Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vremuri râvnite

Eram copil, când limba mieilor înțelegeam
Și îmi păreau cele mai scumpe păpuși vii din lume,
Erau vacanțe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puși la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăție.

Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină și des găsită bucuria
Și-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpușă din zdremțe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toți copiii.
Acum nepoții noștri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paște nemulțumirea, plictiseala
Și libertatea o înțeleg greșit.

Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculță, plouată și dezbrăcată ca să mă călesc,
Așa mă sfătuiau părinții,
Și eram sănătoasă, fericită alături de copiii din vecini
Cu care de când mă știu m-aveam ca cu frații.

Părinții noștri erau prieteni buni
Și se-ajutau la orice trebușoară gratis,
Iar ale noastre mame, una pe alta se învățau
Cum să gătească ieftin, sănătos, mâncăruri naturale,
Ca ciorba de salată păsărească.

Iar cerul ziua pe-atunci era mult mai albastru ca acum
Și păsări mii brăzdau cu zborul lor văzduhul primitor,
Azi tot mai des aud doar croncănit de ciori,
Iar după fluturii ce m-alergau prin luncă, mă cuprinde dorul.

Eram copil când mă striga vecina Savu peste gard,
Să-mi dea clătite cu duceață cu urdă și mărar, surpriză
Azi când ne întâlnim vecinii ne cântărim dintr-o privire
Și cu un rânjit mușcător pe buze abia ne salutăm.

Erau frumoase acele vremuri de demult,
Aveau atâta libertate, pace, suflet și descânt,
Mă bucur că deși s-au dus demult,
Din drumul lor călător le pot întoarce adesea în gând.

Eram copiii săraci pe-atunci,
De aceea inventam atâtea bucurii,
Din orice nimic ce ne ieșea în cale,
Astăzi, copiii moderni râvnesc trecutul,
Căci i-au saturat ofertele,
Visele lor sunt pline numai de mașini, bani și țoale,
Dar lipsite de povești și dragoste.

poezie de (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Vremuri râvnite

Eram copil, când limba mieilor înțelegeam
Și îmi păreau cele mai scumpe păpuși vii din lume,
Erau vacanțe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puși la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăție.

Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină și des găsită bucuria
Și-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpușă din zdremțe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toți copiii.
Acum nepoții noștri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paște nemulțumirea, plictiseala
Și libertatea o înțeleg greșit.

Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculță, plouată și dezbrăcată ca să mă călesc,
mă sfătuiau părinții
Eram sănătoasă și fericită alături de copiii din vecini
Cu care de când mă știu m-aveam ca cu frații.

Părinții noștri erau prieteni buni
Și se-ajutau la orice trebușoară gratis,
Iar ale noastre mame, una pe alta se învățau
Cum să gătească ieftin, sănătos, mâncăruri naturale,
Ca ciorba de salată păsărească.

Iar cerul ziua pe-atunci era mult mai albastru ca acum
Și păsări mii brăzdau cu zborul lor văzduhul primitor,
Azi tot mai des aud doar croncănit de ciori,
Iar după fluturii ce m-alergau prin luncă, mă cuprinde dorul.

Eram copil când mă striga vecina Savu peste gard,
Să-mi dea clătite cu duceață cu urdă și mărar, surpriză
Azi când ne întâlnim vecinii ne cântărim dintr-o privire
Și cu un rânjit mușcător pe buze abia ne salutăm.

Erau frumoase acele vremuri de demult,
Aveau atâta libertate, pace, suflet și descânt,
Mă bucur că deși s-au dus demult,
Din drumul lor călător, le pot întoarce adesea în gând.

Eram copiii săraci pe-atunci,
De aceea inventam atâtea bucurii
Din orice nimic ce ne ieșea în cale,
Azi, copiii moderni râvnesc trecutul,
Căci i-au saturat ofertele,
Visele lor sunt pline numai de mașini, bani și țoale,
Dar lipsite de povești și de dragoste.

poezie de (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te duci, copilărie...

Motto:
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,
Aș da orice pe lume să redevin copil.

Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini,
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci,
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci.

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist,
S-au inventat claxoane, adio zurgălăi,
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi.

Un prof ce ne-nvățase cum plantăm stejari,
A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari,
Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini,
Te duci, copilărie, și devenim haini.

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând,
Sunt două cruci de piatră și tac pe sub pământ,
Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei,
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei.

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea,
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,
Te duci, copilărie, cu fericirea mea.

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc,
Iar după bătălie mergeam bem un suc,
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,
Te duci, copilărie, și devenim mai răi.

zgâriam pe brațe urcând în corcoduș,
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș,
Eram atât de veseli fugind prin porumbiști,
Te duci, copilărie, și devenim mai triști.

Pe-atunci orice ninsoare bucura nespus,
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus,
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,
Te duci, copilărie, și devenim fragili.

poezie de
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 9 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, priveau toți; iar pentru că eram așezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" – așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cum aș putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

Când eram copil, cei mai buni atleți și gimnaști erau români. La colegiu am avut un profesor de sport din România care era extrem de bun. Toți profesorii se sfătuiau cu el și spuneau tehnicile de antrenament din România sunt unele dintre cele mai bune din lume.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O poveste și-atât

cândva toate erau ale mele
și viața era de-nțeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales

principii și taine, aiurea
puteam greșesc orișicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul și orice gând

puteam mut chiar un munte
doar suflam și l-am și sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat

iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu știam fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit

nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viața de mai de apoi

cândva iubeam zi și noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam și credeam doar în flori

te-ai dus tinerețe adio îți spun
viața-i hâdă acum și neghioabă
dihănii ca troli și orci supun
crezând că au cu mine vreo treabă

cândva eram tânăr și chiar eram eu
voiam să le știu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă n-aș fi crescut...

Dacă n-aș fi crescut
aș fi rămas acea copilă
veselă și zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aș fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
și prin podgoriile dragi
aș fi admirat și acum macii
ce creșteau de nebuni
care înroșeau tot câmpul
și obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiță
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine și ea
și nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculță prin prundiș
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieții
și nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
văd cu alți ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alții
parcă și iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era și el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căușul palmelor
atât de pură
încât puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolați
în toate părțile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu își vorbesc
și nu mai zâmbesc...
din trecut strigă ea
fetița care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aș fi fost mamă
o privesc atent și văd cum
îmi face cu mâna
șoptindu-mi să n-o uit...
și ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruță
a sufletului meu
deși știu că
din când în când
mai iese de-acolo
alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
și zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiți în iarbă
conștiința mea mereu trează
scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... și din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Egalitate

(celor născuți în jurul anilor '50)

Îmi amintesc anii de școală,
Când profesoara ne spunea
Că toți eram ca într-o oală,
Egali, adică-așijderea,

Dar exista chiar la intrare,
Cu poze-n ramă, atârnat,
Frumos, "panoul de onoare",
Pe un perete, luminat,

În partea stângă, cei fruntași,
Cu litere mari de tipar,
În partea dreaptă, cei poznași,
Înconjurați cu un chenar;

Copil fiind, înțelegeam
Cam ce era "egalitate",
Dar stând în banca de la geam,
Priveam mereu în altă parte,

Așa că, nota cea mai mare,
Cum mi-a fost mie soarta,
Era de, șapte, la... purtare,
Deci, eu eram de dreapta,

Încât, fiind pus la "panou",
Cu cei mai răi din școală,
Eu simțeam ca un erou,
Băgând pe toți în boală,

Căci n-arătam egal, parol,
Și nici un orișicare,
Mai mult, pe-acel "panou" din hol,
Eram o valoare!

... cei fruntași se comparau
Cu cei mai răi știuți,
Iar cei "egali", ce mulți erau...
Erau... necunoscuți!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Ce vremuri...

Pe vremea când bărbații încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai grațioase,
Când legea era lege, nu glumă, ca acum
Și exista respect și maniere frumoase!

Pe-atunci și primăvara, cu râsete duium,
Venea umplând de flori poiene mătăsoase,
Pe vremea când bărbații încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai grațioase!

Uitați-vă și voi în jurul vostru-acum:
Nimic nu mai e sigur, prietenii-s parșivi,
Tânjim după-acea vreme, când îți vedeai de drum,
Eram mai fericiți, chiar dacă mai naivi,

Pe vremea când bărbații încă purtau costum!

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Farago

În ziua de Paște

Toți copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Și părinților le cântă,
Învierea lui Hristos.

Și la masă, ciocnesc astăzi,
Toți copiii cei cuminți,
Ouă roșii și pestrițe,
Cu iubiții lor părinți.

Toți copiii azi sunt darnici,
Căci ei știu că lui Hristos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Și copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci și ouă roșii,
La copiii care n-au.

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 3.99 lei.

Îmi mai întorc în gând copilăria

Era un trandafir la colțul casei
Și-n față porții...
Un tei măreț!
Era și ciutura din curte
Doamne... erau atâtea frumuseți!
Pe sub porticului de la poartă
Intrau și cai și călăreți
Era și-un câine-n curtea aia
Era și blând și credincios!
Erau și gâște erau și rațe
Și un curcan un pic nervos!
Era colina ce în iarnă
Ne îmbia la derdeluș,
Erau și prunii din livadă,
Era bunica și mătuși,
Eram nepoții în vacanțe
Și-acuma nu mai e nimic!
Plecat-am toți, care-ncotro
Unii -mprăștiați prin lume
Și alții au plecat... de tot!
Îmi mai întorc în gând copilăria... uneori...
și-ncep plâng!
Mi-e dor de trandafirul de la poartă
Și de bunica mea cântând!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

de când eram copil îmi plăcea vorbesc cu tine
îți admiram felul îngrijit cum te îmbrăcai
și totuși degajai un aer modest
verdele din ochi era câteodată o mare furtunoasă
sau un vultur liniștit scrutând lumea
de pe piscul muntelui
când eram bolnav țineai de mână și-mi citeai povești
îmi plăceau cel mai mult acelea când personajul principal
găsea o comoară în pământ, lângă o pădure
și respirația ta
ca a unei păsări din lut albastru
m-ai învățat iarna e mai albă decât zăpada
seara te rugam să mai rămâi
dar aveai și tu viața ta personală
chiar dacă erai un copil
pereții mei erau pictați cu fluturi
într-o zi ai venit și arătai foarte matură
ca o femeie pregătită iubească
ai prins în palmă singurul fluture care zbura
avea aripile roșii, polenul se scutura prin aer, și ochii erau puțin speriați
și i-ai dat drumul pe fereastră
de atunci nu ai mai venit
dar eu păstrez fereastra strâns
la piept

poezie de (29 noiembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINASemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La postarea unui prieten virtual care descrie cu nostalgie amintirile copilăriei, mai exact în urmă cu 30 de ani. A. M: vezi acum 2.000.000 de ani când eram în Sine ca Sine, ce amintiri fără gând, fără cuvânt, din libertate ca Libertate eram! Din păcate, atât de rari sunt cei care își mai "amintesc" acum de El încât îi numeri pe degete. În rest, toți vorbesc despre Preaiubitul ca și cum l-ar cunoaște, dar câți ați vrea cu Adevărat să-l Fiți?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Steluțe în genele ei

Ningea pe Colentina și erau steluțe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
și erau steluțe, steluțe, steluțe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moșului, erau...
erau steluțe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustața mea și pe gagica în roșu de alături
tramvaiele aveau ștergătoare de parbriz și erau... hai, toți în cor:
erau steluțe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
și erau steluțe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înființate
mergeau toate pe patru roate
și erau steluțe în genele ei.
...

poezie de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.
John Wesley

Când eram tânăr eram sigur de orice; peste câțiva ani după ce am greșit de mii de ori, nu mai eram sigur nici pe jumătate din lucrurile de care eram sigur înainte; în prezent sunt sigur doar pe lucrurile pe care Dumnezeu mi le-a dezvăluit.

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când am înțeles cât de mult ne iubește Tatăl, alegând, prin Fiul, să ne locuiască pe toți, căci doar El Este în timp ce noi abia existăm, m-am hotărât redevin copil (" Lăsați copiii să vină la Mine") și să-mi reamintesc bucuria și entuziasmul în fața vieții ca atunci când aveam 7 ani... Nu știam nimic, credeam totul și eram atât de fericit!

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de neajunsuri. La nașterea lui Țugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat fie p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise cum îl ursise și, de pizmă, mai în urmă, îi luă vinele și d-aia era el olog. Din acestă pricină, și fiind și săraci, unchiașul cu mătușa și copiii lor ajunseră de râsul tuturor megiașilor din sat. De bietul Țugulea însă râdea și chiar frații lui.

în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Vor fi mari probleme dacă nu stopăm încălzirea globală

Când eram copil viața era simplă,
televiziunea era în alb-negru; la fel,
ziarele de dimineață și de seară.
Totul clar și concis, la obiect. Ele relatau
despre incendii locale și despre pisici blocate-n copaci,
despre războiul din Coreea sau despre locurile vizitate
în acea săptămână de Regina sau de Papă.
Iar diferența principală între atunci și acum....

Când eram copil știrile nu se inventau,
erau doar relatate.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Robert Langdon: Istoria arată Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspirație pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar... când eram copil... când eram în acel puț despre care ți-a povestit Teabing, credeam voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă țină în viață ca să îmi pot vedea părinții iar, să pot merge iar la școală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, dar să și facă toate acele miracole?

replică din filmul artistic Codul lui Da Vinci, după Dan Brown
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Zarul vieții

spițele mele de viață din roata lumii
erau slăbite și nu mai aveau dioptrii fine
eram la școala de orbi ai vremii
și aveam numai zaruri din destine

de sus nu știam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine

am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
și-al vieții mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulțime
umblând pe trotuarul meu de viață ca vrăjit

pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc și lipsă
nu trăiam în peșteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor și învelitoare aveam trecut

viața lovea cu picioroange grele
am fost scos și dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulțime și-ți mulțumesc ești cu mine

poezie de (august 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Oricum, deși toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, și avea în mod sigur părul roșcat. Nu știu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca și când mi-aș fi amintit tânjisem după alt fel de existență, în care nimeni nu putea subziste în afară de Alice H. Și-apoi, pentru cât timp?

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook