Dumnezeu în cu totul altă parte este!

îmi spui că timpul se scurge în neant
că degeaba întâlnirea noastră virtuală
dacă ea nu lasă dâre în realitate

şi violetul se sparge de primul zid
crezând orbeşte în neconcretitudine
de nu cumva or fi convingerile mele personale

de nedestin îţi este spaimă
de filele acestea nescrise ca şi cum
"doar în felul acela" am putea intra în istorie:
ditamai anonimatul!

trăieşti cu lumini de avarie
în grote rupestre te laşi disecat de fantasme:
aceşti zei fără personalitate intraţi la apă
în neputinţa lor de a săvârşi miracole

o prezenţă străină însemnează locul
respiraţia sacadată ce nu-ţi mai aparţine
în această vale a plângerii niciun peregrin
nu sesizează inutilitatea smochinului prea-puţin-rodnic

toate sunt luate ca atare
miza: fericirea îngustându-se
prăbuşindu-se asupra ta ca o capcană

îmi bruschez amnezia cu gesturi hotărâte:
cu certitudine... Dumnezeu nu aici este!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care dintre noi

zăpezile îşi lăsau tristeţea să curgă
asemenea unei ape cu nume necunoscut asemenea unei vremi
bolnăvicioase haotice ample contravenind mai tuturor pronosticurilor
într-o zi în care a venit soarele acela neprevăzut

şi oamenii!

contrariaţi doar acceptându-şi oboseala
peste-puterile-lor-chinul-de-moarte-cu-magnolii
târau sănii cu tălpi ruginindu-se-n mers
nu se găsise nimeni să vadă să desemneze
anomalia exista ca un cod genetic legislativ
viermele fără niciun complex
adjudecându-şi locul într-un scenariu
în care oricum nu binele era dat să triumfe

rămăsese totuşi o alee cumva ascunsă
acolo se revărsase o parte neştiută din mine
... poate din noi
de vreme ce fără de voie te făcusem părtaş
sălciilor mele înalte cu capete dezvelind
multe dintre secretele îngerului
focurilor de artificii mai mereu în stare
să încălzească zăpada fără s-o topească în sfârşit
temelor la istorie confundate cu suprema lecţie de supravieţuire

aşa mirajul asigura continuitatea
încă o oră încă un minut...
până la o altă virtuală
revelaţie salutară

nu ştiam
care dintre noi avea să plece primul

pentru orice eventualitate
aranjam floarea în felul meu atât de specific
întârziam estetic asupra detaliilor dintr-un geam

îmi făceam simţită prezenţa

muzical tăcut

pentru totdeauna.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp util

respiraţia ta uitată
undeva pe fundul genţii mele cu de toate
şi cele 5 minute rămase

mersul meu de la un capăt la acelaşi
într-o cameră ca un peron
privirile mecanice ale falşilor călători
îmbarcându-se în imaginaţii deficitare
în fapt colţii scoşi de această singurătate

5 minute în care

îmi refac fardul
sun un prieten... poate un vecin
urmăresc hoţul de lumină personală
simt soarele înainte să se prăbuşească

nimic din toate acestea!

scap o scamă precum o iluzie cosmică
bâjbâi ca după comutator
prind rujul galben
mai să-ţi sugrum respiraţia

te simt viu

şi asta mă ţine în viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia e o lume specială care poate să te ajute, dar poate să te şi încurce. Pentru mine a fost şi este o binefacere. Cum spunea Petru Creţia, sunt lucruri pe care le lasă Dumnezeu. Şi dacă sunt bune, nu mai e cazul să te întrebi asupra lor. Dacă începi să le diseci, să vezi, să le răsfoieşti, s-ar putea să te tulburi. E ca o taină şi trebuie să o păstrezi ca atare. Eu sunt un tip credincios şi vreau să cred că, din această perspectivă, sunt un tip moral.

citat din Horaţiu Mălăele
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În decembrie se înserează prematur

iată-ne mici
pe bucata îngustându-se de iarnă
fărâma de gheaţă sensibilă
la fenomenul încălzirii globale

şi ce dacă?!
ar putea striga pasărea
şi ce dacă?!
am putea s-o imităm noi

cârduri de cocori rămaşi
imaginaţiei nostalgice
dau ocol silabelor răzleţite
habar nu avem cum timpul
ne ia prin surprindere!

nu aprofundăm
nu ştim nici măcar
dacă boala noastră
se numeşte în vreun fel
dacă este numai inima
în închisoare de decembrie

poate poeţii... poate iubirile lor...

instantaneu
urmele celorlalţi
ne acoperă paşii
liliacul ne strigă pe litere
sufletul altădată comun

se înserează

fără drept de apel
îndepărtarea îşi însuşeşte mimicile
pe care n-a mai încăput intimitatea
un fel de a spune al cosmosului
un fel de a ceda noi

mergem
dincolo de celălalt
cu felinare atârnate de glezne
asemenea condamnaţilor
dâra de lumină sporeşte singurătăţile
destinul acesta – insulă scufundându-se
în mine / în tine
înainte de-a ne fi născut

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face Dragoste, nu sex

intru în dimineaţa aceasta întârziată
fără de scrupule îmi spun:
de mâine o să desfiinţez noaptea
nimeni n-o să mai aibă nevoie de vreun păcat!

aşadar

să mergem să epuizăm toate plăcerile-acestea
habar să nu avem de (i)moralitate
că gestul nostru de viu ar putea îngropa un copac... şi Copacul...
pe noi înşine ne-ar face stane de piatră
s-ar opri timpul / ca un măscărici s-ar strâmba
şi pe noi... pe noi undeva ne-ar durea

! în spate ditamai grădina
de moarte

ar veni pictorul
cu veac de iluzie artistică
înainte ne-ar îngenunchea
de bună-credinţă închipuindu-şi
o dramă/ subiectul acela care
îl va scoate din anonimat

cu ochi netragici de manechini ne vom uita
ca-ntr-o uitare înlemnirea va opri iarba
până la următoarele interdicţii:
intrarea în Nimic!

*
se va scurge o apă
poate numai modul firesc al timpului de a trece...
scena aceasta absconsă pe care se desăvârşesc înţelesuri
asemenea nesfârşirii genezelor

în faţa ta voi sta ca pe marginea unei prăpăstii
în faţa mea vei sta ca pe marginea unui cer
ni se va face curaj în ultima clipă
cum altădată spaimă albă

o pasăre cu frunză va vesti început
ca dintr-o placentă din cârpe ne vom aduna
urma de divinitate încrustată în adn
cu mâna găsită voi aranja sentimente
ţipătul sufletului după ceva-ul pierdut
lupi argintii la noi se vor da
lucizi ne vom încredinţa muşcăturii
nu şarpelui

din sângele propriu se va naşte habitat
poate o biblie / cosmosul acesta inundat cu heruvimi neaipăcatului
orfani ne vom descoperi fraţi şi dragostea noastră
în afara oricărui incest

ca la o fereastră ne vom aşeza unul lângă celălalt
clarvăzători vom simţi cum se înnoptează de dimineaţă
cum Dumnezeu este îndrăgostit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vals interzis

da
între timp te-am mai confundat
cu unul... cu altul
n-am găsit acel sem distinctiv
totul se reducea la genul proxim
acele suprapuneri creând iluzia omogenităţii
în universul haosului

aveaţi acelaşi mod de a problematiza
de a face tabula rasa aplicând principiul
neglijabilului
or, Iubirea nu poate face abstracţie
de Divinitate

... aceeaşi nerăbdare neînţeleaptă şi fuga de sine
ca de un sol infertil-păcătos căutându-şi salvarea
în forţa de sacrificiu a altuia

*
să fi fost vina facebook-ului uniformizator
laşul ahtiat să funcţioneze
pe seama slăbiciunilor unora
cu orice preţ găsindu-şi
acele pretexte elementare
sau poate o nemulţumire ascunsă
dorinţa mea de a ajunge
până la capătul adevărului

.... numai nostalgia poveştii nescrise
încăpăţânarea prinţesei zis-mofturoase
neconcepând un refuz al destinului

*
te-a iritat imprevizibilul meu
obişnuit ca tu să fii surprinzătorul
şi dramul de luciditate în plus
într-o lume deprinsă să fiinţeze
cu lumini de avarie

uneori am căzut pradă fantasmelor
am dat un strat de invizibil peste realitate
m-am complăcut o vreme
o străină se strecura
fără măcar să bată la uşă

cochetând cu manierele elegante
m-am scuturat:
am invitat-o frumos afară

*
venea septembrie
sentimentele se coceau
suportau creşteri succesive
luate din habitatul primar
se acomodau la o densitate personală
nici o lumină nu era îndeajuns de stridentă
ca ele să reclame întunericul

m-am dat într-o parte şi am ştiut:

noi 2 nu vom putea valsa niciodată Şostakovici
pentru asta trebuie să te poţi privi adânc în ochi
ca şi cum ai săvârşi o liturghie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ierarhii

lucrul cel mai grav
nu este impregnarea în piele
această greşeală de suprafaţă
omisibilă printr-o concesie minoră

la o adică pământul însuşi ar putea renunţa la o manta-două
chiar dacă lupul îşi schimbă blana... năravul ba
şi crezi că şerpii ieşiţi din piei ajung printr-o reacţie minimală
porumbeii paşnici invadându-ne umerii şi singurătăţile

sau poate că omul

omul se amăgeşte că astfel
va prinde măcar şi o margine de eternitate
nefericit cum este... doar lacom... nepriceput
cu greu îi va mai da drumul uitând că
Frumuseţea exclude stările precare de asediu

între timp

adevărul se va menţine între limitele proprii "de aici şi până acolo"
această secvenţă niciodată vizibilă cu ochiul liber al novicelui

gândurile vor intra într-un fel de travaliu
ne vom face că nu ne-am cunoscut vreodată
laşitatea ta îmi va impune
codul de onoare / cosmosul acesta
în lăuntrul căruia tu nu vei pătrunde vreodată!

vei lansa poveşti pseudoadevărate despre platoşele mele
despre orgolii... inconştienţe... atâtea nirvane subtile ignorate
te vor crede unii... alţii... mai căzuţi decât tine

fără să mă simt cotropită voi lăsa puzderia de ceruri
să-mi acopere golurile lăsate... aceste minireliefuri
susceptibile de a primi justificare estetică

fără cale de întoarcere către ale mele
vei înţelege... desigur... în felul tău...

mult mai gravă impregnarea aceasta
în identitate...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndatorire

o vreme o să treci tu
în locul meu!

vei pune crinul regal la fereastra înaltă
crizantemele aproape de nostalgii
acolo unde se coc metaforele
nu uita cele câteva boabe aurite
şi menta... neapărat pătrunjelul cu levănţică

îmi vei spăla părul în miez de noapte
şi-mi vei schimba hainele ca la nou-născuţi
vei ţine în braţe pisica... făcând un tur-două de forţă
nu de alta... dar nu-i place staţionatul

te vei aşeza ca o linie oblică
pendulându-ţi centrul de echilibru
în secunda în care ai fi gata să cazi
te-ai gândi deodată la mine

cel mai greu o să fie – îmi imaginez
cu frazele mele imposibile pline de ascunzişuri şi păsări simulând noaptea
pe Dumnezeu însuşi năucindu-l măcar uneori

dar ce spun eu?!

cum o să te pui TU în locul meu
atunci când EU mă gândesc la tine?!

ar trebui pentru orice eventualitate să-ţi iei
o vestă antiglonţ
un paratrăsnet
numai aerul acela drăguţ şi bleg
al martirului cu personalitate
de bună voie şi nesilit de nimeni
săvârşindu-şi supliciul
pentru dragostea noastră

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc aici

ia în primire
pământul acesta
gura lui amuţită de invazii subterane
cârtiţa-cu-ochi-de-femeie-nedevenită
cântecul răguşit al orbului
adunându-şi luminile
din imaginaţie

ia şi
jumătatea-mi de cuvânt
neputinţa într-ale rostului
toate sensurile acestea
aşteptându-şi învierea
dincolo de grota
neinspiraţilor sorţii

ceartă-te înţelept
cu seceta din mine
prelungindu-se indecent
peste fraged-trup-albastru-de-ploaie
... cu crăpăturile acestea
prin care schiloade privesc
ierburile ce n-au mai fost în stare
să crească din canalele morţii

te primesc aici:
comportă-te ca la tine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inconsecvenţă

Parcă mor când îmi spui "te iubesc",
Sunt capcane deja pregătite
Şi îmi sună cumva nefiresc
Să mă chemi pe cărări rătăcite.

Ştii şi tu, ştiu şi eu, realitatea
Şi cu toate acestea plutim,
Nu avem nici măcar libertatea
Ca-n aceeaşi poveste să fim.

Nu există aici consecvenţă
Şi nimic din tărâmul lumesc,
Fără pic de regret şi prudenţă,
Te iubesc când îmi spui "te iubesc".

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii te judecă în funcţie de propriile lor filtre şi percepţii asupra realităţii. Îţi vorbesc despre "cum eşti tu" însă ei nu te văd pe tine, ci propriile lor preconcepţii, amintiri, judecăţi de valoare. De asemenea, feedback-urile pe care le primeşti de la cei din jur, pozitive sau negative, sunt de multe ori date de măsura şi de felul în care tu corespunzi nevoilor, aşteptărilor, dorinţelor, viziunii şi egoismului lor. Dacă le satisfaci nevoile eşti un om de valoare, dacă nu... nu. Dacă corespunzi viziunii lor eşti un om ok, dacă nu... nu. Ştiind toate acestea, cum de încă accepţi să îţi stabileşti propria valoare în funcţie de ce spun alţii? Încrederea ta în tine este dată de ceea ce ştii să faci şi faci. Respectul de sine este rezultatul grijii pe care ţi-o porţi. Iubirea de sine este data de felul în care ştii să te preţuieşti şi să îţi trăieşti viaţa, onorându-te pe tine prin tot ceea ce eşti şi faci. Singurul om de pe lumea asta care este în măsură să îţi stabilească valoarea eşti tu însuţi. Nu mai permite ca vocile altora să determine cine eşti şi cât valorezi.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pseudo)oglinzi

locul unde niciodată amintirile
nu sunt lăsate să apară
un fel de talpă striveşte
dreptul elementar
de a intra în memorie

mână de femeie cu brăţară şi copac
mersul ei printr-un poem cu micsandre şi palmieri
în ţipăt de păsări stranii – apariţii endemice
într-o lume heavy-rotation

fără prea multe scrupule
mormintele ţin oameni vii
strigoi împotriva propriei decizii
liniştea lor desfiinţată
în desfrâul frenetic de afară

se înserează de aprilie
cireşii îşi poartă durerea în jos
fructe grele-însângerate aşteptând
viitoarea intrare în habitat a omului

! atâta tristeţe devine ridicolă

timpul – un cuvânt cu etimologie controversată
la o adică accepţi origini multiple
cum perindarea ta printr-o viaţă

un expresionist se lansează
în metafore

privitori naivi vor descifra
mai nimic

peste toate acestea

tu singură
amintindu-ţi de tine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu laşi mintea să te controleze prin tot felul de gânduri cum ar fi "Îmi este greu să mă schimb", ci să preiei tu controlul asupra ei: "Optez pentru a crede că îmi este din ce în ce mai uşor să fac aceste schimbări".

Louise L. Hay în Poţi să-ţi vindeci viaţa
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este de veacuri Aici? Frumuseţea întrebării: "Cine sunt eu?" este că nu există niciun răspuns. Mintea va încerca să te ajute, dar însăşi cuvintele "eu sunt" apar în ceea ce deja "Eu-Sunt". Liniştea este aceeaşi. Acest "Eu-Sunt" este cel care este la graniţa dintre "cu formă" şi "fără formă", percepţia pură, fără niciun perceptor. Dacă acum, în această clipă, există doar cuvintele şi doar auzul, dacă ele nu caută să se asocieze unui individ - "eu", care încearcă să înţeleagă ceva - ce mai rămâne? Pe Cel ce moare înainte de moarte, moartea nu-l mai poate atinge, pentru că este el însuşi moartea morţii. Îmi place să spun, şi chiar aşa este, că El a îngropat moartea în Inima Vieţii Veşnice. Noi nu realizăm că acest concept de naştere este o farsă la fel de mare ca şi conceptul de moarte, chiar le credem reale. Noi credem că suntem o formă înlănţuită în lumea formelor. Când eu scriam Biblia, tu jucai table cu Dumnezeu. Pe mine mă interesează, ce anume este de veacuri Aici? Sinele nu este un concept, toate conceptele vin şi pleacă din Prezenţă, dar Prezenţa rămâne. Ceea ce suntem noi este atât de evident, încât este inevitabil. Sinele este inevitabil!

Atmaji Maharaj în Când capul "eu-lui" este tăiat, ce mai rămâne?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu rămăsesem aici!

să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseşi să te desparţi
aşa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic

să-ţi pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îţi răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumereşti să mă aprobi
iară şi iară s-o iau de la capăt

să-ţi simt glasul paşii
să-i fac şi pe ceilalţi să creadă
fericiţi să fie fără să fi văzut

să te aştept!

să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid şi-n gol bătând să piară să piară năluca

să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăşi de ea să o salvez

doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile

timpul meu ce avea odată şi odată să piară
şi atunci voi fi rămas într-un cântec

de cine recunoscut?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minor

întâlnirea noastră
nu fusese prevestită de niciun oracol
nici conţinută în vreun destin
un fel de instinct ne pusese în mers
interacţionasem în marja timpului liber
cumva din plictis cumva din nepăsare
fără să pierdem esenţialul

de-o parte şi de alta
ziua era obişnuită
oamenii aşa de comuni
alunecau în latul străzilor
în dreptul magazinelor cu trucate
fluizi goi neconvingători
nu apucau să se înscrie pe o hartă

formal aproape gratuit
o mână amplă împrăştiase confetti
în limitele spaţiului uzual
incerte siluetele nu se grăbiseră
masa avea să fie îmbelşugată la propriu
n-ar fi ştiut nimeni să estimeze
gradul obiectiv de eficacitate

şi eu

care mă pomenisem în rochie de gală
în preajma rolurilor personale
nu îndeajuns crescută mă complăceam
luând drept adevăr tot ce sclipea
ce făcea cu ochiul

n-am stat pe gânduri
ne-am alăturat zonei de confort
ni se făcuse foame colosală!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac declaraţia de adeziune la istoria romanului, deşi din toate romanele mele emană oroarea faţă de Istorie, faţă de această forţă ostilă, inumană, care, nepoftită, nedorită, ne invadează şi ne distruge vieţile. Şi totuşi, nu e nimic incoerent în această dublă atitudine, pentru că Istoria omenirii şi istoria romanului sunt lucruri total diferite. Dacă prima nu-i aparţine omului, dacă i s-a impus ca o forţă străină asupra căreia n-are nici o putere, istoria romanului (a picturii, amuzicii) s-a născut din libertatea omului, din creaţiile sale absolut personale, din opţiunile sale. Sensul istoriei artei se opune sensului Istoriei pur şi simplu. Prin caracterul său personal, istoria unei arte este o răzbunare a omului împotriva caracterului impersonal al Istoriei omenirii.

Milan Kundera în Testamente trădate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este aici

n-a umblat nimeni la ea
cum?! nici frigul de aseară?
nici indiferenţa de azi-dimineaţă?!
amnezia aruncată fără de scrupule
de miile de voci venite dintr-un afară
de pardesiele largi ale trecătorilor
nonşalant trăind / exultând / separând
fără nicio vină/ fără minima incriminare

[un ceas care ticăie – spectator discret al neînţelegerilor tale
o lună rece adusă din urletul lupilor rătăciţi de ei înşişi... ieşiţi din istorie
tu – martor neputincios al conştiinciozităţii de mecanism neprevăzut cu anima...]

fereastra asta oarbă se naşte întruna din mâinile noastre retezate
împrumutând filosofia satârului una pe alta amputându-se
eu... bunăoară tu... în miez de iarnă desăvârşită

şi ne-am spune pe nume...

în ceaţă
pasăre-înjumătăţită creşte
din mimicile invadate de molime
din zăpada ce nu conteneşte să cadă
peste datele noastre identitare
peste destine

dragostea este aici

noi

unde?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Sinele este eterna noastră Absenţă manifestată temporar ca Prezenţă. Dacă ceva nu este Aici, nu merită căutat. Dumnezeu care este "acolo" este un Dumnezeu al distanţei şi al aşteptării, un astfel de "Dumnezeu" al deşertăciunii nu este ceea ce cauţi tu. Adevăratul Dumnezeu este propria ta Absenţă, manifestată ca simplă Prezenţă. Poate vreo minte înţelege asta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino la faţa locului 2

nu mă învăţa mecanic
nu-mi lua din dicţionare definiţia
din tot felul de cărţi
nu te încumeta să aşezi
un cuvânt peste lucru
nici lucrul peste lipsă
să tragi de ele până când se va naşte
simulacrul de sens
(aşa-zisa formă a degetelor mele când bat
în verde / de n-o fi cumva albastru)
... felul în care prin mine circulă curentul şi cineva
entuziasmat / doar poet!/ se va grăbi să formuleze
noua teorie a conductibilităţii

nu face pe conştiinciosul
nu mă învăţa pe de rost
ca pe o poză / ca pe teorie
habar nu ai cum se uită
toate chestiile astea
scoală-te într-o seară
îmbracă-te bine
(la un moment dat va trebui să dai cu toate ale tale)
vino la faţa locului / fii martorul
crizelor lunare / al spaimelor feminităţii
acuză floarea şi ochii necunoscutului
deprinde-mă cu alineate şi intonaţii
cu spaţiile arhipline şi zona vidă

învaţă-mă 1 dată / învaţă-mă de 2...
crede mai apoi / te îndoieşte
fii martorul timpului care îmi intră în pagină
vezi cum se face toamnă / cum sentiment...
ţine-te după urmele mele
lasă în spate pădurea de foioase / toţi mistreţii
caută-mă printre păsări... / printre întrebări...
caută-mă în tine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!