Pe trupul meu doar poezie

În ochii mei e-atâta poezie, că fiecare geană e un vers
Şi freamătă un val pe-o mare vie, ca ploile ce cântă-n univers.
Pe frunte un sonet baudelaire-ian îşi caută concluzia firească,
Pe-o uvertură-n stil wagnerian, cu o Izoldă şi-un Tristan cu mască.

Obrajii în rondele înfloresc, în simfonia sevelor astrale,
Pe gură se mai naşte o idilă, cu buze sub săruturile tale.
Alunecă pe umeri elegii, cu lacrima tăcerilor durerii,
Vin braţe pline de melancolii, poveri s-alunge în amurgul serii.

Romanţe răscolesc o amintire şi timpul mai pictează înc-un rid,
În meditaţie stau braţele, spre tine, un colţ de cer aş vrea să mai deschid.
Genunchii cântă psalmi pe lutul rece, pe talpa goală mai răsare-un zeu,
Un vis închide pleoapa şi petrece un pas timid în drum spre Empireu.

Un imn de pace cântă-n mine, Doamne, când poezia-şi face cuib de zeu
În ceru-albastru unde nu adoarme, nicicând o muză la hotarul meu.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 29

Am braţele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Şi plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în irişi cantilene
Şi îmi zâmbesc pe buze, crini albaştri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Şi mă înalţ, o novă printre aştri.

În palme cresc poeme de lumină,
Din asfinţit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire şi de vină
Şi mă dezbrac de a tăcerii haină.

Şi aş dansa cu ielele de mână
Când noaptea îşi îmbrăţişează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.

Mi-s tălpile de verde ameţite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!

Mă vei găsi în câmp de genţiene,
Printre scaieţi ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Şi-n mine nemurirea se strecoară.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa goală

Şi-au despletit copacii din ramuri doruri multe
Şi mi-au căzut pe umeri, ca fulgii de zăpadă,
O frunză de lumină s-a frânt ca să m-asculte
Şi a căzut sub paşii îngrămădiţi pe stradă.

Sub talpa goală, seva s-a resemnat cuminte
Şi am simţit tic-tacul lui august sub călcâie.
E vară încă,-n mine, chiar dacă timpul minte
Şi mă îmbată-amurgul în aburi de tămâie.

Pământul încă plânge, cu dor de rai suspină,
Am lacrima sub talpă şi s-o strivesc nu-mi vine.
S-o iau în palma goală şi să o beau la cină
Ca pe agheasma vie, în serile străine?

E linişte-n oraşul cu marea la picioare.
Doar poezia cântă pe violete strune,
Un vers albastru-aprinde lumina din altare,
Când ruga către îngeri, de dorul tău apune.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum mai eşti în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi şi adoarme!

Şi-acum mai eşti în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înfloreşte-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Şi aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea şi s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai muşcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul şi a plouat cu stele.

Şi-s ca o sărbătoare în straie de lumină
Şi te iubesc cu teamă şi te iubesc cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă tu, femeie, să-nflorească lutul!

(poezie dedicată cumnatei mele, în avans cu o zi, de ziua ei)

Primăvara asta e doar pentru tine,
Chiar dacă suspină verdele sub gene.
Stau îngenuncheate flori sub ghilotine
Şi-i pustiu pe stradă, linişte-n poiene.

Cântă, tu, femeie, să-nflorească lutul!
Glasul tău vibrează de iubiri uitate.
Calcă peste noapte, naşte începutul,
Lăstărind lumina, chiar pe jumătate!

Roagă-te la lună, cerul să te-asculte,
Când se pierde zborul printre dezolanţe!
Nu lăsa amurgul, mersul, să-ţi insulte
Şi nici vorba dulce să-ţi tacă sub gloanţe!

Şi când oboseşte aerul pe buze
De atâtea noxe şi blesteme grele,
Cheamă dintre stele, obosite muze,
Să îmbrăţişeze versurile mele.

Ţine-le în braţe, chiar în partea stângă-
Un buchet de gânduri, lacrima să-ţi şteargă,
Când aripa-n 'nalturi n-o să-ţi mai ajungă
Şi pleca-vom îngeri, toţi, în lumea largă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mai calci pe versuri!

Te răsuceşti prin mine, insomniac notoriu-
Ţi-am pus hamac de versuri să-ţi fie somnul dulce,
Dar tu te-mbeţi cu sânge, sugând aleatoriu
Din orice poezie ce-n lacrimă se frânge.

Puteai să-ţi laşi la uşă, bocancii plini de ţinte-
Mărşăluieşti prin mine, soldat la datorie.
Eu îţi deschid fereastra spre inimă, cuminte,
Dar, nu călca pe suflet, că nu-i butaforie!

Ţinteşti de după atrii, şuvoaiele de viaţă-
Călău ce ţine moartea în braţe ca pe-o divă.
În straie de-ntuneric, tic-tac-urile-ngheaţă,
Când îţi reverşi în mine, pornirea primitivă.

Opreşte-te din fugă, mă doare-un vers de vară!
Dar, cum să vezi tu vara, în echipaj de luptă?
Te-aştept la o ţigare, pe prispa dinspre seară,
Când, un amurg de tine, din mine se înfruptă.

Am să-ţi arăt o hartă a drumurilor toate,
Să nu mai calci pe versuri, (eu sunt o poezie).
Şi unde-aşteaptă muza, să te târăşti pe coate,
Căci de striveşti o muză,-mi striveşti sufletul, mie.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te aştept...

Te-am zărit într-un amurg de seară,
De-atunci am ochi căutători,
De-atunci te modelez din ceară
Şi părul ţi-l îmbrac cu nori

Îţi pun în loc de ochi două mărgele,
Culoarea verde sau căprui,
Deasupra lor lipesc şi gene
Sprâncenele-n nuanţa părului.

Te-aşez pe o măsuţă lângă mine
Să pot închide ochii, să-i deschid,
Să te zăresc în visul ce-mi revine,
Să te zăresc sculptat cu trup timid.

Senine gânduri mă apăsă, seacă,
Mă răscolesc, îmi încolţesc uşor,
Aştept cu nerăbdarea nefirească,
S-apari călcând pe ceasul serilor.

Mi-a apărut un zâmbet deodată,
L-ai aruncat din colţul buzelor,
Ai aruncat cu el şi-un fel de teamă,
De-a nu mai fi pe-aleea florilor.

În fiecare seară stau pe-o bancă,
Acelaşi loc pe unde ai trecut,
Stau până când luna mă ceartă
Şi mă trimite acasă să mă culc.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te miros în colţul meu de pâine...

Mă dor genunchii, mamă! Şi ce rost,
Mai are ruga de pe arse buze,
Când, nici în rugă nu am adăpost
Şi nu găsesc intrarea în ecluze?

Mi-e dana-n aşteptare, ca un gând
Neprimenit 'nainte de-a se naşte;
Şi cum să ancorez, în ea plângând,
Când, niciun ţărm nu mă mai recunoaşte?

Stau pescăruşi pe mal, ca un reper,
Parâma, să-mi întindă, peste braţe,
Dar eu sunt prinsă între vânt şi ger
Cu prova sugrumată de paiaţe.

Se-anunţă ceaţă deasă şi furtuni,
Sirenele se-ntrec în vocalize,
Hai, vino, mamă, tu să mă aduni!
Mă dor genunchii şi nu am nici vize,

Să trec într-un ocean neîngheţat.
Mă voi ruga în radă pentru mâine,
Cu lacrima durerii la pătrat,
Să te miros în colţul meu de pâine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mai şti de mine, primăvară!

Tu nu mai ştii de mine. Flori de ceară
Îmi înfloresc pe braţe-n zi de doliu,
Mă-mbracă dimineţi în alb linţoliu
Şi în poeme e atâta seară!

Un vers îşi scoate rima la vânzare,
Se spânzură metafora de stele
Şi plânge prozodia printre ele,
Iar virgula se-aruncă-adânc în mare.

Un punct debusolat îşi vinde locul
Pe-o lacrimă din ploile celeste,
În mine-atâta gol de tine este,
Că şi-a făcut seppuku şi norocul.

Tu nu mai ştii de mine, primăvară!
Te-au confiscat poveştile absconse,
Dar eu te voi chema-n poeme, să se
Ascundă soarele în mine iară.

Şi dacă nu m-auzi, te-ncarci de vină
Tu, anotimp, cu tiară de lumină!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un păcat numit Apollo

Eşti păcatul vieţii mele şi mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi eşti şi-acum Apollo, deşi eşti un pic mai mic.

Te păstrez prin buzunare, în poşeta de oraş,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Şi spre seară amoraş.
Te hrănesc cu poezie şi de sete-ţi pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.

Ai cam obosit de-o vreme şi te plângi ca un moşneag
Şi te zbaţi între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ţi-e cam dor de libertate şi ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.

Şi-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi eşti păcat, ştii bine, şi cu tine am crescut.
Şi de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să ştii-
Las' s-aştepte ţintirimul! Eu te ţin printre cei vii,

Să mai scriu câteva versuri, (fără tine n-aş putea)-
Cum să te îngrop, Apollo, când şi mort eşti steaua mea?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, dar fără rădăcină...

Te las mare fără mine, mi-o fi dor până la sânge,
Sufletul s-a-nchis în toamne, inima în ierni s-o frânge.
O să-mi fie poezia ca o lacrimă amară,
Mă dă viaţa, înc-o dată, din grădina ei, afară.

Plec cu ploile pe frunte, rămân amintiri pe stradă,
Un suspin pe un perete, va striga ca să mă vadă.
Îmi voi săruta podeaua, fiecare colţ din casă.
Ce-aş rămâne-acasă, Doamne, însă viaţa nu mă lasă!

Ce să iau din toată viaţa, ce s-arunc, Doamne, din mine?
'S patruzeci de ani în ziduri, rămân multe, iau puţine.
Mult voi bântui lăcaşul unde am crescut poveste,
Chiar de voi lăsa în urmă tot ce-a fost şi nu mai este.

Şi mă duc în lumea mare, să-mi pierd urma, să le fie
Lor, duşmanilor, mai bine, fără vers în poezie.
Să bârfească pe la colţuri, şi veninul să îl verse,
Să se-nece în minciuna ce le curge în averse.

Casa mea, ca o grădină, să nu mă încarci cu vină,
Că te las pe mâini străine. Plec, dar fără rădăcină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, poem neterminat...

Septembrie, te mai gândeşti la mine? Sau ai plecat cu amintiri cu tot?
Eu mă frământ şi-alerg printre destine şi să aleg vreunul, n-am să pot...
E-atâta noapte-n versul meu şi luna îşi caută un loc să n-o mai văd
Şi zorii îmi îmbracă-n nori minciuna şi mă anunţă că va fi prăpăd.
Mi-aş scoate sufletul, l-aş arunca spre tine... şi calcă-l în picioare dacă vrei!

Numai să nu mai simt cum serpentine îl ameţesc pe întomnate-alei...
Poemul meu respiră anevoie pe-o margine de lume unde nu-i
De nicio muză-albastră o nevoie, ci doar de tine, dor al nimănui...
Mai trece-un tren prin gara mea pustie, ca o fantomă, bântuind prin timp

Din mers, într-un vagon, o poezie pictează-n violet un anotimp...
Îi fac cu mâna, poate se opreşte, în staţia fără peron, şi-aştept şi sper
Să îmi răspundă... ochii şi-i fereşte şi-mi fac din lacrimă un colier...
Septembrie, poem neterminat, neînceput, abandonat din mers
Te-ai rătăcit pe la răscruci şi-un vânt turbat mi te-a furat şi nemilos te-a şters...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braţ albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În braţele tale dimineaţa plânge.

Geme orhideea de atâta viaţă
Dincoace de umbre, soare o răsfaţă
Un penel sărută visul şi-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospeşte-n tine!
Ştiu că-ţi este noapte, fără Poezie,
Ştii că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa ta

Sub talpa goală te-aş păstra, să-mi mângâi paşii pe ninsoare,
Când nopţile cu greu le car pe umbra mea rătăcitoare.
Nu mă lăsa să sângerez, călcând pe cioburi de iubire,
Cât eu îţi sunt un univers, cât eu îţi sunt nemărginire.

În palma ta mă scriu poem, să mă recite trandafirii
Şi versul meu de început, ca noaptea când se-nchină mirii,
Pe inelar să-l înfăşori, ca legământ de netrădare,
Să cânte albul peste noi, când ninge abuziv şi doare.

Ne troienesc pe umeri zori cu întrebări chinuitoare
Dar, nu-s răspunsuri pentru noi, cum nu e valul pentru mare
Decât un efemer oftat, pe-aceeaşi cale de tăcere,
Ce-şi lasă lacrima pe mal şi în albastra spumă piere.

Sub talpa ta de m-ai avea, mi-aş face iglu pentru-o viaţă
Chiar dacă mângâiera ta, cu-atâta iarnă mă îngheaţă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har şi n-are vină.
Poate că-s vise-n nopţi de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ţi lase,
Tu să le iei şi să le-aşezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfinţitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Şi tu le mângâi lacrimi de durere
Când dimineţile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ţi scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Şi un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi pleci, Poezie!

Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viaţă
Cu versurile prinse în acele de gheaţă.
Cuvintele-s orfane de muză şi-n tăcere
Mă caută prin gânduri şi răscolesc viscere...

Şi dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene şi îmi nunteşti păunii.
Pătrunzi printre ruine, desfiinţând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...

Nu ştiu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeţi să te întreci cu vântul
Şi îmblânzeşti furtuna şi fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...

Ai armele cu tine şi nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint şi în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...

Mă porţi prin universuri, de mine, neştiute,
Unde m-aşteaptă stele, magii, să-mi împrumute
Şi din decorul static al stazelor letale
Tu mă învii spasmodic în clipe ireale...

Şi-mi cresc pe umeri aripi şi zboru-i la-ndemână
Cu iambii şi troheii alerg acum de mână
Şi timpul se opreşte în loc... doar eu cu tine
Schimbăm în bine răul şi dăltuim destine...

Să nu-mi pleci, Poezie, vreodată înspre nord,
Rămâi unde ţi-e locul, de când mă ştiu, în cord!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un colţ de Univers

Stau sub salcia pletoasă
Pe-un covor de viorele,
Şi-n magie ne-nteleasa,
Visător privesc spre stele.
În culori de începuturi
Universul azi mi-apare,
Şi din nesfârşite gânduri
Viaţa pare o splendoare.
Am rămas privind la stele
Într-un colţ de Univers,
Prins de vraja dintre ele
Aşez gândul meu în vers.
Văd nestinsa strălucire
Din a cerului minune
Şi din sfântă rânduire
Se va naşte altă lume.
Într-un drum fără oprire
Rătăcesc prin Univers,
Nu am timpul de-ostoire,
Insă visul nu s-a şters.
Între stele stau ascunse
Lumi ce nu vor fi ştiute,
Astazi, eu aşez prin vise
Doar plăceri nebănuite.

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfană de noroc

Calc norocul în picioare, fac chirpici, să mi-i zidească
Ursitoarele la casă, sau măcar la prispa-n care
Ghinionul stă la soare, ochii să mi-i nimerească,
Să nu văd unde-i norocul şi să-i fac, spre noi, cărare.

S-a apropiat de mine, doar atât cât să miroasă
Lacrima din cerul gurii, unde-amarul, pui, dospeşte;
Şi l-am îmbătat în vorbe, cu miros de chiparoasă
Şi i-am prins braţele-ntinse, ca-ntr-o menghină, cu-n cleşte.

Să nu poa' să mă atingă fericirea-n partea stângă,
Unde ticăie lehuze, toate Anele zidite-
Le-am ţesut hamac de gânduri, doar cu mintea mea nătângă,
Unde n-are loc norocul printre dogme inedite.

Şi-am rămas orfană, Doamne, bântuind printre morminte,
Caut locul unde viaţa s-a împiedicat de viaţă;
Nenorocu-l port în mine şi mă mângâie cuminte
Şi, să-mi port crucea pe umeri, cu răbdare mă învaţă.

Calc norocul în picioare şi nu simt cum sângerează
Talpa goală. Inimi frânte, pe sub paşi se conturează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii în vara mea pustie
Şi freamătă ciorchinii de-atâta alb nebun,
În mine ninge, tainic, cu flori de iasomie
Şi de-ai fi lângă mine, câte-aş avea să-ţi spun!

Îmi eşti atât de-aproape, dar depărtări ne plouă
Şi nu-mi ajung cuvinte, la mine să te-aduc;
Am să dansez cu iele-n păduri, pe lună nouă
Cu ultima suflare, de braţ să te apuc...

Şi-n voaluri de mirese, te-oi înveli satanic
Să nu-mi mai scapi din mreje, cu vrăji să te seduc;
Mi-e lacrima ascunsă într-un surâs amarnic
Şi te aştept, iubite, în cuibul meu de cuc...

Să-mi umpli golul rece, în care pescăruşii
Au tot murit pe rând, pe-o margine de mal!
Eu te aştept cu pâine şi sare-n faţa uşii
S-apari din spuma mării, pe coama unui val...

Au înflorit salcâmii şi albul lor mă frânge
De fiecare dată, când mai privesc în sus;
Din fiecare floare îmi picură, în sânge
Câte-o secundă moartă, dintr-un timid apus...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din flori de gând te-adun

Eu am plecat pe-o clipă, adio nu ţi-am spus,
Clepsidrele aşteaptă impulsul remuşcării;
Azi m-a ucis amurgul şi-un vis a mai apus
Şi muşcă fericirea din buzele răbdării.

M-aş dezbrăca de mine, să-mi dai din tine-un pic
Albastrul mi-ar rămâne, ca o nemărginire;
Sunt eu cu strai de tine, sau nu mai sunt nimic
Şi-n coajă de tristeţe te plămădesc, iubire.

Şi lasă-mă să caut de dincolo de noi
Cum mai suspină dorul şi ploile cum mor!
Am adunat în mine un pas din doi în doi
Şi valsul fără tine mi-e greu... Şi mi-e uşor

Să te adun din mine, ca pe o notă vie
Dintr-un solfegiu tainic, dospit în flori de gând.
Hai, cântă-mă sub ploaie! Ce dragă simfonie
Mi te găsesc sub streşini, cu toamnele plângând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Şi-acum mai eşti în mine" de Violetta Petre

M-ai adăpat iubite, ce sete-aveam în mine,
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta-mi rămâne pe tâţe şi m-adoarme!

Acuma am în ochii deschişi, visări nebune,
Căci mă priveai cam galeş şi tandru pe păşune,
Ieşeau gingaş din fluier acorduri minunate
Iar eu oftam din suflet cu genele lăsate.

Sunt aripile ramuri ce înfloresc amurgul,
Cam mustrător la mine, gelos, se uită murgul
Şi buzele îmi tremur de o simtire pură,
Iubesc, dar condamnată-s pe veci să tac din gură.

M-ai adăpat iubite dar setea-mi este vie,
Mă copleşesc frisoane si simt o nebunie,
Că vreau să-mi strig iubirea ce-mi freamătă sub piele,
S-audă toată lumea, să urce pân la stele!

Îmi umflu tare pieptul şi strig s-auzi şi tu,
Sî-ţi fie clar iubite ce-ţi spun acuma: MUUUUUU!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!