Şi acum ce rămâne?!

iubirea în învelişul trădării
trădarea în ascunzişul celeilalte?!

doar spaima enormă a omului omiţându-şi Dumnezeul?!

şi câte sentimente rămase la stadiul de proiect
acaparate în nesăbuita lăcomie către altceva!

niciun păcat prea mare! nicio deziluzie!

florile îşi schimbă chipul în nevăzutul ochilor noştri
nopţile se lasă autoritare / în lăuntrul lor cutremure
ne desprind alcătuirile / înainte de orice dimineaţă
un lup ne muşcă isteric din intimitate
îi încurajăm muşcătura într-o orbire a lumilor
ce n-au să vină preceptual vreodată

şi totuşi! cineva posedă o firavă memorie afectivă
galben tramvaiul atenţionează un foişor:
2 suflete gata cândva să explodeze!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ordine umană

[file de jurnal afectiv]

sărăcia noastră începe
în dreptul liniilor discontinue
acolo unde cu nonşalanţă cosmosul face tabula rasa
mizând pe efectul privirii de ansamblu
[durerea se conservă sine die în detalii microscopice!]

ai zice că e un fel de orizont

cerul se desface în franjuri!

aici încep şi nesfârşesc monologurile
poteca omului singur pe sine cărându-se
povara aceasta pentru care niciun sfânt
nicio inchiziţie n-au găsit încă rezolvare

siluete decolorate se supun mecanic ritualului colectiv
dimineţile îşi revendică porţia de articulaţii nervoase
uşile se dau parţial/ se intră/ se crede/ se pleacă...
iluzia trecerii se măsoară în visele erodate
somnul ia în posesie lucidităţile
bătrânii din noi au nevoie urgentă de mamă!
se ignoră eventuale deraieri de la normalitate

într-un gest de revoltă... într-o nebunie
pasărea îşi împrăştie aripile
şi iată-ne!
alunecaţi unul din celălalt
incapabili de moarte
imposibili în viaţă

serile se fac goale
nopţile îşi adâncesc aberaţiile
o memorie afectivă paroxistică lasă loc
suprafeţei plane ca unei amnezii supreme

imperfecţiunea este regula în ordine umană

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fidelitate

şi totuşi!
nu mă voi duce prea departe
de mine!

cireşul aşa de impersonal pentru alţii
rămâne-ncrustat intimităţii mele
grimasele lui în zăpezi... florile inundate
în iubiri nu întotdeauna uşor de purtat

fereastra închisă într-o lume
împuţinându-se afectiv
dârele ei de sânge împreunându-se-n mine
presentimentul acela al trecerii
când mâna fărâmiţată întâlneşte timpul

chipul strămoşilor se adună!
toate acele tufe de trandafiri uitate în pământ
în rătăcirea bolnavă a omului
mult prea fricos să privească în sine

într-o doară îmi păcălesc spaima amiezii
cu albul cântecelor de rochia-rândunicii...
cu mireasma nepământească a măturiţei-Maicii-Domnului:
eternele mele răgazuri în umbră-luminată-de-vie!

calul de lemn săvârşeşte călătoria
de-o parte şi de alta a lumii

mirosul pielii bronzate cu-nisip-şi-iarbă zdruncină acum-ul
tăcerea sălciilor maschează poematic
tristeţea podului peste învolburare de gânduri

! nu ştiam că se numesc petunii
erau florile-prin-definiţie!

SUNT!

crăpăturile cu secetă ale cândva-lacului
păstrează miracolul inimii în lăuntrul noroiului
în fapt bucata aceasta de rană... pe care într-un imbold
o iau şi o înfăş în frunză curată de brusture

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pseudo)adversităţi

sentimentele pe care le-am repetat ziua toată
nebunii încă lucizi în deznădăjdea lor de-a nu rămâne goi
în viitorul apropiat ca-ntr-un trecut redifuzat online

! fatalişti, doar obiectivi am zis:

iubirea nu trebuie să plece de lângă moarte
cum pasărea se cuvine să rămână a aceluiaşi habitat
va fi treaba ornitologilor existenţialişti "ce şi cum"
negru pe alb şcolari conştiincioşi vor da un sens
excepţiei de la regulă... fenomenelor inexplicabile
ca de pildă mişcarea aceasta de rotaţie contra omului

! aşadar, ne vom mulţumi cu lumină parţială

cu lămpi pe gaz împingând realitatea într-o cutie de chibrituri
înseraţi şi lacomi vom staţiona la aceeaşi pagină
ploile vor striga seceta în spaima lor de-a nu se stinge singure
aberaţiile îşi vor face loc în normalitate

am repetat... am repetat... în plină libertate
îmbrăcaţi fiecare în cămaşa de forţă a celuilalt
într-un fel de grădină / pe o şosea / la intersecţia cărnii cu sinele

în prag uitam totul
această agonie... acest extaz... această agonie...

eul meu crescând uriaş din marele fratricid
eul tău afirmându-se pe seama zbaterii mele
nu se ştie cât de matematic... cât de moral
se derulau lucrurile

! era

lumea noastră închizându-ne... limitându-ne
la instinctul de supravieţuitori
fără minima conştiinţă a păcatului... a erorii
unica etică... acest amestec sordid mimând sublimul
în ochii celui blestemat constant la stadiul de noviciat

! nicio memorie umană aptă să conserve cosmosul
înclinaţia lui spre Divinitate

[şi totuşi!] spre dimineaţă
ne vom intra impecabil în roluri

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea plana ca o nălucă

povestea mea simplă... poate simplificată anume
cum a tuturor pescăruşilor aceştia
incapabili să decidă soarta cosmosului
nici măcar pe a lor

confuzi/ numai predestinaţi
aleg într-o sumară cunoştinţă de cauză
zone ambigue/ în naivitate sperând
că tragicul ocoleşte ariile nedelimitate cu precizie

! se luminează de martie

şi ei se uită... se tot uită ca şi cum odată... cândva...
3 frezii/ o-repede-primăvară / fantoma păsării izbindu-se de un stern

! şi ei!

fără prea multă dramă luându-şi în posesie ambiguităţile/ inconştienţa
fericirea artificială cu care s-au obişnuit de mult
să supravieţuiască

un fel de femeie schiţează
epuizata tentativă de recompunere a zborului genuin
intrarea-în-sine / eliberarea plânsului / trecerea cu adevărat mai departe

timpul o fiară bolnavă de-a mai mare spaima!

mai jos
pescari scrupuloşi deznoadă năvoade
nu prevăd drumul corăbiei mânate într-o ceaţă
de voia întâmplărilor răsscrise
... ei deznoadă năvoade...
ca şi cum peşti cu ochi măriţi
ar fi putut vreodată veghea din adâncuri
nefericirile omului

fraze nominale!

... trecutul acesta de martie... probabil doar vis

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţe

ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireş
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!

! tramvaiul 12 îşi schimbase radical traseul

tu rămâneai

undeva la graniţa aceea
imperceptibilă uman
dintre văz şi irealitate
nu ştiu dacă voiam cu orice preţ
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui

nu mai ştiu...
o doamnă în vârstă îşi făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!

vietăţi preistorice revendicau simţurile când

caruselul a început să împrăştie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea să-l germineze imperfect

chipul meu îţi rămânea

într-o lumină plină de irealitate
şi ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenţiei de continuitate

între noi

se consuma supermarket de inutilităţi
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferenţă
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până şi chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...

numai un destin care ne excludea

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiuni

nopţile acelea nesfârşite în care oamenii uită să adoarmă
îşi lasă peticul de memorie personală în subsidiar
uită de drame / de obligaţiile strict personale
parcă nu mai contează nici măcar fericirile proprii
inima se lăţeşte / cu o lovitură de baros discret pocneşte
oasele pieptului / toate mecanismele-acestea ridicole
pentru care nicio instanţă nu mai garantează
termene de valabilitate / termene de murire
ei şi-au ţesut direct peste hematii câteva focoase
şi-au înşelat seceta cu oceanul din spatele urii
acum când orice locuinţă concretă se face nevăzută
ei mai vii / mai nefricoşi / mai adevăraţi respiră în explozii
nevinovaţi trimit cosmosului sentimentul big bang-ului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Affamati come lupi

primăvara îşi brusca florile
germinaţia firească devenită intempestivă
precum o mamă grijulie odraslele proprii le dojenea
le grăbea să treacă de "stadiul acesta"
şi pomii şi-au mascat frica/ delirul saltimbancic
al iremediabilului luat-în-posesie

cineva se atingea cu o margine de o alta
creasta unui ararat ieşindu-şi din sine
ca o sabie... ca o anxietate
se schimbau ceruri
la rostirea cu intonaţie gravă-hiatată
într-o oră de franceză ca-ntr-o primă oră de (ne)viaţă

se punea de-un cosmos?! de-o (altă) moarte?!

damă ajunsă la maturitate
pădurea şi-a rotunjit trunchiurile
datoriile în veci neachitate ale omului
către soartă

s-a decretat carantină
99 la sută proporţia infimă
în faţa lui 1:
Sentimentul şi Noi!

fără drept de apel
pământul s-a deschis ca o altfel de arcă
a primit spaima ierburilor
ineluctabila bătrâneţe
timpul neviu şubrezit cu articulaţiile desfăcute
nevolnic ignorând indecenţa acoperirii sale cu eternitate

starea de 1 pe 2
proporţia cosmică a luat în arendă
neputinţa Celestului Tată
umil infinitul a cerşit
"bucăţica asta de sânge"
bolnav renegându-şi absurdul
marele crunch

din gaura neagră ca dintr-un uter a privit Lupoaica
Iubirea ahtiată să se facă Trup

în pântecele ei vom creşte noi
mici şi obraznici cu adn-uri proiectate
prea mult să nu stea-n drum de prejudecăţi:

vom zice şi se va face!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa dintre noi

nu se măsoară în kilometri
nici în numărul nopţilor succedate de câte o zi
nici măcar în lotul maşinilor staţionate ilegal...
în şoferii lor lipsă

*
dacă te vei aşeza în dreptul meu
o să te ia mai întâi cu un soi de vertij
îţi vei reprima tentativa de a căuta
prima ieşire de urgenţă
treptat te vei acomoda
îţi vei pierde o fracţiune din DEPARTE contemplând
felul silenţios de a-şi îndrepta florile
o muşcată galbenă lăsată cândva semn
în fragilitatea afectivă a cuiva

suficient de puternic
vei coborî treaptă cu treaptă
până la adevăr
docil vei accepta fie şi pentru o clipă
înţelepciunea de închisoare paşnică a chiliei:
dragostea cu întrebuinţare îndelungată

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In absentia

florile continuau să crească
şi tramvaiele îşi păstrau acelaşi aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate

între timp

mai multe sensuri
îşi schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat

! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...

deodată am început să alerg

câmpul se umpluse cu păpădii
! nu ştia omul cât aur ar fi putut să aducă

în faţa noastră
îngerul gol
testându-şi goliciunea
în suflete risipite
când ne-am aruncat
edenul
şi Dumnezeu
nu ne-a mai aflat

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi se făcuse linişte

oamenii se contraziseseră
schimbaseră nu ştiu câte
definiţii ale sensului
ale absurdităţii

începuseră cu sfârşitul
tot continuaseră...

întorseseră pe faţă şi pe dos
alcătuirea vremii
sentimentul

dâra de Dumnezeu
păstrată
după unii
într-o cheie... într-o parolă
cuvântul sesamic cu deschidere la frumuseţe
într-o durere muzicală de pasăre introvertită
compunându-se-n solitudine... spuneau alţii

copacul se dezagregase
siluete golite îşi alergau necontrolat umbra
din masa de cristal incrustată cu foşnet de magnolii
rămăsese cubul de gheaţă
rictusul fetusului avortat

habar nu avuseseră ei vreodată
să trăiască Iubirea.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndepărtare

[file de jurnal afectiv]

într-o altă viaţă voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi aşeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o nelinişte... într-o aşteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea îşi va creşte înţelepciunea personală
cu filosofia lor argintie şi fragedă
gâzele vor acoperi rănile şi pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul

ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii

la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ţi vor fi încătuşate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească

intrată în tăcere
voi fi pasăre...

nu vei şti tu
să ajungi
la mine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva de sus totuşi te urmăreşte

O umbră străpunsă cu o mie de raze
şi un stejar fulgerat într-o furtună sălbatică
poartă în piept îndemnul de răzbunare
pentru orice încercare de pătrundere în subiect
de către cei fără niciun ideal colectiv
ce se împăunează degeaba cu rigoare
pentru că n-au habar cum se păstrează
şi se urmăreşte drumul ideii prin întuneric.

Prin urmare caută unde nu trebuie
răspunsuri la întrebări nepuse niciodată
şi se apropie de prăpastia
peste care trec numai păsările
iar oamenii cad în propriul gol
în care s-au ascuns până mai ieri.

Cineva de sus totuşi te urmăreşte
cum te statorniceşti în calendarul din veac,
îţi arată calea posibilă de urmat
ca să-ţi îndepărteze teama de moarte,
îţi toarnă-n memorie uitarea
de poruncile date şi de cuvântul ales
şi tot aşa până la păcat
pe care-l îmbrăţişezi cu toată dragostea
patimilor la care te supui orbeşte
pentru a fi iertat cândva.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul golurilor

Forţa nucleară tare,
forţa nucleară slabă
şi forţa electromagnetică – la care
alăturând în grabă şi legea gravitaţiei...-
o formulare-a guvernării materiei prin ea însăşi,
alimentând combustia gândului
într-un echilibru fragil –
realismul imaginaţiei
într-o paradigmă sintetică:
E=mc2 – ortodoxia cinetică –
sau, într-altfel: paradoxismul spunerii Fiinţei
a-ceea-ce-este «fiindul însuşi» în suflul creaţiei.

Dumnezeul golurilor
în focul mistuitor-al creaţiei –
ca suport lumilor tale aflate în transă,
Dumnezeul golurilor sublimat într-un vers,
fără de care lumina ochilor mei –
să ajungă până la tine:
n-ar fi avut nicio şansă!

Forţa nucleară tare,
forţa nucleară slabă,
forţa electromagnetică
şi legea nescrisă a gravitaţiei –
întreg universul într-o formulă sintetică,
într-o paradigmă de netrecut fără de care
minunea lumilor tale de vis aflate în transă
cu tot ce-nseamnă absolut-omenescul în ele,
precum lumina şi sângele – scurse din stele
de-a pururi: prezentul din trecut-viitor,
Dumnezeul golurilor însuşi în spunerea Fiinţei
n-ar fi avut nicio şansă.

Dumnezeul golurilor, iubito –
cel fără de care [...] lumina ochilor tăi,
s-ajungă până la mine:
n-ar fi avut nicio şansă.

poezie de Dumitru Găleşanu din Addendum (aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delete

la intervale neiertătoare
tăcerea devenea insuportabilă
atunci încercau din răsputeri
să-şi amintească
dar nu... nu exista memorie!
orice experienţă se închidea probabil
în spaţiul şi momentul ACELA

jivine de-o zi mult prea fragile
să descopere iubiri să gestioneze drame înaintau
mai mult returnau unor halate invizibile
cu formă de oameni
cv-uri compuse din acum şi aici

fiecare dimineaţă le punea la dispoziţie
chipul necunoscutului căruia cu spaimă şi nepricepre
se apucau instinctiv să-i dezlege uitătura să-i străbată drumurile
ajunse la finish cu mult înainte de a începe

se năşteau ei... se năşteau alţii?!

până spre seară cunoşteau atât cât să închege
stop-cadre dintr-o istorie minoră ambiguă
nefinisabilă asemenea unei picturi iluzioniste
solicitând lipsa de privire a ochiului

floarea începută nu putea continua de una singură
şi vişinii se coceau într-o foaie galbenă
rebut al tentativelor de sinceritate

pe punctul de a trece
ne-am auzit păsările zdrobite
habar nu aveam să rostim:
e şi mâine o zi!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură dată?!

dar poate că noi ne întâlnisem cândva demult
cel mai probabil la facerea lumilor
de aia poate rămâneam pentru tine
unica femeie... singura adevărată
de aia poate ar fi trebuit să rămâi
pentru mine unicul bărbat fie
şi-ntr-o toamnă îngustând cărările
drumul de întoarcere al fiecăruia
către sine

atunci când oamenii normali
îşi îndeasă grijile în spatele ferestrelor
fredonează poveşti fac copii...
îi trimit în lume

şi tramvaiele noastre calcă
dimineţi lunecoase iluzorii
liniile zadarnic încercând
să încropească destinul comun
puntea aia intimidantă
în faţa morţii

unica întâlnire rămâne
într-un punct contestat al realităţii

(şi totuşi suntem împreună.)

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

timpul a luat sfârşit
în această aglomerare
de sensuri
fiinţa se comprimă
în van strigă la ceruri
s-o scoată din increat

nu ne amintim mai nimic
doar spaima aceasta imensă
desfiinţându-ne destinele
destinele şi chipul

omul priveşte floarea
cu ochii străinului absolut
e sigur că de acolo i se va trage
dezmembrarea cuvintelor
ireversibila moarte

se uită

după Dumnezeu

şi Dumnezeu

tace

înţelept

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire

chiar şi florile vor învăţa să trăiască
atunci când vor fi sigure că sentimentul acela
le-ar fi pervertit sufletul
[asta să însemne că despre altceva era vorba?!]

cvasiascetice se vor plânge poetic unei păsări
ea însăşi însingurată în nestatornicia făţărnicită a oamenilor

vor tăcea discret aproape estetic
îşi vor elibera cuiburile de moloz
cum eu prezentul acesta de toate detaliile

în dimineaţa ce va să vină în faţa ta voi fi
năluca parfumată în sandale galbene fără crizanteme
împrumutându-mi nuanţele unui cer rămas
anemic / prin surprindere luat fiind
de lipsa omului

se vor ţine după mine câteva vrăbii
şi ele printr-o bună întâmplare evadate
din strânsura pumnului celui care – spun unii
ar fi împărtăşit înclinaţii nobile

vei lua tramvaiul de la prima
omiţând că nu pe acolo drumul se cuvenea a trece
nu te va simţi nimeni... nici măcar tu
totul se va derula cu o normalitate bolnavă

între timp

îmi voi umple jumătatea de umbră
cu miracolul florilor-păsări

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

nu ştiam
dacă noi adusesem ploile
ţipătul albastru-cu-sânge al pământului
orbecăind dintr-un orfelinat în celălalt

(re)fluxul nu mai respecta
nicio lege ştiinţifică...
nici măcar poetică
sufletele noastre se ştergeau
asemenea literelor inundate
păsări se agăţau de cuvinte
într-o şubredă intuiţie
a conceptului de ʽsalvareʼ

nu ştiam dacă din lut... dacă din ape...?!

ambulanţe îşi purtau albul... indeterminarea
mersul de la un capăt la acelaşi... al materiei secundare
în fapt destinul ca un suicid

zei falşi pluteau la suprafaţa neputinţei noastre de a discerne

! niciun Duh!

o ultimă memorie colectivă
pe noi înşine nouă ne-a arătat
aşa cum ne prinsese întâmplarea
în somn şi costume nealeploii
toate aceste veşminte cu franjuri şi silabe neisprăvite
contorsionând jugulara în tentativa de răscumpărare
a enunţului coerent

nu eram păsări... nu eram oameni
ţărâna personală se prăvălea înspre zero
în amonte de prezent unghiile zgâriau plânsul
scheunatul omului împreunat cu jivinele întunericului
naufragiul...

şi am fi vrut să ne căim

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţii

colţul acela
în care iarna ajungea mai greu
găseai constant câte o creangă înflorită
câte o ceaşcă rozalie cu aburi

lumina îşi depăşea complexul depărtării
umilă se aşeza la masa încropită de noi
într-o deschizătură de salcie
într-o inimă

ne tot adunam
veşmintele noastre lăsau se se vadă
mersul albastru în burta noroiului

parc-am fi fost fraţi
şi moartea...

spectacolul se derula diafan
pe îndelete se aşeza bruma
tot aşa se desprindeau frunze
ca într-o lume veşnic pe cale
de a se naşte

eram bucuroşi asemenea unor copii
care tocmai îşi ridicaseră sălaşul
în braţele uriaşe ale stejarului

ne obişnuisem cu micul noroc
învăţasem altfel să trăim frica
nu ne feream ne mângâiam rana
durerea cobora din sângele nostru
în Dumnezeul darnic

fericiţi rămâneau
cei care nu văzuseră
dar!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp util

respiraţia ta uitată
undeva pe fundul genţii mele cu de toate
şi cele 5 minute rămase

mersul meu de la un capăt la acelaşi
într-o cameră ca un peron
privirile mecanice ale falşilor călători
îmbarcându-se în imaginaţii deficitare
în fapt colţii scoşi de această singurătate

5 minute în care

îmi refac fardul
sun un prieten... poate un vecin
urmăresc hoţul de lumină personală
simt soarele înainte să se prăbuşească

nimic din toate acestea!

scap o scamă precum o iluzie cosmică
bâjbâi ca după comutator
prind rujul galben
mai să-ţi sugrum respiraţia

te simt viu

şi asta mă ţine în viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!