Metamorfoză

În viaţă ni se schimbă totul:
Norocul, plinătatea, votul,
Ne bate vântul dintr-o parte,
Parcurgem drumul mai departe,
Chiar mergem prin ninsori şi ploi
Să dovedim că suntem noi,
Dar ne lăsăm prea duşi de nas,
Nu ştim ce-avem, ce-a mai rămas:
Puterea de-a-l avea pe-"nvinge",
A şti şi a putea convinge
Că viaţa este un mister
În care, sincer, tot mai sper.

Minunea tot se va produce
C-aşa ne ştim purta o cruce,
A noastră e, vom respecta
Cu "a avea" şi-"a prospecta",
"Averea" e de mare preţ,
Iar "prospectarea"-i un dispreţ.

Nu tot ce zboară este cioară,
Nici melodie de vioară
Ce te încântă şi descântă
Făcând din viaţă vrajă sfântă
Pe care o înalţi, ca zmeu,
Spre cer, s-ajungi la Dumnezeu,
Că de-aia te-a gândit ca om
Superior şi econom.

Ţi-a dat doar minte şi gândire
Să te îndrepţi spre fericire,
Să lupţi din greu spre-a cuceri
Şi nici decum a suferi.
Ca om, fii om, nu trândăvi
Şi îngeri te-or alivăni,
Te-or mistui păreri de rău
Că n-ai putut să-ţi fii al tău!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplată

Un mare adevăr am spus,
este cu-ntors, este cu dus:
"De mor sau scap, tot mai contez,
Mă lecuiesc de chin... visez!"
Îmi dau speranţă, îmi dau glas
să spun cu ce am mai rămas:
voinţa de-a avea pe-"nvinge!",
puterea de a şti convinge
că viaţa este un mister,
trăită rodnic, fără "sper...",
cu idealul înainte
că de-aia Domnul mi-a dat minte,
să sufăr dacă am căzut,
dar să o iau de la-nceput,
să rabd, oricât ar fi de greu
şi să perseverez mereu,
tot binele-i de partea mea,
numai să ştiu a-l aştepta,
că viaţa mereu mă învaţă,
necontenit îmi dă povaţă,
eu însumi fiu, nu contenesc
să lupt mereu şi să iubesc,
din dragoste şi omenie
clădesc doar pentru trăinicie
şi de-i ascult vieţii povaţa
cu har mă răsplăteşte Viaţa.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău că te-am iubit,
am fost o vară fericit,
credeam că soarta mi te-a dat
ca eu să-ţi fiu predestinat.

Ştiam că-n viaţa mea de vii
drept înger păzitor să-mi fii
împărtăşim griji şi nevoi
că-n loc de unul suntem doi.

Eram cu sufletu-mpăcat,
nu săvârşeam niciun păcat,
la unele nepotriviri
ne-nţelegeam doar din priviri.

Dar armonia dispăru
când aroganţa apăru,
nu mai fu chip să te-nţeleg
şi taina urii să dezleg.

Te-a cufundat miraj semeţ
în ignoranţă şi dispreţ,
te-or încerca păreri de rău:
nu eşti a mea, nu sunt al tău!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim de ce

Nu şti de ce ne treci adesea
prin fier şi oţet şi fier,
dar ştim că tot ce nu ştim astăzi
vom şti odat-acolo-n cer.
Nu ştim de ce suntem adesea
prea slabi, prea reci şi prea săraci,
dar ştim că Tu vrei mai datornici
şi mai puternici să ne faci.

Nu ştim de ce ne dai adesea
dureri şi lacrimi şi amar,
dar ştim că-n toate de-orice dată
se-ascunde-un nou şi dulce har.

Nu ştim de ce ne ceri adesea
slujiri şi jertfe şi poveri,
dar ştim c-o binecuvîntare
ne dai prin tot ce Tu ne ceri.

Nu ştim de ce ne duci adesea
în loc de chin ori de noroi,
dar ştim că-n orice loc e-o slujbă
pe care Tu o ceri de la noi.

Nu ştim de ce ne-opreşti adesea
să nu ne ducem unde vrem,
dar ştim că drumul fără Tine
ajunge cel mai greu blestem.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate

Fericit este copacul atât de puţin simţitor,
dar mai fericită piatra, căci în ea simţirea e de tot absentă:
nu există durere mai mare decât aceea de-a fi viu,
nici povară mai grea decât să-înduri o viaţă conştientă.

Să fii, dar să nu ştii nimic, şi să-ţi lipsească definitiv ţelul,
şi groaza pentru tot ce-ai fost, şi spaimele de-acum şi cele viitoare...
Inclusiv aceea de-a fi sigur că mâine o să mori,
şi să suferi parcurgând o viaţă şi-un întuneric mare,

trecând prin ceea ce nu ştim şi nici nu suspectăm măcar...
Şi carnea care ne-amăgeşte cu ciorchini de struguri reci,
şi mormântul care ne-aşteaptă gri la ceasul funerar,

şi să nu ştim unde ne vom duce la sfârşit
şi nici locul de unde am venit!...

poezie de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Unde, mândro, te-ai ascuns
De mă laşi fără răspuns?
Unde, mândro, ţi-este gândul
De-ţi duc dorul nopţi de-a rândul?
Eu mă zbat, mândra-mi dispare
Şi de mine habar n-are!
Mă zbat singur, ca un peşte,
Mândra nu mă mai iubeşte!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Mândro, de te prind cu altul,
Fac scandal să afle satul,
Dacă nu-mi vii înapoi
Singur-cuc zac în zăvoi!
Să nu zici că nu ţi-am spus
Că de boală sunt răpus,
De-oi pleca să nu mă plângi,
Doar durere-n piept să strângi!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Izbăvire vreau să-ţi fie
Izvorul de apă vie,
Numai ploaia când revarsă
Să-ţi sărute gura arsă,
Numai vântul când adie
Pletele ţi le mângâie,
Numai noaptea când coboară
În mantia-i te-nfăşoară,

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Iară boarea cea tihnită
Să-ţi vrea noaptea liniştită,
Numai stelele din zori
Fie-ţi ochi strălucitori,
Să stăm tâmplă lângă tâmplă
Că-n final aşa se-ntâmplă:
Stelele, noaptea şi luna
Ne-or veghea întotdeauna!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrăştiaţi, fără de întoarcere...

Ne-mprăştiem prin lume, uitându-ne strămoşii...
Ne-mprăştiem prin lume, ne-mprăştiem ca proştii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă taţi,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitaţi...

Lăsăm în urmă totul – tradiţii, moşteniri...
Lăsăm hoţi să ne fure trăirea din simţiri...
Ne-mprăştiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...

La tot ce am avut şi nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăştiem prin lume, pentru c-aşa se vrea,
Că nu pot vinde ţara cu tot cu noi în ea...

Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăştiaţi, prin lume rătăciţi,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiţi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţa

Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?
De ce nu ne simtim împliniţi?
Şi, mai presus de toate,
Ce preţ are fericirea?
Poate c-o plătim cu lacrimi, tristete, - supliciu.
Poate ca doar prin durere
Fericirea ne va fi argumentată.
Poate doar dacă am suferi înainte
Am putea fi cu adevărat fericiţi.
Poate ca tristetea face parte din fericire.
Şi poate ca atunci fericirea va fi incontrolabilă,
Nebună, egoistă, iresponsabilă.
Cum putem stii
Când nici macar... nu ştim cine suntem?
Doi simpli oameni care luptă
Dar nu ştiu împotriva cui şi care este câştigul.
N-ai vrea mai bine să lăsăm la o parte
Strategia şi planurile de razboi,
Să le uităm, să le negăm existenţa?
Poate aşa ne-am scuti de suferinţă...
(oare şi de fericire totodată...?)
Vom avea destul timp si pentru lucruri inutile.
Ce rost are?
Spune-mi, străinule!
Tu crezi că o lacrimă vărsată
Moare deîndată?
Căci eu ştiu că abia atunci îşi câstigă
Dreptul la viaţă, abia atunci începe să trăiască
Mai bine ne acceptăm aşa...
Diformi, imcompleţi.
Dacă fericirea ne-ar desăvârşi
Am mai avea oare motive pentru a trăi?
Nu crezi ca este si tristeţea benefică?
Ne face să tânjim dupa fericire,
Să dorim s-o cuprindem în palmă.
Împotriva cui luptăm
Noi amândoi
Pentru a ne câştiga dreptul la fericire?
Suntem amândoi făcuţi din
Foc, Apă, Pământ şi Aer.
O fi oare fericirea chintesenţa noastră?

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu

E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,

Şi este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Şi este greu pentru mămici,
Să-şi lase puişorii mici,

E greu departe ca să fii,
Să înghiţi amarul ce te apasă,
Ştiind că copilaşii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,

Cu ce am greşit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii şi părinţii,
Plecăm că este tot mai greu,

Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinţii nu mai sunt în viaţă,
Chiar şi copiii au crescut

poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai încredere în Dumnezeu , dar şi în tine

Omule,
Când simţi că nu mai poţi, nu dispera. Închide ochii şi gând bun la Dumnezeu.
Dacă îl ai pe Dumnezeu în suflet, doar El îţi dă puterea să mergi mai departe. Mulţumeşte-i pentru viaţa ce ţi-a dat şi tot El îţi va arăta dragostea şi grija pentru sufletul tău. Îţi va oferi zile însorite atunci când în viaţa ta vei avea şi momente înnourate.
Cu încredere în Dumnezeu, dar şi în tine, lasă în urmă trecutul. Fii bucuros că ai îndrăzneala să mergi mai departe. Ai încredere şi în forţele tale.
Nu lăsa pe nimeni să-ţi omoare, sau să-ţi fure comorile sufletului. Ai încredere în ziua de mâine. Sigur vor veni şi zile care îţi vor deschide calea spre îndeplinirea celor ce-ţi doreşti. Atunci oamenii te vor preţui mai mult. Numai astfel vei simţi că eşti capabil să construieşti şi tu ceva. Nu uita că ai o importantă datorie faţă de lumea în care trăieşti, dar şi faţă de tine.
Fiind mai bun meriţi să fii fericit. Şi nu uita că în viaţă nu trebuie să fii copia nimănui. Este suficient să adaptezi totul la propria-ţi persoană.
Fii tu etalonul, nu clona altuia.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-i mai de preţ în lume

Tot ce-i mai de preţ în lume,
Eşti Tu, Doamne Dumnezeu,
Ne-ai creat şi ne-ai dat viaţă,
Preamărim Numele Tău.

Ne-nchinăm smeriţi doar Ţie,
Îţi slujim neîncetat,
Eşti a noastră bucurie,
Fie-Ţi Numele lăudat.

Tu, eşti Dumnezeul care,
Prin Isus ne-ai dăruit,
Viaţă veşnică, iertare,
Doamne, fii în veci slăvit.

Eşti puterea ce ne ţine,
Călăuză pe pământ,
Doamne, ne-ai făcut mult bine,
Mare eşti, puternic, sfânt.

Cu Tine avem biruinţă,
În această lume rea,
Doar cu Tine prin credinţă,
Vom putea înainta.
Amin

poezie de Ica Dragoi (7 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de n-ai fi, Te-aş inventa

Chiar de n-ai fi, Te-aş inventa,
fii, Doamne, garanţia mea
că am un punct de sprijin eu
în Duhul Tău de Dumnezeu

Doar cu iubirea Îţi vorbesc –
cuvintele se isprăvesc
şi amuţesc, cuprinsă-n vrajă,
căci vieţii Tu îi eşti amiază

Prea multe-aş vrea să-Ţi desluşesc,
de-aceea vorbele-amuţesc
Îţi simt iubirea Ta din Cer
cum mă-nveleşte pe lăicer

Şi dintr-o dată mă înalţ,
deşi n-am scară şi nici lanţ –
pe care Tu să mi-l întinzi
din cer neferecat cu grinzi
Şi-această stare ca în cer
e, Doamne, tot ce eu îţi cer –
la pieptul tău imaginar
capul să-l ţin o clipă doar –
Odihna ceTu-mi dăruieşti
e har din care poţi să creşti
şi s-o ofer la rândul meu
prin harul tău de Dumnezeu

Fii, Doamne, Tu, iubitul meu!

poezie de Olga Alexandra Diaconu din Năstrapa nevăzută (28 august 2008)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă fără precedent... (Doresc!)

Şi tot ce fac e să mă-ntreb de tine,
De-ţi este bine, de eşti fericit...
Şi chiar de nu ai procedat cum se cuvine,
Eu te-nţeleg, te iubesc şi nu te vreau robit!

Şi chiar de m-ai îndepărtat când te doream,
Am acceptat, plângând în mine mut...
N-ai vrut să ştii ce am simţit şi ce simţeam,
N-ai vrut să dai iubire cu-mprumut.

Şi îmi doresc să fii tot al meu!...
Nu vreau doar jumătăţi de viaţă!
De-acum să fim doar noi doi mereu,
Să spargem distanţa cea de gheaţă...

Şi tot ce fac, îmi zboară inima spre tine...
Nu pot să o opresc...!
O parte din mine, să fi rămas la tine,
E tot ce sper şi tot ce îmi doresc.

Şi îmi doresc povestea care,
Ne readuce în faţă pe amândoi...
Mă iubeşti tu, atât de tare oare,
Să fii al meu... să ne unim din doi?...

Mi-e dor imens de zâmbetul tău dulce,
Mi-e dor să mă arunci în lumi de vis...
Ce aduce ceasul, anul nu aduce
Şi sper la un miracol mult visat, nestins!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e ziua...

Azi e ziua cu necazuri, ştiu şi eu ce lumea vede,
ai început să faci nazuri, ochii văd, inima crede.
Prea te-ai depărtat de mine şi tot baţi drumuri greşite,
nasul pe sus de n-ai ţine n-ai avea vorbe ieşite.
Cel ce-aude şi nu crede vine să se lămurească,
întreabă pe cel ce şede ca pândar să te păzească.
Trebuia să vin odată ca să-mi lămuresc părerea,
cât la suflet eşti curată şi cam care-ţi este vrerea.
Am venit şi mi-am dat seama că nu mai meriţi răbdare,
degeaba te-a cuprins teama omului ce nimic n-are.
Ai pierdut toată averea, bogăţia sufletească,
ţi-ai satisfăcut plăcerea, dar a fost numai trupească.
Şi nu ţi-a fost de-ajuns unul, te-ai iubit cu mulţi de-odată,
au, crezut-ai că vreunul s-o mili că nu eşti fată?
Să te fi păstrat fecioară, cea mai mândră dintre ele,
nu tot ce zboară e cioară, mai zboară şi rândunele.
Când puiul cu aţa zboară, degeaba faci temenele,
gândurile te doboară că n-ai destule "lovele".
Trebuia să fii modestă, să mă fi iubit în taină,
dar te-ai cocoţat, celestă, în top "ruşine cu faimă"!
N-are spor nici crezământ cel ce-n lume nu iubeşte,
dragostea e lucru sfânt şi nu se face orbeşte!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila vară...

Cerul şi ploaia s-au scurs pe pământ
Şi soarele nu mai sărută marea.
Tu eşti departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a aşternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit şi tot mai greu
Şi niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ţi-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt şi ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineaţa-ntreabă ades de noi.

E-atâta linişte peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor şi-ai nimănui.

poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Memoriam A. H. H

O, Fiu Divin, noi te iubim,
Deşi-al tău chip nu l-am văzut,
Şi în iubire am crezut,
Când n-am putut s-o dovedim.

Lumină, beznă, ai creat;
Şi pe fiinţe vii le faci;
Făcut-ai Moartea; şi-apoi calci
Pe orice craniu ce-ai durat.

De tină o să ne salvezi:
Tu ne-ai făcut, de ce, nu ştim,
Dar noi nu credem că murim,
Căci tu eşti drept: Cel ce creezi.

Divin şi-uman, tu pari aşa,
Şi sfânt şi paşnic te vedem.
Cum de voinţă noi avem
Nu ştim, dar ţie ţi-o vom da.

Tot ce-a urcat, a coborât;
Şi orice lucru s-a sfârşit:
Din tine toate au ieşit,
Dar tu eşti mult mai mult de-atât.

Avem credinţă, dar nu ştim;
Cunoaştem doar ce-am observat
Şi totuşi credem că ne-ai dat
O rază-n beznă: s-o primim!

Să ştim din ce în ce mai mult,
Dar tot mai sfinţi să devenim;
Iar duh şi minte să unim
În muzică, nu în tumult.

Noi suntem proşti şi tu ne vezi;
Şi te bârfim adeseori:
Dar tu pe proşti să nu-i dobori;
Şi orice lumi să luminezi.

Să ierţi păcatul meu cel rău;
Şi ce-am făcut să strălucesc;
Virtuţile în om trăiesc,
Dar meritul e doar al tău.

Mi-e dor de cel care-a pierit,
Ce m-a vrăjit – opera ta.
Da-n tine ştiu că el va sta,
Mai vrednic de a fi iubit.

Mă iartă, poate sunt nedrept
Şi rătăcit, şi tulburat;
Iar dacă rău m-am înşelat,
Ca tine fă-mă de-nţelept.

poezie de Alfred, Lord Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Adrian Păunescu

Sunt zece ani, ca zece clipe
Ce-s duse în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

Şi spre o viaţă în lumină
Te-ai dus cu el uitând de noi,
De-atunci, tot aşteptăm să vină
O veste din lumea de-apoi,

Prin care să ne spui cum este
Pe-acolo să nu ne-ngrozim;
Să ştim că nu-i doar o poveste,
Ce foarte des o auzim...

Că prin celestele meleaguri
Nu-i nici suspin, nici întristare,
Că nu sunt de trecut nici praguri
Şi viaţa e o sărbătoare.

De-aici, din Cârna, vreau să ştii,
Că stăm mai mult ascunşi în casă
De teama unei pandemii...
Că viaţa nu mai e frumoasă!

Sunt zece ani, cât zece clipe
Trăite în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Şi-om duce o viaţă liniştită şi tihnită
Fără să ştim de suferinţă, durere şi de frică.

De-ar fi să înţelegem odată cu toţii, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Şi-a nostră fiinţă de lumină s-ar înălţa
Şi-n porumbelul păcii s-ar transforma.

De-ar fi să ne iubim şi să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Şi ţara şi planeta ar prospera şi înfrumuseţa.

De-ar fi să dăm din ce avem şi celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm şi din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veşnicie ca cei mai bravi eroi.

De-ar fi ca ai lumii aleşi conducători,
Să fie pătrunşi de jurământul dat pentru mandat
Şi-ar respecta cu sfinţenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească şi să supună omenirea.

De-ar fi ca noi, toţi, să folosim puterea şi ştiinţa,
Pentru a întări credinţa în a făuri, clădi
Un viitor curat şi luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcaţi şi mulţumiţi,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiţi.

De-ar fi să înţelegem cu adevărat darul vieţii
Şi l-am sluji pentru desăvârşirea noastră, a lumii, comunităţii,
Ne-am înălţa ca albatroşii, pe cer, deasupra mării
Şi acolo, sus, unde mugurii spiritualităţii cresc,
Cu Universul ne vom contopi şi cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea şi dragostea.

De-ar fi ca noi balanţa înspre bine s-o înclinăm
Şi în mod voit de ne-am detaşa de tot cei rău şi detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea şi izbânda vieţii ce va urma
Şi împreună ne-om bucura şi respecta.

De-ar fi ca lumina libertăţii ce ne călăuzeşte,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viaţa,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Şi-n curăţenie sufletească vom trăi.

De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Şi misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei şi –implinirii vieţii vom cânta,
De-ar răsuna şi s-ar revărsa pe toată planeta.

Din basme ştim că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că aşa va fi şi-n a noastră viaţă,
Să nu ne lăsăm conduşi doar de paiaţe
Şi-atunci va fi ordine între noi şi naţiuni
Şi spre alte culmi împreună vom păşi

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!