Singur

Se sparge bolta toamnei cristalină
În cioburi de culoare ruginie
Şi peste inima-mi, şi-aşa prea plină,
Revarsă seve dintr-o altă vie!

Fâşii de galben, sângeriu şi verde
Se rup în munţi, pe dealuri şi câmpii
Şi dorul mă găseşte şi mă pierde
Cu sufletu-ndoit că n-o să vii.

Uscate vrejuri de o aspră brumă
Sugrumă Raţiunea-n câte-un loc
Şi toamna rece – vitrega mea mumă –
Mă biciuie cu vergile-i de foc.

Când nu cad stele, plouă peste vise
Şi-n echinocţiul sufletului meu
Bat în zadar la porţile închise!
Sunt singur şi împovărat de greu.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a schimbat aliura,
Înroşindu-şi peruca şi pidichiura,
A lăsat toamna în vie,
Peste dealuri şi-n câmpie,
Aramă vie pe tipsie...
Fiindcă toamna ruginie
E plină de dărnicie
Are multă omenie.

Valeria Mahok (5 septembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E frig şi noapte-n suflet şi în jurul meu,
Şi-atâta brumă rece cade peste flori,
Pe inimă îşi ţese promoroaca, macrameu,
De răutatea lumii se ascunde luna-n nori.

Pe chip cad frunzele uscate şi îngălbenite,
Firav, un zâmbet încearcă să iasă de sub ele,
În suflet picura melancolii din ploile cernite,
Ca pe un luci de apă, făcând pe el inele.

Din amintiri mai încolţeşte câte-un dor,
Speranţele mijesc timide înspre zori,
Trec nostalgii în noapte pe aripi de cocor,
Spre primăveri pictate în corole vii de flori.

poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă toamnei ruginii

Aleargă-n vânt, chihlimbării,
De sângeri şi de jad pătate.
Iar, pe poteca dintre vii,
Voal foşnitor de frunze moarte...
Pe cer aleargă nori... Pustiu
De păsări este cerul, azi
Şi în apusul sângeriu
Dansează cetele de brazi.

Aleargă-n vânt, chihlimbării,
Printre mătăniile de stele,
Frunze şi fluturi. Tu nu ştii
Că voi pleca şi eu cu ele?!
Nu ştii că în tăcerea grea,
Sub pleoapa vremii plumburie,
Ca un cocor eu voi zbura?!
Unde anume?! Cine ştie...

De sângeri şi de jad pătate
Mi-s tâmplele... Ce toamnă grea!
E-un drum, acelaşi... către noapte...
În toamnă iar voi evada...
Nemărginirile solare
În valuri plumburii s-au dus.
Mai tare toamna asta doare!
Lumina-n noapte s-a ascuns.

Iar pe poteca dintre vii,
Cănd trec aducerile-aminte,
Miros gutuile-arămii,
De bruma toamnei ceruite.
Copaci de-acum atât de goi,
Se-apleacă-n plângeri. Timpul trece
Şi plouă, plouă zi de zi
Şi-i tot mai rece, tot mai rece...

Voal foşnitor de frunze moarte
Se-apleacă peste chipul meu
Şi sunt un fluture de noapte
Căzând străin la pieptul tău.
Mă dor aripile întinse,
Cerşesc solarul jurământ,
Dar toate, de acum, sunt vise.
De mâine-am să devin pământ.

Pe cer aleargă nori. Pustiu
Se desenează în adâncuri
Şi pentru mine-i prea târziu.
Voi alergaţi către-nceputuri!
Pictaţi o altă primăvară
Pe pleoapa ochiului bolnav
De alb, de roşu, de lumină...
Plânge în toamnă ochiul cav...

De păsări, este cerul azi,
Gol precum cerul de furtună.
O pasăre te-nalţi şi cazi
Şi mii de cioburi se adună
Din carnea care a rămas
Plutind fâşii pe putred cer
Şi trupu-n rug de frunze-a ars...
Ce crud destin! Ce greu blestem!

Şi în apusul sângeriu
Se-nalţă rugi de inimi frânte.
Voal de mătasă ruginiu,
Bătând precum un ceas, ascunde
Lumina-n falduri de argint.
Şi tâmpla în zvâcniri se pierde
Precum un clopot... E târziu!
Se scurge toamna-n noi, se pierde...

Dansează cetele de brazi –
Jad şi cleştar, în dulci poeme.
Tu, taină,-n adormire cazi!
Ne laşi ale tăcerii semne...
Melancolie, vis, căderi,
În haosul ce ne-nconjoară
În pragul fiecărei seri,
În gerul aspru de afară.

Dansează cetele de brazi
Şi în apusul sângeriu,
De păsări, este cerul azi,
Pe ceru-nnourat, pustiu.
Voal foşnitor de frunze moarte...
Iar pe poteca dintre vii,
De sângeri şi de jad pătate,
Aleargă-n vânt, chihlimbării...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt?

Când te gândeşti la lume, eu nu sunt
Decât un bulgăr pe-un imens pământ...
Eu către ţintă pornit în atac,
Plec ca o schijă şi mă prefac,
După explozii, bucăţi de cărbune
Şi mici pietricele ce s-or depune.
Ating pământul şi ars ca de foc,
Mă destram în aer, simulez un joc,
Mă transform în pulberi şi purtat de vânt,
Mă depun când plouă, uşor la pământ,
Căci pe globul lumii colbul meu îl port,
Îl arunc în apă şi-l usuc la loc,
Îl depun pe ghete şi îl pun să scrie,
După o furtună, altă vijelie.
Aşa că oriunde, pe câmpii şi-n munţi,
Peste deal şi ape, peste aspre frunţi,
Mă depun şi eu sunt risipit în spaţiu...
Şi de vreţi, întreg ca să fiu în vânt,
Pulberea o chem iute fluturând,
Fac o bază mică şi-apoi tot eu sunt,
Cum am fost *nainte bulgăr de pământ.

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru marin

Plouă ca un strigăt.
Cerul nopţii se revarsă
peste câini loviţi de maşini,
peste oameni loviţi de inflaţie,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopţii
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.

poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
în lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal..

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna la Cosmeşti

Ploi de argint cad peste sat,
Vântul nebun ciufuleşte copacii,
Frigul şi ceaţa încet s-au lăsat,
În holda de aur s-au topit macii.

Din hornuri se înalţă caere albe,
Spre bolta rece cu norii de plumb,
În vie ciorchinii se pârguie-n salbe,
Cristale de brumă cad pe porumb.

Pământul arat, ca un reavăn covor,
Renaşte sub brazda argintie de plug,
Fructele coapte într-un amplu decor,
Stau în paner, mirosind a belşug.

Trece trenul pe pod, parcă tunând,
Peste Siretul şerpuit şi învolburat,
Lângă Zăvoiul, înfipţi pe un prund,
Înfriguraţi, tremură plopii pe înserat.

poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspinul clipei

Între mine şi tine
o sălbatică ceaţă
În spaţiul tău restrâns
lumina nu are loc
Poate trebuia să vii...
Înaintea zorilor
în lumea mea...
în sufletului meu.
Dar ochiul tău e orbit
de prea multă ceaţă
în dimineţi spânzurate
Şi mai ştiu că te-ai temut
de durată... de niciodată...

Îmi căutam calmul
în gânduri şi în singuratate.
Încet cad clipele albe...
şi eu le văd, le văd
peste o patimă învinsă
peste buzele rămase închise.
Suspin adânc ca la-nceput
în aşteptarea tăcută
când umbra ta a căzut
în suspinul clipei...
ucisă de lumina dimineţii.
Te-ai jucat cu sufletul meu
subţire şi obosit sub greutatea nopţii.

poezie de Teodora Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleiadele

când taie dimineaţa subţiri felii din noapte
şi cioburi de lumină ne sângerează pleoapa
fereastra oblonită cu tufele de laur
devine loc în care ne ameţeşte apa

când dorul ne scufundă în metagalaxie
şi radiantul estic peste obraz ne trece
cad valuri meteorii în mii de dioceze
în luna cea mai caldă din anul cel mai rece

când se aprinde gheaţa în inima cometei
şi arde-ntreaga brumă a anilor trecuţi
rămâne inocenţa şi ea ne va pătrunde
multiplicând fiorul atunci când mă săruţi

când plânge simetria cu sevă colinară
şi picură pe trepte cu zgomote de bronz
atunci când totul curge şi totul se disipă
pleiadele respiră în galben alb şi roz

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul iernii să revină...

e timpul iernii să revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-şi albul şi-a lui vină,
să se aşeze pe trecut

să se aşeze peste dealuri
şi peste câmpuri, peste munţi,
să se amestece cu valuri,
fulgii să zboare unduiţi

se-aude iarna cum revine
cu scârţâit de ger pătruns,
cu nopţile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns

e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduţ şi blând

e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheaţă,
ciulinii înfloresc fulgite flori

pădurea iarăşi se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea

e timpul iernii să revină
şi toamna tremura de frig,
sub streşini păsări se adună,
pe jos e alb ca ţipirig

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când de verde crud şi muguri

Anotimp de frunze triste, ce-are gust de ploi amare
Năvălit-a dintr-o dată peste suflet, peste vise,
A inveşmântat pământul
într-o pestriţă culoare
Ce mi-a încarcerat în nouri, porţii mari din blândul soare.

Fâlfâiri neobosite
văluresc tot cerul toamnei
Încât: galben; roşu; albastru; brâul Maicii se dizolvă
Şi îmi vine, tare-mi vine, să m-agăţ de poala doamnei
Şi să-i spun cum că, rodirea şi migrarea n-o absolvă,

Nici de dezfrunziri şi ceaţă, nici de nostalgii scurmate
În adânc de inimi calde, ce n-au vrerea timp să piardă
Geaba ne tocmeşte ochii, în culorile-i turbate,
Când, de verde crud şi muguri, nu e lumea-îndestulată.

Anotimp de frunze-amare, ce-are gust de ploi nestinse
Mi-a descătuşat speranţa de sub tâmplele cărunte
Răscolindu-mi întomnarea amintirii reaprinse
Că inspir iar dor de tine. Prin cuvintele prea strâmte.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul Danseaza

Văd dorul cum dansează
În umbre argintii
Îndrăgostiţi visează
Flori albe şi câmpii.
Plutesc şi delirează
Pe dealuri, peste vii
Fluturi ce-n zbor flirtează
Secunde cât sunt vii.
Secunda lor durează
Eterne veşnicii
Şi clipa ce dansează
E numai bucurii.
Aş vrea şi eu, cu dorul
În zbor să pot pluti
Cu mâna, vântul
De-aş putea opri, secundele
Le-aş transforma in veşnicii
Pe tine iarăşi
Atunci eu te-aş iubi
Şi viaţa-ntreagă doar ţie
Dorul meu ţi-aş dărui.

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe palme-vântul

Din privire-ţi cad petale
De atâtea amintiri
Toamna când îşi taie cale
Cu-o mulţime de sclipiri

Ne-a luat pe palme vântul
Toamna când o desfrunzeşte
Cu ea acoperind pământul
Sufletul de ni-l topeşte

Şi se fac semănături
Şi la ţară şi-n oraş
Tortu-i plin de umpluturi
Cu privirea de ostaş

În jur totu-i colorat
În galben şi-n arămiu
Clujul iată azi ne-a dat
Ochi de frunze dar târziu

Nu se văd din magazine
De priveşti iar pe afară
A frunzelor vii mulţime
Ca o floare legendară

S-a topit parcă viaţa
Şi din pomi şi din copaci
Nu-i mai verde astăzi faţa
Clujului — îns-acum taci

Căci a toamnei iar veşminte
Peste tot noi le simţim
Şi ne apasă gându-n minte
De iarnă — ne pregătim 09-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când berzele pleacă în august

Berzele se-adună-n stoluri şi fac roată peste sat,
Se-vârtesc ca într-o horă, parcă inspectează locul
Şi planează-n rotocoale, apoi din aripă bat,
Bat cu aripile-n aer săgetând spre sud cu ciocul.

Şi-au luat cu ele puii care-ades se pierd de stol,
Câte una se întoarce ca un ghid şi îi adună,
Stolul îi îmbrăţişează şi îi prinde-n rotocol
Şi trec dincolo de zare, peste dealuri, împreună.

Nu e toamnă, nu e vremea, vara este încă-n toi
Zborul lor spre alte ţărmuri lasă semne de-ntrebare
Cine, ce nu le mai place, de ce pleacă de la noi?
Lasă pe pământ doar umbra şi se pierd în depărtare...

Mă cuprinde o tristeţe când văd berzele plecând,
De sub gene se prelinge câte-un strop mărunt de rouă
Fiindcă ştiu că după ele mă vor părăsi curând
Mierla şi privighetoarea... şi mai ştiu că toamna plouă...

Şi vin vremuri de restrişte, vin cu ceaţă şi cu vânt,
Vin cu burniţe şi brumă, nopţi şi zile friguroase
Care-alungă zbor de fluturi şi al păsărilor cânt,
Vin cu frunze ruginite, flori uscate... şi angoase...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu?

Mai plouă, demult n-a plouat
şi iar mi-e dor de casă şi de vii
cînd mă duceam cu tata la arat
mă înfrăţeam cu orele târzii.

Am avut un vis să plec departe,
să mă rup de oamenii din sat,
dar toate sunt atâta de deşarte,
că iar mi-e dor să merg la semănat

Mi-e dor să alerg desculţă prin câmpii
păsările –n codru să le ascult
să mă mai joc cu ai satului copii
aşa cum mă jucam demult, demult...

Întoarsă-n sat nu mai m-am regăsit,
tata plecase undeva tăcut,
foşnetul pădurii a amuţit,
mama tot mai mică s-a făcut.

M-am căutat copil printre copii
si în niciunul nu aveam să fiu,
toamna cernea galben peste vii,
întoarcerea venise prea târziu?

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!