Lacrimi, fluturi şi-un destin

Zâmbesc amar şi-apoi privesc
Spre viaţa mea, dar nu zăresc,
Decât fantasme ce revin,
Dintr-un trecut cu doruri plin.

Şi cu-amintiri care tot vin
Cântând pe-o frunză de măslin,
Balada florilor ce cresc,
Doar de le uzi cu mir ceresc.

Dar să le ud, nu îndrăznesc,
Şi plec spre negrul cel grotesc,
Sfidând pocalul cu divin,
Ca să-mi beau cupa de pelin.

Şi-n gara vieţii mă opresc,
Cu nori de lacrimi mă-nvelesc,
Văd fluturi albi dar mă abţin,
Deşi de dorul lor suspin.

În gândul meu e numai chin,
Dar cum să lupt cu-al meu destin,
Când prin ciulini mă poticnesc,
Şi pierd, tot ce-i Dumnezeiesc!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum de-am uitat?

Şi dă-mi uitarea de nu crezi
Că pentru mine eşti speranţa,
Dar de mi-o dai, cum o să vezi,
Că nu s-a terminat romanţa?

Şi că nu pot, şi că nu ştiu,
Pe care drum să te mai caut
Deşi nu e deloc târziu
Să cânte iar dorul din flaut.

Tot vreau să plec însă revin,
În zarea plină cu iubire,
Dar numai frunze de pelin
Mai caută prin amintire.

Deşi tăceri în mine-au nins
Şi încă ning de-atâta vreme
Mi-e focul dragostei nestins
Iar vâlvătaia-i la extreme.

O vorbă doar aş vrea să-mi spui
Când doruri grele mă apasă
Dar m-ai lăsat a nimanui
Şi ai ales o altă casă.

Iar noaptea este pe sfârşite
Dar să adorm n-am reuşit
Şi gândurile-s obosite
De dorul ce le-a răvăşit.

Dar zorii vin şi din coşmar
Trezirea cu un zâmbet vine;
Cum de-am uitat că-n calendar,
Tu mă scrii zilnic doar pe mine?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun dar n-o să-ţi spun cât doare,
Şi plec de lângă tot ce mi-am dorit,
Pentru că-n loc de albe lăcrimioare
Numai ciulini şi chin mi-ai oferit.

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi-am în priviri doar nori fără sfârşit
Din care curg de-atâta vreme lacrimi
Încât şi-o crimă cred c-am ispăşit

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte
Pe care nimeni nu le-a auzit
Mă duc spre lumea-n care se mai poate
Să sper că fericirea n-a surzit.

Adio-ti spun sfidând orice suspine,
La tine nu mai vreau să mă gândesc,
Iar când fantoma amintirii vine
Să uit că te-am iubit şi te iubesc.

Adio-ţi spun, dar plânsul mă orbeşte
Şi tare-aş vrea să ştii cât nu-i târziu,
Că uneori şi dragostea sfârşeşte
Când cu dispreţ o arzi şi cu pustiu.

poezie de Dorina Omota din Dincolo de tăcere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie...

Tatăl nostru Cel Ceresc
În genunchi Îţi mulţumesc
Pentru tot ce ai făcut
Când lacrima m-a durut.

Te rog Doamne să mă ierţi
Dacă printre nori incerţi
Uneori Te-am încuiat
Cu-ndoieli şi cu păcat.

Oglinda din viaţa mea
S-o privesc nu aş putea
Când tumoare şi prăpăd
Este tot ceea ce văd.

Să mă uit spre faţa Ta
Ştiu că nu aş merita
Deşi Tu m-ai ajutat
De câte ori Te-am strigat.

Îmi doresc Doamne prea Sfânt
Să Îţi fac un legământ
Şi-nspre uşa Ta să vin
Când sunt plină de venin

Dar greşesc şi iar greşesc
Cu orgoliul mă-nsoţesc
De minciuni mă înconjor
Şi iar Îţi cer ajutor.

Tatăl nostru Cel Ceresc
Ţie azi mă spovedesc
Şi chiar dac'-ai să mă cerţi
Ştiu sigur c-o să mă ierţi.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie...

Tatăl nostru Cel Ceresc
În genunchi Iţi mulţumesc
Pentru tot ce ai făcut
Când lacrima m-a durut.

Te rog Doamne să mă ierţi
Dacă printre nori incerţi
Uneori te-am încuiat
Cu-ndoieli şi cu păcat.

Oglinda din viaţa mea
S-o privesc nu aş putea
Când tumoare şi prăpăd
Este tot ceea ce văd.

Să mă uit spre faţa ta
Ştiu că nu aş merita
Deşi Tu m-ai ajutat
De câte ori Te-am strigat.

Îmi doresc Doamne prea Sfânt
Să îţi fac un legământ
Şi-nspre uşa ta să vin
Când sunt plină de venin

Dar greşesc şi iar greşesc
Cu orgoliul mă-nsoţesc
De minciuni mă înconjor
Şi iar Îţi cer ajutor.

Tatăl nostru Cel Ceresc
Azi vreau sa mă spovedesc
Şi chiar dac'-ai să mă cerţi
Ştiu sigur c-o să mă ierţi.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi Doamne-un pic de fericire...

Mă rog din nou la tine Doamne,
Deşi mi-e tare greu să sper,
Când ochii mei uitaţi de toamne
Zăresc în toate efemer.

Amară mi-e singurătatea
Şi-n gânduri am numai pelin
Mi-e ziua neagră ca şi noaptea
Iar zorile îmi sunt un chin.

Pentru greşeli plătit-am vamă
La toate oştile din cer,
Dar simt mereu cum se destramă
Orice speranţă în eter.

Dă-mi Doamne-un pic de fericire
Şi-o oră doar, ia-mi lacrima
Ce-i dă privirii strălucire
Dar îmi străpunge inima.

M-apasă îndoieli cumplite,
Mi-e teamă şi de umbra mea,
Iar zilele îmi sunt zidite
În gheaţa florilor de nea.

Şi n-am pe nimeni lângă mine:
- Şi ce? Avut-am vreodat'?...
Nu! Te-am avut numai pe tine,
Dar azi mi-e crezul sfîşiat.

Şi numai Tu, doar Tu poţi Doamne,
Să mi-l redai, dar m-ai uitat,
Iar eu m-am poticnit prin damne
Şi în păcat iar am intrat.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi...

Prin ceţuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota din Iubiţi şi nu lăsaţi să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi

Prin ceţuri albe de tăcere
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atata pace...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deşi mă-nconjoară furtuna
şi norii sunt tot mai grei,
Te privesc... şi flori de tei
îmi ningi printre pleoape...

eşti tot mai aproape...

sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
şi-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui „locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las să plângă!”

şi ştiu că se poate...

cu Tine păşesc
pe întinderea de ape,
deşi vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ţii de mână...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucuri

De câte ori ai să te faci simţită
În carnea mea şi-n Cerul meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să stau
Cu- ai-mei ochi deschişi spre tine.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... am de grijă
să fiu o floare mândră-n adăpostul Dumnezeului
ce-mi ştie gândul şi puterea, să-ţi zâmbesc!

De câte ori ai să te faci simţită
În oxigenul meu şi-n ungerea Lui Dumnezeu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să cresc
Cu -ai -mei ochi smeriţi spre tine.

... Albă am să cresc! Curată!... am de grijă
să nu mă strâng de frică-n dinţii tăi de fiară
din care o să-mi fac o scară, spre Hristos!

De câte ori ai să te faci simţită
În orice clipă şi-n orice gând de-al meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să nu te simt
Să nu te văd ce formă prinzi muşcând.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... în gura ta
ce se despică să mă-nece în negrul hău,
din care am să fiu smulsă, pentru înviere.

De câte ori ai să te simţi victorioasă
În osul meu, şi-n coasta ruptă din Adam,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să te întorc
Cu slava Lui Isus ce trece peste tine.

.. Albă am să fiu botezată! Curată!.... în tine
o să am frumoasă nuntă de înviere în Hristos
cu care am să mă bucur de viaţa veşnică!

Vino, mă bucuri Moarte! Doar prin Tine ajung
la Mirele meu.

poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele lui Dumnezeu

Mi-am dorit să mor aseară
Pe lumina unei mute
Pe un dar divin şi calm
Ce-a venit să mă sărute.

Ah, dar nu am putut să mor
Dorul m-apăsa în coaste
Iar un câine bătea poarta
Să nu aţipesc plângând.

M-am apropiat de uşă
Mi-am dorit să ies afară
Să-mi arunc dorul spre stele
Şi-amintirile cu tine.

Ah, te-am pus viu cu gândul meu
Nemiloasă-am fost cu tine
Te-am urcat pe crucea Toamnei
Şi te-am răstignit străine.

Te-am dorit ca pe-un Isus
Dureros şi plin de sânge
Un nevinovat ce plânge
În faţa destinului.

Te-am dorit iertat de Domnul
Plin cu-al meu păcat şi vină
Să mă ierte şi pe mine
Că te-am aruncat in stele.

Să mă ierte Dumnezeu,
Că te răstignesc în versuri
Cu tot dorul şi o pană
Ruptă din a mea durere.

Ah, cum mă poartă Duhuri rele
Cum mă scormonesc în vene
Să mă otrăvesc cu ele
Chinuindu-mă în răni.

Mi-am dorit să mor aseară
Sus pe crucea Cerului
Să-mi sting dorul şi păcatul
Luat din mamă şi iubit.

Să mă sting pe chipul Lunii
Arsă-n tălpi de stele mii
Să-mi pierd viaţa pământeană
Şi-o iubire de nebun.

Măcar de-aş putea să tac
Să mă fac stâncă şi frunză
Ori un Soare ce răsare
Fără gând de-a scrie versuri.

Măcar de-aş putea s-adorm
Pe lumina de la Lună
Ghemuită-n sânul Ei
Făr' de dor şi-o limbă vie.

În numele lui Dumnezeu... doresc uitare!
... dar cu dorul.. ce mă fac?

poezie de Adelina Cojocaru (20 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zbor din nou spre soare

Mă uit pe cer şi văd viaţa ca pe-o alinare,
Aş vrea să zbor din nou spre soare,
Dar nu vreau să las suflete dragi pe pamant,
Că dorul vine ca o adiere de vânt.
Tu eşti o fiinţă dulce, blândă, frumoasă,
Pentru tine nu plec nici macar de la masă.
Uneori inima mea se zbate tare în piept,
Şi simt că sufletul meu ajunge în deşert,
Atunci văd la tine noi sentimente
Şi ca niciodată îmi faci complimente,
Dar gândul meu e din nou la tine soare,
Vreau să fac un zbor când iar mă doare.

poezie de Eugenia Calancea (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar doi...doar noi

Când sunt singur şi mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?

Căci ea nu ştie ce-mi doresc,
Ea nu ştie cum o privesc,
Şi tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu ştie c-o iubesc.

Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Şi doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Şi când cred că reuşesc,
Ea pleacă... unde greşesc!?

Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?

Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de mine, străin de tot

Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viaţă,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu şi suspin...

Dar nu mă plâng,
Încerc să depăşesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieţi, deşi,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.

Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuşi am,
Renunţ la puţinii prieteni
Pe care îi mai aveam.

Scot din buzunar
Un bilet spre o destinaţie,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, paşaportul fără viză.

Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.

Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câţiva mai mişună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieţi fără stăpăn.

Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele şterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viaţă mai bună!"

Aştept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esenţă
Nu prefer o reală consistenţă.

Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.

Sunt conştient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul ‘speranţei'
Poate ultimul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ucideţi fericirea

Să nu ucideţi fericirea
Când nori de jale vă-nsoţesc.
Luaţi în palme strălucirea
Din timpul cu Dumnezeiesc

Să nu ucideţi nici iubirea
Chiar dacă visele sunt scrum
Şi-n ploi de dor dezamăgirea,
Vrea să vă ducă pe alt drum.

Să nu ucideţi trandafirii
Când dragostea apare-n prag.
Şi chiar de e-mpotriva firii,
Nu alungaţi ce vă e drag.

Când stă la poartă disperarea
Să vă dea cupa cu pelin,
În loc să-i ascultaţi chemarea,
Gândiţi la tot ce-a fost divin.

Păstraţi în inimă speranţa
Chiar dacă sufletu-i pe jos,
Cu ea veţi inclina balanţa
Şi veţi vedea doar ce-i frumos.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seducţie

Să nu mă laşi, iubito, să trec spre alt hotar
Să nu-mi pierd judecata şi să ajung hoinar
Eşti mai presus de mine, eşti odă şi mister
Ispita mea din lume, la care încă sper.

Lucirea din privire ce ţi-o zăresc mereu
Mă face să-mi pierd capul, dar şi sufletul meu.
Cum să fac oare să mi te scot din minte
Şi gândul păcătos să nu te mai alinte?

Cum să adorm în noapte şi visele lumeşti
Să le preschimb în şoapte şi adieri cereşti?
Să văd mereu în tine crăiasă îngerească,
Nicicum să te transformi in patimă drăcească.

Să te iubesc curat, cum trebuie să fie,
Să fii în trupul meu doar ca filosofie
Şi să zburăm spre cer, ţinându-ne de mână
În Rai, dacă se poate, să-mi fii pe veci stăpână.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vândut

Adoarme dorul pe un colţ de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar amintirile trădate mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.

Dar mă trezeşte visul dintr-odată,
alerg spre geam cu gândul speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.

Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin şi un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne fi, Doamne, străin...

Doamne, înaintea ta,
Nu suntem demni de a sta,
Când păcatul ni-i prea greu,
Şi-n suflet avem un şteu.

Asta simt, asta şi spun,
Când cu vorbe de nebun,
Te împroaşcă cu noroi
Câte unul dintre noi.

Dar Tu ştii, Doamne, Tu ştii,
Că suntem ai Tăi copii
Deşi viaţa uneori,
Ne împinge la orori.

Şi alunecăm atunci,
Spre întunecimi adânci,
Iar la tine revenim,
Când doar de durere ştim

Şi mă rog la Tine iar,
Pentru cei ce n-au habar,
Din ce cupă cu venin,
Beau puţin câte puţin

Uitând că astăzi trăim,
Dar mâine? Unde-o să fim,
Dacă Tu ne vei certa,
Şi ne vei îndepărta.

Greşim, Doamne, da, greşim
Dar uite cum ispăşim,
Când doar boală-i peste tot
Şi nu-i niciun antidot...

Pune-Ti mâna iar pe noi,
C-avem lacrimi în şuvoi,
Şi-i paharul mult prea plin,
Nu ne fi, Doamne, străin!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te pierd

Te-ndepărtezi, încet, pe zi ce trece.
Te simt tot mai pierdut, tot mai străin
Şi văd cum te înghite noaptea rece
A celor ce-au plecat şi nu mai vin.

E-atâta abandon în mersul tău
Şi-atâta renunţare în privire
Că nu mai ştiu de bunul Dumnezeu
Sau diavolul sculptează-n a ta fire.

Te strig dar nu auzi ca altădată,
Ţi-e gândul îndreptat spre alte lumi.
Vorbeşti cu cei plecati şi, Doamne, iată
Cum dai cu flit când spun să te-aduni.

Ţi-e glasul stins, vorbeşti mai mult cu tine
Iar ochii tăi nu mai privesc în jur
Ci doar, pierdut, spre lumile divine
Ce-absorb în ele sufletul tău pur.

Te-ndepărtezi puţin câte puţin.
Alegi cu moartea să te însoţeşti
Chiar de-i amară cupa cu venin,
Senin o bei şi nu te-mpotriveşti.

Te pierd... şi nu ştiu cum să te opresc
Să mai rămâi un timp în lumea mea
Să pot să-ti spun că încă te iubesc
Şi să-ţi arat ce-nseamnă dragostea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări albe

Şi plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au păşit şi alţii
Ce-s îngropaţi în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Şi soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.

Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeaşi lume sumbră.
Şi-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Şi-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele şi luna
Nu numai că se văd,
Ci îşi împart căldura.

Şi văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Şi caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Şi fac tic-tac, se sting şi pier.

E întuneric şi mi-e frică
Şi-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt aşa lipsit de viaţă,
Mă simt de parcă n-aş fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai ştiu ce timp m-aşteaptă
Şi nici ce drum eu voi urma.

Dar caut drumul alb, din negrul nesfârşit
Şi caut neatinsul negăsitului învins.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!