Pribeagule

pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ţi-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuinţă
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îţi vor afla datorii şi pricini
copiii rătăciţi şi pe cei nenăscuţi,
câinii pe lanţ vor tăcea
dar ei nu vor avea linişte
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor şterge,
nu vei fi singur te vor însoţi
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca nişte
becaţe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
să nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelaţii
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaşte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu pleci

Nici nu pleci, nici nu rămâi,
Mă cuprinzi între inele
Şi-mi pui sânii căpătâi,
Ridicându-mă la stele.

Nici nu vii, nici nu te duci,
Mă tot chemi înspre ispită,
Straiele... când le arunci
Şi te vrei, a fi... iubită.

Nici nu taci, nici nu vorbeşti,
Mă priveşti întrebătoare,
Trupul când ţi-l dezgoleşti
Cu mişcări provocatoare.

Nici nu fugi, nici nu te-nchini,
Mă dai păcatelor... sfinte,
Când mă iei dintre lumini
Şi mă laşi... între cuvinte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circumstanţă atenuantă

Încerc sî-mi citesc viitorul în Calea Lactee,
Între timp, zilele-mi trec – nişte onomatopee;
O zi OF, o zi HI, o zi VAI... mai rar WOW,
Nici nu cresc, nici nu scad, nici nu merg, nici nu stau.

Vreau să-mi prelungesc viaţa; uite, azi-noapte n-am dormit,
A venit şi răsplata, căci am mai prins un răsărit,
Apusurile, însă, le-apucăm toate,
Dar ele ne-anunţă fie noapte, fie moarte.

De ce se spune că ni-e soarta-ntipărită-n stele?
Sunt prea departe... strălucesc, dar n-am nimic cu ele -
Destinul meu cred c-a fost scris pe Lună -
Nici habar n-au de viaţa mea smintită şi nebună!

Dacă fără preambul, viaţa ne-oferă surprize,
Unele plăcute, altele-adevărate crize,
I-aş acorda o circumstanţă-atenuantă,
De m-ar lăsa, când mor, să mor neanunţată!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri...

Între zidurile sufletului
Zac morminte de oase
Îngenunchind de dureri şi angoase.
Zac stele ucise de somnul de veci...
Peste aceste morminte nu ai voie să treci!
Se zbat între ele luminile gândului
Risipit în neant.
Când tu te-ai culcat,
Alte lumi îşi deschid poarta sculptată în zid.
În vidul Universal,
Fericiri ţi se-arată.
Este-o lume de piatră, alunecoasă şi rece,
Un mormânt peste care,
Când te vei trezi, n-ai să mai poţi trece.
Gândul te va purta uneori,
Peste-a timpului vămi,
Acolo unde n-ai curajul să mergi...
Căci pentru tine dincolo de viaţă
E doar moarte... –nţelegi?
Nu vezi ploaia de îngeri
Ce veghează planeta.
Îţi trebui' luneta...
Ne bazăm pe creier şi inimă – cei doi dictatori
Ce ne fură lumina repetat, deseori...
E un trend să te-opreşti
Din a zbura către cer.
Acum doar taci şi asculţi...
Priveşte-ţi copiii desculţi
Şi învaţă-i să zboare!
Ei au nevoie de Soare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

ai fost la capătul drumului
să-i duci Penelopei
aurul
singur în cer nu ai omorât
timpul
ai alungat obsesii
frica nu te-a înconjurat
ca pe un bastard
vei deschide uşa
să mărturiseşti
focul
părtaşii ţi-au fost zeii
alungă ploaia

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedere de pe peron

scriu riguros
precum un tren s-ar opri în câmpia
inundată cu stele
să-şi afle călătorii,
paşii lor ar umple cu sunete peronul
asemeni unor fulgere ce ar brazda cerul petecit
cu nori,
între zidurile gării îmi văd duplicarea
eu cel ce vin, eu cel ce am fost,
respir în tabloul unicei sosiri
flămând de vise în luminile satului cu tăcerea alungată.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu ştiu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca nişte gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În faţă satul.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul fără poeţi

e cel mai vesel oraş
aici e o singură lume
una în care viaţa chiar se trăieşte
nu năvălesc demoni şi nici muze inventate
e linişte când e linişte

nici o ardere a cuvintelor nu e necesară
pentru că poeţii au fost închişi în canalele
de la marginea oraşului
numai în nopţile cu lună se mai aude câte un lătrat subţire
dar şi atunci sunt păsări ce cântă
iar oamenii îşi dorm liniştiţi visele

prin oraşul fără poeţi
curge râul de cerneală
şi locuitorii îi gustă albastrul
de la răsărit până la apus

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine şi toţi se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieşea din voile lui, şi de aceea era linişte la casa lor şi toate le ieşeau bine şi cu spor.

începutul de la Spaima zmeilor de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa era situată pe un deal, dominând satul, unele dintre ferestre fiind acoperite cu scânduri, cu ţigle lipsă din acoperiş, iar iedera îneca nestăvilită faţada.

J.K. Rowling în Harry Potter – Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţi-ai spune oare?

Dacă într-o zi
mergând pe drumul vieţii,
Te-ai reîntâlni... cu tine, fiind copil,
Ce ţi-ai zice oare, privindu-ţi lung pomeţii,
Ce azi nu mai sunt rumeni
şi parcă fără "tril"?

Te-ai lua uşor de umăr?
Te-ai scoate la un suc?
Ţi-ai spune: Riduri număr
şi anii se tot duc?

Ţi-ai spune: Viaţa doare,
rămâi aşa cum eşti...
Căci traiul de "om mare"
nu e cum te gândeşti?

Ţi-ai spune că durerea,
vine din când în când,
Să-ţi încerce puterea,
de a zâmbi plângând?

Ţi-ai spune că genunchii,
în timp s-au vindecat,
Dar pierderea mămuchii,
nu trece niciodat'...?

Ţi-ai spune că amicii
de-atunci s-au risipit?
Mânaţi de bani, capricii,
obrajii şi-au mânjit?

Ţi-ai spune că norocul,
la fel ca şi iubirea,
Nu prea şi-a găsit locul,
şi-a căutat iesirea?

Ţi-ai spune că adultul,
de azi nu mai e viu,
Obişnuit cu "multul",
un mort fără sicriu?

Ţi-ai spune că sunt dăţi,
când plângi, fi-rar să fie,
Răpus de greutăţi
după... copilărie?

Şi dacă într-o zi
mergând pe drumul vieţii,
Te-ai reîntâlni... cu tine, fiind copil,
Ce ţi-ai zice oare, privindu-ţi lung pomeţii,
Ce azi nu mai sunt rumeni
şi parcă fără "tril"?

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă atenţia este ancorată în Linişte, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Linişte; orice sunet este onorat când este ascultat din Linişte; orice sunet este celebrat când este ascultat din Linişte. Şi toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existenţă este chiar unda-sunetul-vibraţia. Aşadar, cel ce cunoaşte Liniştea cunoaşte şi sunetul, însă această cunoaştere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informaţii absolute. Cunoaşterea Liniştii nu este analitică, deoarece Liniştea nu poate fi nici explicată, nici înţeleasă, întrucât Liniştea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbeşti despre Linişte ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Linişte. Liniştea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Linişte. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Şi tu citeşti acum despre Linişte, însă nu cuvintele te conectează la Linişte, ci spaţiile dintre cuvinte, spaţiile dintre rânduri, spaţiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informaţii despre Linişte nu va găsi Liniştea în direcţia aceasta.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulguie linişte

fulguie linişte
cu aromă departe
între sânii tăi descheiaţi
către miazăzi
acolo unde pasul meu
te-a găsit degerată de fericire

fulguie încă un pic
până găsesc ieşirea spre inima ta
cea care umple întreg spaţiul
ce ne cuprinde
cu bune şi rele
până când tăcerea învie

fulguie linişte
ca-ntr-o serenadă nocturnă
cu liliecii îngeri
ascunşi între gânduri
ştii.... am uitat să postesc
pentru ultimul fulg
ce-ţi topeşte iertarea

fulguie linişte
peste închisoarea albastră

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile sunt aşa cum sunt. Privind noaptea către univers, nu facem vreo comparaţie între stele bune şi stele rele, nici între constelaţii corect sau greşit aranjate.

citat din Alan Watts
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea-i un câine flămând,
Uriaş şi gri,
Care se rostogoleşte pe plajă zi de zi.
Scrâşnind din fălcile-înfiorătoare,
Oră de oră, fără încetare,
Roade stâncile, sfărâmându-le-n mii de pietricele albicioase –
Giganticul câine cu priviri nesăţioase
Mârâie mereu " Oase, oase, oase!"
Şi-şi linge labele ude cu priviri verzi, devoratoare.

Iar când noaptea pe cer galopează-n vânturi vuitoare
Şi luna se clatină-între norii sfâşiaţi de-armăsarii furtunii,
El se-înalţă şi-amuşină spre nord, spre est şi vest, spre miazăzi,
Scuturându-şi blana udă până dincolo de stâncile gri –
Şi cheamă, şi urlă-încontinuu-n pâlniile rotitoare-ale genunii.

În schimb, în zilele blânde, de mai sau de iunie,-anume,
Când firele de iarba, sus pe galbenele dune,
Nu se mişcă şi nici trestiile nu susură la margini de lagune,
Cu capul între labe, ca un căţel somnoros,
Zace tolănit pe plaja mai albă decât o guşă de-albatros,
Cuminte, atât de cuminte şi de frumos.

poezie de James Reeves, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta

în lipsa ta m-aş face duh
şi m-aş oferi vânturilor
şi apoi, călărindu-le,
aş rătăci pustiu prin vârf de munte şi deşert şi peste ape...
şi aş urla durerea mea neînţeleasă
nici de mintea mea anecoică,
nici de inima mea uscată.

în lipsa ta m-aş evapora în norii cerului,
de unde, apoi, sub greutatea dorului,
aş inunda pământul într-un nou potop
de ape otrăvite şi acide;
şi n-ar scăpa fiinţă de mânia durerii mele!
m-aş scurge apoi în hăul uitării, în adâncuri,
acolo unde zace toată tristeţea lumii.

în lipsa ta m-aş împrăştia
în întunericul rece dintre stele
până nu va mai rămâne strop
din ceea ce am fost...
căci tu eşti verticala mea între cer şi pământ
şi centrul meu!
şi fără tine m-aş disipa spre marginile uitării.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată uitată

Cred, fără-a conta pe unde umbli, pe ce cărare,
Că te voi însoţi încă mult timp pe cale.
Chiar dacă treci prin dulci ţinuturi, cu blonde iele,
Nu vei uita curând degetele mele,
Nici felul în care mi-am ţinut capul, sus,
Nici vorbele fierbinţi pe care ţi le-am spus.
Vei continua să mă vezi, albă şi mică,
Zâmbind în nopţile cu cer de sticlă,
Şi-mi vei simţi braţele pe talia ta când
Vor sosi zorii din aripi mătăsoase fluturând.
Cred, fără-a conta pe unde tu vei fi,
Că-mi vei păstra-amintirea noapte de noapte, zi de zi,
Imaginea mea te va însoţi acolo, fără mine,
Iar noile iubiri vor şti farmecul tău de unde vine.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte de război

Aici...
mi-am aruncat ancorele de timp,
pe cel mai tare pietriş,
printre cele mai frumoase piscuri;
un munte făcut pentru soare şi stele!
Cu braţe de fier şi priviri de răpitor
am mascat fără emoţii armamentul,
dar gândit, oricând la-ndemână!
Vremurile... m-au făcut cu acoperiş,
apoi sub el a venit o femeie... copiii.
Am semănat, cosit, am cules, împreună.
M-au învăţat să mă joc cu ei.
Războinicul din mine se domolise bolnav
şi murise îngenunchiat cu zilele-n mână,
între gânduri simple şi dragi,
ca un dezertor mincinos fără război!
De lancea războiului nu mai eram sigur.
Un pumnal moştenire, îl ţineam amintire.
Mâine, preotul o să-mi boteze copilul.
Vin avem destul şi tăiem şi mielul.
M-am obişnuit aşa, într-un greu drag.
Bătrânii locului au nişte vorbe,
pentru această continuă rostogolire,
zvârcolire-nvoită între viaţă şi noapte,
ei spun:
că-i bună "Sfânta Iubire".

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

ca o pasăre vulgară
bate din aripi
şi ne fură miezul clipelor
dar
nu-i aşa
măsura unei iubiri
nu stă în banalul scurs
şi nici în tăria verbelor

e o definiţie absurdă
vei spune
dar noaptea trecută
când stăteai întins
pe patul moale
m-am simţit acasă
chiar dacă între noi sunt munţi
şi păduri
ape şi drum lung
eu am ajuns
până în adâncul visurilor tale
da
până acolo m-am strecurat

ce linişte
suflete
o linişte cu muguri primăvărateci
să o gustăm
din toate unghiurile

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!