
Petale albe, un umăr mi-au atins
Din ai mei ochi, storcând o lacrimă
Si val mă simt pe-al vieţii ţărm
Iar tu mister, desprins dintr-o fărâmă de visare
Ce sufletul mi-ai bandajat,
Când dragostea, mi-era, defectă şi fără picioare!
Mi-ai scuturat praful ce îmi încătuşase mintea
Şi mi-ai deschis o poartă către Soare,
Ce îmi arată drumul căutat!
M-ai luat la pieptul tău
Zicându-mi să mă-ncred în tine
Căci ieri, chiar tu erai ca mine!
Acum mă simt ca Zeus, un rege în Olimp
Iar tu un înger pe pământ
Şi nu eşti doar femeie, pentru mine...
Eşti totul... veşnicia toată!
Toate zeiţele le-am adunat în tine!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melodia

iar sparge melodia albastre depărtări
şi smulge armonie din linişte sihastră
iar trece veşnicia pe tainice cărări
şi mor singurătăţi în nostalgia noastră

şi iar suntem în larg plutinde catastrofe
pe mari adânci şi albe de ere liniare
sorbind din melodie şi din nescrise strofe
când note monotone când rime glaciare

şi nu mai stă-ntre noi nici o fiinţă vie
şi nici un car cu vreme de-a valma nu mai trece
pe drumul care lasă curata nebunie
în lumea ce se zbate pe lîngă noi să plece

şi arde nostalgia ca stelele în noapte
şi iar renaşte Phoenix din pulbere de astre
-superba melodie cu gust de vişini coapte
şi linişti se aşterne pe depărtări albastre...

poezie de Iurie Osoianu (24 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune în vânt

mă transfigurează voluptatea suferinţei
dar am îngerii mei care mă consolează
iubirea de lumina din adâncul fiinţei
atrage şi noaptea străluciri de rază.

sufletul meu trece prin proces revolut
aşteaptă în tăcere iertarea lui Hristos
sunt o scânteie ruptă din focul absolut
ard gânduri care nu -mi sunt de folos.

mă mângâie lumini când sunt slabă şi tristă
stresul şi oboseala le alung cu versuri
şi atunci când lacrimi umplu o batistă
din adâncul meu izvorăsc înţelesuri.

Doamne Ţie îţi încredinţez sufletul meu
fă din mine o stea să dăinuiesc mereu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul stării

... la margine de cer înmormântez un soare
sfidând firescul stării de a fi
şi timpului din ea îi poruncesc să zboare
şi dorului din mine de-a muri

iar inimii - mereu să toarne lacrimi
la moara vântului ce tinde-a o strivi
să nu mai simt cum cresc aripi din patimi
sfidând firescul stării mele de a fi

în colţ de cer înmormântatul soare
aşteaptă clipa când mă voi trezi
iar clipa - dorul interzis să zboare
iar dorul - starea firii de a fi...

poezie de Iurie Osoianu (14 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternae poesis, II

Îmi plâng copacii pe umeri
se scutură de frunze, lacrimi vii,
când trec pe sub a lor coroană,
încearcă a mă aduce printre cei vii.

Îmi plânge marea-n valuri ce se sparg de ţărm,
îmi mângâie gleznele blând,
sperând să ogoiască suflet de cleştar,
ce mii de dureri l-au făcut plăpând.

Îmi cântă munţii ecou din şuier de vânt,
când creasta le-o privesc, sperând să mă încânt,
îmi cântă şi-mi spun poveşti de altă dată,
sperând să schimbe iarna-mi din suflet cu vara, de-ndată.

Se-mblânzeşte cerul, pe loc e albastru viu,
când îndrăznesc să arunc privirea spre el...
încearcă şi prin lacrimi de înger, ploaie,
să mă oprească din cădere, sa mă aducă la el.

Dar tristă-i lumina ce stingheră luminează in cămară,
curg lacrimile, se prefac in cerneală,
şi foile ţipă în surdină, crunt,
când văd că poezia-mi se transformă în etern mormânt.

Plânge şi drumul, ce pasul meu greu îl simte,
plânge şi imploră să mă opresc, rugăminte...
curge nisipiul netulburat în clepsidră, netulburat...
Eternae poesis... De neoprit, neîncetat.

poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solubil

Când plouă, nu mai scriu, e poezie
Afară, nu la mine pe hârtie,
Ce s-a udat şi sfârâie, ca semn
Că arde numai pentru că-i din lemn.

De dorul tău, de ce mă rup în două
Ca un tăciune, când pe mine plouă
Şi de ce, negru, mă dizolv apoi,
De doru-ţi, când nu suntem amândoi?

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (25 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mergem prin ceaţă

E ceaţă în gânduri şi dorul mă-ncearcă
Plutesc pe valuri cu tine-ntr-o barcă
Se aud tumulturi de ape înfundat
Prea multe maluri în urmă am lăsat

Mă uit la ape, la ceaţa care vine
Mi-e teamă să nu pleci de lângă mine
Pe râuri aburinde de vrei să mai plutim
Cu dragostea în inimi putem să... reuşim

Hai să-nnoptăm pe malul ce s-arată-n faţă
Să nu te temi chiar de se lasă ceaţă
Vâslesc din răsputeri să mai trăiesc o viaţă
În noaptea asta, te rog, rămâi la mine-n braţe

În astă lume e şi soare, dar mai şi plouă uneori
Suntem forţaţi să trecem chiar prin nori
Când reuşim să ne întoarcem iar la viaţă
Să nu uităm să ne iubim şi atunci
Când... mergem prin ceaţă

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!