Poemul de după
Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere și nici putere
Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopți de dragoste
Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu așchiile sărite, el e așa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbușit, inimile
După care privim în gol ca și când: noi suntem aceia atât de ușori
Și trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaștem nicio voce, descărnați ne plângem de milă
Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd și tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme
Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine și bea apă din paharul pus la căpătâiul ușii
Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca și când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori
Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorțeală, el se naște
Și când spun toate astea, imaginați-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colț ieșeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta
Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere și nici putere
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre revoltă
- poezii despre voce
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre păsări
- poezii despre promisiuni
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Niciodată să nu mai privești indiferent suferința altuia și niciodată să nu mai crezi că ești prea mic sau slab să oferi ceva aproapelui tău. Da, mulți sunt răi și sălbăticiți dar asta doar pentru că nu e nimeni care să îi învețe iubirea, compasiunea și plăcerea de a oferi. Nu e nimeni care să îi învețe să trăiască, nu doar să supraviețuiască. Și în afară de noi, nu va apărea nimeni care să ne învețe ceva, dacă noi înșine nu o facem cu pasiunea și entuziasm. "A trăi înseamnă a construi poduri peste râuri care seacă". G. Benn. Poate că munca noastră se va nărui și tot ce am construit ziua se va dărâma noaptea însă noi ne vom lupta pentru viața noastră "cu dragoste de ea, cu dor" pentru că doar așa putem sfida răul de care suntem înconjurați. Să nu uităm că o singură lumânare poate aduce lumină într-o cameră plină de întuneric.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre iubire
- citate despre învățătură
- citate despre întuneric
- citate despre suferință
- citate despre râuri
- citate despre poduri
- citate despre plăcere
- citate despre noapte
Jucării
Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheață
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greșeală am alunecat vreodată,
Ne-am și fracturat un an,
Unul din anii noștri importanți și țepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simțim câteodată
Că ne lipsesc jucăriile.
Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpușilor
Și de corabia noastră
Cu trei rânduri de pânze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca și pe uscat.
Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Și calul să necheze o dată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viață
Noi avem de gând să facem
Niște fapte grozave.
O, cât ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim triști
Din cauza asta
Și să plângem din tot sufletul,
Ținându-ne cu mâna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem niște oameni foarte mari
Și nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mângâie.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi poezii despre cai, poezii despre lemn, poezii despre jucării, poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre război sau poezii despre păpuși
Câteva vorbe despre suflet
Din când în când avem un suflet.
Nimeni nu-l are în păstrare
non-stop.
Zi după zi,
an după an
pot veni și trece fără el.
Câteodată
poposește pentru puțin timp
în spaimele și în bucuriile copiilor.
Altădată doar în mirarea
că suntem bătrâni.
Rareori este de ajutor
în testele de anduranță,
cum ar fi mutarea mobilei
sau ridicarea unei valize,
sau mersul îndelungat în pantofi care ne strâng.
De obicei, dispare
când trebuie tranșată carnea
sau cărate găleți cu apă.
La fiecare o mie de conversații
alege să participe doar la una,
asta dacă participă și la aia,
de vreme ce el preferă tăcerea.
Iar atunci când trupul nostru trece de la suferință la durere,
sufletul își ia zile libere.
Este greu de mulțumit:
nu-i place să ne vadă-amestecați în mulțime,
străduința noastră de a ne crea avantaje dubioase
și schemele unsuroase îl fac să se simtă prost.
Fericirea și amăciunea
nu sunt pentru el două limbaje diferite.
Ne vizitează
numai când cele două își dau mâna.
Putem conta pe el
când nu suntem siguri de nimic
și suntem curioși despre orice.
Dintre lucrurile materiale,
preferă ceasurile cu pendul
și oglinzile pentru că sunt prezente la muncă
și atunci când nimeni nu le privește.
Nu va spune niciodată de unde vine
sau unde dispare iarăși,
deși este evident că așteptă asemenea întrebări.
Avem nevoie de el,
dar se pare
că și el are nevoie de noi,
pentru un motiv sau altul.
poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trup și suflet, poezii despre încălțăminte, poezii despre zile libere, poezii despre zile, poezii despre tăcere, poezii despre suferință sau poezii despre spaimă
Ochii noștri roșii
degeaba întindem brațele
din nimic în nimicul după asemănare suntem
și nu ne mai împărțim
suntem dumnezeul căruia nu-i mai pasă
avem și câini
suntem câini
o grămadă de lumi din care să facem filme
în care să ne sărutăm și tot nu ne va ajunge
așa că ne părăsim prin toate lunile pentru pâine
oricat de mult am ajunge să ne iubim sau să ne urâm
ne părăsim pentru pâine
s-o punem pe masa din bucătărie
unde mulți dintre noi nu s-au ținut niciodată în brațe
și dacă au făcut-o
tot ce a rămas e tot ce rămâne după ce te apleci să ridici o monedă de 10 bani
pentru noroc se spune
și se mai spune despre oameni
oameni
când nimic nu se mai întâmplă
și câți n-am fi fost noi?!
poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bani, poezii despre roșu, poezii despre pâine, poezii despre ochi, poezii despre numismatică, poezii despre noroc sau poezii despre iubire
Un orgoliu nu înseamnă un refuz
Ar fi fost moarte dacă n-ar fi fost interpusă
o stâncă prevestitoare-n drum, o priveliște rară
după care tăcerea
nu este vicleană, mai mult ca o vulpe-n deșert
pe o dâră de nisip. Nu-nțeleg cum te-ai oprit
la năbădăioasa întîmplare ca un mic cutremur
după care abia mă refac și mă ridic să plec
o dună după care te ascunzi albă și nu moartea,
nu nisipul îți oferă libertatea, ci fugă din interior
pleci cu mine, drumul și pietrele moarte sunt pline cu praf
ne fac să înotăm prin nori albicioși, ne pierdem cu furia
un mod de a inversa lucrurile de care ne temem
pentru a ne scăpa de ele
până la momentul când fiecare căutăm un loc al nostru
în care nu putem face nimic împreună
cu sentimentele
un orgoliu nu înseamnă un refuz, o ceartă-i iubire aprinsă
o forță inepuizabilă, văzută de un ochi din afară
și ascuns pe la colțuri, iar zvonurile
și tot ce simți că te apasă pe umeri
nu e decât orbul orgoliu în care nu pătrunde nimeni
suntem amândoi la cuțite, ne contrazicem și-i plăcut
cu mult mai plăcut decât dacă n-am spune nimic
uitându-ne unul la altul ca doi străini
părăsiți pe drumuri
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre moarte, poezii despre înot, poezii despre stânci, poezii despre orgoliu, poezii despre nori sau poezii despre libertate
Nimeni nu mai are chef de muncă
Nimeni nu mai are chef de muncă
UE-ul să trimită ajutoare
Că noi ne ținem numai de greve
Și de blocarea șoselelor naționale!
Ne-am săturat de atâta rumeguș
Nici Ciupitu nu mai înghite câlți
Vrem să trăim într-o democrație
Cu șapte zile libere pe săptămână
Învățați papagalii să vă aplaude
Noi suntem un partid de cerșetori
Dacă nu puneți computerele la lucru,
Ieșim în stradă și vă răsturnăm!
Îmi pare rău că trebuie să vă spun
Toți proștii din lume se cred deștepți
Dar asta nu se referă la noi
Care avem certificate de handicapați
Nu știm dacă munca înnobilează
Dar nici lenea n-a omorât pe nimeni
Pierzania a făcut mereu mai multe victime
Decât virtutea aderenți
Avem o părere foarte bună despre noi
Plătiți-ne după valoare
Că altminteri nu mai plecăm din stradă:
- De ce-mi îndeși dom'le căciula pe ochi?!!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre învățătură, poezii despre șosele, poezii despre valoare sau poezii despre săptămâni
Corabia
Corabia se scufunda încet noi ziceam
și ce dacă se scufundă corabia și mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi și ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
rușinați și ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era rușine
nouă celor care ne-am dat mâinile și
în fiecare dimineață ieșeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur
dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viață de om încă
mai ieșeam unul câte unul și priveam
cerul și măsuram apa și scrâșneam din dinți
și spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...
poezie de Matei Vișniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rușine, poezii despre marină, poezii despre mâini, poezii despre dinți, poezii despre dimineață sau poezii despre apă
O cameră în afara timpului
O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce șansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea noastră,
suntem primii,
suntem Adam și Eva, suntem Columb și Amerigo Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem șansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiați
de-un Shakespeare de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retrași în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparație,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii și unicii supraviețuitori...
poezie de Maria Postu din revista "Pro Saeculum" (2014)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre planete, poezii despre viitor, poezii despre supraviețuire, poezii despre religie, poezii despre plagiat, poezii despre muzică sau poezii despre legi
Efectul unei cărți asupra noastră este real doar atunci când simțim nevoia să-i împărtășim intriga: să iubim când personajele iubesc, să plângem când eroii suferă sau mor.
Practic, dacă nu simțim toate acestea, poveștile rămân în starea lor latentă, adică litere moarte.
Cartea nu aparține nimănui. Nici celui care a scris-o, nici celui care o citește sau o cântă.
Desigur că Cioran este Cioran. Apoi devine Camelia când Camelia îl citește. Ioan, Tudor sau Filip când este citit de aceștia.
Noi suntem povestea cărții. Cartea suntem noi!
Când cineva îmi spune că îi place cartea mea și mă întreabă dacă o poate cânta, este uimitor pentru mine. Un scriitor scrie pentru ca alții să citească și să lase o moștenire.
Tot ceea ce scriu aparține oamenilor, eu sunt doar curatorul!
finalul de la Insomnii în alb-negru de Camelia Oprița (2007)
Adăugat de Catalin Angelo Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cărți, citate despre muzică, citate despre moarte, citate despre scriitori, citate despre plâns, citate despre moștenire, citate despre lectură sau citate despre eroism
Finalul unei nopți de dragoste beată
eram atât de aproape unul de celălalt
veniți din lumi diferite în care timpul
rămăsese pe loc agățat de inimile noastre
ne despărțea diagonala crescută în unghiuri egale
ne despărțeau cuvintele mele trezite fără identitate
îmi vorbeai despre fericire liniște bla-bla
deși liniștea o aflăm după ce murim
până atunci doar credem că știm ce înseamnă
fericirea n-are o adresă exactă
viața este ca o cutie cu bomboane de ciocolată
noi figurine pierdute-ntr-un sărut
să ne oprim aici
nu îți pot da veșnicia
răsuflă gândurile tale gâfâind
ca în finalul unei nopți de dragoste beată
aici
unde
tardiv
veșnicia există-ntre noi oameni roboți
scăpați din cușca iubirii
neinteresați de nicio altă trăire
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre sfârșit, poezii despre roboți, poezii despre noapte de dragoste sau poezii despre noapte
Doi pământeni
Noi nu ne-am ales
nici o stea -
după cum fac îndrăgostiții!
Noi doar simțisem
că suntem
frunze.
Frunze de copac frumos,
mereu altul,
după traseul plimbărilor noastre.
De aceea, când se răcorea,
ne trezeam
că fiecare din noi salvează
(prinzând-o în palma lui
înainte de a cădea pe pământ )
exact frunza care foșnește
cu glasul celuilalt.
Și-atunci, în mijlocul relativităților,
știm cert două lucruri:
că e toamnă
și că
pentru pământeni dragostea nu locuiește
doar în stele
poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre toamnă, poezii despre salvare, poezii despre plimbare, poezii despre frumusețe sau poezii despre copaci
Altă doină
Nu mai pot scrie versuri, nu mai vreau să scriu versuri.
Ce e cu maimuțăreala asta continuă?
Odioșii cititori te așteaptă ca la fiecare pagină
să fii cel puțin genial (pentru ei) să îi scoți
din mocirla cotidianului, să-i ridici în sfere înalte
"ia să vedem ce mai zice scriitorașul acesta"
după ce îți ia cartea în mână, cântărind-o din ochi.
În timp ce ei își odihnesc mădularele
după o noapte de dragoste tu alergi după rime
ca un disperat, scormonind prin amintirile lor,
dar bocceaua ta cu cântece nu-i satisface nici cât
un orgasm mai prelungit, uneori.
Nu mai pot scrie versuri, nu mai vreau să scriu versuri.
Ce e cu îngereala asta continuă?
poezie de Nicolae Sava din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre versuri, poezii despre sex sau poezii despre odihnă
Cântec femeiesc
Așa e mama și a fost bunica
Așa suntem femei lângă femei
Părem nimic și nu-nsemnăm nimica
Doar niște "ele" ce slujesc pe "ei".
Ei neglijenți, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi și ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Și-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreț, nimic impunător.
Schimbându-și după ei și drum și nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâția pași ce au făcut prin casă
Și pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns și dincolo de cer.
Ei fac ce fac și tot ce fac se vede
Ba strică mult și ele-ndreaptă tot
Și de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc și nu mai pot.
Așa e mama și a fost bunica
Și ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat și uneori copii.
Suntem veriga firului de ață
În fiecare lanț făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viață
Dar e și imposibil fără noi...
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre plată, poezii despre mamă, poezii despre imposibilitate sau poezii despre curățenie
Când te-am întâlnit prima dată
erai undeva la periferia ta
acolo unde nimeni nu ajunsese vreodată
îmi amintesc, era frig
mergeam zgribulită
cu gluga trasă, nimeni să nu mă recunoască
am trecut poduri, mocirle, gropi de gunoi
amintirile veneau după mine ca omizile grăbite
când simt contracțiile și se îndreaptă spre adăpost
să-și bandajeze corpurile-n giulgiuri
și veneau în masă ca după un exod al iubirii
se bandajau în larve, multe, mici
toate grămadă, fără nume
ca după un dezastru, ca după un blestem
neidentificate și fără cruci
gata pentru viața de apoi
într-o viitură comună
tot felul de femei picior peste picior le păzeau
cu țigările aprinse, rujate, singure
ele însele pietre funerare
pietre de hotar, nici nu mai contează
undeva aici printre oseminte
am văzut un loc verde, foarte verde
un luminiș, culoarea lui n-o pot explica
pentru că nu e pe Pământ
e doar în tine, nici tu nu știi de ea
ți se vede în ochi de câte ori mă privești
un parazit de care nu ai habar
care-ți mănâncă pe-ascuns din măruntaie
la fel acest loc defrișat
se întinde și mai mult când mă întâlnește
un fel de răsărit al copilului din tine
de la o vreme orbesc
de câte ori dau mâna cu tine și nu știu de ce
încep să par că deja nu mai sunt de prin locurile astea
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viața de apoi, poezii despre verde, poezii despre ruj, poezii despre poduri, poezii despre picioare sau poezii despre mâncare
Unde ești, Doamne?
În aste zile de restriște,
Ajunsa țara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic și nimeni nu-i oprește
În lupta lor după mărire.
Făcut-au țara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentințe.
Se bat pe legi și ordonanțe,
Pe constituție, parlament
Și nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.
Și este țara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ținte
Iar ei ochesc fără clipire.
Suntem răniți, unii-s uciși
Și ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde ești Doamne de nu-i vezi
Să le arăți că în curând,
I-așteaptă Dreapta Judecată?
Și nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!
poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre parlament, poezii despre justiție sau poezii despre avocați
Crizanteme
suntem încăpători. ca niște flori pline de lumină.
tăcerile dintre noi sunt lungi tulpini
de întuneric.
în rest
pace.
pacea clocotind în ritmul ei echivoc.
pacea din care nu înțelegem nimic clar
ni se așază sub pași
cînd plecăm când venim.
când suntem când nu suntem
fredonând același cântec de leagăn până la moarte.
nu vorbim despre asta.
eu rămân aici cu pământul cu grijile cu tălpile lipite de tine.
îmi smulg inima ca orice femeie și ți-o trimit acolo undeva
unde ești
chiar dacă nuștiuundele mă sugrumă cu nume de crizanteme. cu numele tău.
litere mari și disperate îmi fură gesturile și mă transformă în piatră
nu am cuvinte și asta mă ruinează de o mie de ori pe secundă.
nu am cui să spun că dispar că alunec că se întâmplă ceva despre care nu știu nimic.
absolut nimic
poezie de Ioana Negoescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre întuneric, poezii despre vorbire, poezii despre secunde sau poezii despre ritm
Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre început, poezii despre zahăr sau poezii despre visare
Chiar așa
Ce trist să spui da numai când te întreb eu
Ce păcat că nu spui da din când în când,
fără să te întrebe nimeni...
Pe arbori nu i-a întrebat niciodată nimeni
nimic
și ei spun da, neîntrebați.
Pe capre nimeni nu le-a întrebat
niciodată nimic,
dar behăie foarte tare când sunt mulse
și nici măcar nu le dă prin gând
să nu mai fie capre după aceea...
Stă piatra ca proasta și neîntrebată.
Vine calul și o calcă în potcoave
și o balegă cu balega,
și ea stă și se tocește
și miroase a balegă
și se lasă spălată de ploaie
... și chiar tocită de priveliștea lunii
tot piatră rămâne,
fără s-o întrebe nimeni nimica...
poezie celebră de Nichita Stănescu din Starea cântecului
Adăugat de Rasara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre oi sau poezii despre gânduri
După care vis să mă trezesc?
după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?
după visul în care
stelele par a fi
încercările creatorului
de a reda vederea
unui întuneric orb?
după visul în care
durerea palpită
ca un gând abandonat
în neant
iar eu încerc să-mi chem
gândul înapoi
pentru a învinge durerea
prin cuvânt?
după visul în care adevărata iubire
începe cu lacrimi vărsate
pe altarul singurătății?
după visul în care
săruturile tremură ca niște frunze
în bătaia vântului uitării
iar umbrele fug în toate direcțiile
de frica unei îmbrățișări?
după visul în care
unii oameni ridică statui
alții le dărâmă
dar prea puțini reușesc
să le readucă la viață?
după visul în care
apa de ploaie se rupe
la nașterea curcubeului
iar noi ne privim chipul
îmbătrânit în bălți?
după visul în care
te scufunzi în propria suferință
pentru a găsi o perlă născută
dintr-un fir de nimic
o poezie pe care nimeni
nu o mai poartă
ca amuletă de protecție
noroc și nemurire?
spune-mi tu, celălalt eu
al celeilalte lumi
pe care o port pe umerii
de Atlas al zădărniciei
după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?
poezie de Ionuț Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre victorie sau poezii despre uitare
Poemul tău
când va fi seară
strânge poemul acesta la piept
și ascunde-te cât mai departe
de ziua care a trecut
și de ziua care va veni
citește-l pe nerăsuflate
este poemul pe care nimeni
nu ți-l va scrie vreodată
deși l-ai așteptat la fiecare răscruce
de drumuri și de nopți
când întunericul te ademenea între ape
și străzile îți îngropau urmele pașilor în cenușă
este poemul pe care ai îndrăznit să-l visezi
când pânza cerului părea o lumină blurată
iar glasul ți se risipea în ecouri de gheață
poemul pe care l-ai căutat în fiecare privire
care nu te zărea și în fiecare gând
care nu era pentru tine
în fiecare anotimp care se îndepărta
cu anii tineri în dinți
și în fiecare inimă care părea că mai bate
lipește-ți poemul acesta de umeri
de pleoape de sânge
și nu-l lăsa să se piardă
este tot ce vei avea
de acum înainte
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre tinerețe, poezii despre sânge sau poezii despre seară