Langoşi şi pălincă

mi-am spus
aici nu-i loc de tine

langoşi şi pălincă
(pe 7 cărări)

1.

uite aşa m-am luat cu vorba
şi m-am trezit cu oamenii aceia în atelier
hainele femeii erau de mătase
iar ale bărbatului
un surtuc peste cioareci cu vipuşcă
şi-un joben de magician
într-un decor teatral

2.

bărbatul a luat pipa mea
de la personajul de pe şevalet
a tras un fum
pufăit într-un rotocol
care s-a aşezat aură
deasupra poveştii

3.

cu olimpicii mircişti de Constanţa
eram la casa memorială a lui Goga
din localitatea Ciucea
la o masă rotundă
cu ţuică de prună
în protocolul matematicar
ne-au servit specialităţile casei
langoşi şi pălincă

ca nişte mărgeluţe
una lângă alta
păhărelele de pălincă
făcând cercuri de 9 pe masă
codul bunelor maniere spune că
omul serveşte ce are aşezat în faţă
aşa că
s-a nimerit să dau peste cap
tot cercul din faţa mea

când să plecăm
gazdele au venit la masa noastră
cu o sticlă cu tricolor
să ne împrietenim
închinând un păhărel şi cu ele
ca la vară
când începe vacanţa
să-i găzduim la Constanţa

orice dorinţă
numai un păhărel de palincă nu
le-am spus gazdelor

asta, că veni vorba de "niciodată, nu"
nu mai puteam
că dacă aş fi ştiut ce urmează
ţineam o rezervă de protocol
ca să nu mă dau de gol...

4.

vezi kakemonoul
Flamengul, Pescăruşul, Peştişorul de Aur
Cormoranul şi cântecul de graur

5.

am făcut imprudenţa să ies pe malul lacului
vântul, foarte tare, dinspre mare
a adus lângă mine o Arătare
o lebădă vorbitoare

am întrebat-o
despre viaţa zburătoarelor

primele zburătoare despre care mi-a vorbit
au fost pescăruşii aceea mici
cât nişte porumbei
care-s râzătorii şi ponticii
prieteni cu zburătoarele de la debarcader
lebedele fiind
graţioasele fidele
ţărmului...

Din Ferestrele Tympului Alchemistului îţi alegi ce vrei...

ce ţi-e şi cu bunele maniere!
când tace comedia
umbrele devin lumină

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ai promis

(Îţi aduci aminte! Când?)

Pe ţărmul unei mări
Cu flux şi reflux

Cânta, lângă un zid scorojit, la un pian închipuit
Fără să se oprească, s-a întors spre mine şi mi-a zâmbit
S-a ridicat de pe scaunul rotativ, a venit la mine şi mi-a spus:

- Şi acum că ştii secretul şi-ai primit rolul râvnit
Să te văd cum duci trăsura autorului trăsnit

- Ne-ai promis. Îţi aduci aminte! Când?

- De la Flaşnetarul vesel cu arici şi porumbei
până la poemul mării cu măgar şi cu căţei
ai la mâna ta tot rolul, tot ce vrei şi ce nu vrei
numa să nu pui în mine toată vina dumneaei

din luna mai
cu porumbei şi fluturi
norul il scuturi
şi plouă, plouă
ploi de vară
iară

s-o luăm pe drum de coastă
până dăm de coasta ta
unde tu pictai măslinul
şi măgaru din vâlcea
care s-a trezit cu tine
că îl călăreşti precum
ieri îl călărise Naşul

pe strada fără capete
cu ferestre fără cercevele
pe al cărei acoperiş
crescuseră nişte oţetari
în care veneau ciorile
şi pescăruşii
aşteptându-mă dimineaţa
să ieşim împreună din noapte

de aici, din locu-n care, poţi vorbi cu Infinitul
a venit Dorra la mine să-mi dea pui din Nesfârşitul
începând cu Fericirea şi Iubirea fără margini
desenând Nemărginirea şi pictând-o din Imagini
scene dintr-un film cu casa unui pictor de pe stradă
cel ce a pictat femeia vindecând orbul să vadă

Constanţa, Duminică, 19 mai, 2019
(Peninsulara cu cercel de scoică)

Ne ţine viaţa-n scară ecuaţii
De rezolvat în noapte şi-n tăcere
Dar cel mai mult doreşte şi ne cere
Să derivăm dilema-n demonstraţii

Mă luau de acum grijile că i-am promis
Şi nu-mi dădeau răgaz mai mult de-o noapte
Că aşa-s grijile, dau din pinteni
Toate vor acum...

casa părea părăsită
femeia ţinea un prunc în braţe
pruncul se juca cu năsturelul care încheia bluza mamei

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ultragiant

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptare şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi şi când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare
A zâmbit
Şi a trecut pe lângă mine de nenumărate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nicio poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani
Şi cum se aşezase aproape pe pat, parcă aşteptând
M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut că se ruşinează,
Cred să fi fost aproape de miezul nopţii
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Şi mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie
Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Şi să se scandalizeze părinţii lor onorabili
Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.

poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am văzut prima piesă la 6 ani. La ţară, pe vremea aceea, existau nişte învăţători foarte luminaţi, foarte iubitori de ţară. Învăţătorul şi preotul erau oamenii care diriguiau viaţa noastră sufletească şi culturală. Aceşti învăţători reuşeau să facă spectacole de teatru. Ei învăţau câte o piesă şi o făceau. Aşa am văzut eu, la 6 ani, prima piesă, într-o clasă cu o scenă improvizată cu cortină din două cearceafuri şi această piesă a fost, nici nu se putea altfel, din Caragiale, "Cunu Leonida faţă cu reacţiunea". Acolo pe masă era o lampă aprinsă la un moment dat când să înceapă spectacolul. În momentul când s-a aprins această lampă de gaz din decor şi s-a proiectat o lumină galbenă pe acele pânze, pe acele cearceafuri, eu am avut un şoc fantastic, a fost clipa în care s-a făcut legătura mea cu teatrul. Aceea luminiţă galbenă m-a urmărit toată viaţa. Asta a fost un soi de declanşare, aşa ciudată, nu pot s-o explic...

citat din emisiunea Profesioniştii... cu Eugenia Vodă de Radu Beligan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne

Multumescu-Ţi Tie, Doamne,
C-ai venit în casa mea,
Stai la masă, de Ţi-e foame
Tot ce am bun, Îţi voi da

Loc de cinste vei primi
Căci Tu meriţi, Domnul meu
Şi toate le-om împărţi
Şi Te voi iubi mereu

Pentru Tine, m-am schimbat
Şi păcatul îl urăsc,
Nu mai sunt ca altădat
Tot ce am, Îţi dăruiesc

Inima şi viaţa mea
Sunt ale Tale, Ţi le-am dat,
Casa şi familia mea,
Tot ce am, şi-am căpătat,

Doamne, le-mpărţesc cu Tine
M-ai salvat şi-Ţi mulţumesc,
Tu, Te-ai îndurat de mine
Raiul, vrei să-l dobândesc.

Vrei Doamne să fii cu mine,
Şi eu, tot aşa doresc,
Să îmi fie veşnic bine
Lângă Tine, să trăiesc.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (12 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţie bolnavă

A fost bolnavă ani şi ani;
Într-o zi m-a chemat să-mi spună ceva.
Nu putea vorbi limpede,
Iar lacrimile-i curgeau râuri pe obraz.
"Te împovărez cu nişte copii,
Cu copiii noştri, în curând orfani.

Nu-i lăsa flămânzi sau în frig;
Dacă greşesc nu-i lovi.
Când îl vei lua în braţe pe cel mic,
Legănă-l şi cântă-i de nani-nani.
Nu uita să faci asta."

Înainte de a muri a mai spus,
"Când i-am luat in braţe prima oară n-aveau îmbrăcăminte,
Iar acum hainele lor n-au căptuşeală."

Am închis uşile şi ferestrele,
Am părăsit copiii rămaşi fără mamă.
Când mi-am întâlnit prietenii, am plâns.
M-am aşezat jos, neputând să-i însoţesc.
I-am rugat să cumpere nişte dulciuri copiilor mei.
Am plâns în faţa lor.
Am încercat să nu mă vait, dar durerea era prea mare.

Am dat prietenilor banii trebuincioşi.
Când m-am întors acasă copiii
m-au întrebat de ce mama lor nu-i mai ia în braţe...
Am umblat încolo şi încoace
Prin camera aceea goală.

Apoi am ieşit afară şi am jurat,
"Voi uita şi nu voi mai vorbi despre ea niciodată."

poezie de Autor necunoscut,sec. I î.e.n - China, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba aia

La numai 15 anişori,
Aveam o creştere aleasă.
În pension făceam furori,
Dar eram tare ruşinoasă.
Şi când cu Nicuşor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca văpaia...
Ţiu minte, cât de mult roşeam,
Când îmi spunea de vorba aia.

Într-o duminică, fiind cald
Şi cum văzduhul sta să fiarbă,
M-am dus la gârlă să mă scald,
Şi mi-am pus hainele pe iarbă.
Dar Nicuşor sta-n iarbă strâns
Şi mă privea cum făceam baia,
Mi-a fost ruşine şi am plâns,
Fiindcă-mi văzuse vorba aia.

Prin Cişmigiu, cu pas grăbit,
De la pension mergeam spre casă
Şi-un ofiţer m-a urmărit,
Spunându-mi dulce că-s frumoasă.
M-am ruşinat şi-am spus "merci"
Şi ca să nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa şi...
S-a întâmplat şi vorba aia.

Deşi sunt ruşinoasă rău,
De toţi băieţii sunt curtată
Şi-aleargă-n urma mea mereu
Aproape Capitala toată.
Şi-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanţa sau Mamaia,
Petrec din noapte până-n zori
Că mult îmi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sărman,
Vrei să găseşti a vieţii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindcă iubeşte o femeie.
Aseară s-a-mpuşcat Bebe,
Aflând că l-a-nşelat Aglaia
Şi toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!...

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, fie, dacă insişti... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvăşit, dar nu într-atât încât să mă las copleşit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraş, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate feţele, posibile şi imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ţi-am spus-o şi ţie, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens şi accept doar realitatea pe care o ştiu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka şi aşa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Şi ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, aşa că m-am aşezat lângă ea, la masă. Şi ştii cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut şi Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant şi culmea, s-au aşezat la o masă, exact în faţa mea! N-am să susţin că s-ar fi aşezat intenţionat drept la acea masă, însă... I-aş fi văzut şi fără să vreau, fără să privesc în direcţia lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puţin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpăţânat, nu şi nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare şi aş fi evitat ceea ce a urmat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pri­mele poezii le-am citit la şcoală, în manuale. Erau po­ezii cu partidul. Mi se păreau minunate, aş fi vrut să scriu şi eu la fel. Când m-am hotărât să scriu primul poem, prin clasa a şasea, mi-am luat carneţelul şi m-am dus în pădure. Eram convins că, dacă vrei să scrii despre pădure, trebuie să mergi în pădure. Eram complet în afara literaturii pe atunci. Dar s-a în­tâmplat apoi să merg în casa unui avocat, el mi-a arătat un vo­lum de Blaga, care m-a lăsat cu respiraţia tăiată. Asta mi-a declanşat febra lecturilor.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că eşti perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director aşa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus aşa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, linguşitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ţi-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunţat despre misiune, pe mine şi pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Şi i-ai spus că încă te mai simţi vinovat, deşi ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc şi nici nu ştiu cum mi-aş putea îndrepta greşeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales faţă de tine... Iar acum vom pleca şi... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ţi-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simţi vinovat, să-ţi faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu eşti pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguţ aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puţin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferenţă între ele.
Mihai: Ştiam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ţi spun?! Am încercat să-mi fac şederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta aşa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ţi-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Şi cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce şi cu cine?! Cu Ly, bineînţeles! Despre originea ei terestră. Ţi-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reuşit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie iniţiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre aşa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, şi te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simţi vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine şi de sentimentele pe care le am pentru tine. Ştiu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să ştii. Aşa mi-am petrecut vacanţa, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elijah Browning

Eram în mulţimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est şi i-a măturat ca pe nişte frunze
Dincolo de versanţi...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare şi luni magice, şi se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulţimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, şi cineva cu o trompetă,
Şi încă cineva purtând sceptru au stat în faţa mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon şi pe urmă au dispărut...
Iarăşi s-a schimbat totul.
Ieşind dintr-un lan de maci,
O femeie şi-a dezgolit sânii şi şi-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbuşit extenuat.
M-am ridicat şi m-am înălţat mai sus, dar o ceaţă ca aceea însoţind un iceberg
Mi-a acoperit paşii.
Îmi era frig şi simţeam dureri.
Deodată, a apărut din nou soarele
Şi am văzut cum ceţurile de sub mine acopereau vederii tot ce era dedesupt.
Iar eu, aplecat peste tot ce era al meu,
Mi-am văzut umbra siluetei reflectată pe zăpadă.
Desupra mea aerul nemişcat era străpuns de un ţurţure subţire de gheaţă
De care atârna o stea solitară!
Un tremur de extaz, un fior de teamă
Au trecut prin mine;
Dar nu mă mai putem întoarce pe partea cealaltă a versanţilor —
Şi nici nu mai doream să mă întorc.
Subtile unde desprinse din simfonia libertăţii
Îmbrăţişau imateriale stânci deasupra mea,
De aceea trebuia să urc spre pisc.
Am aruncat departe tot ce -mi mai aparţinea.
Cu braţul întins
Am atins steaua.
Am dispărut complet.
Muntele restituie
Adevărului Infinit
Pe oricine atinge acea stea.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

viaţa parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani să plătesc
deşi pentru fiecare greşeală scot din buzunar un bănuţ

atunci când te-am cunoscut era soare şi bine
şi ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam să înot, să alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viaţa în esenţa ei pare un colac de salvare. eu unul
asta ştiu cel mai bine.
am învăţat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei să ieşi din mulţime dacă nu te priveşti în oglindă

şi încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopţile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns să aştepţi atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea să ţină ecoul într-un deşert? tu ştii până unde poate să te ducă un vis?
mă trezesc dimineaţa şi îmi vine să îmi bag
picioarele în tot şi în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
şi care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greaţa

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gură: Cred c-ar fi trebuit să le spun alor mei că voi întârzia.
Brooke: Gură, trebuie să trăieşti şi tu puţin.
Gură: Nu, nu e vorba de asta. O noapte cu tine e ca şi cum aş merge la clasa întâi. Viaţa mea e clasa a treia. Va fi greu să mă întorc la ea.
Brooke: Mersi.
Gură: Uite ce-i, Brooke. Nu ştiu ce se petrece între tine şi Lucas, dar el e un băiat grozav. Nu am fost niciodată bun la sport. Sunt mic de înălţime. Dar când m-am hotărât să devin comentator de sport, Lucas mi-a făcut cunoştinţă cu tipii de la River Court. Am simţit că mi-am găsit locul. Are o inimă bună şi, din câte-mi dau seama, şi tu la fel. Aş fi surprins să nu vă rezolvaţi problemele.
Brooke: Mersi.
Gură: Ar trebui să mă-ntorc acasă.
Brooke: Gură... (Îl sărută.)
Gură: A, da, asta a fost pentru donaţii.
Brooke: Nu, aşa mi-a venit.
Gură: Hei, Brooke. Mersi. A fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buburuzul meu, ce faci?

(aveam de ajuns la vapor)

mai ales dimineaţa
vocile şi cuvintele
se joacă cu mine

1.

dă-mi, Frate, pana Îngerului
cu care să-ţi scriu
întru bucurie
să tot fie
armonie cu pălărie
o poveste
ca o veste de primăvară
cu care să te bucuri o vară
cum s-a bucurat Pictorul Orb
când a început să vadă
şi-n bucuria lui
ai găsit şi tu
sămânţa de la Săpânţa
cu tainele cântecului
de pe Cărarea Pierdută-n nisipuri
de pe Plaja lui Ambrozie Ploieşteanu
şi-a Domnişoarei Ardeleanu
şi toate celelalte
scrise-n fotografii
făcute împreună-n

Lumina Farului Genovez
De pe Ţărmul Înalt

2.

Când luaserăţi voi în Asalt
Cafeneaua Scriitorilor
Subsolul de la Muzeul de Artă
Casa bunicii lui George Vasilievici
Şi toată Peninsula Tomisului
Cu viaţa din Piaţeta Casinoului
Devenită Festival de Veneţia
Şi Carnaval
cu mască şi cu Trei Papuci
Măslin-Pietricică-Nuci...

Bine, spune şi tu după mine:

" - Buburuzul meu, ce faci?
Bine-bine. Am visat că făceam dragoste. Şi-o pietricică norocoasă, o coasă de cosit Iarbă pentru iubit.
- Şi eu am visat un cer plin de stele şi aveam de ajuns la vapor prin mai multe peripeţii. Şi-am ajuns cu maşina-n apă, dar nu ne-am panicat. Şi pe vapor, o roşcovană-şI certa bărbatul. Şi eu mi-am adus aminte peripeţiile cu maşina şi-am zâmbit. ŞI ea s-a răstit la mine şi mi-a zis:
- Ce râzi, faţă palidă?..."

3.

Luând drept izvor al acestor întâmplări, iată povestea mea:

vântul, foarte tare, dinspre mare
a adus lângă mine o Arătare
o lebădă vorbitoare

Adela Pârvu, Pârvu Mutu, Mutu Petrică, Alexandra Pătraşcu, Corina Caragea, Ştefan Câlţia, Stephanie Campisi şi Roşcovana, tocmai treceau pe acolo, ca nişte balerini din Spărgătorul de nuci...

Vizionar, gândul se plimbă prin Palatul Justiţiei
Uşile mari poartă numele unor prieteni
George-Pavel Vuza şi Dan-Tudor Vuza
Pe o uşă uriaşă, străjuită
De-un ficus şi-un filodendron

mai ales dimineaţa
vocile şi cuvintele
se joacă cu mine

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumii toţi suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris şi eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest ţel: cum să facem noi să le fie semenilor noştri mai bine. Şi, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiaţi şi tata a venit pe bicicletă şi ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea şi ea un rând de copii, iar unul dintre ei era aşa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia şi dă-i şi lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a muşcat şi a scuipat.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Friedman: Trebuie s-o uiţi pe Grace, amice.
Luke: Dar simt nişte chestii. Ştiu că e o reacţie biologică...
Friedman: Nu e vorba de biologie aici. E vorba de psihologie. Mereu te arunci în poarta care e încuiată. Şi de ce? Pentru că ţi-e frică să o deschizi şi să te bucuri de frumuseţile grădinii care e dincolo de ea...
Luke: Hei, nu mi-e frică să deschid poarta.
Friedman: Atunci de ce treci mereu de poarta care e larg deschisă? Şi nu-mi spune că nu ştii despre cine vorbesc.
Luke: Despre Glynis?
Friedman: E topită după tine, omule. Când am dus-o la dans, numai despre tine a vorbit. Foarte enervant, dar... a fost din cauză că m-am parfumat.
Luke: Nu pot să-mi transfer sentimentele de la o persoană la alta pur şi simplu.
Friedman: Ba normal că poţi. E parte din ADN-ul tău. Ai văzut cum te-a privit Glynis la ora de chimie? E genul de privire pe care de obicei trebuie s-o iei de pe net.
Luke: Bine... Îţi apreciez preocuparea, dar pot avea singur grijă de viaţa mea amoroasă.
Friedman: Mda... singur, sub duş.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,
Şi am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Aminteşte-ţi cuvintele tale şi umblă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!