Uşile

cerul scotea din negrul îndrăzneţului mâine
un colţ
împăturit cu grija naşterii noastre
fratele meu de ţărână şi apă
după mii de ani
ridică privirea spre boltă
animalele născute înainte de paşte
şi
doicile ştiu acest lucru
numărul personal cere un umăr de sprijin
generaţiilor viitoare
mintea face pasul spre lumina dintâi
am toate motivele să trăiesc cu încetinitorul
printre vase de sare
coada unui rechin despică orizontul
până la rozul suav al vinului dat pe deasupra
degetele împletesc împotriva uitării
ţi-am tăiat în jurul sânului drept -
înţepător de smochine
să nu simţi dulcele otrăvitor
precum
respectul meu promis uşilor rămase închise

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu deliciu al firii

precum căderea dinaintea unei ninsori
ce-mi lumina chipul într-o mie de feluri
printre ziduri mâncate
de ceaţă umbra unui coşar
mi-a pus degetul oblic pe buze:
în lumea noastră avem case din flori
trupul meu găsea durerea - combinaţia dintre ţărână şi apă
o manieră vicleană

treceam singurii îndrăgostiţi de urât
în cea mai depravată zi
când
ştiinţa şi religia
au coborât să bea ceaiul
în stradă
moartea fericită să ne găsească în viaţă
umplea aerul cu markerul înmuiat în arsenic:
cine are ochi de văzut şi urechi să audă...

întruchiparea răului -
timpul avea să ne celebreze păcatul
în subconştient
trăirea intensă a cărnii răbda un stăpân nemilos,
arta
din ce în ce mai puţin temătoare
precum greşeala dintâi

când glasul lumii s-a deprins să-şi ignore părinţii
iar celelalte lucruri s-au surpat de la sine
dragostea n-a mai avut nimic de a face.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Radiografia iubirii spirituale

Ai scris pentru mine peste 5 mii de poezii de dragoste
În ultimii 9 ani de iubire pură
N-ai căutat decât lumina sufletului meu
Şi deschiderea minţii spre universuri înalte
Eu sunt lumina veşnică a versului
Şi tu abătut în lipsurile vieţii
În tumultul de energie stată,
Te înalţi precum un pescăruş,
Deasupra valurilor şi a mulţimii de idei.
Eşti liniştea nopţii şi răsăritul de soare
Plin de idei şi nostalgice vise
Iubitul meu, călător prin lume
Vino, să ne-ntâlnim la malul mării
Şi să vorbim în tăcere, printre particule de nisip
Printre şezlonguri şi mulţime.
Iubitul meu, la răsărit de soare,
Iubitul meu la răsărit de lună.
Să-mi faci colier din alge şi din scoici brăţară
Te voi convinge că exişti în fiecare răsărit,
În versul meu eşti numai tu...
Acel bărbat superb, acea colosală personalitate
Acea minte fără bariere, acel suflet nobil şi curat.
Te voi privi în zare, printre valurile reci...
Tu vei simţi o lumină, ce te inundă şi nu vrei să mai pleci.
Vei sta precum un copil la pieptul mamei sale
Până ce viaţa ne va despărţi,
Până ce timpul va rescrie radiografia unei mari iubiri.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele meu...

Ah, aceste zăpezi
care se fac viermi chiar în faţa turmelor mele!
Şi tu, semenul meu, aproapele meu crispat şi ambiguu –
bâiguind lângă focul de jertfă cu gura înfundată în pâine:
"Adorarea păstorilor nu mai foloseşte planetei".

Palide frunze
ca nişte sălbăticiuni cu gâtul tăiat se-nvârtejesc
în trâmbele fumului ce urcă în slavă.

O, aceste zăpezi! şi această lumină în tremur
peste cuşmele munţilor mei!

Mă chemi în câmpie, fratele meu.

Înfiorat ca o harpă
de unde să ştiu că infernul sunt ceilalţi?...

Sărut mâna în care ţii strâns piatra
confund sângele ce curge-n ţărână cu toiul laptelui
şi-n noaptea fără de capăt mă rog de tine
semenul meu, aproapele meu, fratele meu

semenul meu, aproapele meu, fratele meu Cain.

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă

convinsă că nu se va repeta
niciodată pe limbă parfumul acestui gând
prins asupra faptului,
sărută-mă,
cu buzele date în mintea copiilor,
cu cele mai frumoase minciuni spuse
pe nepregătite,
sărută-mă de parcă am fi pe timp de război,
într-un loc unde nu cunoaştem pe nimeni,
şi alarma scoate uşi
din ţâţâni,
sărută-mă,
până când luna va umple cerul de strigoi
şi ziua nu va mai fi a oamenilor,
marea va încăpea în pumnii unui copil,
iar zăpada va încolţi pe vârful munţilor,
sărută-mă
cât nu te pot compara cu iubiri de aceeaşi vârstă,
şi nu trebuie să mulţumesc pentru tine,
cât timp viaţa are secrete
şi te poţi pierde în mulţime cu bucuria de-a face imposibilă
aşteptarea
până la propria nunta,
sărută-mă de parcă ţi-ai câştiga libertatea,
atunci când din carnea mea
cineva ţi-a rotunjit sânii, astfel încât
să-ţi doreşti atingeri vinovate de destrămarea familiei,
sărută-mă de parcă ai da înapoi ce-i al meu,
de parcă ţi-ai vedea prima păpuşă
într-o gheată la uşă,
sărută-mă de parcă ţi-ar fi ajuns în sânge
gândul că vei trăi prea mult
înainte să mori din cauza unor lucruri pe care ţi-ar fi greu
să nu le faci de o mie de ori,
sărută-mă,
cu privirea aceea de femeie impresionată
că Dumnezeu nu poate să mintă,
satură-mi
nevoia de sărut naturală
cu senzaţia că rămâi fără aer,
sărută-mă până vei crede că omul poate trăi
cu pâine şi apă,
cu durerile naşterii,
sărută-mă de parcă ai adăuga ani iubirii
şi i-ai face dreptate când spune: asta e calea,
îţi voi răspunde
cu aceeaşi monedă...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a doua venire

mereu mi s-au împlinit presimţirile.
vă vorbeşte un om născut acum o sută de ani
ce speră mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce acasă.

nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de minţit;
aşadar m-am umflat de plâns.

nici măcar nu puteam să spun că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarţa copacilor desfiguraţi de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ţi le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ţine în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina maşinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe,

deci nu-mi vorbiţi despre iad.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas teluric

Îmi şuieră-n păr secunda fructelor din zăpezi
Şi într-un ochi mi s-a aprins un înger rătăcit
Luna-mi tremură-n trup înfiorate oglinzi verzi
Clipa curbează cerul în celălalt ochi uimit.

M-acoperă noaptea, copac cu frunze de onix
Hotarul pleoapei desface apusul violet
Şi-mi creşte-n umăr o pasăre ascunsă în vis
Iar inima în spirale s-a despletit încet.

În ţipăt de stea se-aruncă buza în ţărână,
Celălat umăr se înnădeşte cu degete
Parcă-i un păiajen, o rădăcină, o mână
Ce-ar vrea să atingă colbul viselor gemene.

Pietrele-n fluturi, fructele-n cer şi stelele-n glod
Toate, toate respiră-n trupul meu cel necitit,
Cerul mă ţese-n ţărâna de mâine şi-mi dă rod
Ziua de ieri, din visul unui înger adormit.

Lumina se scutură-n cercuri răsturnate-n piept
Somn, înger în ochi teluric, zbor, vis în ochi de stea
Aripa mă saltă, ţărâna mă despică drept,
Sunt nescrisul glas teluric ce-a-nvăţat a zbura.

poezie de Alice Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de lume fragil şi sălbatic

mereu când primesc pachet de acasă
mama trimite medicamente
de la drogheria din colţ
degetele ridicate împotriva fumatului
mă fac să-i neg viciului frumuseţea

din oase n-a apucat să crească nimic
doar
suflarea ta împrăştie un miros plăcut
Domnului
omule fă ce ai de făcut
repede
cine iubeşte iubeşte înmiit
îmi spun de câte ori repet aceleaşi greşeli
pe care le fac bărbaţii
în dragoste

nu cred pentru că acum sunt vindecat
iar singurătatea îşi atinge scopul
precum o femeie care vrea ciocolată
îmi imaginez acele cuvinte risipite în lume
normale
dar mă prefac cu felul meu de a mă insinua între silabele lor
că-mi păstrez echilibrul

mi-ar plăcea să deschid cu ele uşa
spre locul copilăriei
aşa cum pretindeai că arată iubirea
crezând că aparţin vreunui grup dedicat misterelor lumii
numai
că unul din acele mistere musteşte de pace precum iarba călcată
din jurul unei fântâni cu găleata pe lanţ
din copilărie

mă simt mai departe de lume decât am fost vreodată
cu ochii lipsiţi de gene
reclam timpul petrecut în uterul mamei
timpul căruia i-am supravieţuit
până am învăţat că trupul înseamnă mai mult decât durere
şi am putut renunţa la tot ce-şi doreşte un om normal
libertatea prin sine

te-am rugat să mă-ngropi singură
te încăpăţânai convinsă
de importanţa detaliilor

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de a iubi

făcea ca genele noastre să se combine minunat
precum naşterea unei vieţi cu destinul
la mâna timpului
ce voia să-şi recâştige domeniul

ploile repezi vegheau între progres şi sălbăticie
aşa după cum obişnuia ghinionul să se ţină scai
de coada celor şapte ani
fără pâine

pentru noi moartea rămânea un străin cu haine frumoase şi moi
din oraşul râvnit de primii părinţi
de pe ambele maluri

cu privirea mereu înainte
după obiceiul de a citi măruntaiele unui vişin sălbatic
m-am aşezat singur pe tron
simţeam în mulţimea poftelor dorinţa de intimidare
dar ca un om ce nu se sperie lesne m-am lăsat purtat
pe braţele furiei
soarta - dansatoare ieşind dintr-un tort
rafinat
m-a învăţat gustul minţii învăţate
să cearnă

vinul care ne-a făcut amanţi nu se va acri niciodată
indiferent de schimbarea polilor sau topirea calotei gheţare
niciun cap nu rămâne la locul lui
când e vorba de dragoste

nopţile lungi fac diferenţa

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

nu ştiu dacă mor sau de ziua mea
iubirea precum un gong bate miezul nopţii
până la umeri nu se-ntâmplă nimic
niciun semn de la tine

un papagal stâlceşte cuvintele
mecanic din psalm
a venit rândul meu să mă bucur
în limbajul mimico-gestual

moartea mă strigă naivule
nimeni nu se oferă
seara nu apuc să mă-mbăt
amorţesc pur şi simplu
sufletul
de la masă mă ia de un braţ
să mergem nu mai sunt bani

am un fular de la mama

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez ca un copil

Să dormi ca un copilaş înfrigurat după ce a colindat iubirea
Cu capul în palmele mele, vei putea?
Să te dezmierd cu mângâieri peste ochii limpezi cu care mă priveşti?
Să te cuprind cu braţele peste inima ce bate tare, parcă ar dori să zboare?
În ochii tăi mă văd copilul de-altădată cu flori în mână,
Cu zâmbetul larg, primitor,
Cu braţele întinse te aştept, cu visele în palme
Mă desprind de cei din jurul meu,
Şi răsăritului îi spun, că am visat la nesfârşit
Să zbor spre necunoscut, în drum spre DUMNEZEU.
Spre taine ce pot deschide orizontul închis,
Spre misterele dezlegate de spicul de grâu,
Spre limitele conştiinţei albastre, spre visul imaginaţiei de copil,
Spre tainele noastre,
Spre cerul de dragoste plin.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am toate motivele să cred că tatăl meu a murit în deznădejde. Cu un an sau doi înainte de a se stinge, i-a spus unui actor, întâlnit pe treptele catedralei din Sibiu, că se întreabă dacă, după atâtea încercări nedrepte, Dumnezeu mai înseamnă ceva. La peste şaptezeci de ani, după cincizeci de ani de carieră ecleziastică, să pui cu seriozitate la îndoială zeul pe care l-ai slujit! Poate că asta a fost pentru el adevărata trezire, după atâţia ani de somn.

citat din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar la drum

În drumul spre eden
Vuiam ca apa
Unui diluviu
Însufleţită de taifun
Doamne de unde atâta apă
Pe sufletul meu sterp
Apă de ploaie
Apă sărată
Apă din izvoarele adâncului
Apă ce suie în mii de trombe
Spre orizonturi
Am început să visez
O clipă de secetă
Undeva în deşertul cu dune
Aproape de oaza fericirii
În final am cerut spăşit
Ajutor la îngeri
Să mă scoată din potop
Pe un tărâm cu apă vie.

poezie de David Boia (14 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O patrie şi un mormânt

trăiesc durerea unei patrii
ca într-un sacru legământ;
printre ventricule şi atrii
îmi curge-acelaşi sânge sfânt.

trăiesc, privirea mi-e departe,
spre marea mea, spre răsărit;
trăiesc şi în această carte,
de-atâtea versuri răstignit.

trăiesc aceeaşi melodramă
prin vise şi prin alte vieţi,
ca plânsul dorului de mamă,
ca roua unei dimineţi.

trăiesc cu ochii şi cu gândul
la ce a fost şi ce va fi;
trăiesc, când se termină rândul,
pe firul unei agonii.

trăiesc blestemu-nstrăinării
urmat de-acelaşi aprig dor;
necunoscut sau dat uitării,
pe care limbă vreţi să mor?

poezie de Ionuţ Caragea din Guru amnezic (2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipa de pâine

în camera mea sunt singurul suflet liber
singura conştiinţă ce nu trebuie să dea socoteală
despre lucrurile acestea
te vom asculta mai târziu mi-au ros carii pe tăblia patului
cu mâinile pâlnie am strigat cât am putut
de puţin dureros
muncă, nu te iubesc

până în stradă sunetul nu s-a făcut trup
până la camera de gardă revolta şi-a păstrat accentul
grav
din punctul de vedere al medicilor

am băut un amestec nepermis de comunitate
ceva ce mă ridica deasupra clădirilor protejate istoric
şi-a legilor

până la tâmple albul neîntrerupt al sfinţeniei îşi cumpărase
loc de popas pentru minciunile spuse în grabă
mi-am aranjat haina pentru când voi fi mare
privirea ce nu mai avea nimic nevinovat în intenţie
plus
atracţia spre lucrurile obscene

o să-mi vând patru versuri
nu de alta dar încă n-am învăţat lecţia umilinţei şi a lipsei de bani
care face lumea mai bună
precum risipa de pâine
aştept momentul când cineva cu mirare şi tremur
va cere capul nopţii pe tavă

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut din nou

o lacrimă de diamant
pe buze îmi răsare,
din orizontul meu pedant
tăcut şi în mişcare.

cuget nestins dintr-o căinţă,
am fost la ei zidar...
şi mi-am zidit a mea fiinţă
topindu-mă-n amar.

ce nu pot ei a înţelege,
e mintea mea avută
cu mii de taine dintr-o Lege,
rămasă neştiută.

n-am să opresc pe orişicare
să spun ce e nescris...
ci îi îndemn la o chemare
asemeni unui vis.

nu ştiu aici de mor, trăiesc,
ca zorii să-i apuc...
dar ştiu că drumul pământesc
mi-a dat suflet de prunc.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prietenul neruşinat, cerul fără milă
Caznă multă, duşmanul puternic fără milă.

Piere umbra speranţei în lumina soarelui
Locul nefericirii înalt şi fără milă.

Străin de locul acesta dorit se înalţă
Grija iubirii venind repede fără milă.

Privirea, boiul tău mlădios e ca un torent
Şi sprâncenele sunt arcuite fără milă.

Raţiune nestatornică în calea vântului
Fericirea e ca duşmanul fără milă.

Taina dorinţei e ca o cale de nestrăbătut
Locul meu e drumul încercării fără milă.

Gândul meu sună ca un cântec înaintea luptei
Paharul meu deşertat e un gol fără milă.

În lacrimi roşii Fuzulî îşi acoperă faţa
Şi cerul se ridică deasupra fără milă.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la diviziune

Împart tăcerea nopţii la minus infinit,
Spre a divide timpul în ere neştiute,
Căci îngerul speranţei, la mine a venit...
Mi-a plâns tăcut pe umeri, dorind să mă asculte...

În lumea lui de sticlă, prin semne mi-a urmat
Şi am deschis lumina în versuri de fotoni,
Mi-am mângâiat privirea cu verbe de bazalt,
Născute din iubire de pace şi de sori.

Plecate gene parcă, din lumea celor drepţi,
Puneau o barieră prezentului din care,
Venisem ca o umbră. Dar îngeri înţelepţi,
Deschisu-mi-au în noaptea uitării, altă cale.

Pe cai de constelaţii, am alergat. În vis,
Atâtea generaţii s-au dat spre-a fii cărare.
În lumea asta parcă aşa stătuse scris:
"A scrie despre lume, cu literă de soare".

Am dreptul a divide ce timpul meu a dat,
Să-mpart în emisfere, lumină şi tăcere,
Speranţa în mai bine, oh, acest drept mi-a dat,
Spre-a nu mai fii în lume uitare şi durere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotarul timpului

- Adu-mi cerul mai aproape
Noaptea asta şi rămâi
Să călătorim pe ape,
Cel din urmă, cel dintâi

Vis al meu, ignoră-mi vina
De-a mă fi pierdut în larg,
Însă fără de lumina
Ce-ai legat-o de catarg

N-aş putea străbate gândul.
Vino, să întindem iar
Pânzele, când trece vântul
Spre al timpului hotar!

- Cerul meu la tine-n palmă,
Un ocean fără sfârşit,
Marea niciodată calmă
Şi un ciob de infinit

Le-om străbate cu privirea
Navigând spre zări, apoi,
Vom afla alcătuirea
Timpului ce după noi

O s-alerge, dar departe
Ne vom pierde. Vino-n larg,
Pe o pagină de carte,
Să-ţi leg stele de catarg!

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feng-shui

n-am fost în stare să te strâng mai mult
în braţe
ţi-am spus
pune-mi muzica aceea care mă adoarme
de fiecare dată când ne despărţim
nu vreau să-mi scrii numărul de telefon pe vreun şerveţel parfumat
să crezi că voi suna aşa cum crezi în vise
indiferentă la fusul orar
iubirea ta mă face vulnerabil şi important
îi spun soarelui
soare
nu mai fi soare
iar soarele mă înjură în dialectul napoletan
fac acele semne obscene cu care şi diavolul ar intra
în pământ
de ruşine
întorc capul până când egoismul mai face
o victimă
lumea
zâmbeşte la glumele nesărate
ale unui timp
de convenienţă

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!