Aleea cu vise monocrome

viaţa e un bulevard larg plin de intersecţii marcate sau anonime
şi la fiecare intersecţie se strâng în buchet mai multe alei
cu diverse amintiri şi momente scrijelite
sunt zile când mă rătăcesc în aceste excursii temporale
luând intersecţiile la rând,
descoperind
sau redescoperind portrete prăfuite şi stări
de care nu îmi mai amintesc mare lucru
uneori mă rătăcesc în acest labirint de lumini şi umbre
şi simt o gheară ce mă strânge de gât
ţipătul se prelinge de-a lungul esofagului
înăbuşindu-mă
mai ales când nimeresc
pe câte o alee cu vise monocrome
în care albul şi negrul
metisează în cenuşiul unor zile pierdute
după ce voi trece pragul
oare ce se va întâmpla cu acest bulevard?
pierdut...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de cuvinte

viaţa, acest future de noapte ce ne-însoţeşte lipit de cotorul cărţii
mâncând în tihnă oră după oră şi zi şi noapte deopotrivă
ne-îmbie sau ne sperie cu irizaţii de cerneală

sunt zile când simt c-alunec pe coaja cuvintelor
şi literele îmi intră aşchii în carne, rânind
şi plin de coşmaruri e somnul ficţiunii

sunt nopţi când ridic la cer cu aripi de cuvinte
privirile-mi îmbrăţişează tot pământul
şi fiecare idee apare clar desenată pe Calea Lactee

prin ochii mei universul trece dintr-o stare în alta, de la macro la micro

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zile, sunt ani

am obosit să mai gândesc. înghit nemestecat. şi vărs
regurgitarea mă linişteşte pe moment
dar sunt alte ore şi alte zile pline de otravă
şi sunt oameni şi oameni care au mâinile pline de otravă
mulţi din ei poartă mănuşi, dar nici mănuşile nu sunt sută la sută sigure
otrava se strecoară. şi se acumulaza în corp.
de aceea se spune din vechime că vine o vreme şi vine o plată
pentru orice se plăteşte
dar indiferent de cât ai strâns nu poţi plăti pentru o gură de aer în plus
te adună ea de pe drumuri. moartea nu-i mofturoasă
nu refuză şi mai ales nu iartă
cândva îmi doream o stare de normalitate
încet-încet am uitat ce îmi doream
iar astăzi nici măcar nu mai ştiu cum să doresc
şi ce să doresc
doar mă uit lung, pierdut cumva
şi cerul mă înţelege.
e singurul care nu mă ceartă că mă uit la el
şi ca să-mi facă pe plac mai trimite când şi când câte un nor
şi ne jucăm amândoi de-a ghicitul
jucăm fazan pe nori
şi sunt momente când chiar câştig
şi atunci plouă şi mă curăţ de toată urdoarea strânsă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi înseamnă a ucide un pic

viaţa nu e nimic altceva decât o continuă competiţie
ucizi sau eşti ucis. devorat sau devorator. cam ca în palatul viselor
pentru că da, chiar şi visele devin victime

ridicăm piedestaluri, urcăm eroi acolo apoi îi sfărâmăm.
visele trebuie să dispară pentru a face loc altor vise
de care o să uităm sau pe care o să le ucidem

firul de iarbă moare. copacul moare trăgând toată pădurea după el
mările mor suspinând. nisipul poartă urmele valurilor
până şi cuvintele mor luând toate cărţile înapoi

nu ştiu stele când mor, eu nu am văzut
dar răsuflarea lor îmbracă cerul noapte de noapte
şi îmi arată drumul ca să nu rătăcesc prin viaţă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem şi zile bune, avem şi zile rele

avem şi zile bune, avem şi zile rele,
azi suntem optimişti, iar mâine pesimişti,
avem şi zile-n care zburăm, iubind, spre stele,
avem şi zile-n care nu simţi că mai exişti.

aceste zile toate, nu trebuie minţite
de dragul unor inşi ce trec prin alte stări,
avem şi zile care se vor în cer sfinţite,
avem şi zile care evocă devastări.

avem şi zile bune, avem şi zile rele,
azi suntem vorbăreţi, iar mâine prea lucizi,
tu când te lupţi, aiurea, cu versurile mele,
pe cel ce este sincer, chiar vrei să îl ucizi?

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (22 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirinturile sufletului

minotaurul este un om rătăcit în adâncul sufletului
şi sunt momente când fiecare este minotaur
şi poftele sunt tinere fecioare oferite ca ofrandă

dar sufletul omului nu-i un simplu labirint
ci o suprapunere de labirinturi
loc plin de lumini şi umbre în care totul se întreţese

labirintul amintirilor, labirintul amăgirilor
labirintul viselor, labirintul înfrângerilor
labirintul iubirilor şi labirintul uitărilor

rătăcitor, fără să ştie ce-i lumina
omul tânjeşte să-şi ia zborul spre înalt
dar spaima ţese văl de întuneric

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

nu sunt vedetă n-am aere de divă
dar strâng avere cu vise despre astre
îmi urmez mereu credinţa constructivă
pe drumuri de poveste cu lumini albastre.

azi port la piept salba cu amintiri
din tinereţea mea plină de aventuri
m-am ferit mereu de uneltiri
şi-am descusut blestemele din ţesături.

din când în când mă simt copil
în grija părinţilor mei iubitori
dorul de ei este foarte febril
dar mă veghează de dincolo de nori.

din când în când mai rătăcesc prin codru
vrăjită de cântul stejarilor modru.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul celui părăsit

De când te-ai dus, s-au ofilit mălinii
Pe toată strada, scuaru-i veştejit,
Lalele, gladiole s-au pălit
Şi-n locul lor au năvălit ciulinii.

Eu am rămas de-a dreptul năucit,
Când mă-ntâlnesc, se miră şi vecinii,
Văzând că merg cum umblă pinguinii
Şi le răspund confuz şi bâlbâit.

Şi nu mai ştiu de cald e sau e rece,
Cinci simţuri - şase? - nu-mi mai sunt utile,
Egal îmi e, pot fi, din parte-mi, zece!

Petrec pe drumuri, zile după zile
Şi-n fiecare clipă care trece
Mă calcă un buldozer cu şenile!

sonet de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O devenire se numeşte naturală când ea provine din natură. Lucrul din care provine ceva îl numim materie; acel ceva prin care provine e un lucru ce există în chip natural; lucrul provenit este sau un om, sau o plantă, sau altceva de acest fel, şi acestea sunt lucrurile pe care noi le numim mai ales substanţe. Toate fiinţele a căror devenire e datorată fie naturii, fie artei, au o materie, căci fiecare din aceste fiinţe are posibilitatea de a fi şi, totodată, de a nu fi, iar această posibilitate constituie pentru fiecare lucru materia lui.

Aristotel în Metafizica, VII, 7
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce mergea nu a mai fost atent la nimic

aşa e viaţa asta, te fură cu totul, ca un anafor blestemat
care macină fără întrerupere, luând bucăţi de cer, mestecându-le între valuri
şi scuipând resturile în afund, în mâlul cald unde culcuşesc nuferii

de-a stânga şi de-a dreapta, zilele cu bune şi cu rele, cu lumini şi umbre
dar atentă fiind la prima naştere nu mai băgat de seamă grozăviile vieţii din jur
şi a trecut porţile spaimei una după alta, bravă şi lipsită de vlagă

nici el nu a fost mai norocos, privind în jur cu nesaţ, s-a pierdut pe sine
şi a ajuns la liman, ostenit, pustiit şi osândit la aducere aminte
dar nimeni nu a avut atâţia bani ca să se răscumpere. în vecii vecilor

dincolo de mine sau de tine sunt doar paşii
un picior înaintea celuilalt, un pas după altul, mersul continuu
dintre o naştere şi o moarte. acesta e sensul de mers...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi...

şi s-aprind de la soare, arzând
zile albe ca laptele lin
şi le sorb ca pe vremuri cu jind
când tristeţea, când caldul senin

şi fug nopţile toate la rând
şi se strâng într-un loc, la un loc
aşteptând, aşteptând, aşteptând
şi tribut şi noroc şi soroc...

şi mai stau între ele mai stau
între zile şi nopţi încă viu
şi le las să-mi mai toarne pe şleau
din paharul când plin când târziu...

poezie de Iurie Osoianu (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dale în timp

Am scris pe o dală seninul de ieri,
pe alta un drum pentru mâine,
cioplesc vânt ce trece în calde-adieri,
dar am şi cu vreme de câine.

Sunt dale de timp, uneori mai pustiu,
uitate pe-alei de-ntuneric,
iar altele-ascund, sub un strat străveziu,
un râs prefăcut sau isteric.

Mai sunt şi bucăţi ce doriseră-a fi
esenţele dure din munte,
sau pulberi de stele, dar pot ele-a şti
de-s mari, ori sunt visuri mărunte?

Sunt dale mai vechi, sau mai noi, şi îmi sunt
doar zile cu care, pe rând, mă confrunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt fulgi de zăpadă

şi viaţa asta e o iarnă continuă cu mici variaţiuni de Paganini numite primăveri
sunt momente când fulguieşte mai puternic ca după un război sau o calamitate
dar sunt şi zile când nu mai cade nici un fulg de om de zici că suntem în deşert

am obosit să tot număr câţi fulgi de nea vin şi câţi au plecat
văd goluri greu de suportat şi nămeţi de nesimţire
iar prostia îşi strânge resemnată armatele la rigola istoriei

jur Doamne că nu am pierdut nici un cuvânt din câte mi-ai dat
am trecut prin deşert şi am pierdut lacrimi fără număr
şi- am fost rătăcitor pe marea suspinelor strângându-le-n siajul zilei

oamenii sunt fulgi de zăpadă cu tot frigul singurătăţii strâns în suflet
îi vezi purtaţi de vânturile istoriei dintr-un noian în altul
şi te întrebi de unde atâta tărie şi cum de nu li se pierd visele

să nu mai numeri fulgii de zăpadă. lasă-i să-şi poarte singuri de grijă
la recensăminte vor şti să se adune şi să se scadă din taxe
şi cine nu pune cruce pune degetul pe rana statisticilor inutile

oamenii de zăpadă nu cresc în pom, ei trebuiesc rostogoliţi
avalanşe ce întăresc rădăcinile primăverilor

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcam norii să mai respir o dată andromeda

când tu îmi strigai că mă iubeşti
eu îţi şopteam vulcanic teorema lui pitagora
ca un dement ridicam la pătrat fiecare închipuire
găuream cu vârful compasului harta lumii noastre
să rătăcesc după un azimut nu cum îmi place mie
oricum nordul este acolo unde nu mai este loc de sud
toate regulile acestea sunt încă vii
respiră şi ele printre îndoieli
ca mai toţi mormolocii înainte de a seca balta
ca mai toţi munţii înainte de a se îneca în mare

din când în când cerul mă întreabă de reciprocă
iar eu mă fac că nu mai ştiu nimic şi te strâng disperat în braţe
de se clatină toate florile a iarnă
cutremurul acesta m-a prins călare pe o dungă albă
cu felul meu de a ţine minte întunericul dintre două zile
locul acela îngust în care infinitul este infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină estivală

În port, niciun vapor,
Şi-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...

Din Orientul plin de soare,
De flori, de fructe aromate
Şi de poveşti neterminate,
Din Orientul plin de soare
Şi maladii molipsitoare
N-a mai sosit în port, de-azi-noapte,
Nimic —
Nici flori, nici fructe coapte,
Nici opium, nici tutun de pipă...
Nici aspirină pentru gripă...

În port e linişte,
Şi-n zare —
Tot linişte (dar mult mai mare).
În larg sirena nu mai ţipă
Şi macaralele-au tăcut,
Iar sus, pe dig, hamalii dorm,
Duhnind a spirt şi-a iodoform...
Şi portul parcă-a dispărut...
Doar farurile — lumânări marine —
Mai stau de veghe, nu ştiu pentru cine
Şi grave, ca nişte Sibile
Ce rătăcesc pe Euxin,
Şoptesc:
"Trec zile după zile
Şi-Argonauţii nu mai vin!..."

poezie celebră de Ion Minulescu din Propilee literare, III, nr. 8 (1 iulie 1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependent emoţional

glasul tău, ţipătul, urletul
îmi umple sufletul de pace şi linişte
asta înseamnă că eşti aproape
că-ţi pasă, că suntem vii

nu mai alerga (după alte femei... opţional)
te vreau întreg, fără lipsă la gramaj ( cele 21 de grame esenţiale)
şi mai ales, mai ales... mi-e frică să nu te răneşti
aşa că nu încerca să faci ceva...

lumea s-a luptat şi luptă pentru eliminarea sclaviei
ca sclav, îmi poţi lua hrana, odihna, viaţa
dar visele rămân ale mele marcă înregistrată
ca sclav emoţional depind de tăcerea sau urletul tău

într-un ocean de linişte, pot gusta libertatea de a muri sau de a trăi
fie mie dorinţa de-a tăia cordonul ombilical

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!