Grefe

poezia te arde îţi spune că nu ai pantofi
roşii ori că buzele îţi sunt perfide
iar tu o iei în serios şi te aşezi în tabloul
lui Grigorescu cu falsă maramă pe cap
în oraşul tău la fântâna arteziană se
împart pensii vezi femeile trupeşe
răscolite de iluzii
un fel de icon fashion al urbei şi simţi aroma
cafelei turceşti de la terasele de pe Lipscani

tu ştii că statuile ce împînzesc centrul dorm
sub stele vii
şi încălzesc umbra căzută pe trotuare a celor mai tineri artişti
care dansează bachata la Imperius cu mâinile pe şoldurile ferme
au băut până la ultima picătură rostesc incantaţii despre umanitatea decorticată
însă eu nu cedez îmi încalţ pantofii de dans
cu liniştea unui ecou plan

parcă ieri ne îndrăgosteam şi ne îndrăgosteam
planete solubile crisalide efemere ce-şi trag
firele de mătase peste timpul minat
înspre final cu toţii vom face o grefă de piele şi nuditatea va fi precum scriitura nesfârşită ireversibilă aptă de procreere

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grefe

poezia te arde îţi spune că nu ai pantofi roşii ori că buzele îţi sunt perfide
iar tu o iei în serios şi te aşezi în tabloul
lui Grigorescu cu falsă maramă pe cap
în oraşul tău la fântâna arteziană se împart pensii vezi femeile trupeşe răscolite de iluzii
un fel de icon fashion al urbei şi simţi aroma
cafelei turceşti de la terasele de pe Lipscani

tu ştii că statuile ce împînzesc centrul dorm
sub stele vii
şi încălzesc umbra căzută pe trotuare a celor mai tineri artişti
care dansează bachata la Imperius cu mâinile pe şoldurile ferme
au băut până la ultima picătură rostesc incantaţii despre umanitatea decorticată
însă eu nu cedez îmi încalţ pantofii de dans
cu liniştea unui ecou plan

parcă ieri ne îndrăgosteam şi ne îndrăgosteam
planete solubile crisalide efemere ce îşi trag
firele de mătase peste timpul minat
înspre final cu toţii vom face o grefă de piele şi nuditatea va fi precum scriitura nesfârşită ireversibilă aptă de procreere

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiartă

sângele meu slav construieşte ziduri de antisentimente
tu parchezi în spatele teatrului naţional
apoi iei la pas centrul şi îţi pare că vezi
umbrele demitizate ale poeţilor craioveni
cum fumează din ţigări electronice
şi încearcă să aibă o viaţă birocratică
asediaţi de rutine şi de metaiubiri

am mâinile lipite de omoplaţii tăi pulsez ca la imperius însă descopăr în tine
mediocritatea clipei saliva amară cu care
îţi întoarce ceasul
tu deverbalizezi partea mea yoyo şi din toată
aritmia ţii strâns în palme
fashionismul meu iconic
antisentimentele prin care te-am aşezat în
livrescul zilei

se face politică şi demonii urbei beau la taverne
falii de existenţă plutesc crepuscular
iar şi iar românismul se propagă în eter
iar eu simt cum dematerializarea politicului şi a cuvantului
sapă gropi funerare

tu vei fi întotdeauna copacul cu rădăcini
înfipte în beton
acel lemn ud din care fabrici ore în timp ce dezavuezi arealul
călare pe retina unui timp-voiajor
te voi citi prinsă în capcana oraşului înnobilat de funcţionari publici şi de artişti veleitari
cu sângele meu slav manifest antiprozaism

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea cu pantofi de porţelan

nu te teme că o sa bată vântul
genunchii ei sunt rotunzi ca o piruetă
fluierul piciorului drept simte că el
dansează în fiecare seară/atât de corect/

între ei zece străzi dorm pe singurătatea mută
nu este timp să poţi neiubi
iau pantofii de porţelan
să calc strâmb pe fiecare zi

dansează-mi rutina cu ochi de felină
muşcă din fiecare minut
îţi întind degetul mic tot mai crud
câte cuvinte tac pe masa ta
liniştea lunii o rod vârcolacii
bea-mi pacea întinde-mi mâinile reci
nu sparge pantofii cu care mă treci

mă cauţi mă iubeşti mă deteşti
hai sa dansăm (mai) putem fi perfecţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Last October

frunze şi pantofii mei cu toc firav
ţigările tale stinse pe pământ
până mai ieri dragostea ca un greier rătăcit
în fântâna arteziană
şi toate toamnele cu rujul siclam...

dincolo de casa păpuşilor mama tânără
râde spre tatăl meu care îşi vâjâie motorul
nu a cunoscut eclipsa vieţii
venită de pe dealuri aroma vinului a îmbătat
nefericiri prezente

din octombrie vom circumscrie letargii
şi vom semăna nebunia nopţilor în doi
pe terasa îngustă a blocurilor
tu şi larma sturzilor din grădinile oraşului
vă veţi ipostazia

clipele sunt purtate în lesă ca un câine comunitar pe care nu îl revendică nimeni
iar noi tragem retuşuri cu toamna aceasta
peste anarhia umbrelor îndrăgostite
apoi dăm foc frunzişului
nerisipit de ciclon

toamne se răsfiră se pliază devin
mai noi decât pantofii de carton ai morţii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de lângă coline

În oraşul acesta oamenii beau capuccino
în dimineţile când albatroşii urcaţi pe vestigii
sparg liniştea istorică
un negru mărunt mătură aleile şi salută turiştii
cu un zâmbet cât piaţa Spaniei
pe străduţe sunt înghesuite motociclete rudimentare
iar tu îţi faci selfie lângă Fontana di Trevi cu mulţimea
isterică de anonimi veneţieni

simţi cum dependenţa de oraş creşte
precum serotonina
iar dialogul imaginar cu statuile acestuia
te transformă într-un scrib ce prescrie
poţiuni de fericire

pe la taverne femei tinere râd în cascade
cu porţiile neterminate de paste în faţă
bărbaţi îngânduraţi trec pe lângă vitrine
ispitiţi de ploaia nesfârşită
preocupaţi să ocolească vânzătorii sordizi care vând umbrele
în centrul istoric se roteşte orologiul vechilor clădiri
atât de tare încât miroase a timpuri moderne
urbea cu mii de columbi voiajori

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imago vieţi

oraşul cu porţi imense
şi cerul lui feliat...
străzile lungi neînţelepciunea mea sobră
de parcă ieri decoram cu ace de brad
urma scrisului

ţin în mâini cartea cărţilor şi îţi dau
să bei din toate sticlele posibile
pe centru curg fluorescent ideile mele
despre platitudine în artă
iar ceasul din turn
ruinează timpi vii

toate aceste nestări ornamente kitschoase
ale existenţei
sunt sentimentele roşii dematerializate
ce palpită sub microscop
falii ale eului care cochetează
cu nişte ore ludice
pe podul minciunilor
fără conectorii universali imagovieti

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în grădină regina-nopţii
şi râsul tău tânăr
fântâna soarbe liniştea serii
iar eu ehei simt cum
îmi cresc aripi de Icar

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

arşiţa verii -
copiii din fântâna arteziană
râd în cascade

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

din oraşul meu îţi zic
nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
dezlegate de lut

gura de aer care îmi zboară din piept
îţi intră în pori te dilată încât ocupi
universe
pari a pătrunde din niciodată în niciunde
oraş în oraş dragoste fără de dragoste
iubit de cuvânt ca un zid

mă aşez la vest de umbra ta
peste mine trec nori albi de sori
parcă moartea seamănă a viu
taci şi îmi trimiţi elefanţi roz
dragoste cu o sută de minusuri
mai aproape de somnul meu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motocros

tata obişnuia să numere zile era calculat refuza orice exces al tinereţii
cei şaptezeci de ani au venit peste el nechemaţi cu bolizii lor roşii
i-au răsturnat liniştea modestă
acum are timp să fixeze clipa aceea
când fiica lui nu exista iar el mergea pe motociclete conducând cu o singură mână
dând peste pietre din silicon peste fete care visau oraşe mari precum zanzinbar

tata râdea mereu cu părul negru intrat în ochi
vedea cartiere întregi crescând peste mirişti
şi simţea că pământul nu se mai învârte rotund
apoi s-a angajat era cel mai frumos muncitor de la fabrica de tractoare şi viaţa i s-a aşezat în palme ca steaua dimineţii subţire
am ştiut întotdeauna că tata este perfect şi
cerurile nu-i pot schimba măsura
de aceea eu nu am aşteptat feedback-ul minutelor

mai puţin măsurată decât tata am trăit la stânga dezordinii mele mentale
pe urmă am urcat în oraşul vechi repetând ca un figurant
textul milimetric luminând ca un neon
dar nici până astăzi nu am găsit demonii senili ai cuvintelor care să îmi strige că
tata nu mai este cu zilele lui precis numărate cu dorinţa de a vieţui într-un pahar precum un caşalot straniu

dumnezeu aşezat lângă fântâna arteziană priveşte columbii care gânguresc
despre ordinea lumii fără război

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunshine

celei mai bune prietene nu-i plac costumele tale de serie
nici mirosul de tutun ieftin
(călătorisem împreună de nenumărate ori)
ea parcă este desprinsă din magazin fashion
are idei politice de dreapta şi îmi imprimă un ritm maşinal
ai întâlnit-o la aniversarea mea de la acel bistro obscur
în ziua în care am împlinit 33
beam prosecco din pahare înalte apoi te sărutam vinovat
(urme mate de ruj îţi rămâneau pe bărbie)

îţi ştergeai mâinile de benzina 99 cu care ţi-ai umplut rezervorul
şi mă invitai la mansarda ta de celibatar
(ea avea repulsie de felul tău masculin de a vieţui în dezordine)
nu aveai nici măcar două farfurii întregi
mâncam din tacâmuri de unică folosinţă
apoi citeam ziarele monoton
şi îmi spuneai că mi s-au deşirat ciorapii
ochi în ochi ne juram să nu facem politică

prietena noastră râdea dezarmant
(ei totul i se părea shine)
nu mai aveai idei preconcepute despre sinceritate
nici nu ne mai tatonam unii pe alţii
pur şi simplu ştiam că eşti de gardă în halatul tău uzat
şi asistenta de la UPU îţi scrie reţetele
(chiar aţi privit pe CNN împreună?)

femeile din politică au sex appeal
şi le ies toate proiectele bine
dar şefului meu nu-i plac campaniile
feministe
de parcă prietena mea cea mai bună
nu ar putea să ridice un cartier rezidenţial
într-o lună (este arhitect la o firmă de construcţii)
iar eu aş fi un fel de Maleficient care îţi va
bulversa existenţa
(îţi mai place karaoke?)

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă pe strada Lipscani pictorii
beau la terase apoi urinează pe zidurile desenate în graffiti
culori de ulei li se scurg pe pantofii albi
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta se limitează la contemplarea lumii
prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
aerul viu care iese din canale
şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi zic Manole s-a ruinat catedrala iarba a năpădit amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv
cu toate acestea împart încă falia mea de timp şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineaţa se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare în pasta de întuneric
pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas, părinţii, haterii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare
în pasta de întuneric pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas,
părinţii, haterii.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai multe despre oameni

Când oamenii nu pun întrebări despre fel de fel de chestii,
Atunci, în mod sigur, fac sugestii;
Dacă nu fac, ceea ce să cred mi-e greu,
Ori te privesc peste umăr
Ori te calcă pe bombeu.
Apoi, de parcă nu te-ar fi deranjat destul, ei vor
Să te angajeze-n în firma lor.
Fiecare, când îi vine bine, fără să i-o ceri,
Îţi provoacă bătaie de cap şi neplăceri.
Se pare că-i insuportabil, iar priveliştea e sumbră,
Pentru cei care muncesc să vadă că alţii dorm la umbră,
Astfel că, tam-nesam, îţi spun că munca-i curat medicament –
Gândşte-te matale la Firestone, la Ford, la Edison,
Şi te bat la cap şi te-învârt la ghivent
Până cedezi, altminteri îţi ţin predici până şi popii în amvon.
În final, toate sfârşesc într-o ţicneală din cele mai groteşti:
Dacă nu vrei să munceşti, trebuie să munceşti
Pentru-a câştiga bani să nu mai trebuiască să trudeşti.

poezie de Ogden Nash, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem despre ceea ce tu numeşti naştere

Ţi-am simţit respiraţia / noapte cu picioare de lună.
Albă, subţire, aburită... cometă a lumilor viitoare,
Cu maci sângerii şi tăceri deformate în cuvânt.
Parcă ieri mâna ta cuprindea centrul universului,
Mediana dintre tine şi mine! Timpul împarte
monede plumbuite
Acelora ce se nasc pe hotarul viilor, iar secunda
când te-am fost zărit
creşte precum peştii cu irişii
bulbucaţi.

Mă aşez la masă cu întrebări-păsări,
ciclopi din lumile ce au trecut
Şi apăs pe somnul tău rece/ al naibii de rebel
Cu unghiile mele vopsite fucsia.
Toate îmi apar ca nişte iluzii demolatoare,
numai lampa ta de veghe are un buzunar secret.
Ai pentru mine o inimă cât suflul înaltului
o inimă plutitoare?

Îmi caut febra neliniştilor în zig-zag,
Apoi vin cohorte de cai ţesălaţi... ritm monoton...

Tuturora le este foame de sens,
dar tu decizi
Morţile şi naşterea, firele cu care
Vei lega răni obscure.
Îmi spui că nu au preţ cei născuţi
Şi niciun munte de sare nu poate topi
Zăpada din care apar singurătăţi.
Oare ştii să întinzi coarda vieţii la 180 de grade
Atât cât să nu mai poată scârţăi dolomitul de sub omăt?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem despre ceea ce tu numeşti naştere

Ţi-am simţit respiraţia ca o noapte cu picioare de lună.
Albă, subţire, aburită... cometă a lumilor viitoare,
Cu maci sângerii şi tăceri deformate în cuvânt.
Parcă ieri mâna ta cuprindea centrul universului,
Mediana dintre tine şi mine! Timpul împarte
monede plumbuite
Acelora ce se nasc pe hotarul viilor, iar secunda
când te-am fost zărit
creşte precum peştii cu irişii
bulbucaţi.

Mă aşez la masă cu întrebări-păsări,
ciclopi din lumile ce au trecut
Şi apăs pe somnul tău rece/ al naibii de rebel
Cu unghiile mele vopsite fucsia.
Toate îmi apar ca nişte iluzii demolatoare,
numai lampa ta de veghe are un buzunar secret.
Ai pentru mine o inimă cât suflul înaltului
o inimă plutitoare?

Îmi caut febra neliniştilor în zig-zag,
Apoi vin cohorte de cai ţesălaţi... ritm monoton

Tuturora le este foame de sens,
dar tu decizi
Morţile şi naşterea, firele cu care
Vei lega răni obscure.
Îmi spui că nu au preţ cei născuţi
Şi niciun munte de sare nu poate topi
Zăpada din care apar singurătăţi caste.
Oare ştii să întinzi coarda vieţii la 180 de grade
Atât cât să nu mai poată scârţăi dolomitul de sub omăt?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

un bar gol.
un scaun.
nicio sticlă care să îţi contureze umbra,
care să îţi îmbrace uscăciunea.

te simţi patetic,
ca o poşircă în mâna unui general,
ca un tigru în mâna unui vegan ipohondru.

îţi vine să îţi iei luna în cap şi
să te arunci în primul cer pe care-l găseşti liber.

lumina aştrilor parcă atârnă de un fir de aţă.
neoanele îţi sugrumă tăcerea.
inutilitatea vorbeşte în ţine.
te umileşte/

nu trebuie să pupi picioare pentru a fi umilit,
trebuie doar să vezi nisipul zburând
iar tu rămânând tot acolo îngropat de propriile castele.

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Frunze din coastele zilei
cad de pe acoperişul caselor.
Sufletul tău aprinde lumini,
dansează cu îngerii nopţii
rotind galaxiile morţii.
Între noi cerul roşiatic îmbrăţişează
umbre de vânt.
Îţi scriu cuvinte de borangic,
iar luna se rostogoleşte
prin delirul toamnelor.
mă strecor precum şerpii de apă
în singurătatea şuierătoare.

Îţi beau metaforele, tăcerea,
fluidul clipelor putrede,
apoi mă aşez lângă nucul
din care se prelinge ploaia
ca din umbrela lui Dumnezeu.
Stau de pază inimii tale mai curând, mai aproape,
mai spălată de ploi, de cuvânt,
dragoste cu o mie de pori, cu picioare desculţe,
prin ierburile vii caracatiţe ale timpului mut.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!