Zile şi nopţi...

şi s-aprind de la soare, arzând
zile albe ca laptele lin
şi le sorb ca pe vremuri cu jind
când tristeţea, când caldul senin

şi fug nopţile toate la rând
şi se strâng într-un loc, la un loc
aşteptând, aşteptând, aşteptând
şi tribut şi noroc şi soroc...

şi mai stau între ele mai stau
între zile şi nopţi încă viu
şi le las să-mi mai toarne pe şleau
din paharul când plin când târziu...

poezie de Iurie Osoianu (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai gol, numai plin, numai tu...

între soare şi mine -doar tu
între lună şi tine- doar eu
între da şi desigur că nu
numai gol, când uşor, când mai greu

suflă vânturi din arid pustiu
pe furtuni de nisip treerat
între mort şi desigur că viu
numai plin, când mai lung, când mai lat

şi pe spuma din coame de val
care apele în cuie-şi bătu
eu plutesc înspre tine şi mal
numai tu când spre mine, când nu...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aiurea

Sunt zile când am inspiraţie cruntă
Şi hăul din mine dispare
Sunt zile când picură ploaie măruntă
Şi lacrima-i albă de sare

Mai sunt şi senine cu cerul albastru
Şi eu- lângă propriul soare
Dar sunt şi în care mă simt un sihastru
Surpând albăstrime de floare

Şi nopţi încă sunt sfâşiate de lună
Şi nopţi fără ea, dar cu stele
Şi sunt liniştite şi sunt cu furtună
Şi toate le ştiu ale mele

Din starea suavă de zi şi de noapte
Din gri de nuanţă nocivă
Se naşte poemul cireşelor coapte
Şi lirica mea cognitivă...

poezie de Iurie Osoianu (20 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da şi nu

... pe cerul plin de stele numai tu
eşti steaua mea
mereu departe- între da şi nu
şi nu şi da

şi printre toate florile doar tu
eşti floarea mea
mereu albastră între da şi nu
şi nu şi da

printre fiinţele din lume numai tu
nu eşti a mea
mereu sfidând când da când nu
când nu, când da...

poezie de Iurie Osoianu (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Doamne, când mi-e greu, eu nu mă ruşinez
mă ruşinez numai atunci când mi-e bine
între aceste stări - atâta crez
mocneşte permanent în rugul stins de mine

Doamne, când afară plouă, nu sunt trist
ci doar atunci sunt trist când e senin şi soare
între aceste stări - mereu exist
ca un simbol de permanentă ezitare

Doamne, uite, ştiu că am să mor şi eu
dar unde, când şi cum - nu-mi dai să ştiu
între aceste stări - exist mereu
ca un cuant - când semimort, când semiviu....

poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vuiet

Fostele
Iubiri
Vise ideatice
Stau la rând
În studio
Aşteptând
Să fie resuscitate
Cu sârg
Să fie difuzate
Pe unde
Până când
Vine scadenţa
Cum necum
În termeni
Euforici
Prelungi
Cât veacurile
Viitoare
Tăinuite
În milenii.

poezie de David Boia (1 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ştii?

De ce-mi apari încă în vise,
tu nu ştii că uşile-s cu lanţ închise?
că o rază de lumină
se mai zbate pe podină
şi sărută răni adânci
părăsite de pe atunci
când îngeri au obosit
când aripi s-au veştejit?
De ce-mi arunci săgeţi de dor,
tu nu ştii că încă dor
răni ce stau pe la fereşti
aşteptând să mă găseşti
în a trupului închisoare
în a timpului ninsoare?
De ce-mi eşti drag de atâta timp,
tu nu ştii că al iernii anotimp
n-a mai plecat de atunci din mine
transformându-mă-n ruine?
Ceasul a uitat să bată.
La a sufletului poartă.
Visele pe pierd în vânt,
Rând pe rând şi gând cu gând.

poezie de Adriana Monica Burtea (7 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult...

demult sunt surd la toate şi orb mă ştiu demult
şi ros avar la coate şi încă mai incult

trimis în vremea noastră de altele, mai gri
să bat când la fereastră când toate ponegri

aşa e scris în stele să urc încetişor
când ploile din ele când trepte care dor

şi să ridic o zare cu ochii mei cei orbi
uitându-mă la soare cu stoluri lungi de corbi

să trec din fugă vama cu umbre stacojii
spre ţara mea din rama cu oameni încă vii

şi înmuind pensula în gamă de culori
s-aştern pe pânze nula drapată între nori

s-adaug la ispite nuanţă mai albastră
cu buze strâns lipite de linişte sihastră

şi -apoi să-mi bat în cuie pe albul din perete
esenţa amăruie de foame şi de sete..

poezie de Iurie Osoianu (8 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai semnalizat stânga într-un fel definitiv

e atât asfalt negru şi umed între noi
încât un guvern priceput
ar găsi resurse pentru o autostradă
mult mai departe de cea a soarelui
nici spre munte nici spre cer
oricum inima mea a rămas undeva în iarbă
aşteptând ninsorile aşteptând viscolul
într-o atitudine resemnată
ca atunci când am înţeles că moartea este democrată

mă aşez turceşte şi-mi îngân lacrima
na să-ţi fie de dochi afurisit-o
apoi privesc ploaia ca pe o izbăvire
ca pe un înec atlantidic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iertat

Tu iar m-alungi... Mă vei afla
În infinitele tăceri
Ce se-ntrupau din mângâieri
În ochii ce mai zâmbeau ieri
Că pot visa.

Poate-am greşit să ceed atunci
Când ne-apucam iar de iubit,
Când parcă sta încremenit
Şi soarele la răsărit,
Că nu mai fugi.

Îmi stau plângând acest păcat
În noaptea care a venit
Dup-al iubirii asfinţit
Când totu-n preajm-a amuţit,
Că m-ai lăsat.

E prea târziu acum, deja,
A mi te-ascunde-n vise iar,
Când, printre stele, solitar,
Aleargă dorul meu hoinar
Şi-a mai spera.

Aş vrea să ştii neapărat
Că aşteptând atât să vii
În depărtările pustii
Să-mi luminezi, să mă adii,
Eu te-am iertat!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu din Daţi totul iubirii
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bere

nu ştiu câte sticle de bere
am consumat aşteptând ca lucrurile
să evolueze spre mai bine
nu ştiu cât vin şi whisky
şi bere
mai ales bere
am băut după
despărţirile de femei –
aşteptând telefonul să sune
aşteptând răsunet de paşi,
iar telefonul nu sună niciodată
decât foarte târziu
şi paşii nu ajung niciodată
decât foarte târziu
când stomacul
mi-a ajuns deja în gură
ei sosesc proaspeţi ca florile de primăvară:

" ce naiba e cu tine?
n-o să fii 3 zile în stare să mă regulezi!"

femeia este durabilă
ea trăieşte şapte ani şi jumătate mai mult
decât bărbatul, ea bea foarte puţină bere
fiindcă ştie că nu-i face bine la ten

în vreme ce noi o luăm razna
ele sunt în oraş
dansând şi râzând
cu cowboy libidinoşi.

well, a fost multă
bere şi au fost mulţi saci cu sticle goale de bere
iar când ridici unul dintre ei
o sticlă cade prin fundul jilav
al sacului de hârtie
rostogolindu-se
clăncănind
împrăştiind cenuşă umedă
şi picături bere răsuflată,
sau sacul se răstoarnă la ora 4
dimineaţa
iscând singurul sunet din viaţa ta.

bere
fluvii şi mări de bere
la radio se aud cântece de dragoste
pe când telefonul rămâne tăcut
şi pereţii rămân
verticali de sus până jos
iar berea reprezintă tot ce există.

poezie celebră de Charles Bukowski din Dragostea este un câine turbat venind din Iad, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face zile cu soare şi zile cu nouri; întâmplarea face zile cu noroc şi zile fără noroc, iar omul zile vrednice şi zile nevrednice.

citat clasic din Nicolae Iorga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguiri de toamnă - Ştiuleţii (aşteptând culesul)

Stau la rând precum oştenii
Şi un lucru îi intrigă
-Ce fac oare... pământenii
Au pus-o de mămăligă?!

epigramă de Gheorghe Gurău (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândul plânge ...

şi stau cu gândul rezemat de geam
şi geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace

de parcă între noi ar sta senin
şi clar de lună
şi tu mi-ai reproşa că nu mai vin
s-aduc furtună

că ceaţa se ridică peste mări
cu sânge rece
că vine peste noi şi depărtări
şi nu mai trece

că bolovanii vin la vale peste munţi
porniţi să fiarbă
că nici o stâncă nu mai poţi s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă

că soarele pe cer e tot mai trist
mai pământiu
că eu ca naiba încă mai exist
al naibii viu

că stau cu gândul rezemat la geam
şi gândul plânge
c-am vrut atâta vreme să te am
şi-n el şi-n sânge...

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă pe moarte

Scuipând geruri şi blesteme, ca o ftizică pe moarte,
Iarna asta-i de departe cea mai plină de extreme,
Târâind trena murdară în noroiul de pe camp
Clatină din capul tâmp înspre antiprimăvară.

Stau ascunsă în mirarea mugurilor temerari,
Aşteptând, incendiari, să-i cuprindă abundarea,
Când se va-ngâna de viaţă în cuvinte fără şir,
Literele în delir vor şti iar să se sumeaţă.

Din pământ răsar noduţe, o armată fără grai,
Pe care n-o bănuiai împotrivă-ţi să se-asmuţe,
Între azi şi între ieri s-a pus soarele străjer
Îmbrăcat în cavaler, oblojind mai vechi dureri.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând ca rătăcitele tale cuvinte

Privirea ochilor mei
s-a proptit pe marginea
acestei zile
ştergându-mi lin
din calendarul sufletului
acea amorţeală statornică
tu ai plecat
şi nimic nou sub inima ta
doar acel gust insipid
pe care îl ştiu
efectul exploziei
tăcerilor tale nucleare
eu îmi caut încă respiraţia
prin umbra trupului
unde-mi odihnesc rănile
prin palmele cuminţi ale ierbii
aşteptând ca rătăcitele tale cuvinte
să mă trezească
cu îmbrăţişări de săruturi...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-ntreb

Şi când Te văd încovoiat trecând
Cu încă o povara peste umeri
Îmi vine-n minte-un început de gând
Şi-ntreb, Isuse, poţi să le mai numeri?...
Şi când Te văd încovoiat strângând
Cu grijă frunzele de pe cărare
Îmi vine-n minte-un început de gând
Şi mă întreb, Isuse, mai poţi, oare?...

Când stau cu toţii însetaţi la rând
Fiinţa să le-o saturi de Lumină
Îmi vine-n minte-un început de gând
Şi-ntreb, Isuse, câţi or să mai vină?...

Şi când Te văd în urmă aşteptând
La o fântână-n drum spre Galileea
Îmi vine-n minte-un început de gând
Şi-ntreb, Isuse, nu sunt eu aceea

Pe care-o-aştepţi? Şi când sosesc plângând
Să-ţi pun şi eu povara mea pe umeri
Îmi vine-n minte-un început de gând
Şi-ntreb, Isuse, poţi să le mai numeri?...

poezie de Adriana Cristea (5 iulie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!