D-ale tranziţiei sau Treptele integrării - II

L-am întâlnit în talcioc,
pe Don Quijote.
Se căsătorise cu Dulcineea
dar, de când intrase şi ea în şomaj,
nu mai aveau cu ce să-şi achite întreţinerea.
Încercase să demareze o mică afacere
împreună cu Sancho,
care fugise însă cu banii...
Vânduse din casă
toate romanele cavalereşti
şi acum, negocia cu ţiganii
care vroiau să-i cumpere,
ca fiare vechi,
armura şi lancea.

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Provocare

Eu nu sunt Don Quijote,
Tu nu eşti Dulcineea,
Eu sunt mereu bărbatul,
Tu, uneori, femeia,
Femeia-prim-ministru,
Regină peste regi,
Eu sunt mereu poetul,
încearcă să renegi
iubirea ce e-n toate,
dar tu o uiţi mereu,
eu nu sunt Don Quijote,
nici nu sunt Dumnezeu.
Femeia-Don Quijote
Există undeva,
Sunt Bergerac, probabil,
Trezind iubirea ta.

poezie de Boris Marian Mehr (11 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modelul... spaniol

Un Don Quijote de la Istru
Şi Dulcineea lui – amorul,
L-au pus pe Sancho prim ministru,
Iar Rosinanta e poporul.

epigramă de Petru Ioan Gârda din Festivalul "Cât e Buzăul de mare" (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost vremuri când copiii erau dornici să înveţe carte, dar mulţi nu aveau nici măcar un creion cu care să scrie; mulţi dintre copiii de azi au calculatoare de ultimă generaţie, dar nu au dorinţa să înveţe carte şi lipsesc de la şcoală. În 1934 tata era elev în clasa I şi, pentru că a venit la şcoală fără creion, învăţătorul l-a trimis acasă (mama lui era o văduvă săracă, cu 4 copii minori, îi cumpărase un caiet, dar nu i-au ajuns banii să-i cumpere şi un creion). Plângând, în drum spre casă copilul s-a întâlnit pe podul Amărăzii cu boierul Mircea Morărescu, care l-a întrebat de ce plânge. Aflând motivul, boierul – profund impresionat – i-a dat bani să-şi cumpere creion. Copilul a alergat într-un suflet la librărie, şi-a cumpărat creion şi, radiind de fericire, s-a întors la şcoală.

George Budoi în Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi (20 ianuarie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, se poate spune că Moby Dick relatează istoria unui lup de mare obsedat de o balenă albă pe care o urmăreşte în toate mările de pe glob şi că Don Quijote povesteşte aventurile şi nenorocirile unui cavaler pe jumătate nebun care încearcă să reproducă pe câmpiile din La Mancha minunatele fapte de arme ale eroilor ficţiunilor cavalereşti. Dar cine din cei care au citit aceste romane ar mai recunoaşte în descrierea "temelor" universurile infinit de bogate şi de subtile pe care le-au creat Melville şi Cervantes?

Mario Vargas Llosa în Scrisori către un tânăr romancier, III. Puterea de convingere (1997), traducere de Mihai Cantuniari
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt ţepele?

Don Quijote ne-a promis ţepe,
Iar Sancho Panza a achiesat,
Dar Boc, ca şi Traian, nu-ncepe
Să ne prezinte primul înţepat.

epigramă de Paul Constantin (8 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, e suficient să revedem câteva pasaje din Quijote pentru a simţi că Cervantes nu era stilist (cel puţin nu în sensul modern, acustico-decorativ, al termenului) şi că îl interesau prea mult destinele lui Don Quijote şi Sancho ca să se lase distras de propria sa voce.

Jorge Luis Borges în Superstiţioasa etică a cititorului (1930), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desuetudine

În timp ce staţiile de emisie
îşi prostituează frecvenţele
pe trotuarul eterului supra-aglomerat
iar cablurile de televiziune, telefonie şi internet
înnoadă singurătăţile,

desueta cutie poştală
aşteaptă şi acum
o scrisoare de dragoste
chiar din partea lui Dumnezeu,
din ale cărei promisiuni
să-ţi hrăneşti
partea vie rămasă din tine
când nu mai ai loc pe lume
de-atâţia oameni care nu există.

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lancea lui Horea

În toate grădinile ţării e o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi lancea lui Horea pe ea o numim.

Acelora care falsifică acte
Şi Ţara Română sub talpă o vor
Noi nu le servim argumente abstracte
Dar poate de lancea lui Horea le e dor.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

La orice primejdii, la orice dezastre
Când duşmanii vor să ne lege în frâu
Al nostru e dreptul şi al naţiei noastre
Să mergem cu lancea lui Horea la brâu.

Copiii o învaţă din laptele mamei
O ţin ca pe o cârjă oştenii cărunţi
Ţărănci o preferă în firul maramei
Sunt codrii de lance a lui Horea în munţi.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

În sud e o coroană ce îi seamănă bine
În nord e un clopot cu o voce în el
Copilul o are pe lume când vine
Să o aleagă întâi şi apoi ca drapel.

Trei lăncii în stema duratei se adună
Vibrând ardelean, moldovean şi muntean
Iar lancea lui Horea e aici împreună
Cu lancea lui Cloşca şi a lui Crişan.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

Sămânţa de lance aici se cultivă
Şi traşii pe roată ascunşi sunt în colţ
Şi nu mai e roata să îi stea împotrivă
Acestui popor înviat de pe roţi.

Oricând s-ar ivi vreo încercare amară
La brâu sa vă stea mai aproape de mâini
Spre drepturi în ţară şi pace afară
Cu lancea lui Horea: la luptă români.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

cântec, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raport către Don Quijote!

Da-mi, Don Quijote,
din a ta măsură
un trup fragil
şi armură aspră
din suflul tău
învaţă-mă
să zbor
şi din umane năzuinţe
- Învaţă-mă atunci când mor -
să 'nalţ un zmeu!
peste cel mai grozav,
peste cel mai senin,
minunat curcubeu
în care mai plânge şi azi
neînţeles Dumnezeu!

poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţiile cu adevărat geniale sunt paricide, Cervantes a fost aproape eliminat din istorie de Don Quijote şi de Sancho Panza.

George Călinescu în Scriitori străini, Cervantes (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţiganii noştri au invadat ţările occidentale, la cerşit şi alte "activităţi"

Vezi, ţiganii de la noi,
Nu cerşesc că au nevoi,
Nu cerşesc că mor de foame,
Că trăiesc acasă drame,
Ca să-şi cumpere pastile,
Ci cerşesc să-şi facă vile.

pamflet de George Budoi din Ţiganii în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (11 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Uff... Chiar am interpretat greşit, totul. Dar în acele momente nu mi se părea că aş greşi.
Lia: În seara aceea, când ne-ai văzut împreună, la acel restaurant, a fost pentru ultima oară când am luat cina împreună cu el, a fost ultimul weekend pe care l-am petrecut împreună.
Lucian: Asta înseamnă că după acea seară, nu l-ai mai întâlnit deloc?
Lia: Chiar deloc, nu... L-am mai întâlnit, însă doar în scopuri strict profesionale, de luni până vineri inclusiv, de la ora 14.00 până pe la 19.00-20.00, cu excepţia săptămânilor în care aveam şedinţe la bordul navei; la acele întâlniri zilnice la care ar fi trebuit să participi şi tu, însă tu ai absentat în această perioadă, în mod intenţionat.
Lucian: Ştiu. Şi îmi cer scuze, însă... Nu cred că mă simţeam în stare să iau parte la acele întâlniri.
Lia: De ce?
Lucian: De ce...?! De ce l-ai sărutat, atunci? Explică-mi, de ce?!
Lia: De ce te interesează?
Lucian: Pentru că... Mă interesează! Ce-a fost acela?! Un ultim sărut, de adio?
Lia: Nu, deloc...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă priveşti România prin ochii lui Sancho Panza, un ţăran plin de vitalitate, cu simţul realităţii, vezi un ghetou neocomunist, fără perspectivă politică, fără viitor, trăind o confuzie şi o improvizaţie totală. Un destin aproape tragic. Dacă priveşti prin ochii lui Don Quijote, vezi o ţară cu o taină imensă, capabilă să dăruiască şi celorlalţi. Depinde prin ce ochi o priveşti. El s-a îndrăgostit de Dulcineea nu din văzute, ci din auzite. Eu, la fel, m-am îndrăgostit de România, nu din văzute, pentru că îţi vine să te sinucizi dacă ieşi acum pe stradă, ci din ce-am citit şi din ce mi-au povestit alţii despre ea.

Dan Puric în Fii demn! (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare autobiografie se ocupă de două personaje: Eul - un Don Quijote - şi Sinele - un Sancho Panza.

citat clasic din Wystan Hugh Auden
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacol în aer liber

Don Quijote
a însămânţat
grădina
din
spatele
castelului

Cu
mori de vânt

Lumea
s-a
strâns

Aşteptând
răbdătoare

Sfârşitul
primăverii

Să poată
fluiera
şi
huidui
în
voie

Don Quijote
e
optimist

Toate
astea

Vor
ajuta
morile
de vânt

La
polenizare

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (20 ianuarie 2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-ale tranziţiei sau Treptele integrării - I

De când nu i-a mai rămas
decât un singur cap –
după ce Făt-Frumos i le-a retezat pe celelalte –
Balaurul nu mai scuipă foc ;
priveşte cu blândeţe în jur
pentru că-i este milă de sine.
Nici Făt-Frumos nu mai este
chiar atât de intransigent
de când nu mai poate mânui paloşul
din cauza poliartritei.
Parcă nici unul dintre ei
nu şi-ar mai da viaţa
atât de uşor pentru o Cauză.
Cu vârsta, au început să-şi dorească
liniştea...
Au rămas foarte singuri
de când copiii navighează pe internet ;
de aceea, au nevoie unul de celălalt,
îşi fac mari concesii reciproce
şi, uneori, pot fi văzuţi împreună, în parc,
jucând table, printre pensionari.

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Il tempo se ne va

Don Quijote
se războieşte-n vânt
cu a nu ştiu câta
moară.
Din balconul ei
o bătrână
gârbovită de ani
şi de aşteptare
priveşte neputincioasă
cu porţile
castelului
larg deschise.
Este Dulcineea
del Toboso.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetua iluzie a morilor de vânt

Norii îşi târâie burţile pe
vârfurile înalte, ascuţite, ale munţilor
şi toată zarea dinspre apus se înroşeşte
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
şi nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul îşi prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotniţa bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângeraţi
şi plâng, se vaietă fără-ncetare.
Vaietele lor desfrunzesc norii.
Frunze de nori lichefiate cad din cer
iar Don Quijote dispare, se volatilizează.
Ce uşurate respiră morile
că, în sfârşit,
au învins duşmanul plutitor
prin norii schimbători!

Sărmanele nu ştiu că scutierul credincios
al rătăcitorului hidalgo,
Poetul,
a doua zi-l va reînvia,
odată cu norii burtoşi, avizi,
ce macină şi-nghit lumina...

Dar, pe moment, e bine.
Se înveleşte şi cerul şi pământul în liniştea umbroasă
a nopţii în care şi iluziile dorm...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Quijote la est de Eden

Îmbrăcat în pielea goală
Don Q. e gata de răscoală

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (24 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cont propriu

Mi-e dor de prostia analfabetă, dârla-dârla,
cu mămăliga-ntre dinţi
şi cu ţărâna-ntre deştile de la picioare
care – ca şi bălegarul nevinovat –
face parte din binecuvântata natură...
Aici, însă, prostia graseiază cu pauze de gândire,
gesticulează cu pipa în mână,
îşi mângâie galeşă barba
sau îşi roade doctă ramele ochelarilor
pe fundalul impresionant al bibliotecii,
scuipând lung şi subţire printre dinţi
cu nume grele şi termeni intraductibili...

Nimic mai trist
decât maldărele de reviste literare
care mă înconjoară ;
ar trebui să fie o sursă de viaţă,
de entuziasm,
dar toate sunt la fel
pentru că toţi scriu la fel ;
le lipseşte singurătatea,
se înghesuie unii într-alţii
într-o aglomeraţie compactă repartizată pe "generaţii",
de parcă le-ar fi frică să existe
pe cont propriu.

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!